eu si vlad …
Evenimentele se precipita cu o asemenea iuteala incat, ca bloger, nu poti tine ritmul. Regret ca nu mai sunt pe “sticla”. Stiu, la valoarea mea, a reveni e doar o chestiune de optiune.
Incep sa-mi consemnez gandurile si nu apuc sa termin ceva ca deja ma fura alt subiect. Un prieten imi spune ca asta este un semn de inteligenta. Merci, Vlad, inseamna ca am revenit in club.
Ieri am avut sedinta de consiliu. Adica m-am intalnit cu Vlad. El ceai, eu prajituri, … el ceai, eu prajituri. El vrea sa slabeasca, eu vreau sa-mi inving anemia.
Imi place sa ma intalnesc cu Vlad. Glumim, pentru ca asa e felul nostru, dar discutam si lucruri serioase care ne preocupa in mare masura. Despre copiii nostri, despre viitorul lor, despre viata noastra, despre ceea ce se intampla in jurul nostru si, bineinteles, despre politica.
Alianta asta stranie, alcatuita doar pentru a potoli spaimele, angoasele unui personaj care, oricum, va ramane ca un episod jenant in istoria acestei tari este un sbiect care ne preocupa.
Daca va mai obtine un mandat de 5 ani in toamna este, la fel, o preocupare. Dar nu este cel mai grav lucru care ni se poate intampla. Daca nu peste cateva luni, peste 6 ani, copiii nostri vor scapa de el. Fara prea multe amintiri, se vor intreba cand vor fi mari de ce lipsesc 10 ani din istoria Romaniei. De ce evenimente importante ca integrarea Romaniei in Uniunea Europeana sunt prezentate prudent pentru a nu fi asociate cu nume … nepotrivite pentru istoria mare a Romaniei.
Problema este alta. Vorbind cu Mariuca mea despre vremea dinainte de 1989, povestindu-i cum era, ma intreaba: si tu ce ai facut? Ii raspund sec, spunandu-i adevarul: nimic! In mintea mea aveam o scuza pe care o ascund adanc. La inceput am crezut, apoi mi-a fost teama.
Pe Vlad nu are cine sa-l intrebe, deocamdata. A lui, e micut.
Dar peste 10-15 ani s-ar putea sa fim intrebati amandoi: bine, bine, atunci va era teama! Dar dupa aceea ce-a mai fost, reflexul fricii?
In nici un caz nu se poate vorbi despre asa ceva. Am fost pe pozitii diferite dar nici unul dintre noi doi nu am dat, in ultimii 19 ani, dovada fricii.
Ceea ce poate fi grav si greu de explicat despre acesti ani, pe care ii traim acum, este tacerea si indiferenta. Facem misto de personajele care se perinda la varful piramidei, radem si atat! Iar personajele isi fac de cap, legitimate de un vot popular.
Am hotarat si eu si Vlad ca nu vom renunta la misto! Ar fi insuportabil! Dar in acelasi timp, cu seriozitatea ceruta de gravitatea evolutiei politicii si democratiei in Romania, ne vom exprima si vom spune ceea ce credem noi ca trebuie spus. Vom incerca sa facem in asa fel incat vocea noastra sa fie auzita si sa nu fim in situatia de a spune ca nu am facut nimic sau, mai rau, nu ne-a pasat!
