Comentarii la: Doua zile pierdute, in Parlamentul Romaniei din cauza unuia care nu stie, nu poate si nu vrea sa faca altceva decat campanie electorala penibila

de: George Serban

George Serban — Wed, 03 Feb 2010 16:28:06 +0000

@Toni, nu mai e nimic confuz. Sunt de acord!

de: Toni

Toni — Wed, 03 Feb 2010 11:36:56 +0000

Hai că tot pare confuz.
În cazul celor două zile “pierdute” din Paralment, poate că abureala emisă de primul ministru şi comentariile iscate par a fi o ilustrare a zicerii “Un nebun aruncă o piatră în lac şi 10 înţelepţi se reped s-o scoată”, dar eu zic că:
1. Răspunsurile primite, cum foarte bine le-ai evidenţiat pe blog, mai ales cel dat de Tăriceanu, constiruie un câştig, nu o pierdere.
2. Expunerea demagogiei de doi bani a aceluiaşi PM, de asemanea, se constituie la câştiguri, nu la pierderi.
Deci, ceea ce, pe termen scurt, pare o pierdere din timpul de lucru efectiv, mă refer la procesul de legiferare propriu-zis, se poate transforma într-un câştig pe termen lung, dacă opinia publică recepţionează corect sensul celor întâmplate.
Şi, dacă cineva chiar a pierdut ceva, acela este Bocănilă, cu condiţia, desigur, ca cei din public să nu fie suporteri fanatici…
Ceea ce, desigur, nu se poate spune că nu există…
Per global, însă, cine are urechi de auzit şi ochi de văzut a auzit şi a văzut!
Direct, prin intermediari, într-un fel sau altul, se află!

de: Toni

Toni — Wed, 03 Feb 2010 11:04:28 +0000

Nu, nu asta era! Câinii de pază ai Democraţiei trebuie să existe, să latre, să muşte!
Eu ziceam doar că ceea ce pare pierdere de timp în Parlament, discuţii, controverse etc., în realitate se poate dovedi un câştig, Totul depinde de cum se face decodificarea şi interpretarea, adică de cine se constituie ca interfaţă între Parlament şi opinia publică.
Presa, în primul rând, dar şi toţi ceilalţi interesaţi şi pasionaţi de apărarea Democraţiei, cu o tribună de la care se pot face auziţi. Şi ascultaţi…
Cum altfel să separi grâul de negură, decât lăsând negura să iasă la suprafaţă, pentru a o putea identifica mai uşor.
Nu ştiu dacă sunt clar…
Fiecare pasăre pe limba ei piere, parcă…
Câteodată mi se pare că Parlamentul este ca o turmă de bivoli în care cei mai puternici se iau în coarne, pentru a stabili o ierahie vremelnică, în jurul căreia aleargă doi, trei căţei lătrători care o conduc spre pajişte sau spre apă, în urma căreia vine ciurdarul, cel care esta beneficiarul, adică poporul suveran…
Nenorocirea intervine atunci când ciurdarul rămâne prea în urmă, câinii pierd cărarea şi bivolul cel mai şi preia conducerea…
Mda, un fel de-a spune…
În orice caz, Parlamentul nu este la adăpost de erodare, dimpotrivă, de aceea este vitală existenţa altor forţe în societate, pentru a interveni în cazul, foarte probabil şi posibil, de grav derapaj spre delăsare, spre abuz, spre dictatură, în final.
Cam asta era…