George Serban

Am inceput sa ma joc, editand acest filmulet, cu umor, cu cinism.
Vazand filmuletul, la sfarsit, mi-au dat lacrimile. Am cazut in propria capcana.

O multime de intrebari …
De ce in timpul lui Ceausescu, pe care l-am urat imens, dar nu atat de mult ca pe Basescu, nu-mi era rusine ca sunt roman? Intr-o Romanie cenusie, apasatoare, flamanda de mancare, de libertate, de cultura, eram indarjiti, demni, mandri, respectati de o lume intreaga?
Oare romanii, cei care au murit sub gloante, cei care au supravietuit, in decembrie 1989, au iesit, fiecare, pentru bucatica lui de libertate? Gandindu-se, oare, ca va putea obtine o Romanie in care sa fie liber el, numei el, fara sa-l intereseze de ceilalti? Nu ma deranjeaza ca “revolutionarii” ies in strada pentru indemnizatiile lor, dar numai ale lor. Ma intreb, insa, “revolutionarismul” este … divizibil? Oare, “revolutionarii” acestia or fi auzit ca s-au taiat indemnizatiile mamelor care vor sa-si creasca copii, indemnizatiile insotitorilor persoanelor cu dizabilitati, ca au fost reduse pensiile de mizerie ale unor oameni dependenti de medicamente? Unde erau “revolutionarii” atunci? Erau linistiti ca de indemnizatiile lor nu se va atinge nimeni?
Ascult imnul PD cu o amaraciune de neimaginat. Impreuna cu un fost coleg, cu ani in urma, cautam ceva emblematic, pentru PD, chiar dincolo de gusturile mele muzicale. Ceva cu rezonanta, melodios, care sa atraga oamenii. Eu am semnat contractul cu Mircea Rusu. Ascultandu-l peste tot in tara, incepuse chiar sa-mi placa. Era ceva care imi apartinea si prevestea succesul.
Nu stiu daca cel care a compus imnul nazist a stiut cui il dedica. Nu stiu daca Mircea s-a gandit, vreodata, la asta. Mie, insa, nici prin cap nu mi-a trecut ca niste amarati, batrani, bonavi, poate in drum spre sfarsit, vor aduna sarmale de pe jos, pe melodia asta, la fel cum altii, cu decenii in urma, intrau in lagarele mortii pe imnul nazist.

Jos Basescu! Jos Boc! Jos guvernul comunist! Vrem democratie!
Daca n-as avea 1.80 m si 92 spre 86 kg, barbat trecut prin multe, sigur as fi lesinat de emotie.

Am intrat pe site ul RTV, unde am vazut multi, foarte multi revolutionari, la un miting de protest, in Piata Universitatii.
Cand spun foarte multi manifestanti, am in vedere vreo 200 de persoane, stiind ca, la ultimele actiuni de protest, exceptand liceul Jean Monnet, au paricipat intre 1 si 2 persoane.
Strigatele “Jos Basescu!” si “Jos guvernul!” mi-au umplut sufletul de multumire. Se porneste … mi-am zis in mintea mea, citind stirea cu nesat. Apoi, am privit si un filmulet, de la fata locului, cu un reporter care a intrat in dialog cu revolutionarii …
- De ce sunteti aici? – l-a intreabat pe unul dintre protestatari.
- Comunistii astia ne-au luat drepturile noastre, castigate la revolutie – a raspuns cel intrebat, strigand, apoi: vrem democratie, vrem drepturile noastre …
Din multime, apare un tip cu o voce autoritara care il da la o parte pe cel care se afla in dialog cu reporterul si ii spune acestuia:
- Noi nu suntem aici pentru bani! Noi vrem alegeri anticipate!

Da! In clipa aceea, am inteles.
Acolo, erau revolutionarii suparati. Ei spuneau ca sunt suparati ca nu e democratie. Dar, pentru ei, deficitul de democratie a inceput, din clipa in care Basescu le-a taiat indemnizatiile, nu de cand acelasi Basescu a inceput distrugerea institutiilor statului de drept, infiltrarea lolr cu oameni aserviti lui, dupa modelul fascist. Pentru ei deficitul de democratie nu a inceput odata cu distrugerea economiei Romaniei de Basescu printr-un un guvern inept dar aservit.
Omul acela, de fapt, spunea adevarul. Spunea ce gandea. El era in strada pentru ca acum, … abia acum, nu mai era democratie pentru ca Basescu i-a luat dreptul lui, castigat – spunea el – la revolutie.
El, omul acela, exprima o gandire colectiva. Dar nu gandirea miilor de oameni care au fost in strada in decembrie 1989. Pentru el, revolutia nu insemna lupta si moartea unora pentru democratie si libertate. Daca ar fi insemnat asta, cu adevarat, ar fi iesit in strada demult, nu acum, cu cateva ore in urma.
Oamenii aceia, care in decembrie 1989, si-au riscat viata pentru libertate, pentru adevar, nu au mai iesit in strada.
Ar putea fi o intrebare. De ce acei oameni, carora nu le-a fost frica de gloante, de securitate, de o Putere care nu era inca invinsa, nu ies, astazi, cu acelasi curaj nebun sa inlature acest guvern dement, aceasta Putere antiromaneasca?
Raspunsul este unul singur. Din fotoliile confortabile ale parlamentului, de pe sticla unor televiziuni cu audiente de cartier, chiar si asa, vizibil partizane, fie de-o parte fie de alta, … SUNTEM NECONVINGATORI!
Procentele cu care ne amagim sunt calculate la o participare la vot redusa, instabila, uneori cu raspunsuri de complezenta.
Cand, cu adevarat, 60% dintre romani ne vor dori la putere, ei ne vor dori ACUM, nu peste un numar … necunoscut de luni. Si, daca ne vor dori la putere ACUM, atunci vor fi in strada.
Astazi, cand Curtea Constitutionala a condamnat la subvietuire un mare numar de varstnici si bolnavi, ii caut cu privirea pe liderii Opozitiei. Unul e plecat din tara, altul se duce intre ai lui, sa-l aplaude, celalalt vorbeste mult prea repede, de teama sa nu i se ia microfonul.
Stiu ca nu va place ce scriu. Dar nu sunt Mihai Gadea, nu sunt platit sa va spun numai ceea ce cred ca v-ar placea sa cititi, nu sunt platit sa-i fac audienta vreunui patron de presa. Scriu ceea ce stiu ca este adevarat. Scriu ceea ce cred ca pe unii oameni i-ar putea trezi la realitate.
In Romania, dupa 1989, au existat trei oameni politici. Iubiti si urâti. Ovationati si huiduiti. S-au aflat, intre ovatii si huiduieli, fara frica, fara angoase.
Au invins si au pierdut. Au pierdut si au invins. Au facut politica.
Corneliu Coposu. Ion Iliescu. Emil Constantinescu.
As fi nedrept, totusi, daca nu l-as adauga si pe Petre Roman. Alaturi de ultimul, am trait starile astea, atat timp cat am crezut in el.

Astazi, 6 decembrie 2011, se implinesc 2 ani de cand vreo 4 milioane de neispraviti si alti cativa, vanduti pe functii si onoruri, multi infractori, dovediti ori nu, carora li s-au adaugat peste un milion si jumatate de c.n.p. – uri false, au reasezat prin fals, cu complicitatea unor oameni din institutiile statului, in fotoliul de la Cotroceni, un neispravit ca si ei, primul presedinte impostor si infractor, din scurta istoie republicana a Romaniei.
Sa nu uitam ca acest lucru a fost favorizat si de prostia, lacomia si ticalosia unor oameni care, constienti sau nu, cum au fost Ilie Sarbu si Miron Mitrea, cu acordul lui Mircea Geoana, oameni care s-au si laudat public cu aceasta “isprava”, au tintuit PSD, timp de 9 luni, cele mai importante, intr-o guvernare năroadă, care a micsorat sansele aliantei PSD – PNL la scrutinul din 6 decembrie 2009.
Astazi, intr-o maniera la fel de prosteasca, dar mult mai sofisticata, asistam la acelasi lucru. Lasitatea si lacomia unor oameni care amaneteaza, cu iresponsabilitate, pe termen lung, viitorul tarii.

Gataaaa! S-a terminat ziua mea
M-am abtinut toata ziua de ieri. Nimic despre politica, nimic despre media. Dar, gata! Imi sta ceva pe creier, din seara de Vineri, de la o emisiune …
Eu n-am mai vazut filme de actiune, de razboi, demult. Nu mai tin minte. In lupte, conducatorii stau in fruntea armatelor sau in spatele armatelor, nu cumva sa se loveasca?
De ce trebuie sa asteptam “societatea civila” sa iasa in strada pentru a parasi parlamentul? Care “societate civila”? Oare, cate pretexte trebuie sa mai gasim?
Nu cumva realitatea este exact inversa? Trebuie sa ne miscam fundurile din parlament, pentru ca oamenii sa ne urmeze, sa vada ca … “nu suntem toti la fel” cum zic basistii. Da, e adevarat, e riscant, trebuie curaj …
Se vorbeste despre “chibiti”, care stau pe margine … De parca cei care se refera la “chibiti” nu stau tot pe margine.
E adevarat, cand stai pe margine, in parlament, si mimezi “opozitia”, in fata unei puteri distructive, dar stai pe margine, primind indemnizatii si privilegii de parlamentari, fara nici un folos, atunci … nu esti “chibit” …
Nu suna bine deloc, domnilor!
Stindardul sta in fata oamenilor, sa-l vada, sa-l urmeze, sa-i incurajeze, sa-i motiveze, nu “in spatele societatii civile” domnilor.

Prima fabula auzita de mine, povestita de mama, a fost aceea cu vulpea care, neajungand la struguri, spune ca sunt acri. Mi-a ramas intiparita in minte. Mama incerca sa-mi sugereze raspunsul la intrebarea mea, privind intelesul cuvantului “ipocrizie”, auzit, probabil, pe undeva. Astazi, auzindu-i pe unii sau pe altii vorbind despre cat de inutila ne era functia, tocmai pierduta, de presedinte al Senatului, mi-am amintit de fabula cu vulpea si strugurii, mi-am amintit de ipocrizie, in forma ei cea mai vulgara.
Consecventa m-a impresionat intotdeauna. Uneori, pana la hohote de ras. Cred ca cei mai consecventi oameni pe care i-am cunoscut au fost activistii fostului partid comunist. Oameni care sa sustina “linia partidului” cu mai mare indarjire decat activistii de partid, n-am vazut. De multe ori, indarjirea lor era atat de mare incat erau … conseventi, fara sa stie ca “linia partidului” se schimbase in … ziarul de dimineata pe care nu apucasera sa-l citeasca. Ei nu gandeau, erau consecventi. Ei munceau, nu gandeau. In seara asta, dl. senator Savu mi-a amintit de consecventa. L-am auzit, in 2009, explicand cu elocinta de ce PSD a trebuit sa intre la guvernare, alaturi de PD. L-am auzind, apoi, argumentand de ce PSD a trebuit sa iasa de la guvernare. Nu demult, l-am auzit argumentand necesitatea excluderii lui Geoana, pentru eroarea de a fi intrat, in 2009, la guvernare si, totodata, argumentand nevoia pastrarii, atat de importantei functii de presedinte al Senatului de catre PSD. Consecvent, dl. senator ne-a demonstrat, astazi, ca respectiva functie nu valora mare lucru.
Si, din vorba-n vorba, am ajuns la … solstitiu. Mi-am amintit de tanti Varvara, femeia care facea curat in biroul prmului meu director, cand am intrat in “campul muncii”. Era un rrom, mic si gras, agramat si prost. Incultura ii crea o imensa frustrare. Avea in birou dictionarul limbii romane. Il deschidea, cauta un cuvant care i se parea “de senzatie”, incerca sa-i inteleaga sensul si il folosea la doua, trei, fraze. Se potrivea, nu se potrivea, n-avea importanta. A venit ziua in care dictionarul s-a deschis la … solstitiu. I-a placut. Eram in biroul lui sa primesc dispozitii. Ii placea sa dea dispozitii proaspetilor absolventi de facultate. Tanti Varvara a intrat sa-i aduca cafeaua. Ridica privirea, o fixeaza adanc si o intreaba cu un aer grav: fă Varvaro, stii ce-i ala solstitiu? Varvara, vizibil timorata si culta, ii raspunde: tov director e o zi in care ceva e mai mare si mai mare. Toanto, ii zice tov-ul superior, ala e solstitiu de erectie nu de soare! …
Azi, in politica romaneasca, s-a petrecut un solstitiu. Nu un solstitiu de … soare. A fost un solstitiu de … prostie …
In 22 decembrie, e solstitiu de … soare. O data, la o suta de ani, la 22 decembrie e solstitiu de … SOARE SI DE CURAJ.
Au mai ramas 88 de ani.

Unde mi s-a blocat, mie, mecanismul intelectual, de nu mai inteleg nimic din politica “alternanta”?
Astazi, liderii USL au anuntat hotararea de a declansa procedurile constitutionale pentru suspendarea si demiterea lui Traian Basescu. O actiune riscanta, calculata, pas cu pas, o actiune de tipul “punct ochit, punct lovit”, mult mai curajoasa decat un fleac de demisie colectiva din parlament care sa fii fortat niste amarate de alegeri anticipate, cu o amarata posibila sustinere populara si care ar fi dus la o amarata de noua majoritate parlamentara …
Dar ce rost are sa vorbim despre o asemenea aiureala, cand o hotarare, eroica si plina de risc, a fost deja luata?!
Ma preocupa, insa, altceva. Care sunt zonele marginale, in aceasta batalie decisiva?
Maine, evident, vom scapa si de functia de presedinte al Senatului, un adevarat balast pentru o coalitie politica, pe cale sa provoace demiterea unui presedinte. Nu va fi greu, totul pare calculat, la milimetru. Astrele sârbesti ne-au spus ca trebuie sa scapam de blestemata de functie si asa va fi.
Intrebarile care mi-au ramas infipte in minte si imi ingreuneaza deslusirea viitorului sunt pe cat de simple, pe atat de neverosimile.
Domnul Victor Ponta mi-a dat peste cap resorturile judecatii limpezi. La 22 octombrie, adica o luna in urma, la o importanta intrunire, domnia sa ne spunea, plin de optimism:
„Un prieten de-al meu glumea pe seama noastră, a celor, trei, Crin, Sorin și cu mine, spunea că parcă suntem cei trei mușchetari care ne batem cu Cardinalul și cu Milady. N-am întrebat cine este Cardinalul, cine este Milady, evident că mă gândeam cine ar putea fi D’Artagnan?”
Voi ce ati fi gandit, in urma acestei provocari? Cine este Richelieu, cine este Milady, cine este D ‘ Artagnan? Evident, intrebari care te fac sa scrutezi orizontul cu mintea, cu forta logicii.
Lucrurile au fost oarecum simplificate, cu vreo zece zile in urma, cand, dandu-si seama ca problema este incompatibila cu mintile unor pamanteni, domnul Ponta ne-a devoalat una dintre necunoscute, declarand:
“Cred că există aşa, cel puţin la domnul Iliescu, o atitudine de tip Richelieu, să ţină balanţa de puteri, să nu câştige nimeni prea multă putere.”
Ahaaaa! Prin urmare avem una bucata Richelieu in persoana domnului Ion Ilescu …
Ei, da, incepea sa se faca lumina … Si, totusi, pe masura ce se facea lumina se adancea intunericul …
Pai, Richelieu, adica domnul Iliescu era dusmanul domnului De Treville, seful muschetarilor. Se stie ca dusmanul domnului Iliescu, adica Richelieu, este Traian Basescu. Sa insemne asta ca Traian Basescu ar fi domnul De Treville, adica seful muschetarilor? Altfel spus, sa insemne asta ca Traian Basescu ar fi seful domnului Victor Ponta? Va dati seama la ce munca a fost supusa o minte scrutatoare ca a mea?
In ce o priveste pe Milady, lucrurile sunt si mai complicate. Cine de pe planeta Pamant nu stie ca Milady avea pe umar, cu fierul incins, facut semnul simbolizand floarea de Crin, semn ca a fost insemnata de fortele binelui? Ei, bine, e ca dracu! Milady a noastra nu corespunde. E insemnata ca hoata, dar nu cu floarea de Crin ci cu floarea de Cocoș. Mai intelegeti ceva?
Ne trebuie un reper al certitudinii. Macar, unul. Propun ca D ‘ Artagnan sa fie domnul Daniel Constantin, uitat de toti in povestea asta. Cred ca domnul Ilie Sarbu va aparea dupa 20 de ani …

Ioan Oltean, cel care si astazi se intreaba cum naiba a ajuns el atat de sus, stiind exact ceea ce numai el stie, a facut, iata, o isprava. A anuntat public secretul lui Polichinelle si …. ca secretul va fi editat in fraze, cum numai dl. Boc stie, pentru a perfecta colaborarea PD cu PR, adica colaborarea dintre escrocii si hotii portocalii cu escrocii si hotii tuciurii. Partidul Democrat cu Partida Rromilor vor face un cuplu. Se vede, de altfel si din denumire, ca este un cuplu heterosexual. Dar sa lasam erotismul si sa ne intoarcem la politica.
Dupa cum se vede Cloaca lui Traian Basescu, alcatuita dupa chipul si asemanarea lui, pute. Dar pute rau. E plina de impostori, hoti si hoate fara deosebire de sex. Duhoarea portocalie a razbit pana la Bruxelles.
Sa-i dea afara din partid, nu poate pentru ca ramane partidul fara membri. Sa externalizeze infractionalitatea nu poate. A incercat, rand pe rand, cu PNL, cu PSD, cu UDMR si, acum, cu micutul si cochetul UNPR. Nu merge. Fiecare poseda suficienta neghina incat sa nu fie interesat sa mai importe de la altii si, oricum, nici unul nu-si strica echilibrul “ecologic”, incat sa ajunga in halul in care a ajuns Partidul Democrat.
Strategul portocaliu – nu ma refer la Ioan Oltean sau la Roberta ANastase – au decis ca infractionalitatea, care sta sa dea afara din Partidul Democrat, daca nu poate sa fie “externalizata”, poate fi diluata, pe principiile Mediei. Cine nu stie ca Media este ceva care rezulta cand se amesteca ceva Mare cu ceva Mic? Si, atunci, va iesi ceva care va fi mai mica decat Marele dar, inevitabil, mai mare decat Micul. Adica Media. Si, in felul acesta, printr-o miscare “eurocoplesitoare”, Partidul Democrat, dand impresia ca este profund preocupat de … normalizarea etnica, luand tiganii electorali sub pulpana proprie, va putea spune, de acum in colo, ca infractionalitatea excesiva din spatiul portocalo-tucuiuriu este, evident, pretul platit de imaculatul Basescu nevoii de integrare a rromilor, atat de maculati. Doar stie o Europa intreaga …

……………………….
“George, tu chiar nu intelegi ce se intampla! Avem nevoie de liniste, nu de tulburari care sa creeze confuzie”
“George, ai innebunit? Geoana e problema noastra”
“George, avem o intelegere, nu ne amestecam unii in treburile altora. Ai facut destul rau la Neamt. Chiar nu mi-as fi dorit sa folosesc tonul asta”
“Tu chiar nu-ti dai seama ce faci? Ti-ai castigat o credibilitate pe care o intorci impotriva alor tai? Incepe sa semene cu altceva. Ce treaba ai tu cu Geoana?”
“Domnule Serban, chiar ati fost vreodata de partea USL?”
“George, trebuie sa ne vedem curand, sa-ti explic lucruri care nu se pot discuta asa”
………………………….
Este un inventar al catorva dintre mesajele primite pe “privat”, pe “semiprivat”, pe e-mail, pe sms. Nu am avut pe cine sa rog, sa-mi faca transcripturile celor doua convorbiri, de cate 20 minute, fiecare, desi sunt sigur ca transcripturile exista. Aceste mesaje le-am primit de la oameni la care tin, unii foarte importanti in politica.
Am acelasi raspuns, pentru toti.
Stimati prieteni, – daca mai imi sunteti prieteni – vreau sa stiti ca:
- pentru mine, Mircea Geoana nu reprezinta nimic ca om, caracter sau politician. El este doar o piesa, ca voi toti, intr-un mecanism care, cu sau fara Geoana, trebuie OBLIGATORIU sa functioneze perfect. Iar voi nu aveti nici un plan convingator, nici principal, nici de rezerva;
- am consumat multa energie, cu convingere, pentru a-i face pe unii oameni sa inteleaga si sa creada ca nu mai sunteti cei impotriva carora am luptat cu indarjire, aproape doua decenii. Ca ne-am schimbat toti, si noi, dar si voi. Ca putem construi ceva impreuna.
- tot ce am scris mai sus este valabil intr-o singura stare de fapt. Si noi, dar si voi, credem in democratie. Nu numai prin limbaj, ci si prin comportament. Una dintre marile vulnerabilitati ale democratiei este ca, prin natura sa, nu se poate apara, altfel, decat cu propriile-i reguli. Democratia nu se poate apara, folosind metodele si regulile celor care o ataca, vor sa se foloseasca de ea pentru a obtine foloase, avantaje personale, in detrimentul celorlalti. Daca se intampla asta, nu mai putem vorbi despre democratie. Mircea Geoana, cel care a facut asta in repetate randuri, nu v-a deranjat niciodata desi complicii lui erau printre voi. Voi, pentru ca, astazi, aveti o problema cu el, i-ati copiat metodele si practicile.
Voi aveti o problema cu Geoana. Eu n-am nici o problema cu Geoana. Dar am o problema cu voi. Ati intrat in acest “razboi”, importat de cineva, un razboi care nu-i al vostru, incalcand regulile democratiei, copiind metodele adversarului.
Ceea ce nu ati inteles este faptul ca toate comentariile mele, care v-au deranjat, nu se refera la Mircea Geoana, ci la voi. La tacerile voastre. Mult prea lungi, mult prea apasatoare pentru vremurile astea.
Cum spunea cineva … la fel ca la Neamt. Dragi prieteni!

Comunismul nu este o stare de apartenenta la un partid, comunismul este o stare de spirit. Un amestec de instincte, de autoritarism, de impunere irationala a propriei vointe, in baza unei asa-zise doctrine, valoroasa numei pe hartie, fara legatura cu realitatea.
In functie de pozitia in ierarhia sociala sau politica, de partid, spiritul comunist se manifesta prin supunere lasa si nedemna, eventual pupincurism, orientate spre varful ierarhiei. Prin autoritarism, impunere prin insinuarea fricii, lingusirea “maselor”, orientate spre baza sistemului.
Si maimutareala este o forma de manifestare a spiritulu comunism. Autoclonarea.
Inainte de 1989, la o singura televiziune de stat, timp de doua ore, pe zi, se vorbea despre Ceausescu, cu respect, cu veneratie. Dar numai despre el. Ti se facea sila. In primele zile ale anului 1990, “crainicul”, de atunci, Marinescu, si-a cerut scuze pe postul national pentru toata porcaria. Incerc sa-mi imaginez cum ar fi fost daca existau trei, patru, televiziuni la care sa se vorbeasca doar despre Ceausecu.
Astazi, exista multe televiziuni. Pe oricare ai deschide, se vorbeste doar despre Basescu. Desigur, critic. Nici nu stiu ce dracu’ s-ar putea vorbi de bine, despre un Cabotin?! Dar de vorbit, chiar daca pe invers decat fata de Ceausecu, se vorbeste numai despre Basescu, intorcandu-se, pe toate fatetele, parturile lui vocale.
N-asculta nimeni. Pana si pasionatii de politica sunt arhisaturati.
Nu exista nimic asemanator, in media din vreuna dintre tarile fost comuniste. Despre cele occidentale nici nu mai vorbesc.
Este o dovada in plus ca, nicaieri, comunismul nu a fost atat de adanc asociat informatiei genetice.
Dupa modelul “crainicului” Marinescu, isi va cere cineva scuze, vreodata?