George Serban

Astazi este ziua a 17-a de existenta a acestui blog. Pana in acest moment blogul a inregistrat 1075 de intrari. Fac un calcul, inseamna in medie peste 60 de intrari zilnice. E mult? … e putin? Nu stiu. De fapt, nu are nici o legatura cu asteptarile mele legate de blog.  O vacanta placuta dar si un pic de plictiseala, vanzoleala politica, mi-au dat ideea de a incerca blogul ca o distractie utila pentru consemnari zilnice dar, mai cu seama, pentru defulare.  Evenimente neasteptate, ingrijorare fata de ceea ce se intampla in viata politica, revolta fata de impostura, falsitatea ordinara a unor speculanti politici m-au determinat sa scriu pentru mine.

N-am mai facut de mult timp asta. Ca sa scrii, trebuie sa ai timp, idei, framantari si un minimum de talent avand in vedere ca te exprimi, totusi, intr-un spatiu public. Idei si framantari cu duiumul. Cu timpul si talentul stau foarte rau. Fiind vacanta, m-am gadit ca pot face rost de timp. Cu talentul, daca vor exista curiosi, pot cere ingaduinta. Daca deschizi ziarele si incerci sa-ti concentrezi atentia asupra unor reportaje, te linistesti si iti dai seama ca talentul este o “categorie istorica” lipsita de importanta.

Dorinta de a ma “posta” pe propriul meu blog mi-a fost alimentata si de curiozitatea starnita de blogurile altora. Am descoperit blogurile lui Ion Ilescu si Adrian Nastase, ambele incitante pentru o perspectiva politica. Am descoperit, din aproape in aproape, blogul Corinei Cretu, placut si prietenos. Am vazut blogul lui Victor Ciutacu sau pe cel al Sorinei Matei care m-au cucerit prin dinamism si originalitate. Am inceput sa postez cate un comentariu si apoi sa astept “moderarea” (iritanta dar foarte importanta intr-o lume de mitocani) si, eventual, sa primesc un punct de vedere. Postarea comentariilor face, in cele din urma, parte integranta din aceasta lume dar mi-am dat seama ca experinta nu poate fi completa fara a avea propriul tau blog. L-am facut si imi place. In timp ce scriu, simt si vad ca exista intrari. Faptul ca exista oameni pe care ii intereseaza ce gandesc, ce ma framanta este o bucurie atunci cand iti plac oamenii, iti place sa comunici. Mai ales pentru o persoana ciudata ca mine careia ii este mult mai usor sa comunice cu alti oameni decat cei foarte apropiati.

Textele, intr-un fel, sunt brute necosmetizate. Le scriu “live”. Afisez textul pe masura ce scriu, ca acum. Daca ceva nu-mi place, ma intorc, corectez si reafisez. Cine, citeste vede ca asta se intampla sub ochii sai. E neobisnuit dar este deschis. Nu-mi este teama sa-mi expun ezitarile. Prima exprimare poate fi cea mai sincera.

Nu mi-am propus sa fac “audienta”. Daca ma uit pe graficul intrarilor pot sa vad ca cele mai intense zile, pana la aproape 200 de accesari, au fost 4 si 6 ianuarie. Pentru gandurile mele, pentru ceea ce ar trebui sa fie satisfactia mea nu acele sunt zilele cele mai importante. Asta inseamna ca, probabil, nu exista o suprapunere intre nivelul curiozitatii celor care intra pe blog si bucuria pe care mi-o poate oferi acest blog.

Moderez si nu dau liber comentarilor care nu au legatura cu ceea ce se afla pe blog, mai nou sau mai vechi. Nu dau liber acelor postari in care unele persoane din prietenie si cu deplina sinceritate se expun curiozitatii unor alti vizitatori nedoriti. Pot accepta un mesaj care poate genera o analiza. Deja sunt dator cu un astfel de comentariu si nu am uitat.

De maine imi reincep munca mea de lefegiu si va trebui sa-mi organizez timpul in asa fel incat sa fiu cat mai mult prezent pe blog. Nu muncesc la “stat” ci pentru stat in sensul ca simtul civic ma obliga sa-i platesc impozite cu cisterna pentru ca “statul” fie sa-si bata joc de banii mei fie sa umfle, tot cu banii mei, buzunarele unora pentru ca ei sa-si plateasca campanii electorale indecente si, apoi, sa vina sa ma guverneze cat mai “ecumenic”.

Oricum ar fi, vreau sa-mi completez “fisa istorica”, de la Petre Roman incoace, pentru ca ceva imi spune ca toata bufoneria pe care o vedem zilnic la televizor isi are originea in … istoria nu prea indepartata. Chiar ma simt partas, vinovat alaturi de altii! Sigur, ca intotdeauna, eu cel mai putin.

Vreau apoi sa-mi consemnez impresile despre evenimentele zilei pentru a nu le uita. Sa fie asa o agenda a mea, a lui Vlad si a altor prieteni. Daca cineva vrea sa-si aduca aminte ce s-a intamplat intr-o anume zi, se conecteaza la net, intra pe blogul meu cauta data si va gasi ceea ce vrea sa stie.

Prin urmare, blogul meu ”George Serban” cel autentic (celelalte sunt copii nereusite) va functiona …

Sa nu uit ziua de astazi. M-am trezit tarziu pentru ca m-am dus la culcare foarte tarziu. Mi-am luat Mariuca de o aripa si ne-am dus sa vedem Madagascar 2. Super, a fost o incantare! Am vazut cum era Lumea inainte de 2004. Toate vietatile alea minunate traiau intr-o armonie perfecta. Domnea un spirit specific parca spatiului mioritic dar cu animale din alte zone geografice. Apoi filmul s-a terminat si am iesit intr-o lume in care, in jurul meu erau parca aceleasi personaje dar imbracate ca noi, cu figuri si comportamente specifice mezozoicului.

Am venit acasa si, avizat fiind, m-am uitat la B1 tv, ceea ce nu fac deobicei, pentru a vedea si asculta ce spune Corina Cretu – era si Claudiu Saftoiu – despre situatia dramatica din Gaza. Mi s-a parut interesant! Cred ca am s-o rog sa ma lamureasca cum functioneaza mecanismul adoptarii rapoartelor in comisiile Parlamentului European. Am inteles ca, cel putin in grupurile politice, punctele de vedere sunt diferite. Acolo sunt partide din tari diferite. Apoi in comisii trebuie sa se regaseasca atat pozitia grupului politic dar si cel a partidelor nationale. Nu stiu cum functioneaza,  mi se pare interesant.

Si duminica, ultima zi a vacantei mele se incheie!