Domnului Crin Antonescu – presedinte al Partidului National Liberal
Domnule presedinte,
va adresez aceste randuri, in calitate de membru, din mai 2000, al Partidului National Liberal.
(mai mult…)
Pentru un Parlament puternic si respectat! Pentru o Romanie democrata si demna!
![]() | Sfarsitul democratiei incepe odata cu denigrarea, subminarea institutiilor fundamentale ale statului de drept si destructurarea partidelor politice opozante |
Domnule presedinte,
va adresez aceste randuri, in calitate de membru, din mai 2000, al Partidului National Liberal.
(mai mult…)
Exista o mare presiune asupra acestui blog care niciodata n-a avut ca obiectiv notorietatea sau ratingul. Faptul ca aceasta presiune vine din Moldova si, cu precadere, din judetul Neamt, incluzand operatori media despre care nu am auzit niciodata, este de inteles.
Dar eu am un “program”, despre care am scris. Data limita pentru depunerea sau retragerea candidaturilor este 1 august 2011. Adversarul meu nu este USL. Dimpotriva, doresc ca USL sa castige, electoral, cat mai mult, pentru a-si indeplini obiectivele politice. Adversarii mei sunt PD, condus de Basescu, si acei oameni din afara si din interiorul USL care incearca, fie sa-i reduca sansele, fie sa se folodeasca de USL pentru a promova lichele, identice sau asemanatoare cu cele pe care vrem sa le dam jos de la putere.
Prin urmare, 1 august este data limita pana la care PSD, respectiv USL, cel putin teoretic, cu o probabilitate de 1:10.000, ar putea sa-l inlocuiasca pe Liviu Harbuz, de la candidatura pentru Camera Deputatilor, in judetul Neamt. Indiferent cat de mica ar fi aceasta sansa, voi crede in ea.
Apoi, voi avea de rezolvat o problema personala. Prezentand conducerii PNL motivele pe care le cunosc si pentru care consider ca sustinerea lui Liviu Harbuz in judetul Neamt (degradare morala, coruptie, respectiv luare de mita) ar dezonora PNL, voi cere ca membrilor si simpatizantilor partidului din colegiul uninominal 6 sa li se transmita public mesajul de a boicota alegerile. Daca, acest mesaj nu va fi transmis, atunci voi parasi PNL si imi voi transmite cetatenilor din acel colegiu mesajul, pe caile pe care le voi alege.
Era logic, si nu m-ar fi mirat, ca cineva sa ma intrebe, printre numeroasele mesaje primite, dar nepublicate din cauza limbajului folosit la adresa unor lideri din PSD si PNL, de ce am tacut pana acum daca stiu asemenea lucruri. Raspund acum, la o intrebare nepusa. N-am tacut. Personal, nu am si nu am avut nici un fel de relatie personala cu Liviu Harbuz. Dar la Directia de investigare a fraudelor din IGP, inca de la sfarsitul anului 2006 exista patru dosare, depuse de mine si un coleg, referitoare la infractiuni grave savarsite intr-un spatiu privat, in care Liviu Harbuz si-a avut partea lui. Daca cineva vrea sa afle de ce, de atunci si pana acum, nu s-a intamplat nimic, desi nu are nici o relevanta in raport cu ceea ce ma intereseaza acum, in plan politic, ii pot da numerele dosarelor, numele politistilor, incepand cu comisarul sef Gaina Alexandru (cel cu furturile de masini) dar si al unor procurori care au plimbat aceste dosare pentru a se implini termenul de prescriere a infractiunilor.
Repet, daca nu ar fi existat aceasta candidatura, sustinuta de partidul meu, probabil ca nu mi-as fi amintit ca Liviu Harbuz s-a nascut si ca exista pe acest pamant.
Si pentru ca in ciuda notorietatii, folosite ca argument important de catre PSD pentru a-l alege drept candidat, printre numeroasele mesaje primite de mine cea mai frecventa intrebare este “cine-i asta”, ii voi publica fotografia, intr-o ipostaza ingenua.
![]()
Precizare: din informatiile pe care le am, informatii pe care nu le pot verifica dar nici nu am motive sa pun la indoiala cuvantul mesagerului, Adrian Nastase s-a opus acestei candidaturi. E firesc pentru ca el stie mai multe decat stiu eu.
Am fost multa vreme convins, ca sustinator convins, ca una dintre preocuparile fundamentale ale liderilor USL, pe langa un program de guvernare convingator, va fi atragerea oamenilor, convingandu-i ca noi nu vom aduce in parlament, la guvernare sau in institutiile administratiei centrale si locale, oameni corupti, oameni pusi pe capatuiala, cu alte cuvinte ca nu intentionam sa schimbam lichelele portocalii cu lichelele noastre. Pentru cine intelege, obiectivul acesta poate fi chiar mai important decat programul de guvernare. Un program de guvernare este mai putin accesibil oamenilor simpli. Prezenta unor chipuri noi, de oameni curati, cinstiti, cu o moralitate neindoielnica, in comparatie cu cei aflati la putere, de care s-au saturat, este un obiectiv politic deosebit de important. Cu atat mai mult cu cat, dincolo de gogosile unor “sociologi”, debitate contra-cost, absenteismul la vot pare sa depaseasca 60%, urcand spre 65%. Este ceea ce isi doreste Basescu si PD, care neputand sa mai creasca in optiunile de vot, pentru a obtine un procent cat mai mare, are interesul ca prezenta sa fie cat mai mica.
Mesajul politic al lui Basescu si al gastii sale este simplu: “Viata mizerabila a romanilor nu ne poate fi imputata noua, celor care guvernam, de vina sunt toti care au guvernat iar noi incercam sa mai salvam ce se poate si sa aducem tara pe drumul bun”.
Cu alte cuvinte, toti sunt la fel. Pleaca lichelele noastre, vor veni lichelele lor si nu se va schimba nimic. Ca mesajul a prins, se vede din procentul mare, in crestere al celor dezinteresati de politica si de schimbare. Ne imbatam cu procente mari “a la domnu’ Pieleanu”, calculate la o prezenta de 40%, posibil in scadere.
SOLUTIA? Una singura. Ca macar in testele electorale, la alegerile partiale, pentru parlament si primarii, sa venim cu propuneri, cu candidaturi care sa arate ca mesajul lui Basescu si al portocalimii este fals.
Toate prilejurile, aparute pana acum, n-au fost concludente. Confruntarea dintre Radu Stroie si Honorius Prigoana a avut loc in conditiile in care USL abia se forma iar Honorius parea, mai de graba, o caricatura. Am castigat. Am pierdut, din motive lesne de inteles, dar in aceleasi conditii, in confruntarea dintre Liliana Minca si Teo Trandafir.
Primaria din Baia Mare a fost castigata de Chereches, un candidat mai de graba independent, pentru ca daca l-ar fi intrebat cineva in care partid este inscris, probabil nici dumnealui nu ar fi stiut sa raspunda.
In schimb, ne putem intreba de ce bataliile pentru anticipatele la celelalte primarii, cu cateva exceptii, le-am pierdut. Cei care vor sa se sustraga raspunderii in propriul partid vor spune ca de vina sunt galetile portocalii si alimentele daruite cu generozitate de candidatii PD. Eu, cu experienta mea politica, atata cata am, voi spune ca poate si galetile portocalii au avut vina lor. Dar dincolo de toate, vina cea mai mare o are calitatea proasta a candidatilor neconvingatori, incapabili sa dovedeasca ca ar fi mai buni, moral si profesional, decat cei pe care vor sa-i inlocuiasca.
Ati putea spune, desi evident adevarate, ca afirmatiile de mai sus sunt generalitati, speculatii. Poate! Tocmai de aceea, imi voi sustine afirmatiile nu cu lucruri intamplate. Cu altele care stau sa se intample.
Locul de deputat din Colegiul 6, Neamt, a ramas vacant prin decesul lui Victor Surdu. La 21 august se vor organiza alegeri partiale anticipate. Din partea PD, sustinut de coalitia guvernamentala, va participa secretarul de stat, inginerul agronom Radulescu. Din partea USL, sustinut cu mare galagie mediatica, in prezenta domnilor Ponta si Voicu (banuiesc ca doar intamplator nu a participat si domnul Antonescu), va participa veterinarul Harbuz.
De data aceasta, ma voi pronunta in cunostinta de cauza, nu cu generalitati, nu cu speculatii.
Despre secretarul de stat, Adrian Radulescu, nu stiu multe lucruri. Doar ca este casatorit si are doi copii. Tocmai de aceea nu voi aduce in discutie faptul ca Liviu Harbuz este divortat. Se poate intampla oricui. Mi s-a intamplat si mie. Nu voi aduce in discutie faptul ca Liviu Harbuz a divortat, convingandu-si fosta sotie de faptul ca e urmarit de potera si e mai prudent sa treaca cate ceva pe numele sotiei. Probabil ca pentru cei care l-au propus, este ceva obisnuit. Nu voi vorbi despre faptul ca, pentru a face divortul cat mai convingator, si-a tras o amanta careia, din niste bani greu de justificat, i-a construit o casuta la Padurea Baneasa. Voi reveni, mai pe larg asupra acestui subiect, in partea a doua. Nu cred ca asta ar fi o problema pentru cei care l-au nominalizat. N-am sa aduc in discutie faptul ca a reusit sa-si convinga fosta sotie sa-i restituie o parte din “lucrusoarele” adunate cu truda dar a uitat sa se mai recasatoreasca. Dar pe cine impresioneaza astfel de rahaturi? Sunt lucruri care in alegerea unui candidat pentru parlament, nu au nici o semnificatie. Cu atat mai mult, nu cred ca pentru cei care l-au bagat pe gatul conducerii PSD conteaza faptul ca a parasit casa din str. Silvestru (despre a carei constructie voi reveni in partea a doua) abandonandu-si familia si uitand de cativa ani buni sa-si sustina copilul. Ce rost ar avea sa vorbim despre faptul ca Liviu Harbuz incearca, in justitie, cu mare dificultate, sa-i dea afara din casa din str. Silvestru pe sotie si pe fiul sau? Pe cine ar impresiona asta, atat timp cat pentru cei care l-au desemnat nu are nici o importanta, atat timp cat, in raport cu calitatile sale morale si politice, Liviu Harbuz este net superior contracandidatului sau de la PD. Si mai ales ca oamenii din Colegiul 6 trebuie sa stie ca alternativa noastra este mult mai buna.
Cum spuneam, ce rost are sa ma refer la lucruri care, probabil, nu-l deosebesc pe candidatul nostru, Liviu Harbuz, de cei care l-au nominalizat si desemnat? Ma voi referi, in continuare, la altele care chiar sper sa-l deosebeasca de cei care l-au propus si il sustin.
Privesc indelung si inutil un cer curat, alabastru intens, cautand raspuns la o intrebare, raspuns care nu poate veni dintr-un cer, oricat ar fi de frumos dar gol.
Este o zi minunata de vara. Ce poate fi mai frumos, intr-o astfel de zi, sub un cer alabstru curat, privit dintr-un balcon mare, o adevarata terasa, plina de flori?! In spate, dincolo de usa, se afla o fiinta minunata, fiica mea care imi umple viata. Prieteni. din tara si din cel putin trei locuri ale lumii, asteapta doar un semn ca am pornit spre ei, sa-mi pregateasca zile minunate, asa cum au ma facut-o de atatea ori. Nu stiu cum as putea sa-i multumesc, vreodata, lui Dumnezeu, pentru tot ceea ce mi-a daruit in aceasta viata.
Intrebarea este … cat de bou poti fi, sa privesti cerul gol, sa nu te poti bucura de nimic, sa te consumi inutil, epuizant, vazand cum un proiect politic, la care ai tinut cu o emotie intensa, un proiect pe care l-ai considerat unica solutie, un proiect pentru care ti-ai indepartat prieteni, se depreciaza zilnic, mergand spre un … esec victorios;
un proiect politic, incaput pe mana unor oameni care incearca sa obtina “licenta” de politician, facand scoala in cea mai importanta batalie politica, cu cea mai importanta miza pentru tara;
un proiect politic care aluneca incet spre cercuri ale unor “fagmilii”, aceleasi care, intreg anul 2009, l-au potentat pe Basescu pentru un nou mandat dar care, acum, se reconfigureaza, adaptandu-se la noile conditii ale acestui mare si fragil USL;
un proiect politic care se zbate sa supravietuiasca erodat de “fagmilii” in care cuvantul socru pare sa-l inlocuiasca cu succes pe cel de nash?
Chinuitor este faptul ca raspunsul la o astfel de intrebare nu poate veni din cerul gol. Pentru a gasi raspunsul, ai nevoie de oameni. De oameni dispusi sa-l gaseasca, alaturi de tine. De oameni care sunt … tot mai putini.
Romanii au, din totdeauna, o vocatie deosebita pentru “adevar” si pentru “revolte” sau “revolutii”, de regula, semicentenare.
Dragostea pentru adevar este pasionala. Adevarul, la romani, este de trei feluri: adevarul nerostit, adevarul ascuns si adevarul care trebuie ocolit. Cine detine un alt adevar, poate deveni nefrecventabil.
Pasiunea romanilor pentru diferite forme de protest este binecunoscuta. Protestul romanilor pe retelele de socializare este aproape unic. De aceea, pentru a nu expune societatea efectelor sale devastatoare, protestul ramane pe retelele de socializare si nu coboara de acolo.
Romanii adora revolutiile si revoltele. De departe, revolutia este miscarea sociala predilecta. Romanii prefera doua tipuri de revolutii. Aceea facuta de altii dar si pe aceea facuta de ceilalti..
Pentru cei care, prieteni sau nu, comenteaza faptul ca as fi demisionat din Partidul National Liberal, vreau sa clarific lucrurile. Am decis sa fac publice, foarte curand, motivele pentru care consider ca Liviu Harbuz nu are ce cauta in Parlamentul Romaniei, candidat sustinut de Uniunea Social Liberala, din care face parte si Partidul National Liberal. Voi face publice aceste motive, in timp util, pentru ca Partidul Social Democrat sa poata face alta nominalizare, in situatia in care Liviu Harbuz se retrage sau cei care l-au propus inteleg ca nu putem schimba coruptii PDL cu coruptii nostri. Chiar daca, asa cum se poate vedea pe reteaua Facebook, o doamna, din partea Consiliului de coordonare al PSD, mi-a scris ca … “decat un corupt PDL ist, mai bine un corupt de-al nostru“.
Daca, asa cum banuiesc, PSD nu va face o alta nominalizare in locul lui Liviu Harbuz, ma voi adresa conducerii Partidului National Liberal, al carui membru sunt, cu solicitarea de a declara public ca nu sprijina candidatura lui Liviu Harbuz si de a cere membrilor si simpatizantilor PNL din colegiul in care urmeaza sa candideze Liviu Harbuz sa boicoteze alegerile.
Daca, conducerea PNL nu va accepta solicitarea mea, cunoscand motivele pentru care i-am adresat aceasta solicitare, atunci cu un mare regret, ma voi retrage din Partidul National Liberal. Oricum, pentru ca in ultimii ani, nu am mai facut politica militanta, retragerea mea nu va fi o pierdere la fel de mare ca sustinerea unei lichele pentru a intra in Parlamentul Romaniei.
Cred ca, acum, in ceea ce priveste situatia mea, in raport cu Partidul National Liberal, este clara.
Pentru ca unii dintre noi, prin ceea ce fac, prin modul in care se comporta, prin oamenii pe care incearca sa-i “strecoare” pe neobservate, vor ajunge sa ne faca sa fim la fel ca cei pe care vrem sa-i inlaturam de la putere, pentru ca, in loc sa avem propria noastra agenda credibila pentru oameni, ne multumim sa plutim in siajul unui post de televiziune tot mai necredibil, public eu declaratia de presa a lui Daniel Funeriu.
Lui Daniel Funeriu i s-a inscenat o facatura la care sper din tot sufletul ca Radu Tudor sa fi fost victima si nu complice.
In Romania, oamenii cu o prezenta publica nu au invatat sa-si ceara scuze. Fie ca aceasta postare sa aiba valoarea simbolica a unor scuze, adresate unui om pentru care exista multe, foarte multe motive sa fie dat la o parte. Dar, nu asa! Nu cu metodele pe care le folosesc tocmai aceia pe care vrem sa-i dam la o parte.
N-as vrea sa fac comentarii din pozitia mea de republican. Dar incerc sa privesc lucrurile prin conexiunea care ma leaga de cei care se considera monarhisti si cred in regalitate. Ne leaga respectul pentru istoria comuna, respectul pentru cei care au scris-o prin faptele lor. MS Regele Mihai al Romaniei, la fel ca si Maresalul Antonescu este unul dintre acestia. Cu bune si cu rele. Tot asa cum, fiecare dintre noi, alaturi de conducatorii acestei tari, prin fapte, prin optiuni si atitudini am scris, cu bune si cu rele, o pagina din istoria foarte recenta a Romaniei.
Regele Mihai este, insa, unic. Majestatea Sa este insasi istoria. Vine din vremuri dramatice, a participat la scrierea istoriei si are dreptul la imunitate. Imunitatea bunului simt.
Majestatea Sa Regele Mihai al Romaniei, de a carui imagine nu s-a atins nici dictatorul comunist Nicolae Ceausescu, nu poate face obiectul tranzactiilor imorale ale vanatorilor de imagine publica, ale vanatorilor de rating din media, ale impostorilor de tot felul.
Ma opresc aici, publicand cateva, dintre sutele de exemple, ale semnaturilor celor care au “aderat” – unii au facut-o cu buna credinta dar cu nestiinta – la “monumentala si epocala” scrisoare a dlui Sorin Iliesiu, prin care acesta ii cere patronului sau, pana nu demult, nici mai mult, nici mai putin, decat demisia. Dl. Sorin Iliesiu se doreste, si reuseste, sa fie un nou produs exclusiv mediatic, la fel cum a fost si inca mai este Basescu.
Majestatea Sa Regele Mihai al Romaniei este aparat cel mai bine si incontestabil de istoria Romaniei. La care se adauga vocile unor reputati istorici si, din fericire inca, prin vocile unor contemporani. Nu are nevoie sa fie aparat de impostori sau vanatori de imagine sau audienta.
Monarhisti, aparati-l pe Rege, nu de dusmani, ei sunt ridicoli. Aparati-l de parodia impostorilor!
Basescu n-ar fi abdicat, pentru nimic in lume. I-ar fi privit drept in ochi, pe Dej si pe Groza si le-ar fi spus, printre lacrimi:
- Imi este greu dar … Tara, mai presus de orice, … raman cu voi pentru stabilitate, sa luptam impreuna impotriva mogulilor si a oligarhilor…
- Majestate, … ar fi indraznit, timid, Groza, un fel de intelectual al grupului.
- Care Majestate? Care Majestat? Terminati cu chestiile astea burghezo-monarhiste! Sa-mi spunet TOVARASE REGE, sa fie clar! Si acum, la treaba. Ce va tot holbati la mine? Cati tradatori liberali, social-democrati si taranisti a zis tovarasul Stalin sa exterminam? …
- Tovarase Rege, a zis Dej, cu vocea moale, tovarasul Stalin a zis sa scapam tara de vreo suta de mii de tradatori, slugi ale imperialismului …
- Mai, voi ati innebunit? Nu stiti sa interpretati mesajele tovarasului Stalin. Daca a zis o suta de mii, trebuie bagati in puscarie trei sute de mii, sa fim siguri ca crapa o suta de mii. Clar?
- Majes … scuze! Tovarase Rege nu cred ca sunt atatia …
- Gata, am zis! Vorba lunga, saracia tovarasului. Hai baieti, la treaba …
- Sa traiti, tovarase Rege! au ragnit, intr-o sincronizare perfecta, Dej si Groza si s-au indreptat spre usa …
- Auzi, Ghita, il striga M.S. Tovarasul Rege pe Dej, sa-i spui Anei Pauker sa vine pe la mine, diseara dupa 23:30 … “ca doar in fiecare regim trebuie sa existe o Udrea”, a continuat tovarasul Rege, in gand