un pic de istorie, de la Petre Roman incoace – capitol 2
Traian Basescu era oarecum izolat. Afirmatia trebuie inteleasa in relativitatea ei. Basescu nu ar fi putut niciodata sa fie pe gustul lui Adrian Severin, a lui Victor Babiuc, Bogdan Duvaz si nici a lui Radu Berceanu. Basescu simtea asta si reactiona in felul sau caracteristic. In Biroul Executiv venea, de multe ori, cu propuneri nastrusnice, socante, chiar pe langa subiectele in discutie. Se reactiona cu prudenta. In general nota comportametului fata de Traian Basescu o dadeau Severin, Babiuc sau Berceanu. Trebuia bolborosit ceva pentru ca Basescu sa creada ca lumea ii aproba si ii apreciaza initiativa, fie si cu rezerve, apoi se relua discutia pe subiectul de baza. Totul se termina cu bine. Roman nu urmarea agenda indeplinirii hotararilor iar pe Basescu nici nu-l interesa ca ceea ce propune el sa se si indeplineasca. Important era, ca si acum, sa-si lucreze “imaginea”. Mai complicat era cand, in criza de imagine, Basescu incerca sa recupereze rapid. Atunci ”ataca” subiecte grele. Intr-o sedinta a Colegiului Director, pe marginea unui raport, Basescu, fara nici o legatura cu subiectul, a cerut ca PD-FSN sa se situeze clar … “pe o pozitie de stanga, socialista”. Deci nu social-democrata ci socialista. Sunt convins ca actiunea a fost premeditata. Sedinta se tinea la Clubul Floreasca (atunci Nastase) iar el nu statea in prezidiu cu vicepresedintii ci undeva in mijlocul salii ca sa se simta cam la fel ca George Copos in tribuna, cu galeria Rapidului. Alta data, in Biroul Executiv a cerut sa adoptam o actiune energica in ceea ce prveste protectia chiriasilor (adica a lui) din casele nationalizate de regimul comunist. Iar bomboana pe coliva a fost momentul in care, in calitate de presedinte al Organizatiei Bucuresti a inceput sa torpileze organizarea si functionarea Uniunii Social-Democrate care urma sa participe in aceasta forma la alegerile din 1996.
In astfel de situatii se reactiona ferm. Cu tonul calm dar, repet, ferm ceilalti incercau sa-l domoleasca. Cel mai greu era sa fie convins Roman care incepuse sa fie hipnotizat de Basescu. Era, totusi, la inceput. Mi-e greu sa-mi dau seama daca “procesul de stolonjanizare“ incepuse sau pur si simplu era sindromul cunoscut sub denumirea de “fascinatie a uratului”. Aceasta sintagma nu se refera la uratenia fizica ci la neobisnuitul situatiei. Nu de putine ori astfel de schimburi de opinii se incheiau in momentul in care Basescu vedea ca partida e pierduta, se ridica si iesea trantind usa dar nu inainte de a ne saluta cu o referire la organele de reproducere ale unui sex sau ale altuia …
Asupra partidului exista o dubla presiune. Raportul “Apartamentul” al Comisiei parlamentare conduse dl. Vonica (un fel de Daniel Morar al acelor vremuri) si Ancheta procuraturii de atunci aspra volatilizarii Flotei romane. Era o atitudine vizibil diferita. In timp ce grupul parlamentar s-a solidarizat pentru a-si apara cei doi, trei lideri vizati de raportul Vonica, fata de ancheta “Flota” atitudinea era mult mai rezervata. Roman era cel care reactiona mai vizibil in apararea lui Basescu …
(scriu mai incet decat ma asteptam Vlad, scuza-ma ca te tin incordat; evenimentele politice ma incita – traiesc un Deja vu – PD vs PSD pe spinarea romanilor – doar ca de data asta caruta cu prosti se pare ca s-a rasturnat in Kiseleff; Fratioare, ca sa nu te mai tin incordat, pentru ca am apucat sa-ti spun deja atatea, facem o conventie: tot ce nu stii voi scrie rosu ca sa-ti atraga atentia. spacoinoe noci! asta in ruseste inseamna noapte buna, invata ca s-ar putea sa ai nevoie … )
Revenind la subiect, mi-am amintit un amanunt pe care nu l-am inteles foarte bine nici pana astazi. Petre traia o nostalgie aproape bolnavicioasa pentru toti cei care facusera parte din guvernul lui. Toti camarazii erau la fel de apropiati dar cei care facusera parte din guvernul Roman aveau un statut mai special. Severin, Babiuc, Bogdan Marinescu, Duvaz, Basescu. Interesant este ca de acelasi statut se bucurau si ceilalti ministri care nu mai erau alaturi de el. Doru Viorel Ursu care isi daduse demisia chiar la inceputul unui Colegiu director. Eugen Dijmarescu care s-a lasat dus pentru un post de ambasador in Japonia, pentru ca apoi sa-l regasim consilier la Cabinetul lui Adrian Nastase si altii. Aceasta nostalgie, care mie mi s-a parut usor maladiva, i-a marcat in buna masura deciziile. Acesti oameni - ma refer la cei care, fosti ministri, au ramas alaturi de el – nu ar fi acceptat o veriga intermediara in relatia lor cu Roman. Si totusi …
… Cu putin timp inainte de constituirea Uniunii Social-Democrate (PD-PSDR), la un Colegiu Director, Roman surprinde multa lume venind cu prounerea de a se crea functia de vicepresedinte executiv care din “fisa postului”, oricum ai fi dat-o reprezenta o veriga intre el si ceilalti vicepresedinti. A fost un Colegiu foarte dur, cu scantei pentru ca acolo se realegeau si vicepresedintii si secretarii Colegiului Director. Toti erau impotriva si se manifestau mai dur, mai patetic, mai inteligent. A fost chiar si un fel de “greva japoneza” in sensul ca suparati fiind, oamenii nu mai vroiau sa candideze. Obiceiul locului era ca dupa ce ne depuneam in scris candidaturile, Roman prezenta lista si dadea de inteles cu cine ar prefera el sa lucreze. Candidatul pentru functia de vicepresedinte executiv era un domn Cojocaru nu din prima linie dar, spunea Petre, foarte priceput in ale organizarii. Ideea de baza este urmatoarea: toti erau iritati mai putin unul. Test de inteligenta: ghiciti cine? Hai ca e tarziu, nu vreau sa fortez mintea nimanui, va spun eu. Era Traian Basescu care nici macar nu simula revolta. Traian Basescu era deputat de Vaslui si ¨acoperea bine zona¨. Omul acela, pe nume Cojocaru era tot din zona.
In logica de om inteligent a lui Roman acest interpus – chiar si plin de calitati organizatorice – era un non sens. Radu Berceanu era vicepresedinte pentru probleme de organizare, nu mai era nevoie de altcineva. Sau daca Roman nu era multumit de Berceanu putea sa-l schimbe din aceasta pozitie asa cum, de fapt, a facut-o mai tarziu. In experienta cu vicepresedintele executiv putea exista o singura explicatie logica. Cineva dorea, printr-o veriga intermediara manevrabila, sa-l indeparteze pe Roman de echipa care ii dadea forta si autoritatea in partid. Deci cineva dorea acest lucru. Imi amintesc ca Basescu era … cineva in Partidul Democrat!
Sedinta Colegiului Director despre care scriam mai sus, in ciuda emotiilor, s-a transat, democratic, prin vot secret, asa cum a dorit Roman. Era inca foarte puternic!
Nemultumirea era mare. Chiar si pentru mine. Acel om, Cojocaru, era foarte cumsecade dar doar atat. Sunt sigur ca intelesese care ii erau atributiile dar a plecat dintre noi fara sa fi inteles vreodata care era, de fapt rolul sau acolo. Nu n-a fost o metafora. Colegul Cojocaru, la scurt timp dupa ce a fost ales, a murit subit intr-o noapte, la el acasa in Moldova. Nu apucase sa-l separe pe Roman de echipa. Era foarte greu! Roman si echipa lui se aflau intr-o simbioza totala. Era, cu adevarat, echipa! Nu am regretat niciodata timpul petrecut acolo. Ar fi trebuit ca lucrurile sa fie lasate asa.
Ti-ai gasit! Diavolul cand e sa-si bage coada nu se lasa. Pe agenda PD-FSN ului erau doua probleme importante. Prima, o constiuia formarea Aliantei politice si electorale cu PSDR ul condus de Sergiu Cunescu pentru a da o noua imagine partidului facandu-l sa scape de legatura sa cu Frontul Salvarii Nationale si, nu in ultimul rand, sa-l faca mai credibil pentru a fi primit ca membru cu drepturi depline in Internationala Socialista. Asa cum dorea Traian Basescu. A doua problema importanta era aceea de a face cat mai cunoscuta aceasta alianta - Uniunea Social-Democrata – in tara.
Cu aceste doua obiective importante pe agenda lui, la care se mai adaugau si cele despre care am scris deja, Roman era preocupat de ocuparea functiei de vicepresedinte executiv. Nu prea intelegeam si, desi stiam ca cel rau lucru era sa-l intrebi pe Petre ceva despre care nu stia nici el nimic, am riscat si l-am rugat frumos, asa prieteneste sa-mi spuna de ce ne … grija pe noi de chestia cu vicele executiv. Mi-a dat un raspuns care m-a lasat perplex. Era pe cat de logic, pe atat de neadevarat. Seful meu era destept!
Urma sa se constituie foarte rapid Uniunea Social-Democrata. Eu, George Serban, urma sa devin secretarul acestei aliante care din punct de vedere politic urma sa fie coordonata din partea PD de un grup, dar, in principal, de Roman si Severin. Pentru a face cunoscuta in tara alianta USD, eu impreuna cu presedintii de organizatii judetene ale PD si cu cei de la PSDR trebuia sa fac un program potrivit caruia sa ne deplasam in cat ma multe judete, sa organizam intalniri la care sa rosteasca discursuri de sustinere reciproca Roman si Sergiu Cunescu. De aceea, pentru ca urma sa lipsim mult, trebuia sa existe un vicepresedinte executiv, care sa ramana la sediu si sa asigure coordonarea. Vroia sa-l propuna pe Victor Babiuc. Asa cum spuneam, totul avea o logica. Mai mult, Victor Babiuc era un lider de rangul intai si putea fi acceptat de restul echipei. E, nu-i chiar asa …
Legatura mea cu Roman, in perioada despre care vorbesc acum, era strict institutionala. Ma intalneam cu el in sedintele Biroului Executiv sau cand pleca in tara si eram anuntat ca fac parte din delegatie. Se intampla foarte des, stiam ca doar el stabileste impreuna cu cine merge in aceste vizite. Imi era limpede ca agreaza prezenta mea. Dar, in continuare, pentru mine era important sa pastrez o legatura buna cu restul echipei. In mod normal, problemele administratiei locale de care raspundeam ca secretar al Biroului Executiv, faceau parte din sarcinile departamentului de organizare condus de vicepresedintele Radu Berceanu. Lucram aproape toata ziua la sediul partidului desi nu eram nici angajat si nici platit de PD. Din cand in cand ma mai interesam si de firma care ma platea si la care totul ramasese pe umerii asociatei mele. Urmaream in detaliu situatia reprezentantilor PD in administratia locala , incercam sa iau legatura direct cu fiecare om in parte macar in scris daca nu chiar telefonic. Am ramas uimit de faptul ca desi PD era dotat cu echipamente IT, nu exista o retea si nici baze de date. Practic nu exista o evidenta a primarilor si consilierilor locali in totalitatea lor. Nici nu am remarcat sa fi fost cineva foarte preocupat de acest lucru. In sfera sarcinilor mele date de Biroul Executiv am lucrat cel mai mult cu Adrian Severin. Pe masura ce Uniunea Social Democrata se constituia si prindea contur, am inceput sa lucrez si cu Victor Babiuc care facea parte din conducerea USD.
Victor Babiuc devine vicepresedinte executiv al partidului. Recitind ceea ce am scris pana acum, imi dau seama ca trebuie sa fac o precizare. Am scris, la un moment dat, ca Roman mi-a cerut (nu-mi amintesc daca mi-a cerut sau mi-a recomandat) sa tin seama de faptul ca nu se simtea la fel de confortabil in prezenta oricaruia dintre membri echipei. In perioada la care ma refer nici pozitia mea in partid si nici colaborarea cu Roman nu justifica o astfel de atitudine. Episodul cu lista s-a petrecut mai tarziu cand am devenit directorul campaniei lui pentru scrutinul prezidential din 1996. Din acel moment am inceput sa fim aproape tot timpul impreuna si autoritatea pozitiei mele de secretar al Biroului Executiv, insarcinat numai cu organizarea si conducerea campaniei prezidentiale a partidului imi dadea posibilitatea sa-i indeplinesc cerinta (recomandarea). Faptul ca am relatat aceasta dorinta a lui Roman la inceputul relatarilor mele a urmarit sa contureze cat mai exact relatia lui, totusi diferentiata, cu membri echipei si ca pe Traian Basescu mai curand l-ar fi adaugat pe lista.
Sunt sigur ca inainte de a fi desemnat Victor Babiuc vicepresedinte executiv, numarul 2, neoficial, in partid – mai ales dupa disparitia lui Aurel Stoica – era Adrian Severin. In jurul lui Severin (chiar in biroul lui, as putea spune) ne adunam ceilalti si se discutau probleme legate de partid, privind dezbaterile din parlament si, fara o explicitare directa a acestui subiect, se contura comportamentul pentru a se obtine sustinerea lui Roman in Biroul Executiv, intr-o problema sau alta. Un alt centru de interes pentru colegii din conducerea partidului il constituia biroul lui Radu Berceanu. Si acolo se discutau probleme din activitatea partidului dar exista si un interes vizibil pentru probleme mai pragmatice ca privatizarile, consiliile de administratie si altele. Chiar daca nu simteam o reticenta fata de prezenta mea la astfel de discutii, eram sigur ca fara mine atmosfera se relaxa si devenea mai potrivita unor discutii aplicate. Cand simteam acest lucru ieseam cu bunastiinta. Subiectele fara legatura cu partidul nu ma interesau acolo, in biroul acela si chiar doream o legatura necrispata cu ei. In biroul lui Severin nu aveam niciodata un astfel de sentiment. Chiar daca exista nu lasa sa se simta. Adrian Severin aborda cu mine chiar subiecte mai taioase despre stilul lui Roman. Era foarte direct. Stia exact ce relatie aveam cu Roman si nu s-a ferit niciodata sa-mi spuna ce gandeste. Cel mai bine ma simteam in prezenta lui si a lui Victor Babiuc, acesta din urma, sper eu, mi-a ramas prieten pana astazi. La randul lor, Severin si Babiuc erau prieteni. Indiferent de ce vorbeau, glumeau sau carcoteau autoritatea lui Roman era necontestata. Ce mai, era partidul lui Roman. Orice nemultumire aveai, din partidul lui Roman nu se pleca. Acolo oamenii, de sus pana jos, facusera razboiul impreuna. Patru ani de opozitie sub urgia FDSN ului si apoi a PDSR ului au valoarea unui razboi. Au murit oameni stresati, terorizati sub acuzatii care s-au dovedit neadevarate. Au cedat doar verigile slabe. PD se indrepta spre alegerile din 1996 cu pierderi minime.
Partidul Democrat avea un lider puternic, alti doi lideri puternici si un al treilea, nu prea agreat, care era nemultumit de ritmul apropierii lui de tinta. Deja vicepresedinte executiv, deci legitimat nr. 2 in ierarhia partidului, Victor Babiuc isi avea biroul lipit de cel al lui Adrian Severin, prietenul sau dar si nr 2 spiritual al partidului, amandoi peste drum de biroul lui Roman. Al treilea, desi conducea cea mai importanta organizatie a partidului, parea sa fie apasat de faptul ca ancheta penala privind volatilizarea “Flotei Romane” nu se mai termina. Pe langa asta, Traian Basescu mai avea o problema. Se apropiau alegerile locale in care urma sa se aleaga si primarul Capitalei. Deci, urma sa fie desemnat un candidat.
Aya
(Off topic)
DE LA RAZBOIUL COLONEILOR (ApR) LA PARTIDUL GENERALILOR
Miscarea din 1997, avandu-l ca varf de lance pe Melescanu (cunoscuta sub numele generic de “razboiul coloneilor”) care a dus la aparitia ApR, initial prin “ruperea” unei parti din PDSR seamana, ca regie si desfasurare, cu ceea ce se petrece acum.
Ambele miscari- atat cea din 1997 cat si cea de acum- il au ca regizor pe Magureanu, discret retras initial cu tot cu partidul sau in PD (acum, afalat la adapost in PD-L).
(Regia este a lui Magureanu.
Scenariul este al lui Secares.)
Exita, insa, deosebiri de strategie la nivel de detaliu.
In primul rand, acum, spre deosebire de 1997, se vizeaza ruperea comcomitenta a cate unei bucati din cele doua partide (nefericit) aflate la guvernare: PSD si PD-L.
In al doilea rand, daca in 1997 Magureanu a folosit oameni ai fostei Securitati si ai serviciilor de informatii (deci a plasat misiunea “alor sai”, care au actionat in deplina cunostinta de cauza) acum SE LUCREZA PRIN PERSUAZIUNE, fortand, prin actiuni deranjante, mana unor ofiteri superiori din Armata sa faca pasi laterali (retragere din PSD, de exemplu) pentru ca, apoi, previzibil, acestia sa se regrupeze. Nu trebuie sa fie cineva un mare psiholog pentru a realiza ca, din reflex, acestia vor proceda astfel, organizandu-se.
Miscarea actuala este conceputa ca fiind structurata pe doua planuri.
Actiunile ar trebui sa se desfasoare concomitent, pe ambele planuri si, la nivelul perceptiv, sa nu para a avea legatura intre ele.
In final, planurile ar trebui sa se intersecteze
(subliniez: obligatorie fiind, insa, desfasurarea concomitenta).
Deosebit de important: ca totdeauna in astfel de situatii, exista un termen- limita al reusitei operatiunilor (dincolo de el urmand a se desfasura miscarea, in faza urmatoare, dar bazandu-se, obligatoriu, pe constructia obtinuta in prima faza).
Termenul limita, in cazul de fatza, este LUNI 19 ianuarie 2009.
Unul dintre planuri are in vedere ofiterii superiori din Armata vizibil inregimentati politic (parlamentari, ministri, secretari de stat, presedinti de consilii judetene, primari etc) Ceea ce s-a intamplat (deocamdata doar!) la Ilfov si (deocamdata doar!) in PSD este emblematic.
Celalalt plan are in vedere ofiterii superiori din Armata NEINREGIMENTATI POLITIC LA NIVEL VIZIBIL (sau chiar neinregimentati politic formal).
Aici apare Ordonanta “cumulului”, ca parte esentiala a scenariului.
Conform celor “scapate”, Ordonanta ii viza pe cei care, inca tineri fiind, cumuleaza pensii speciale (cine altii decat miliarii, in principal?) cu salarii in institutiile de stat. Tot “scapata” a fost informatia conform careia erau in principal vizati cei cu salarii si pensii mari (or, pensiile mari sunt ale generalilor).
Initiativa profesorului Muraru (a Avocatului Poporului) de a contesta Ordonanta la Curtea Constitutionala si decizia Curtii ar putea zadarnici miscarea pe acest plan (oricum, au temporizat-o).
Plusarea lui Boc pe ideea depunerii unui proiect legislativ in Parlament – evident, acelasi cu Ordonanta- care sa fie dezbatut in procedura de urgenta, nu este altceva decat o incercare de a declansa mecanismele psihologice de contrareactie reflexa la acei generali (logic, nu se poate crede ca acea lege va trece de Parlament- sau ca, daca ar trece, nu ar fi contestata la Curtea Constitutionala, avand aceeasi soarta cu Ordonanta, fie si doar in virtutea principiului autoritatii lucrului judecat).
Ordonanta ar fi trebuit sa produca efecte EXACT incepand cu LUNI 19 ianuarie 2009- proiectata data limita a incheierii primei etape a miscarii (dar, in urma deciziei Curtii Constitutionale, Ordonanta devine nula de drept iar ceea ce era voizat a se intampla pe acel plan, din perspectiva miscarii generale, s-a zadarnicit).
Ce au acum initiatorii din umbra ai miscarii?
- Reusita miscarii in primul plan (la PSD) prin demisia unui grup compact de ofiteri superiori ai Armatei, care ocupa pozitii publice (SI) cu impact politic; “grupul” din PD-L asteapta, compact, sa se rupa, alaturandu-se celuilalt la momentul oportun (la fel, grupul din PNL- cel generic denumit “ApR- Melescanu”, acesta din urma fiind perceput translativ de cei din Armata ca find “de-al lor”, ca fost ministru al Apararii).
-Ratarea totala a miscarii ESENTIALE pe planul al doilea (care ar fi trebuit sa reuseasca in urma aplicarii Ordonantei- sau epceperii sale ca posibil a fi aplicata).
(Legat de Ordonanta, s-ar putea aduce contraargumentul ca nu are legatura cu restul lucrurilor atitudinea dirijata posihologic a generalilor pensionari, angajati din institutiile de stat intrucat era evident anticonstitutionala si era previzibila decizia Curtii si atacarea ei.
S-a mizat efectiv pe faptul ca, in urma faptului ca Basescu- persduadat de Boc- a spus public, preluat de televiziuni, ca acea Ordonanta este buna, va influenta decizia Curtii Constitutionale. NU a fost asa.
Asta arata, in egala masura, ca regizorii si scenaristii nu au imaginatie si ca sunt disperati, nemaiavand o alta solutie, cel putin deocamdata, cand toate datele indica ratarea termenului limita, 19 ianuarie 2009).
In paralel cu aceasta miscare pe doua planuri, se pregatea reactivarea PDL (via Stolojan- un “supus” direct al lui Magureanu, provenit din aceeasi zona a serviciilor cu el).
Generalii de Armata “rupti” din PSD, din PD-L (si cei veniti din PNL) + cei care ar fi parasit zonele adminsitrativ- bugetare prin efectul Ordonantei, ar fi trebuit sa se “inregimenteze” in noul “partid dizident” (din PD-L), urmand sa fie “controlati” de (ati ghicit!) Magureanu et Cie care, prin punerea la dispozitie, in mod generos, a “structurii”.
Intrucat Ordonanta nu produce efecte, iar generalii pensionari din institutiile de stat nu au motive sa plece, miscarea generala se fractureaza in planul al doilea (ceea ce, desigur, compromite intregul).
Ce s-ar putea intampla?
Sirul demisiilor generalilor (ofiterilor superiori, in general) din PSD ar putea continua, mai ales DUPA FOARTE IRITANTA declaratie a lui Doru Giugula (alt “supus” al lui Magureanu)- care este o provocare tipica.
Odata declansat mecanismul psihologic, ceea ce se intampla in Ilfov (este departe de a se fi incheiat!) s-ar putea reproduce la PSD sector 2 Bucuresti (Ontanu si altii de acolo sunt ofiteri de Armata, de cariera).
Pot continua cu exemplele, dar cred ca este suficient.
Intrucat planul doi al miscarii este fracturat (logic, sta “in expectativa” si iesirea la lumina a “noului partid dizident” PLD) demisionarii din PSD ar putea “intregi randurile ofiterilor” din PRM.
Astfel, PRM ar avea o falsa reprezentare parlametara, prin prezenta in Legislativ a unor (formal) independenti dar, efectiv, inscrisi in Partidul Romania Mare- putand, de asemenea, dobandi si unele primarii (printr-o dubla miscare, cum ar putea fi cea de la Voluntari, de exemplu).
Este, de altfel, varianta de rezerva avuta in vedere si propusa de Boc (SI in virtutea faptului ca PRM este condus de un neoprotestant; nu am in vedere atat “puterea credintei”, cat indiscutabila finantare si atasare la un grup international specific de interese, inclusiv financiare).
Pana in momentul de fata, desi Boc este un “supus” al lui Magureanu, se pare ca varianta lui de rezerva are mai mult castig de cauza.
In scenariul lui Secares intra si permanenta prezentare a lui Boc drept “ecoul” spuselor lui Basescu.
Realitatea este alta- Boc il sfatuieste- totdeauna aberant, dar cu buna stiinta (nu buna credinta!!!)- pe Basescu ce sa spuna in materie de Constitutie si legi, de exemplu, acesta spune iar Boc repeta ca papagalul.
Se crezaza FALSA IMPRESIE (imagine) a unui tip lipsit de personalitate DAR SI VICTIMA A LUI BASESCU, lucru ajutat, speculativ, de datele anatomice ale lui Boc (in principal, inaltimea sa).
In felul acesta, fie ca “partidul gazda” pentru generali va fi PRM (daca totul se reface ca miscare, in urma fracturarii planului al doilea) fie ca va fi “dizidenta PLD redivivus”, exista sanse totale ca Boc sa fie acceptat, de acel partid, sa candideze la prezidentialele din 2009, ca ALTERNATIVA la Basescu (amandoi candidand, in urma DIZIDENTEI BOC, care se pregateste, ca parte a scenariului!!!).
Ar urma sa fie potentata starea generala anti-Basescu, Boc castigand pe un vot negativ (place sau nu ce spun, Boc ar fi o nenorocire infinit mai mare decat Basescu- cine se indoieste, sa citeasca istoria lui Hitler).
(Daca ma intreaba cineva: in urma dizidentzei Boc- si pana la intrarea sa in cursa prezidentiala impotriva lui Basescu, cursa pe care ar si castiga-o- cine ar fi prim ministru?- as raspunde: stiu bine cine, dar refuz sa raspund.
As da un singur detaliu: NU ar fi Adrian Nastase.
Mai mult, daca acest scenariu reuseste- cel al “partidului generalilor”- ANul va fi impiedicat – DIN PSD!!!- sa candideze la prezidentiale.
Lucrurile stau cu totul altfel daca scenariul nu reuseste, dar si aici sunt variante si nuante pe care, cel putin deocamdata, refuz sa le expun.)
“COINCIDENT” (eu nu cred in coincidente):
1. “Licuriciul cel mare” se schimba la Casa Alba, in 20 ianuarie 2009 (in timp ce data limita pentru miscare- data limita ratata- este 19 ianuarie 2009, deci ultima zi a actualei administratii americane);
2. Noul “Licurici Mare” nu sustine interesele al caror “reflex” se regaseste in Republica de la Cluj (a nu se intelege ca Licuriciul in cauza are legaturi cu numita Republica, e vorba de interese generale, acea grupare fiind “pe val” sau nu in functie de primatul acelor interese la nivel international); ca argument: neoconservatorii l-au votat pe republicanul John McCain, nicidecum pe democratul Obama; nu am citit asta in ziare si nici nu am ascultat stiri “pe surse”, ci am discutat direct cu prieteni foarte interesanti si foarte bine informati din SUA).
3. Noul “Licurici” NU este apropiata de neoconservatori- ceea ce in planul “rularii banilor” (afaceri colosale) la nivelul religiilor si cultelor, presupune ca nu este nicidecum apropiata de neoprotestanti (respingerea e reciproca pe toate planurile).
4. In pofida a ceea ce se incearca a se lasa impresia, public, noul “Licurici” NU e apropiat de “gruparea Clinton” (pe cale de consecinta, nici de “zona Aspen”!!!)- ceea ce face ca lucrurile sa arate total invers decat incearca Prostanacul sa dea impresia ca ar fi (ma refer la el si la cei care il sustin- deci si la Republica de la Cluj; cercul se inchide!).
5. La nivelul Romaniei, “gruparea” care nu ar avea sustinere peste Ocean (la nivel european nu mai are deja)- ma refer la cea care participa la scenariu si regie (cu buna stiinta, nu la cei manipulati psihologic)- pregateste atacul, luandu-si toate precautiile (y compris “tabloul prin dezinformare”). Ca o completare: NU de Romania s-ar preocupa, inainte de toate, “Licuriciul cel Mare”, existand zone mai importante, intre prioritati. Pe aceasta “nebagare de seama” si pe timpul scurt care a ramas pana la prezidentiale se bazeaza regizorii si scenaristii (SI “prelungirile” lor in partide, in general in zona politicului).
Este elementar ca, prin “folosirea”(manipularea) unor ofiteri din Armata, se va potenta sentimentul national (cu reflexe nationaliste), urmand sa auzim iarasi, curand, ideea “neamestecului in treburile interne” (situatie in care se mizeaza, preventiv- nu fara temei!- pe un “stop” de moment al celor de peste Ocean, suficient pentru a se mai castiga timp).
Aya
CORECTURA!!!
Te rog sa inlocuiesti textul postat la ora 3:25 a.m. cu cel corectat, care urmeaza.
M-am grabit sa-l postez, fara va reveni asupra lui. Cand l-am recitit, am sesizat ca e plin de greseli care il fac greu inteligibil.
Multumesc.
DE LA RAZBOIUL COLONEILOR (ApR) LA PARTIDUL GENERALILOR
Miscarea din 1997, avandu-l ca varf de lance pe Melescanu (cunoscuta sub numele generic de “razboiul coloneilor”) care a dus la aparitia ApR, initial prin “ruperea” unei parti din PDSR, seamana, ca regie si desfasurare, cu ceea ce se petrece acum.
Ambele miscari- atat cea din 1997 cat si cea de acum- il au ca regizor pe Magureanu, discret retras, initial, cu tot cu partidul sau, in PD (acum, aflat la adapost in PD-L).
(Regia este a lui Magureanu.
Scenariul este al lui Secares.)
Intre cele doua miscari (cea din 1997 si cea din 2009) exista, insa, deosebiri de strategie la nivel de detaliu.
In primul rand, acum, spre deosebire de 1997, se vizeaza ruperea comcomitenta a cate unei bucati din cele doua partide (nefericit) aflate la guvernare: PSD si PD-L.
In al doilea rand, daca in 1997 Magureanu a folosit oameni ai fostei Securitati si ai fostelor servicii de informatii (deci a plasat misiunea “alor sai”, care au actionat in deplina cunostinta de cauza) acum SE LUCREZA PRIN PERSUAZIUNE, fortand, prin actiuni deranjante, mana unor ofiteri superiori din Armata sa faca pasi laterali (retragere din PSD, de exemplu) pentru ca, apoi, previzibil, acestia sa se regrupeze. Nu trebuie sa fie cineva un mare psiholog pentru a realiza ca, din reflex, acestia vor proceda astfel, organizandu-se.
Miscarea actuala este conceputa sa fie structurata pe doua planuri.
Actiunile ar trebui sa se desfasoare concomitent, pe ambele planuri si sa nu para a avea legatura intre ele.
In final, planurile ar trebui sa se intersecteze
(subliniez: obligatorie fiind, insa, desfasurarea concomitenta).
Deosebit de important: ca totdeauna in astfel de situatii, exista un termen- limita al reusitei operatiunilor (dincolo de el urmand a se desfasura miscarea, in faza urmatoare, dar bazandu-se, obligatoriu, pe constructia obtinuta in prima faza).
Termenul limita, in cazul de fatza, este LUNI 19 ianuarie 2009.
Unul dintre planuri are in vedere ofiterii superiori din Armata vizibil inregimentati politic (parlamentari, ministri, secretari de stat, presedinti de consilii judetene, primari etc) Ceea ce s-a intamplat (deocamdata doar!) la Ilfov si (deocamdata doar!) in PSD este emblematic.
Celalalt plan are in vedere ofiterii superiori din Armata NEINREGIMENTATI POLITIC LA NIVEL VIZIBIL (sau chiar neinregimentati politic formal).
Aici apare Ordonanta “cumulului”, ca parte esentiala a scenariului.
Conform celor “scapate”, Ordonanta ii viza pe cei care, inca tineri fiind, cumuleaza pensii speciale (cine altii decat miliarii, in principal?) cu salarii in institutiile de stat. Tot “scapata” a fost informatia conform careia erau in principal vizati cei cu salarii si pensii mari (or, pensiile mari sunt ale generalilor).
Initiativa profesorului Muraru (a Avocatului Poporului) de a contesta Ordonanta la Curtea Constitutionala si decizia Curtii ar putea zadarnici miscarea pe acest plan (oricum, au temporizat-o).
Plusarea lui Boc pe ideea depunerii unui proiect legislativ in Parlament – evident, acelasi cu Ordonanta- care sa fie dezbatut in procedura de urgenta, nu este altceva decat o incercare de a declansa mecanismele psihologice de contrareactie reflexa la acei generali (logic, nu se poate crede ca acea lege va trece de Parlament- sau ca, daca ar trece, nu ar fi contestata la Curtea Constitutionala, avand aceeasi soarta cu Ordonanta, fie si doar in virtutea principiului autoritatii lucrului judecat).
Ordonanta ar fi trebuit sa produca efecte EXACT incepand cu LUNI 19 ianuarie 2009- proiectata data limita a incheierii primei etape a miscarii (dar, in urma deciziei Curtii Constitutionale, Ordonanta devine nula de drept iar ceea ce era vizat sa se intample pe acel plan, din perspectiva miscarii generale, s-a zadarnicit).
Ce pot “contabiliza”, acum, initiatorii din umbra ai miscarii?
1. Reusita miscarii in primul plan (la PSD) prin demisia unui grup compact de ofiteri superiori ai Armatei, care ocupa pozitii publice (SI) cu impact politic; “grupul” din PD-L asteapta, compact, sa se rupa, pentru a se alatura celuilalt la momentul oportun (la fel, grupul din PNL- cel generic denumit “ApR- Melescanu”, acesta din urma fiind perceput translativ de cei din Armata ca fiind “de-al lor”, ca fost ministru al Apararii).
2. Ratarea totala a miscarii ESENTIALE pe planul al doilea (care ar fi trebuit sa reuseasca in urma aplicarii Ordonantei- sau perceperii sale ca posibil a fi aplicata).
(Legat de Ordonanta:
S-ar putea aduce contraargumentul ca aceasta nu are legatura cu atitudinea dirijata psihologic a generalilor pensionari, angajati din institutiile de stat, intrucat era evident neconstitutionala fiind previzibila atacarea ei la Curtea Constitutionala si decizia Curtii.
Nu este asa.
S-a mizat efectiv pe faptul ca Basescu- persuadat de Boc- a spus public, preluat de televiziuni, ca acea Ordonanta este buna si, astfel, va influenta decizia Curtii Constitutionale.
Asta arata, in egala masura, ca regizorii si scenaristii nu au imaginatie si ca sunt disperati, nemaiavand o alta solutie, cel putin deocamdata, cand toate datele indica ratarea termenului limita, 19 ianuarie 2009).
In paralel cu aceasta miscare pe doua planuri, se pregateste reactivarea PLD (via Stolojan- un “supus” direct al lui Magureanu, provenit din aceeasi zona a serviciilor cu el).
Generalii de Armata “rupti” din PSD, din PD-L (si cei care ar urma sa vina din PNL) + cei care ar fi parasit zonele administrative- bugetare prin efectul Ordonantei, ar fi trebuit sa se “inregimenteze” in noul “partid dizident” (din PD-L), urmand sa fie “controlati” de (ati ghicit!) Magureanu et Cie, prin punerea la dispozitie, in mod generos, a “structurii”.
Intrucat Ordonanta nu produce efecte, iar generalii pensionari din institutiile de stat nu au motive sa plece, miscarea generala se fractureaza in planul al doilea (ceea ce, desigur, compromite intregul).
Ce s-ar putea intampla, in continuare, in aceasta situatie data?
Sirul demisiilor generalilor (ofiterilor superiori, in general) din PSD ar putea continua, mai ales DUPA FOARTE IRITANTA declaratie a lui Doru Giugula (alt “supus” al lui Magureanu)- care este o provocare tipica.
Odata declansat mecanismul psihologic, ceea ce se intampla in Ilfov (este departe de a se fi incheiat!) s-ar putea reproduce la PSD sector 2 Bucuresti (Ontanu si altii de acolo sunt ofiteri de Armata, de cariera).
Pot continua cu exemplele, dar cred ca este suficient.
Intrucat planul doi al miscarii este fracturat (logic, sta “in expectativa” si iesirea la lumina a “noului partid dizident” PLD) demisionarii din PSD ar putea “intregi randurile ofiterilor” din PRM.
Astfel, PRM ar avea o falsa reprezentare parlametara, prin prezenta in Legislativ a unor (formal) independenti dar, efectiv, inscrisi in Partidul Romania Mare- putand, de asemenea, dobandi si unele primarii (printr-o dubla miscare, cum ar putea fi cea de la Voluntari, de exemplu).
Este, de altfel, varianta de rezerva avuta in vedere si propusa de Boc, care este parte activa a acestei miscari (SI in virtutea faptului ca PRM este condus de un neoprotestant; nu am in vedere atat “puterea credintei”, cat indiscutabila finantare si atasare la un grup international specific de interese, inclusiv financiare).
Pana in momentul de fatza, desi Boc este un “supus” al lui Magureanu, se pare ca varianta lui de rezerva are mai mult castig de cauza.
In scenariul lui Secares intra si permanenta prezentare a lui Boc drept “ecoul” spuselor lui Basescu.
Realitatea este alta- Boc il sfatuieste- totdeauna aberant, dar cu buna stiinta (nu buna credinta!!!)- pe Basescu ce sa spuna in materie de Constitutie si legi, de exemplu. Basescu spune iar Boc repeta ca papagalul.
Se creaza FALSA IMPRESIE (imagine) a unui tip lipsit de personalitate DAR SI VICTIMA A LUI BASESCU, lucru ajutat, speculativ, de datele anatomice ale lui Boc (in principal, inaltimea sa).
In felul acesta, fie ca “partidul gazda” pentru generali va fi PRM (daca strategia miscarii se reface, trecandu-se la varianta de rezerva, in urma fracturarii planului al doilea)- fie ca va fi “dizidentza PLD redivivus”, exista sanse totale ca Boc sa fie sustinut, de acel partid, pentru a candida la prezidentialele din 2009, ca ALTERNATIVA la Basescu (amandoi candidand, in urma DIZIDENTZEI BOC, care se pregateste, ca parte a scenariului!!!).
Ar urma sa fie potentata starea generala anti-Basescu, Boc castigand pe un vot negativ (place sau nu ce spun, Boc ar fi o nenorocire infinit mai mare decat Basescu- cine se indoieste, sa citeasca istoria lui Hitler).
(In urma “dizidentzei”, Boc ar urma sa paraseasca guvernul.
Ar urma, fireste, un alt premier.
Daca m-ar intreba cineva: cine ar fi acel premier?,as raspunde: stiu bine cine, dar refuz sa spun.
As da un singur detaliu: NU ar fi Adrian Nastase.
Mai mult, daca acest scenariu reuseste- cel al “partidului generalilor”- ANul va fi impiedicat – DIN PSD!!!- sa candideze la prezidentiale.
Lucrurile stau cu totul altfel daca scenariul nu reuseste, dar si aici sunt variante si nuante pe care, cel putin deocamdata, refuz sa le expun.)
“COINCIDENT” (eu nu cred in coincidente):
1. “Licuriciul cel mare” se schimba in 20 ianuarie 2009 (in timp ce data limita pentru miscarea “partidului generalilor”- data limita ratata- este 19 ianuarie 2009, deci ultima zi a actualei administratii licuricesti);
2. Noul “Licurici Mare” NU sustine interesele al caror “reflex” se regaseste in Republica de la Cluj (a nu se intelege ca Licuriciul in cauza are legaturi nemijlocite cu numita Republica- e vorba de interese generale, acea grupare clujana fiind “pe val”, sau nu, in functie de primatul acelor interese la nivel international); ca argument: neoconservatorii l-au votat pe republicanul John McCain, nicidecum pe democratul Obama; nu am citit asta in ziare si nici nu am aflat stiri “pe surse”, ci am discutat direct cu prieteni foarte interesanti si foarte bine informati din SUA).
3. Noul “Licurici” NU este apropiat de neoconservatori- ceea ce in planul “rularii banilor” (afaceri colosale) la nivelul religiilor si cultelor, presupune ca nu este nicidecum apropiat de neoprotestanti (respingerea e reciproca pe toate planurile).
4. In pofida a ceea ce se incearca a se induce ca impresi, public, noul “Licurici” NU e apropiat de “gruparea Clinton” (pe cale de consecinta, nici de “zona Aspen”!!!)- ceea ce face ca lucrurile sa fie total invers decat incearca Prostanacul sa dea impresia ca ar fi (ma refer la el si la cei care il sustin- deci si la Republica de la Cluj; cercul se inchide!).
5. La nivelul Romaniei, “gruparea” care nu ar avea sustinere peste Ocean (la nivel european nu mai are deja)- ma refer la cea care participa la scenariu si regie (cu buna stiinta, nu la cei manipulati psihologic)- pregateste atacul, luandu-si toate precautiile (y compris “tabloul prin dezinformare”).
Ca o completare: NU de Romania s-ar preocupa, inainte de toate, “Licuriciul cel Mare”, existand zone mai importante, intre prioritati. Pe aceasta “nebagare de seama” si pe timpul scurt care a ramas pana la prezidentiale se bazeaza regizorii si scenaristii (SI “prelungirile” lor in partide, in general in zona politicului).
Este elementar ca, prin “folosirea”(manipularea) unor ofiteri din Armata, se va potenta sentimentul national (cu reflexe nationaliste), urmand sa auzim iarasi, curand, ideea “neamestecului in treburile interne” (situatie in care se mizeaza, preventiv- nu fara temei!- pe un “stop” de moment al celor de peste Ocean, suficient pentru a se mai castiga timp).