un pic de istorie, de la Petre Roman incoace – capitol 3
Alegerile de la sfarsitul anului 1996 aveau sa fie primele alegeri serioase pentru PD-FSN. Cele dinainte au fost sub umbrela mare a FSN ului sau grabite, pripite, cu un partid insuficient structurat in 1992. Prezenta PSDR intr-o alianta cu PD-FSN mai de graba complica lucrurile. partidul nu se astepta la un scor electoral mare. La toate analizele cu organizatiile judetene, conduse personal de Roman, 15% parea o tinta foarte ambitioasa. Aceste analize care se tineau destul de des au creat o prima tensiune intre liderii partidului pe, de o parte si Traian Basescu dar si intre Petre Roman si unii dintre membri Biroului Executiv. Sedintele se convocau direct de la cabinetul presedintelui partidului, se tineau la Bucuresti dar si in alte orase. La aceste sedinte nu participau decat presedintii organizatiilor judetene si Petre Roman. Era o intalnire periodica a lui cu sefii organizatiilor. Nu avea voie sa participe nici un membru al Biroului Executiv fie el vicepresedinte sau secretar. Acolo Petre le lua pulsul, ii asculta, vroia sa fie sigur ca nu sunt influentati de nici o prezenta straina. Stiu acest lucru pentru ca, din momentul desemnarii mele ca secretar al Biroului Executiv insarcinat cu campania prezidentiala, am fost invitat sa particip la aceste intalniri.
Nu avea voie sa participe nici unul dintre vicepresedinti la aceste intalniri dar … cu doua exceptii, Traian Basescu si Radu Berceanu. Primul era presedintele organizatiei Bucuresti iar al doilea al organizatiei Dolj. Am apreciat la Radu Berceanu ca, intelegand mesajul lui Roman, isi trimitea vicepresedintele. Traian Basescu, dimpotriva, n-ar fi scapat tinta din ochi pentru nimic in lume.
In paralel, incepe sa lucreze si Uniunea Social-Democrata. Isi forma grupurile de lucru comune PD-FSN si PSDR, programul politic, mesajele si planul de deplasari in organizatii. Incep tensiunile. Primele de jos in sus. Am scris ca tinta era 15%. Se faceau calcule, aproximari si se simula mosul in care s-ar fi impartit mandatele. La 15% intre un partid mai mare si unul mai mic dar foarte doritor, inerent prima tensiune este indusa de perspectiva pierderii unor locuri de parlamentari care trebuie date aliatului. In organizatiile in care se astepta un rezultat mai bun negocierea parea sa mearga mai usor, in altele, nu. Unii dintre presedinti, care se simteau frustrati din aceasta cauza, invocau motive si cautau pretexte in plan politic. Unul dintre cei mai inversunati adversari ai proiectului USD era Traian Basescu. Ca deobicei, ilogic. Atitudinea lui nu trebuia cautata in logica lucrurilor ci de analizat care ar putea fi interesul lui personal. Am relatat cum la o sedinta a Comitetului Director, fara nici o legatura cu subiectul ceruse ca partidul sa se pozitioneze clar ca un partid de stanga, socialist. Rolul USD era tocmai acesta. Sa inlesneasca prin prezenta si girul PSDR primirea PD-FSN in Internationala Socialista. Girul PSDR trebuia sa asigure inlaturarea suspiciunii unei posibile legaturi cu fostul FSN. Atitudinea lui Traian Basescu era, deci, ilogica. Impotrivirea lui avea mai multe cauze. In primul rand, cu toata nevoia lui Roman de cascadorul Traian pentru a juca in rolurile in care el insusi nu se putea cobori sa le joace, exista o reticienta majora, alimentata si de ceilalti lideri ai partidului. Ancheta penala in care era implicat si Traian Basescu si care parea sa arate destul de urat il determina pe Roman sa fie mai prudent in al scoate mai in fata pe Basescu si chiar sa se afiseze impreuna cu el cat mai delicat. Era unul dintre motivele importante pentru care Basescu s-a vazut exclus din conducerea politica a aliantei USD. In al doilea rand pretentiile PSDR pentru locuri eligibile erau mari chiar in Bucuresti unde ar fi urmat sa candideze insusi presedintele PSDR, domnul Sergiu Cunescu. Zestrea politica, moralitatea necontestabila si notorietatea acestuia l-ar fi umbrit in mare masura pe Basescu. Petre Roman, prin traditie, candida in Bucuresti, de aceasta data la Senat. Mai doreau si alti lideri ai PSDR locuri in Bucuresti ceea ce lui Basescu ii micsora numarul de locuri eligibile pe care le-ar fi putut manevra. Ce mai … suparare!
La sediul central, conducerea executiva a USD se realiza, din partea PD – care intretimp scapase de initialele suparatoare FSN – prin Victor Babiuc, Adrian Severin si prin mine, in calitate de secretar al USD. Aceasta organizare a fost stabilita de Roman in stilul lui special care sa nu deranjeze pe nimeni. Desi avusese loc o intrunire speciala pentru a se prezenta scopul si organizarea USD cei mai multi din organizatiile teritoriale nu au inteles cu ce se ocupau cei doi, Severin si Babiuc. Despre mine intelesesera ca as fi fost omul care trebuia intrebat orice. Deci, sunau telefoanele ca la nebuni. Unii se duceau la Severin pentru ca asa intelesesera, altii se duceau la Babiuc pentru ca li se parea ca asa e bine si nu putini se duceau la amandoi ca sa fie siguri ca nu gresesc. Inerent, intre Severin si Babiuc se instala incet, incet o tensiune care, in balamucul ala, nici nu putea fi evitata. Fac o paranteza spunand ca uneori aceasta tensiune devenea vizibila mai ales pentru mine care trebuia sa lucrez cu amandoi. Mi s-a parut o experienta foarte interesanta sa vad cum doi oameni extrem de inteligenti pot face in asa fel incat o tensiune trecatoare sa nu le afecteze munca. Despre prietenie, nu ma pot pronunta.




