Pe o stanca neagra-n fata … intr-un vechi Palat in dos, Dumitru Popescu-Dumnezeu al zilelor noastre pupa si pupa si pupa!
Pe vremea cand eram un tampit in formare, adica elev intr-o scoala romaneasca care, intamplator, purta numele Ion Luca Caragiale, faceam tot felul de … tampenii. Nu singur, bineinteles!
De exemplu, macelaream poezii celebre, poate si din reflexul de a le invata mai usor pentru a le recita cand profa de romana avea chef sa ne asculte … cu urechea.
“Pe o stanca neagra-n fata, intr-un vechi castel in dos, plange si suspina-n fata tanara domnita-n dos …” sau eroticul
“La pasa vine un arab, in izme, cu ochii stinşi, cu graiul slab, in izmene. – Sunt, paşă, neam de beduin, in izmene si de la Bab-el-Manteb vin, in izmene sa-l vand pe El-Zorab din izmene” (Scuze! asa era textul! Un liceu de tampiti! …)





