George Serban

1 mai 2010 – 31 mai 2010

Arhiva luna mai 2010

733 Responses to “1 mai 2010 – 31 mai 2010”

  1. Iata un film tematic, sa nu credeti ca am pierdut timpul degeaba. Desi sunt in posesia unei tehnici rudimentare, se poate vedea cu usurinta cum, din nimic, poate iesi o cap o d opera :) Sper sa ma incurajati.


  2. pastel

    @all
    Buna dimineata!
    Ieri, in clipe de ragaz, aflasem de la Toni de patania cu croseta si vitejia feciorului pus sa aleaga intre a fugi sau a rezista Toanelor (lui Carmen) . Si despre suferintele lui George cu “julituri”, parca altfel era …, corectat desigur, in alergaturi…
    N-am avut timpul necesar sa intervin sa-i compatimesc, asa cum este firesc, si sa-i indemn la o “para” sau o bericica. Ca sa uite, desi stiu din proprie experienta ca asa ceva nu se intimpla in vesnicie.
    Stropiti domnilor “ranile” tineretii cu “albanezul” zilelor de acum si cea mai accesibila-permisibila licoare (si pt. mine din cind in cind) numita “CAFEA” (eu “servesc” fara cofeina)!
    Si ca toate sa fie in deplina armonie, adunati de la fiecare, ce are, mai bun si mai tare.
    Si fiindca, deoarece, intrucit, si mai ales, veni vorba de tarie, mi-a venit, asa, pe chelie, ca noi sintem MAI TARI ca altii din “linia” bloggerilor. PRIETENI. Gasesti in alta parte neprietenie, sa fie la ei, acolo! Imi scot palaria in fata experientelor si ma rog sa aflam cit mai multe si frumusetea sau amarul amintirilor sa fie liantul CLUBULUI, impreuna cu licorile servite, numite de mine, si pt. mine, “torturi” care acum imi sint “amintiri “.
    Sper sa ma intorc pe seara, si sa va reintilnesc cu bine.
    pastel

  3. @pastel, buna dimineata! trebuie lamurite trei chestiuni. Prima: eu folosisem termenul stiintific … ¨decorticare¨, nu julituri. Adoua: mai exista ¨albnezul¨? A treia: unde trebuie pus accentul la ¨torturi¨, pe o sau pe u? :)


  4. Toni

    George, pentru o clipă am avut impresia că e vorba de dl. (vorba vine) Preş. şi d-na (vorba vine) Găinuşă… nu aia, aia era un îngeraş pe lângă astalaltă!
    Pastel, în ce priveşte clubberii, ar trebui ca George să-şi scoată licenţa cât mai repede, o marcă înregistrată e o marcă înregistrată, în ziua de azi te poţi aştepta la orice!
    Mai puţin la apariţia “albanezului”, nici măcar sub chip de olandez, adică “zburător”!
    Aşa că tot para rămâne bazasa, cum ziceam în tinereţe…
    Ce-i drept, cu venirea căldurii se impune un chaser, adică o companioană blondă, la halbă dacă se poate, dacă nu, la ce-o fi. Nici brunele nu sunt de refuzat, chiar dacă sunt doar verişoare de mâna a enşpea a celebrei brune Guiness…
    Aşa că, ce să zic, competiţia e deschisă!
    Trăiască 1 Mai, ziua berii celor ce muncesc!


  5. Toni

    Pentru cine nu ştie, ca şi pentru cine ştie, dar a uitat:
    http://www.youtube.com/watch?v=KY9HPSclASc


  6. lucia

  7. lucia

    @Toni
    Evident,ma refeream la cea ,care avea acelasi nume cu mine.
    La varsta aceea aveam parul blond inchis,acum cu Revlon,il fac cu vreo doua nuantze mai deschis.Ar fi trebuit sa fie mai carunt,dar genetica nu-l lasa :)


  8. Toni

    Da, flamura roşie…
    Dar vezi ce greu a dus-o de-a lungul timpului?!
    Or fi ştiut ăia ceva…

  9. buna sara . ce mai faceti? luat cu altele nu am trecut de vreo saptamana pe aici. un cafei se mai gaseste prin clubul ‘ista? )))


  10. lucia
  11. @Toni, traiasca 1 Mai, ziua internationala a celor care iubesc blondele … cu guler!

  12. @Toni, ce-ti veni cu Ciprian Porumbescu? Mi-au dat lacrimile de emotie. Dar nu de nostalgie, de furie. Mi-am intrebat fiica ce stie despre Ciprian Porumbescu. Mi-a spus ca nu a auzit de el. Am intrebat-o daca la muzica … ceva, … cumva? Nimic! Despre clasicii muzicii, desi nu se omoara, stie de acasa. Despre Ciprian Porumbescu stiam ca se invata in primele ore de muzica.

  13. @lucia, nu stiam ca exista un proces atat de amplu de promovare a roscatelor :)

  14. @Cody, fiind fondator, poti veni si consuma produse la discretie


  15. lucia

    @George
    Sa nu-mi spui,ca nu ti-au placut !
    Sau te multumesti cu medicamentul lui @pastel? :)


  16. lucia

    - Domnule doctor, taica-meu a trait nouazeci de ani ! Credeti ca am sanse sa apuc si eu aceasta varsta ?
    – Fumezi ?
    – Nu…
    – Bei ?
    – Niciodata !
    – Inseamna ca-ti plac femeile…
    – Niciodata nu mi-am inselat sotia…
    – Atunci ,de ce mama dracului vrei sa traiesti nouazeci de ani ?!!

  17. @lucia, sincer? Le-as combina, as face un hibrid :)

  18. @lucia, stii de ce vrea sa traiasca 90 de ani? Doar ca sa-si oftice vecinii :)

  19. Lucia asta-i cafei de privit )). Multam


  20. pastel

    @all
    Buna seara!
    Veselie mare cu 1 Mai in frunte.
    Ziua berii celor care muncesc ?
    Ce muncesc Toni ? Ca munca o fi ea buna, dar nu pentru noi.
    Mai ales acum cind unde mergi, unde te afli, se pune problema daca stii ce te asteapta.
    Imi place noua formula, si ca sa putem obtine un brevet de inventie, sa mai adaugam ceva, adica: Ziua Internationala a Berii Celor care se fac ca Muncesc.
    Poate voi revenii cu explicatii privitor la “se fac…”. Parca era un indemn la fel si la Revolutie, nu? Si venea de la cineva cunoscut, parca?
    George si Toni, si dv. care mai sinteti in prajma si antrenati cu tarii, mereu pe linga tarii, visez si eu la coniacul in sticla de 1/2 l, cu un pai in interior, din care o doamna bruna imi turna in cafeaua cu putina frisca, inainte sa ajung la bar.
    Tinar fiind, nu stiam ce inseamna sa fi modest, smerit, retinut. Cu bani in buzunar, mindru nevoie mare, onorat de la distanta, achitam multumitor cafeua pregatita de o doamna. Care era atenta cu mine, si nu stiam pentru ce, iar cu zimbetul ei, acum stiu ca era profesional, ma ademenea de la o zi la alta.
    Sa fiu sincer, acum nu mai stiu, nu am mai vazut, bunatatile de atunci, ajunse cu vremea, cafeaua si coniacul, cele mai cautate cadouri (chei pt. toate usile oficiale) , si marfa de contrabanda.
    Declar, azi, in fata Marii Adunari Nationale, ca am in casa o draguta de 3/4 l, cristalina, botezata de mica cu frumosul si incintatorul nume Palinca, in virsta de 4-5 ani, care-mi face cu ochiul. Astept momentul sa-i gasesc un logodnic, priceput, ca s-o inceapa. Si meseni mai multi s-o dea gata. Daca va imbatrinii la mine ar fi pacat ca eu nu mai pot, nu mai am voie. Astept. Cine stie, GS vorbea mai deunazi de niste fotolii, de canapele. Merge si asa. Curata cum este cred ca face cu ochiul oricui, indiferent de virsta.
    Sa va spun ceva. In satul natal casa parinteasca e cam in paragina, gradina plina de iarba si pamint nemuncit. Cu toate astea acolo am uitat de toate. Mi-am facut, in minte, planuri, mi-am imaginat clipe din trecut, am revenit cu picioarele pe pamint, am mai luat o portie de energizant.
    @ lucia,
    prezenta mereu, atenta cu toti, cu para dupa tine, ti-ai atras majoritatea. Incep sa te banuiesc ca vrei sa ne adormi, ca sa mai faci rost de cafea, din portiile ce ar fi revenit noua.
    Contrabanda cu cafea nu mai este la moda. Poate para ta face banii.
    Sa ne intilnim cu bine si voiosi dupa o noapte de liniste si somn adinc, cu vise placute!

  21. Bună seara, ştiu că nu e oră de cafea, am venit doar să vă salut.

  22. @Lucia, buna seara, bine ai venit!


  23. Toni

    George, şi doar am spus-o mai sus, am martori: Nostalgia, canalia!
    Eu zic să nu te bazezi pe şcoală prea mult, că cedează repede şi cazi! Tot cei 7 ( x 3!) ani de-acasă rămân de bază. Sper că Ciprian nu te-a răvăşit chiar aşa de tare ca să nu mai ştii unde-i para aia. Că iar n-o văd!
    Şi, o fi ea ziua blondelor cu guler, dar numai ca dame de companie. Pe lângă nordicul ăla suferind, palid şi cu febră de 50°, de care pomeneam. Ăla care-a dispărut!
    Lucia, Luci din copilăria mea este profesoară de sport şi are o constituţie ceva mai robustă decât mine…
    S-a măritat cu alt prieten din copilărie, baschetbalist, şi predau amândoi la o şcoală din Moineşti, lângă Bacău. Au doi copii, tot sportivi de lot naţional, evident, şi s-au adaptat atât de bine acolo încât Luci, cel puţin, are un accent de nu-mi venea să cred acum vreo 10 ani, când ne-am întâlnit ultima oară…
    Pastel, coniacul de azi e din alcool cu E-uri (coloranţi, arome), frişca e din prafuri, doar cafeaua mai are o şansă să fie din boabe. Aşa că pune bine amintirile alea, peste câţiva ani o să valoreze greutatea lor în coniac şi frişcă!
    Cât priveşte declaraţia de avere la 3/4 pe care ai făcut-o, e pe riscul tău! Eu n-aş mai dormi liniştit, ştiind că sunt atâţia la curent cu ea, mai ales că pe majoritatea intruşilor, după cum ne-a spus George, nu-i cunoaşte decât comandantul direct!
    Nu deschide uşa nimănui, chiar dacă susţine că vine din parte Clubului!
    Sau goleşte-o de când încep să sune!
    Iar despre casa părintească… Am mai scris eu ceva cu privire la rădăcinile sufletului, poate o să-l ascult pe George şi-o să dezvolt subiectul acasă la mine…
    Văd că e de actualitate.
    În altă ordine de idei, încep să mă simt cam stingher între atâţia băutori de cafea şi-atât.
    Mai ales că para a dispărut de tot, blondele s-au ascuns, nici măcar păhărelele nu mai sunt unde le-am lăsat!
    Nu mai înţeleg nimic: e sau nu e 1 Mai astăzi?!
    Ah! Se pare că nu mai e, de vreun sfert de oră…
    OK, dar duminică e! Nu?!


  24. lucia

    @toni
    A ascuns-o George,Nu se putea termina atat de repede.sau a rasturnat-o familia Smith,caci ariciul n-a fost pe aici.,Nici matza lui Nicole.

  25. @lucia, nici nu m-am atins de ea. trebuia sa am mintea limpede, neinmiresmata. Eu il banuiesc pe pastel care ne povesteste cu vorbe frumoase despre cel Albanez ca sa ne distraga atentia.


  26. lucia

    No!c-ati adormit.ma duc si eu in pat.Noapte buna!

  27. Noapte buna! :)


  28. Toni

    Ăla nu, ăla nu…
    E clar, eu sunt autorul. Dar unde naiba am pus-o, că aici nu e, nici aici, nici… O-o!
    Nu mă mai aplec pe sub scaune c-ameţesc.
    Nu-ş de ce…
    Şi, chiar dac-aş şti, n-aş spune!
    Despre arici, am o amintire interesantă.
    Dar nu ştiu unde-am pus-o…
    Nu sticla, amintirea!
    Poate mâine…


  29. pastel

    Buna dimineata! sau ma rog, buna ziua! Vad ca dimineata a fost devreme, iar eu… am intirziat.
    Indemnul diminetilor n-o fi pentru toti la fel? E clar, cineva si-a propus sa triseze ziua cu noaptea. Sau noaptea cu ziua? Prezentele dau de gindit (unde gasiti voi pe asta care ride mereu, galben si cu tupeu? e o sluga care spune multe, fara sa vorbeasca, si te serveste cu fidelitate).
    Si fiindca patul este mai aproape si chemarea lui pe masura, adinciti si voi ce urmeaza.
    Toni, e cu tine in pat, nu te-a parasit, ai grija ca delicatetea este recomandata si-n vise, si-n pat!
    Greu, dar ma retrag, n-am ce face, voi reveni. Cu gind bun pentru toti, si prezenti si absenti. Motivez eu absentele.

  30. @pastel n-ai intarziat. Eu am fost grabit pentru ca m-a trezit foamea :)

  31. Tuturor, buna dimineata! La multi ani si felicitari! Astazi este sarbatoarea noastra, Ziua tineretului. Varsta … nu sepune. Se ia in considerare doar starea de spirit.


  32. lucia

    Buna dimineata,George! La multi ani!
    Sunt impartita intre incercarea de intelegere a ezoterismul lui @pastel si facutul bagajelor pentru Viena.Plec,nu plec,plec,nu plec…nu ma pot hotari.Fac bagajele si apoi vad.Niciodata ,un barbat nu ar gandi in ordinea asta.Adica.bagajele ,inaintea deciziei….. :)
    Dar,eu sunt femeie si blonda pe deasupra :)

  33. @lucia, daca alegi Viena in locul ezoterismului pastelian si pleci, te rog in numele lui Toni, sa nu ne lasi fara o … para. Vom avea subiecte importante de dezbatut.


  34. Toni

    Nu ştiu cum se calculează vârsta blogherilor, dar, dacă e ca la oameni, mi-e teamă că nu mai apuc tinereţea…
    Sunt în etapa de-a buşilea şi ziua mea e, deocamdată, pe 1 iunie.
    Dar nu pot să nu fiu şi tânăr, totodată şi-n acelaşi timp!
    Nu ca Lucia, intempestivă şi hotărâtă, ori-ori, oricum o să ia o hotărâre, sunt sigur.
    A propos, Lucia, îţi propun o soluţie, ce-i drept out of date, dar alta mai aproape de original n-am găsit:
    http://www.youtube.com/watch?v=8EZxjkTA5H0
    Şi, dacă iei hotărârea ailaltă, nu uita ce-a zic George…
    Nu de alta, dar ne sileşti să ne punem măştile şi să abordăm trois-quart-ul lui Pastel, ăla din cămară, nu de pe terenul de rugbi!
    Ceea ce nu-i chiar aşa uşor…
    Oricum, Viva la Juventud!
    Care tinereţe trebuie învăţată din timp cum e cu para şi cu blonda, ca să poată fi admisă în Club când o-mplini vârsta, nu de alta.
    Cu blonda aia gulerată, nu…


  35. lucia

    @Toni
    :) Ma mai gandesc.Dilema mea vine de la Cseke Attila,care mi-a trimis un control pe cap.Si daca,nu vor fi facute cafelele bine?Am lasat eu tot felul de dispozitii,dar,parca nu sunt linistita.In alta ordine de idei,m-ar reconforta o tura pe Mariahilferrstrasse :) .si mai ales o intalnire cu profesorul Achim de la Universitatea din Viena,un drag si apropiat prieten.
    O sa vad,pana diseara ma decid..Oricum,aici sau la Viena,e totuna pentru voi.V-am lasat provizii destule.Si…satana(computerul mic),e cu mine :)
    Da’,cum ati devenit asa de imberbi?Constat ca sunt singura persoana matura de aici.Si unde-siSpedy,Nicole,Augustin si ceilalti?Au…regresat si ei?


  36. gala

    La multi ani, tuturor tinerilor membri ai acestui club ! :)


  37. pastel

    Buna!
    Primim!
    La multi ani!
    Nu-i de mirare ca mai toti cirtiti. Adica nu sintem tineri?
    Ce virsta are Clubul? Virsta lui sa ne tina uniti!
    @ lucia,
    nu sta mult pe ginduri, oricum stim, simtim ca esti mereu linga noi. Caldura ta, a cafelelor si mai ales energia de PARA
    ne aduce starea placuta in comunicare, in urmari…
    Succese!
    Tin eu prezenta, m-am hotarit sa motivez absentele, 1 si 2 mai nu este mereu. Ziua berii celor ce muncesc si ziua tineretei batrinilor !
    Tuturor sanatate deplina si cit mai multe zile de fericire!

  38. @pastel, inca o data, La multi ani! pentru ziua tineretului! spedy este ocupat, intr-o frenezie totala pe facebook :) dar tot il prindem sa-i facem si lui urarile de rigoare


  39. spedy

    Buna seara
    Am mai aruncat un ochi si in cafenea dar,nu prea s-a inghesuit nimeni sau daca a mai “pontat”au fost altele grijile.cu FB-ul asta nu stiu cum sa fac cu setarile ca-s unele pe care nu ma lasa sa le modific,altele nu stiu eu si uite cum am ajuns sa va terorizez cu peregrinarile mele,Cred ca o sa -l sterg pur si simplu.

  40. @spedy, de ce sa-l stergi daca iti face placere? mai bine cere-i luciei o consultatie ca se pricepe la facebook


  41. lucia

    Seara buna!
    Acum vad,ca am plecat si am lasat usa deschisa la club.Bine ca n-a intrat nici un intrus,Sper!
    @pastel
    Bine.Plec la Viena.Nu chiar,foarte lamurita…
    Ai grija de club.Indiferent de varsta ,simt o astenie nepermisa.
    @Spedy
    Ma enervezi,pur si simplu.Si nu ma fa ,sa intru in amanunte!Ti-am pus si redhaired beauity,si tu…nimic!As cere…un minim respect! :)
    @George
    Tu esti mai echilibrat,dar nu foarte activ.Sa te vad,saptamana asta! :) Da-mi doamne wireless! :)
    @gala
    Cam laconica! :(
    Ariciul,Nicole,ursoaica,Lucia,Sibilla?maminineta?Daca nu activati,cumpar eu,toate actiunile.. :)
    ..si d-nu Adrian Nastase,pe unde umbla?
    Iooooooooooi!M-am speriat ca o intrat marinarul in club :)Si ,de aia au disparut toti! :)


  42. spedy

    Nu – i bai .Oricum sunt doar un “consumator”iar nivelul la care prestez este undeva la genunchiul broastei.Unde mai pui ca -s destui oripilati si incomodati Imi este suficienta prostia mea .

  43. @lucia, drum bun! Ce-ti pasa? Daca te superi, pleci dimineata cu masina si seara esti inapoi. iti convine ca nu mergi pe autostrazile lui Basescu ci ale ungurilor si austriecilor care n-au avut ghinionul national de a se fi nascut Cabotinul in spatiul lor vamal?! Cand te intorci sa stim cum dozam para?

  44. @spedy eu cred ca nu trebuie sa tii seama de “oripilati”. Eu am vazut ce ai postat pe fb si unele lucruri mi-au placut si chiar le-am facut semn sa le reascult. Am impresia ca si pe E. Macias la tine l-am ascultat.


  45. lucia

    @spedy
    Ce bai ai?Ce-ai cu mine?
    @George
    Vineri.

  46. @lucia, petrecere frumoasa! Il voi ruga pe Toni sa dozeze consumul pana te intorci :)


  47. spedy

    Imi pare rau Lucia daca ti se pare ca am “ceva “anume cu cineva.eu am destule de impartit cu mine insami pentru a ma mai lansa in dispute cu oricine altcineva .Sa zicem ca am limitele mele si ca ,sunt constient de ele.Drum bun si sa te bucuri de primavara acelor locuri.


  48. gala

    @lucia
    Am avut o saptamana…trista… :(
    Am intrat in fiecare zi si chiar daca nici macar n-am salutat,m-am multumit cu faptul ca sunteti bine…Am inteles ca pleci…Drum bun,petrecere frumoasa si nu lipsi prea mult,ca se termina proviziile si cafea buna ca tine,nu stie sa faca nimeni… :)


  49. lucia

    Multumesc,George!Noapte buna!

  50. @lucia, noapte buna!
    @gala, a trecut motivul?


  51. lucia

    Multumesc,gala!Voi fi mai aproape de tine.Iti doresc o saptamana mai buna!


  52. gala

    @lucia
    Multumesc,esti o dulce… :)
    @George
    A trecut (din pacate) dincolo… Dar a ramas senzatia ca aici,departe de casa,suntem singuri,in bataia vantului…ca nu ne putem baza pe nimeni,ca ni se poate intampla orice… O sa-mi treaca,dar deocamdata sunt in faza de “plans de mila” si “lins rani”… :)

  53. @gala, imi dau seama! Iar acum sentimentul asta este mai intens decat oricand. Cand simti nevoia de noi, suntem aici :)


  54. gala

    N-am lipsit nici o zi…doar ca am intrat tiptil si am stat cumintica intrun colt… :)


  55. Toni

    Deci trebuie s-o dozăm…
    OK, renunţ la doza de la micul dejun, revin în sala de tratament pentru cea de la cină.
    Parcă tot mai bine era când dozele erau luate din oră-n oră, din jumate-n jumate de oră, din sfert în sfert de oră…Nici anti tetanosul nu mai e ce-a fost!
    Indiferent sub ce denumire se găseşte astăzi!
    Drum bun, Lucia, şi valsuri sprinţare…
    Eventual cu şniţele cât farfuria!

  56. @Toni, nici o grija! Pana Vineri, cand se va improspata clondirul, rezistam. Eu, pentru prietenii mei, sunt gata sa folosesc pipeta, de la picaturile de nas, pentru a-mi doza consumul. Daca va fi nevoie le voi picura direct in nas.


  57. pastel

    @ all
    Buna seara!
    Acum ca lucia este pe meleaguri straine se simte lipsa ei.
    Si la cafea, si la ceai, dar mai ales la… Toni.
    Iar pipeta cind se strica si stropul se evapora micul dejun se amina la cina , cina la micul dejun, asa ca cine a adunat mai are seva pentru un anotimp de citeva… zile. Pai, ce-i mai dulce ca asteptarea unei cafele inobilata cu o para si un suflet de doamna?
    Cine se incumeta mai departe peasa saracie?
    Eu parca ma simt vinovat pentru invoiri si motivari. Desi prezenta nu-i obligatorie, in vreme de criza trebuie sa ne ordonam viata in familie. A clubului bineinteles. Asteptam inscrieri la cuvint si idei salvatoare.

    Pun aci de fata o cugetare:

    12 sept 2009
    Pe vise, zadarnic zbor…

    In pomul vietii, pe ramuri, ramurele,
    Urc, incet, discret, cu gindurile surcele.
    Muguri tineri si frunze verzi, sperante,
    Daruri de mai tirziu, himere si nuante.

    Temerar, imi fac din cer o tinta,
    Si ramurile primaverii scara inchipuita.
    Din cazute pene de pasari calatoare,
    Adun aripi, trufia vietii in disperare .

    Pe vise, zadarnic zbor, spre tel mi-am luat avint,
    Cu gidul plutind departe de pamint.
    Mistere nebanuite in alte vieti, in alta lume,
    Tainuite de trecut in mintea de pe alta culme.
    pastel


  58. pastel

    @ lucia,
    Iti simtim lipsa, dar ne bucuram ca ne reprezinti in civilizatia Occidentului. Spune de noi ca iubim viata, chiar asa cum este ea in tara, cu greutati si necunoscute pt. viitor. Pe noi greu ne paraseste umorul, ironia si zimbetele.
    Te pricepi si ai dezlegare sa ocolesti intrebari ce nu plac.
    Altfel iti dorim din inima numai bine!


  59. spedy

    Seara buna .
    Nici nu stiu ce sa zic .Am tot bantuit pe coclauri.Incerc sa deranjez cat mai putin si oricum ,nu prezenta mea conteaza …


  60. spedy

    am gasit astea sa ne mai amuzam putin desi,au talc si sens dincolo de imagine…
    http://www.facebook.com/?ref=home#!/video/video.php?v=1399379115233&ref=mf


  61. spedy

  62. spedy

  63. spedy

    nu-mi iese dar daca se pricepe gazda sa le capteze de pe FB.clipurile” Lolipop”,”Ugur Bucegi”si” Murat`tan Muthis Gosteri”


  64. spedy

    poate reusiti sa scoateti postarile anterioare.
    Absolut din intamplare am gasit si clipul Lacrimi pentru Diana pe muzica lui George Iovu.Tulburator .

  65. @pastel, chestia cu pipeta este valabila pana la miezul noptii. Apoi, voi adauga la ratia mea ratiile celor absenti.

  66. @spedy, ai o idee de neacceptat. Prezenta ta conteaza in aceeasi masura ca a celorlalti prieteni.

  67. @spedy, incerc eu


  68. spedy

    Am verificat .se poate vedea tot dar trebuie rulata pagina pana la clipurile mentionate.


  69. Toni

    George, pe a mea n-ai nici o şansă s-o adaugi.
    Eu mi-o revendic acum, înainte de miezul nopţii![!
    Speedy, pe facebook nu pot intra, dar o să găsim o soluţie…
    Pastel, câtă vreme gândul te urcă şi nu te coboară, e bine. Merită să goleşti o pipetă! Dar atât, că trăim vremuri grele, şi raţionalizarea e doar primul pas.

  70. @Toni, era doar o ipoteza de lucru. Hai, noroc si sanatate!


  71. Toni

    Pentru ipotezele de lucru!


  72. Toni

    Şi încă o pipetă, pentru cei prezenţi şi pentru cei absenţi!
    Prozit!


  73. pastel

    Buna seara!
    Pipeta ca pipeta, dar absentele ar trebui taxate. cu o berica, un coniac sau un sprit, asa ca aviz celor in cauza.
    Toni am vazut ca dibleaza prezenta si in acesta situatie poate fi beneficiarul unei portii duble, triple…
    Da Toni, m-am gindit si eu. O pipeta poate. In rest, chiar daca George are de gind sa creasca oferta, asa am inteles si mi-ar place, eu am sa limitez.
    Mai multe voi mai adauga miine dat fiind ca lipsurile de tarie de mai multe zile m-au afectat. Un somn sanatos ma cheama, ca sa ma refac. Asa ca voi lasa terenul in paza bunilor mei prieteni, pe care ii rog sa ma scuze pt. fuga
    devreme din front. Sa aveti o noapte linistita si vise placute!


  74. nicole

    GS, sa nu dai si matzei para… Risti sa nu mai poti dormi. :D
    lucia, distractie placuta! :)
    All : am facut ceai. E pe masa. :)


  75. spedy

    SEARA BUNA .
    Iar e lumina stinsa si-i liniste deplina de acum….cafea nu,para nu, nu ca mi-ar lipsi dar am auzit ca-i la regim de avarie,….bine ca-i racoare si inca nu au inceput tantarii…
    Nu vi se opare totusi ca-iprea multa liniste ?…si nu vorbesc de cafenea cat despre atmosfera orasului.Urc pe bloc si-l vad inca luminat , dar ii lipseste tocmai freamatul,tumultul si agitatia ce ne streseaza uneori dar sunt atribute ale unei vieti vii,traite si ipartasite .Parca totul este lipsit de nerv,fara sens,amortit si apasator.Viata nu se mai traieste la vedere ,s-a mutat in spatele storurilor de la ferestrele antifonate si armate anti vandal,suspiciunea incepe sa se lipeasca aidoma umbrei de fiecare persoana cu care ne intersectam,copii isi snopesc in bataie parintii mult prea batrani pentru a se mai putea apara si urmaresc apoi la “stiri “,reportaje de la locul in care acestia au renuntat a mai trai intr-un ultim gest disperat…Parca tutul este o naclaiala mocirloasa ,cleioasa ,din care gesturile astea extreme sunt tot mai dese si striga a insingurare si mai ales disperare.Muncesti o viata,faci cea ce stii tu mai bine ,asa cum stii mai bine,sacrifici si tinerete ,si suflet si ….tot …pentru o ipotetica zi de maine mai linistita,mai buna ,nu neaparat pentru tine cat pentru ai tai,copii,soti,parinti,neam, tara , . Ajungi la capatul puterilor dar chiar si atunci ,tot se mai asteapta ceva de la tine,inca,fara a se gandi ,oricare din categoriile mentionate mai devreme ,ca ai dreptul la un gand bun,la un multumesc,la linistea poate a ultimelor zile,la lipsa grijei pentru bucata de paine si aia ,asa cum este,….Nu ai avut nimic “al tau “toata viata ,iar acum nici sufletul nu-ti mai este de trebuinta,trebuieste ipotecat ,taxat ,tranzactionat, furat,strivit ,,,si de ce nu?


  76. Toni

    Da, e linişte în club, dar asta doar pentru că toată lumea e pe verandă. Sau în parc, unde aproape toate băncile sunt ocupate.
    Ceaiul ăla are vreo picătură de rom în el?! Nu esenţă, rom-rom. Cu un singur “r”. Altfel, trebuie să iau pipeta.
    Dacă o găsesc…
    Evenimentele par a se precipita.
    Sper s-o ia la vale de tot, să putem urmări din balcon, vorba lui Marin Preda, “Desfăşurarea”.
    La o ceaşcă de ceai, că tot pomeneam mai deunăzi de mişcarea “Tea Party” din USA. La ei e fără rom, din cauza boicotului economic contra Cubei.
    La noi nu văd de ce-ar fi!
    Pipeta, s’il vous plait!


  77. spedy

    Habar nu am nici de embargo,nici de americani ,nici de rom sau de rromi ,nici nu ma prea intereseaza perspectiva ,iar cat priveste xenofobia ,indiferent de circumstante ,nu o inteleg.Am mai spus si o s-o mai spun inca, de cate ori voi avea prilejul,ca nimic nu ma indreptateste pe mine un neica nimeni sa emit judecati si sa cantaresc oamenii indiferent ce,cum,cine si de unde ,sunt.Percep in abordarea aceasta a subiectului o anume obisnuinta ,deprindere temeinica si un aer de superioritate elevata ….si eu ce ar trebui sa zic,sa fac…?
    Stiu doar ca cine striga lupul in fiecare zi,de lup va pieri mancat,cine striga dupa oricine hotul,este el insusi unul mai mare si ca cine ridica sabia ,de sabie va pierii,Drept pentru care ,neavand nici abilitatile si nici pregatirea necesara ,prefer sa stau in banca mea !

  78. Buna seara prieteni! Sa ciocnim un pahar pentru cei care lipsesc dar vor veni atrasi de aroama licoarei si de vo(t)cile noastre convingatoare. In ce ma priveste a fost o zi nashpa. Eufemistic, as numi-o … mizerabila :) Asa ca un tango … ar merge

  79. Buna dimineata, tuturor! Va doresc o zi frumoasa! Un sfat: nu deschideti aparatele de radio sau televizoarele! Prostia si ticalosia portocaliilor se intalneste cu prostia unora din media, cu fatarnicia multor lideri sindicali “afacerizati” si veti fi supusi unui boom tembelizant.


  80. spedy

    Buna dimineata .
    Apoi nu-i de ajuns ca nu se pricep ,dar se mai baga si in seama fara sa-i intrebe nimeni.uneori stau si ma gandesc daca oamenii astia ce se vor reprezentativi ,reprezinta ceva in sine .nu-mi dau seama cum si in ce fel au ajuns sa conduca ,intreprinderi,sindicate,ministere primarii,o tara fara a sti ce inseamna asta,dar cu beneficii extrem de personalizate si ponoase generalizate la o scara nemaiintalnita de la foametea din `47concret situatia erarhica sta cam as a:
    DSC04140


  81. pastel

    Buna ziua!
    Pentru toti prietenii, prezenti si absenti, mai vechi si mai noi, vizitatori si cititori, iubitori de povesti si basme, va recomand pentru azi sau pt. mai tirziu “FAT-FRUMOS DIN LACRIMI”, din Jurnalul National de astazi, in “scenariu” bine “faurit” de Dl. fost Prim-ministru Adrian Nastase.
    Remarcati “uimirea ” vailor si muntilor, zone specifice acestui popor care asteapta izbavirea de la
    Fat – Frumos din Lacrimi.
    Oricum, eu am chemat in ajutor Zmeu-Zmeilor sa-l bicuiasaca pe Fat-Frumos din junal, pina s-o da pe brazda.
    Cit despre radio si TV, trebuie sa recunosc ca George are dreptate. Astora nu le mai ajungi la nas nici cu prajina!


  82. gala

    Ziua buna tuturor! :)
    Ce noutati mai aveti voi?…ca citind ziarele ma ingrozesc….
    Am gasit un comentariu “interesant” pe site-ul JN:
    “de HAIDUCUL | 5/05/2010 08:35:45
    Ieri, la orele 15,30, Traian Băsescu era să-şi verse plămînii şi ficatul: niciodată pînă acum n-a vomat atîta sînge! Medicii SPP o băgaseră pe mînecă, nu ştiau ce să mai facă. Fiicei mai mari, Ioana, aceştia i-au spus că tatăl ei are tumori maligne şi pe corzile vocale. Pînă acum, era vorba de tumorete – cu timpul, au devenit tumori şi sînt numeroase.
    Dar, iată ce ne-a relatat un ofiţer SRI: “Marţi dimineaţă, Băsescu a pus să fie căutat doctorul Ghemigean, care îl operase de glandă tiroidă în 2007. Armeanul, însă, n-a fost de găsit. Apoi, a trimis maşina SPP-ului după cîţiva medici de la Spitalul Elias. Au fost aduşi la Vila Lac 2, în jurul orelor 15,30-16. Erau 3 medici. L-au consultat timp de cca. 45 de minute. Au ieşit de acolo vizibil îngrijoraţi”.


  83. Toni

    Da, sunt importante şi vo(t)cile, ale nopţii sau ale zilei, nu mai contează…
    Spedy, nu înţeleg despre ce xenofobie e vorba. Cine sunt străinii ăia desconsideraţi şi de către cine?
    Cât priveşte judecata de circumstanţă asupra semenilor, eu zic că orice votant are nu numai dreptul, dar şi obligaţia să-şi judece votaţii, orice cetăţean are nu numai dreptul, dar şi obligaţia să-şi judece guvernanţii, orice victimă are nu numai dreptul, dar şi obligaţia să-şi judece călăul!
    Să-i judece prin prisma îndeplinirii atribuţiilor de servici, a funcţiilor publice execitate, plătite din banii contribuabililor spre binele lor, al contribuabililor, alea pentru care au fost mandataţi de popor să le exercite, cu poporul şi pentru popor.
    Asta este esenţa democraţiei, în fond.
    Să fie judecaţi şi condamnaţi, după faptă şi răsplată, cel puţin la vot, dacă nu la tribunal!
    Alternativa nu e prea încurajatoare…
    Adică fatalismul, resemnarea, non-combat-ul…

  84. @gala, sa dea Dumnezeu! Dupa fapta si rasplata


  85. pastel

    @ George ,
    Ai citit Fat -Frumos…
    @ Gala,
    Unde este articolul?

  86. @pastel, am citit dimineata
    @gala, da-ne un link :)


  87. gala

    Nu este un articol (ar fi fost bine sa fie oficial,Doamne iarta-ma !),este doar un comentariu la articolul lui Adrian Nastase din Jurnalul national…Credeam ca stiti voi mai mult… :(


  88. pastel

    Buna seara!
    Cind asculti un Tudor Gheorghe, cu primavara in suflet, cu trandafirul intre inima si dor iar cu florile de salcim in minte pe vecie, parca nu-ti mai vine sa gindesti si a mai scrie.
    Se lasa in urma linistea si stapina, toate incercarile ti le amina.
    Mai la vale, mai tirziu, ca de vrei acum ceva, totul pare prea pustiu.
    Las pe miine ce acum nu stiu, las la urma zilei ce vreau sa scriu.

    Am ales, am cules, cu gind de imbarbatare frumos vers de la un poet de valoare:

    Alexandru Macedonski – Cand toate trec si-mbatranesc

    O! poezie, pe când toate în lume trec si-mbatrânesc,
    Când nu mai sunt nici eu baiatul cu inima nevinovata,
    Când zilele copilariei sunt o ghirlanda scuturata,
    În mine iar te regasesc,
    O! Poezie.
    Te regasesc si tot aceeasi: cu tinerete coronata;
    Tot calatoare printre stele, sau din naltimea înstelata
    Tot coborând si printre oameni si rencepând sa rascolesti,
    O! Poezie,
    Tu singura nu-mbatrânesti.

    Alexandru Macedonski – Destinul

    Se zice ca Destinul sta-n mâna omeneasca…
    Astearna-si fiecare de vrea sa s-odihneasca…
    Medaliile, însa, au vers, ca si revers…
    Muncesti si mori de foame… Stai trântor, faci palate…
    Numeasca-l muritorii, Noroc, Fatalitate,
    Cu talpile-i gigantici apasa-n Univers!
    În cale ne sta vecinic privind la orisicare…
    Si-n clipa, de voieste, te face mic sau mare…
    Puternic fii ca Cezar, ca el te face mic;
    Fii mic, ca te ridica sa fii atotputernic;
    El singur este mare, iar omul e nemernic,
    Nemernic si nimic!
    Precum se duce fulgul oriunde vântu-l duce,
    Oriunde hotaraste, — acolo ne conduce!…
    Sa râdem sau sa plângem ramâne neschimbat,
    E surd si nu ne-aude; e orb si merge-orbeste,
    Zburând pe dibuite, înalta, fericeste,
    Coboara nencetat!
    Asteapta-l cu rabdare sau tremura de frica,
    De vrea, el te scufunda, de vrea, el te ridica!
    Vârtej fatal, te baga în cercu-i de otel,
    Si, faca-ti fericirea, sau chiar sa ti-o sugrume,
    Pe fata puie-ti râsul, sau dorul s-o consume,
    Te tine-nchis în el!
    Întemeiaza tronuri si pe-altele sfarâma:
    Un fulg e omenirea în mâinile-i de-arama!
    Cu regi si cu popoare se joaca nemilos!
    Adeseori ridica la culmile de stima
    Un suflet fara aripi, un corp mânjit de crima,
    Si-adeseori Virtutea ramâne trista jos!
    În cartea sa fatala pe toti înscrisi ne are:
    Pe cersetorul gârbov si pe-mparatul mare!
    Si toti deopotriva în fata lui ramân!
    Dar el, de sapa-adesea si dreptilor mormântul,
    Încai au si monarhii ce stapânesc pamântul,
    Într-însul un stapân!

    Ce trista asemanare cu zilele ce le traim!
    Noapte buna!

  89. George niscaiva…Stalinskaia mai este pe aici )))

  90. @Cody, trebuie sa fie! La provizii nu ducem lipsa :)

  91. @pastel, seara buna! Imi plac si Macedonski si Tudor Gheorghe. Trebuie sa ai si o stare de spirit corespunzatoare.

  92. @gala, noi ne facusem iluzii ca tu ai o iformatie buna :)


  93. gala

    Intre timp am descoperit…Tot de la Vadim a pornit… :(


  94. nicole

    Toni, ai dreptate. Avem dreptul si obligatia de a lupta pentru normalitate si bun simt. Nu se poate renunta la lupta. Daca ajung sa renunt inseamna ca imi semnez singura certificatul de deces. Si , in mod sigur nu am de gand sa fiu o umbra.
    Sa nu ne facem iluzii ca dispare basea fizic. Ar trebui sa-l debarcam de la Cotroceni, sa dispara ca om politic, impreuna cu sleahta lui de hiene.

  95. @gala, pai vezi? :) bine ca n-am inceput sa-mi sun prietenii

  96. @nicole, asa … bine zici! :) dar ce furioasa esti azi?! nici un emoticon :)

  97. Domnule Serban, dragi prieteni.
    Cred ca o sa fac o pauza cu articolele despre politica pe blogul meu.
    Pana astazi am crezut ca fac bine.
    Pana astazi am crezut ca este important ce scriu eu pe blog.
    De astazi nu mai sunt sigura.
    Sunt din pacate oameni care considera blogosfera un fel de joc inutil.
    Sunt unii oameni importanti in partidul pe care il sustin eu care considera ca nu am facut cam nimic in campania electorala.
    Pe mine ma doare foarte rau asta.
    Am scris aici pentru ca stiu ca aici nu intra deact prietenii.
    cu drag

  98. @Theodora, gresesti! Nu stiu cine, din partidul pe care il sustii, are aceasta opinie. Dar cei mai importanti oameni din acest partid au bloguri politice care sunt citate in presa. Iti enumar doar cativa pe care ii cunosc: Ion Iliescu, Adrian Nastase, Mircea Dan Popescu, Miron Mitrea si ultimul pe lista, cu voia ta, Mircea Geoana. Ca sa fii cunoscuta in blogosfera trebuie sa ai rabdare. Iti dau doua exemple sugestive. Vara trecuta, l-am cunoscut pe seful cancelariei lui Berlusconi. Vorbind, printre altele, mi-a spus ca Berlusconi primeste zilnic o sinteza cu opiniile a peste o mie de bloggeri din politica. Un alt exemplu este ca, pastrand proportiile, si Basescu primeste zilnic o astfel de sinteza a blogurilor unor persoane indicate de el. Nu stiu de unde ai tras concluzia lipsei de interes fata de blogosfera dar este gresita. Sau ti-ai pierdut rabdarea sau cel care ti-a indus ideea asta este vreun frustrat ca nu-i bagat in seama. Pana la urma sa stii ca adevaratii bloggeri simt, in primul rand, nevoia de a se exprima in acest spatiu virtual. Atentie, este o mare eroarea sa te lasi prinsa de febra competitiei. Blogul nu este facut pentru asta. Dai bataie :) ca faci bine ce faci!
    PS: nu conteaza cati te citesc, conteaza cine te citeste! Pot fi, in egala masura, prieteni sau oameni importanti. Nu e nici o diferenta, toti sunt importanti.

  99. Theodora, scrie măcar pentru prieteni.
    Dacă ai crezut până azi, continuă să crezi.
    Nu contează ce cred alţii. Poate că nu-ţi sunt chiar aşa de prieteni cum ai crezut, ştiu şi eu?!
    Poate e doar o toană, o pasă proastă, o chichiţă.
    Mâine s-ar putea să le treacă. Şi, chiar dacă nu le trece, important este să nu-ţi treacă ţie!
    Dacă-mi amintesc bine, şi noi, clubberii de azi, am apărut într-un moment de răscruce, sau de impas, prin care a trecut gazda noastră, proprietarul unicului Club din blogosferă.
    Ceea ce nu-i puţin.
    Curaj, keep the fate!
    Hai, până găsesc eu pipeta aia, ai timp să scrii o postare!
    Succes!
    Şi, Nicole, din ceva tot i s-o trage. O fi de la ce susţine Vadim, o fi de la ce-i dorim noi, o fi de la ce-i pregătesc alţii, ce-o fi, o fi!
    Noi să nu renunţăm, asta ne-ar ucide!
    Ştiu, şi fumatul ucide, şi alcoolul…
    Uite c-am găsit-o! Acu’ unde-oi fi pus paharul…

  100. ei, eu faceam referire la o anume Stalinskaia. aia care ar dovedi ca sunt singurul om care a reusit sa te mituiasca )))

  101. O-o! Corupţie! Un auto-denunţ public, în direct!
    Miroase-a DNA pe-aici!
    Mâine-poimâine vă văd pe amândoi la TV, înconjuraţi de avocaţi şi reporteri frenetici.
    Aşa că eu zic, George, să laşi cheia sub preş.
    Până una-alta.
    Norocul mare e că nu mai există nici o probă. Cel puţin eu n-o văd pe-aici. Sau e prea devreme?!

  102. @Toni, nu e adevarat! n-a fost mita, a fost vorba de un imprumut pe care m-am angajat ca i-l dau inapoi sub forma de … para dar sunt cam stramtorat iar alcol medicinal nu primeste. Ca sa fie clar!

  103. @Cody, n-ai dovezi! a fost un imprumut

  104. Daaa, aşa ziceţi toţi.
    Şi cu împrumutul ce-ai făcut? Normal ar fi fost să-l investeşti, să ieşim din criză cu toţii.
    Sau a fost pentru nevoi personale?
    Că nici urmă de etichetă n-am văzut pe-aici!

  105. @Toni, asteptam sfarsitul negocierilor. Zice ca va imparti milioanele cu prietenii. Suntem printre ei, nu?

  106. Ce-i drept, aşa-mi salut eu prietenii, adică: Fuck the bastard, dar numai pe ăia care-mi sunt prieteni rău de tot! Da’ rău!
    Pardon de expresie, dar azi chiar am capacele sărite, de tot. De vreo trei ore. De la anunţul cu noua împăţeală. Aia aşteptată de vreo 6 luni.
    Dar ar trebui să se împartă şi altceva, ca accesorii, chiar şi pe bază de buletin: AKM-uri.
    Dacă le-or mai fi rămas ceva, după lichidarea accelerată a stocurilor rămase inoperante la integrarea în NATO.
    Ziua de azi a intrat deja în istorie: Ziua infamiei date pe faţă!
    Să sperăm că şi ziua de mâine va intra, ca Ziua lăcustei exterminate.
    Parcă nici para nu mai are efect.
    Tăria guvernamentală, de fapt preşedinţială, e mult prea puternică, anesteziază tot!
    Tot, dar nu pe toţi, sper!
    Totul pentru front, totul pentru victorie!
    Până la ultima picătură!
    Până la fund!
    Citoyens!

  107. George, mergi mîine la Majestic?

  108. @Toni, nu te enerva, pastreaza-ti fortele! Vei avea nevoie! Romanii se pregatesc de o mare actiune de proprtii, as spune chiar istorica. Numele de cod al … gestului istoric, un fel de greva a tacerii, va fi ¨Noi nu suntem greci, ei ne lasa reci¨. Toni, trtebuie sa avem mintea limpede si odihnita. Va fi o perioada de mare concentrare cum n-a mai fost in aceasta tara. Ne vom lupta in camp deschis! Ma rog, … fiecare in functie de diagonala televizorului si de cate camere are. Va fi o lupta pe cinste … Greva tacerii! Iti dai seama, Toni? Cine a mai vazut roman care sa nu carcoteasca, in surdina?!

  109. @Lucia, nu merg. Dar sper sa publice ceva pe site. Ar putea fi interesant.

  110. deci asa, mai trebuie si dovezi? eu stiam ca in romanelia ajunge un zvon, da poate nu traim in aceeasi tara )))


  111. pastel

    @all,
    Buna seara!
    Ce bine ca printre noi mai sint cei care stiu sa-si bata joc de necazuri. Sa glumeasca pe seama nevoilor. Sa se multumeasca si cu putin.
    Toni, tu dai tonul, toane avem si noi, dar toante gasesti doar in guvernul boc al -…lea!
    Am ajuns, fara sa vrem, la ultima picatura, pina la fund?
    Nici nu-mi vine sa cred ca “Destinul” lui Alexandru Macedonski sa fie asa de potrivit citat cu o zi mai inainte de anuntul lui basescu, presedintele – nu al meu – romanilor pacaliti si acum pedepsiti.
    Destinul nostru se aseamana? Este chiar vorba de Destin?
    E ceva mai mult?
    Si cum spune George, de ce “GREVA TACERII”?
    Unde sint oamenii de “bine” ai acestei tari? Unde “tace” Dl. Liiceanu? Unde este Dl. Plesu? Unde sint cei care i-au luat apararea si au “GIRAT” cu calitatea lor de oameni “culti, intelectuali de marca” pt. cel care le-a raspuns, cu “gaozar” cu “tiganca imputita”. Unde esti tu, poetule revolutionar, Dinescule, care ti-ai pregatit locuinta, sau mosia, sa-i faci o primire cu piine si sare, omului, care, asa cum ti-a dat “cuvintul” in alta parte decit in fata lui, drept multumire pentru vorbele tale de bine, acum, vazind ca tu taci, ca si altii ca tine, cere solidaritate pentru mentinerea averilor acolitilor si slugilor de la putere?
    Si citi ca voi…domnilor sustinatori ai prostiei?
    Voi, cei din grupul intelectualilor sustinatori ai lui basescu, nu va vedeti “murdariti ” de odrasla voastra?
    SAu sinteti multumiti ca vi s-au dat functii si pomene grase drept multumire, cum ar fi in cazul lui Patavievici, sluga credicioasa?

    Ma iertati! Nu cred ca aici ar fi fost locul potrivit pt. discursul meu. Dar, voi prieteni, v-ati obisnuit cu “revarsarile literare” ale mele, obsedatul de dreptate.
    Inainte de toate, imi pare rau ca am postat, intuitiv parca “Destinul” cobind spre rau.
    La Lupta Cea Mare… La Culcare! Somn linistit si perna tare!

  112. @pastel, nu trebuie sa-l chemam pe Dumnezeu sa faca dreptate. El nu face dreptate. Ne da puterea de a ne face dreptate singuri.


  113. lucia

    Buna seara!Noapte buna!
    Acum am sosit ,dintr-o tara normala ,intr-o tara de bolunzi!
    Si nu m-am rabdat ,sa nu intru in club.Pentru ca mi-era tare dor de voi. Multiplele mele gadgeturi nu si-au dovedit eficienta,dar si plecarea mea in pripa si programul incarcat au contribuit la neputinta de a comunica.
    Sper sa reusesc sa adorm,dupa socul care m-a palit la intrarea in tara.Acum il ascult pe Basescu.

  114. Ştii ce cred? Că în greva tăcerii ar trebui să intre ei.
    Toţi. De la preş. la ultimul lingău. Dar nu aşa. De tot.
    Să tacă mâlc, definitiv, până nu-i reduce altcineva la tăcere.
    Că se apropie. Şi, oricât de mult am zis că mi-a ajuns o revoluţie, parcă-mi vine să mă dezic…
    În fine, nu cred că mai are cineva chef de vorbă în seara asta. Noaptea e un sfetnic bun. Sau, cel puţin, ar trebui să fie.
    Pentru toţi.
    Să fiu calm. Să fiu calm. Să fiu calm. Să fiu calm. Să fiu calm. Să fiu calm. Să fiu calm. Să fiu calm. Să fiu calm.
    Ştii ce cred? Că în greva tăcerii ar trebui să intre ei.
    Toţi. De la preş. la ultimul lingău. Dar nu aşa. De tot.
    Să tacă mâlc, definitiv, până nu-i reduce altcineva la tăcere.
    Că se apropie. Şi, oricât de mult am zis că mi-a ajuns o revoluţie, parcă-mi vine să mă dezic…
    În fine, nu cred că mai are cineva chef de vorbă în seara asta. Noaptea e un sfetnic bun. Sau, cel puţin, ar trebui să fie.
    Pentru toţi.
    Să fiu calm. Să fiu calm. Să fiu calm. Să fiu calm. Să fiu calm. Să fiu calm. Să fiu calm. Să fiu calm. Să fiu calm.
    Să fiu calm! Să fiu calm?!!!!!

  115. @lucia, buna seara! … noapte buna! :) bine ai venit dintr-o tara normala! Ma intreb care o fi, desi stiu :) pentru ca prin oricare parte ai iesi din aceasta tara, dai de una normala?!

  116. @Toni, vrei imposibilul. Ai vazut tu prost tacand? Eu nu! :)

  117. De calm ce sunt văd dublu. Şi postez dublu. Sorry!
    De calm, am spus….
    Eu ziceam ce-ar trebui să facă de bună voie.
    Că, de nevoie, tot asta-i aşteaptă.
    O lungă, rece, tăcere.
    În lunga vară fierbinte.
    Care urmează!

  118. A! Lucia, nici nu te observasem. Tot de calm ce sunt.
    Numai bun venit nu-i ăsta, nu?!
    Vezi ce-nseamnă să lipseşti de la datorie?!
    Acum ascultă-l, că meriţi!
    Nouă ne-a ajuns!

  119. Salutare tuturor! Un noian de probleme personale (fara legatura cu viata politica) mi-au limitat drastic timpul si netul. Am venit totusi sa va rog: spuneti-mi ca n-o s-o mai inghitim si pe-asta, ca innebunesc!
    Lucico, unde-ai ascuns para aia, ca am nevoie acum, mai mult ca oricind!


  120. pastel

    @ Lucia bine ai venit !
    Atmosfara in club era rece, acum astept o schimbare.
    Am vazut cu ochi mei cum somnul “tienrilor” din club a devenit mai usor in noata aceasta, cind ti-ai anuntat prezenta.
    Nu ma mai mira nimic. Minuni se intimpla si-n viata noastra!
    Putina para mai are sanse pt. moralul tuturor.


  121. lucia

    Au inima mea!Ca bine zici,Toni!Dupa patru zile,in care m-am gandit numai la voi,si in nici un caz la Basescu,merit ce vad.Din nou am viziunea aia in care ma cred miriapod, si-mi bag toate picioarele in guvernul asta de rahat.Daca ia 25% din salarii eu nu o sa mai am cui sa fac cafele.S-or duce in lumea larga,ca nu mai au din ce trai.Watch me;FUCK THE BASTARD!


  122. lucia

    @pastel
    Bine te-am gasit!
    Tristetea ,tinerilor’ nu vine de la absenta mea,ci de la porcaria asta pe care o traiesc ei.Mai rau decat raul in sine este senzatia asta de manipulare perversa care ne copleseste.
    Mai bine…va povestesc…
    Am fost la Parlamentul maghiar si cel; austriac si m-am gandit la George si la voi toti.
    Am fost la Prater si m-am urcat in caruselul ala mare si m-am gandit la Nicole,Sibilla si Gala.O data am sa va povestesc despre puterea echilibranta a caruselului.Stiu ca vi se pare ciudat.Si din nou m-am gandit la voi toti.
    Am fost la Stephan Dom si m-am rugat pentru familia mea,Pastel si sotia lui,si voi toti.Cred ca am uitat de mine.
    Am fost Biserica Augustinilor si m-am rugat pentru Augustin,arici si pentru voi toti.
    Am fost la o cofetarie celebra,i-am uitat numele si m-am gandit la maminineta si la voi toti.Un mic disconfort;am luat cea mai ieftina prajitura care a costat 5 euro.
    Intr-o seara,in fata primariei s-a ridicat o scena si am asistat la un concert superb.M-am gandit la Lucia Verona si la voi toti.
    Am fost intr-un parc superb si m-am gandit la Spedy si la voi toti.
    Acuma,va las sa voi ,sa presupuneti ,unde m-am gandit la Toni.


  123. spedy

    Buna seara pentru toata lumea si bine ai revenit Lucia.
    Este imposibil de tradus pentru intelegerea omului obisnuit si nu numai,ce se intampla cu noi,in jurul nostru si poate ca venind dintr-o lume normala,poate reusesti sa ne dumiresti cumva ca eu unul ,oricum nu mai pricep nimic


  124. pastel

    @George,
    Acum am remarcat ca ai facut o arhiva, pe perioade. Nu stiam de ce cursorul de pe monitor are o dimensiune mai mare si de ce se poate misca mai usor. O buna idee. Cu efect.
    @ lucia,
    Cafeaua mea, fara cofeina, este mai mult zat. Para nu consum, o cedez. Asteptarea a fost grea si pentru mine, in 3 mai eram mai singur, imi lipsea gindul bun din partea ta.
    Am preluat sarcina mai motivind din cind in cind absentele, fara pretentii, doar asa pe o vorba buna. Acum ca ai venit si esti pornita rau pt. cei 25%, nu-mi ramine decit sa stau la colt pe coji de nuci pt. ca n-am fost “cuminte”. Nuielusa e sfinta dar sete distanta prea mare.

    Cautam sa aduc o poezie in club. In timpul acesta gindul tau a plecat inspre noi. Nu mai sterg ce -am asternut pt. tine. Poezia este doar o potrivire cu “asteptarea” mea.

    Ion Minulescu

    Multasteptatei

    De când te-astept!…
    Sunt ani…
    Si anii, ce lungi îti par când n-ai cu cine
    S-asculti ciudatele romante ce plâng viorile-n surdine…
    Si violetele apusuri ce triste-ti par când n-ai cui spune
    Ce-nfiorari plutesc în zare
    Si-n plânsul celor patru strune!…

    . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .

    Te-am asteptat la-ncrucisarea potecilor pe care-alt’data
    Multasteptatele amante soseau grabite sa-si sarute
    Amantii,
    Ce-asteptau în umbra, tacuti ca niste statui mute…
    Si câte primaveri, de-a rândul, castanii rosii nu-mi vestira
    Ca nimeni n-a trecut pe-acolo
    Si-n zare nimeni nu s-arata!…

    Te-am asteptat pe tarmul marii -
    Pe tarmul nalt ca si terasa
    Castelului regesc, pe care un print si-ar astepta mireasa…
    Dar valurile, stiutoare de soarta celor ce pornira
    Spre tarmul unde stam de straja,
    Când le-ntrebai ce stiu de tine,
    Îmi spusera c-astept zadarnic…
    Si azi viorile-n surdine…
    Ce-mi plâng ciudatele romante
    Mai trist de cum le plânse ieri,
    Par lacrimi picurate-n cupa netalmacitelor dureri…

    Revin, plec putin, hoinar prin gradinite si gradini, oricum nu la straini.
    pastel

  125. Lucia, ce-i drept ţi-ai cam făcut de cap!
    Cofetăria aia era la Budapesta sau la Viena?! Nu că ar conta, aşa, ca reper.
    Tot ce pot spera este că te-ai oprit la statuia sfântului Anton, indiferent de catedrală, şi-ai spus o Ave Maria.
    Că, de fapt, ţi-ai amintit de mine doar atunci când trebuia să comanzi ceva lichid ospătarului, e altă treabă. Pentru care îţi sunt recunoscător!
    În fine, picioarele ca picioarele, fiind de blondă n-ai ce să le reproşezi, dar eu zic că e cazul să ne băgăm şi altceva în ăştia. Nu numai în guvern, evident!
    Mă gândesc la furci, să fie clar!
    Eu am spus câte ceva despre situaţia noastră la mine acasă, la locul faptei, e prea lung să postez şi aici, dar, dacă e cazul, o s-o fac.
    Augustin, mi-am închipuit că e altceva la mijloc. Şi da, nu trebuie să mai înghiţim nimic! Cu excepţia parei, evident!
    Alo, se aude? Acolo sus, unde sunt sigur că cineva ne iubeşte…
    Nu de la înălţimea dealului Cotrocenilor, de la înălţimea hărţii!


  126. lucia

    @!pastel
    Pe mine m-ai asteptat atat de trist?!!…incat sa refuzi para?!!..sunt dezolata…si din nou,esoterismul tau ma copleseste…
    @Toni
    Neeeh! M -am gandit la tine,atunci cand am ingurgitat cu nesimtire ,snitelul ala cat farfuria.Acum simt, ca ma urasc! Mai ales ,cand urc pe cantar!
    Cofetaria cu pricina e la Viena,langa Parlament.

  127. @lucia, uffff! Bine ca ai venit, nu ma mai descurcam singur. Am stabilit ca ne … dedam la para cu pipeta ca sa ne ajunga. Eu veneam cu pipeta de la picaturile de nas. In schimb, langa bar, uitata probabil, am gasit o pipeta din alea din laboratoarele de chimie. Iti dai seama?

  128. @lucia, se zice ca atunci cand te rogi pentru altii e la fel ca atunci cand te rogi pentru tine. Mi-a spus cineva care se pricepea. Era mama mea :)
    Frumoasa excursie ai facut. Mai ales Viena.

  129. @pastel, ai dreptate! S-a simtit lipsa luciei. S-a inviorat Clubul

  130. @spedy remarc cu simpatie ca in zilele in care a lipsit lucia, ne-am intalnit mai mult pe facebook. Pe la Club, mai putin :)

  131. @pastel, alegi poezii, una mai frumoasa ca alta. Am arhivat dialogurile si comentariile in arhive pe luni. Asa ceva nu se pierde. Cine stie cand vom avea chef sa ne amintim cu placere.


  132. lucia

    @George
    Las ca vine vremea cand foram cu sonda,nu cu pipeta! :)
    Am pus niste poze pe fb.,facute cu telefonul.Voiam sa vi le trimit live,daca nu ma trisa wirelessul.
    Stie cineva,cum pot sa verific daca domnul care mi-a scris azi pe fb cu numele de Adrian Nastase,e originalul si nu o sosie?

  133. Tuturor, aceeasi intrebare pe care am pus-o si pe Facebook.
    ¨Aflu de la televizor ca Basescu o cunoaste pe Anca Boagiu … ¨de cand era in chilotei¨. Stirea este incompleta! M-ar fi interesat, mai mult, sa stiu cine era in chilotei. Basescu sau Boagiu?¨ Pe Udrea cum o fi cunoscut-o?


  134. lucia

    @George
    Eu cred ca mai intai ele,apoi au crescut,si a ramas el in chiloti.Ca doar nu e pedofil!

  135. @lucia, dar nici performant din cate se soptea prin Modrogan. D-aia, cate una prefera sa vina cu kokoshul ei :)

  136. Hi there, all of you!
    Lucico, bine ai venit! Sa-ti dea Dumnezeu sanatate si multumesc pentru gindul bun! Multumeste si ariciul!
    Simt ca traim, pe viu, ceva Kafka amestecat cu Ionescu, te tot simti in geometrii neeuclidiene. Nu mai exista unitati de masura, nu mai exista sistem de valori, nu mai exista nimic.


  137. nicole

    Buna seara !
    Bine ai revenit, lucia! E o lume ffff nebuna. Ti-am simtit lipsa.


  138. nicole

    Bine ca exista clubul
    Afara e insuportabil . trebuie sa “deratizam ” smecherii de Modrogan si pe tartorul sef basea. Altfel e sfarsitul ….

  139. O usoara indispozitie financiara ma determina sa ma indrept curajos spre o forma legala si onorabila de redresare. Pariul! Da, pariul! Sunt gata sa pun ramasag cu oricine are curajul sa-si puna la bataie salariul sau pensia nesimtite.
    Ce spun eu si astept sa fiu contrazis?
    In aceasta zi, prima dupa apocalipsa portocalie, in studiourile de televiziune s-a epuizat aproape in intregime potentialul revolutionar, protestatar si plangaret al opozitiei parlamentare si al liderilor de sindicat. Dupa aceasta zi, puternic mobilizatoare, romanii, constienti de ceeace li s-a pregatit de peste un an, vor trece la o actiune exploziva pe care as numi-o ¨greva tacerii¨. Pentru a schimba lucrurile, incurajati de opozitie si de liderii sindicali, romanii, implicati in greva tacerii, se vor aseza in fata televizoarelor, cu pungile de seminte, popcorn sau arahide (cei mai instariti) si-i vor incuraja pe greci, mai intai, apoi pe spanioli si alte natiuni care vor avea nevoie de incurajarea noastra.
    Ei, cine are curaj sa puna pariu cu mine ca nu va fi asa?


  140. spedy

    N-am inteles ai cui erau chiloteii.cert este ca ,daca unul era in chilotei,celalalt se juca inca …..in nisip…..


  141. spedy

    Am mai trecut dar era gol si trist,chiar mai trist ca mine.
    http://www.youtube.com/watch?v=GMk208Op1Jc&feature=player_embedded


  142. spedy

    Pai io zic ca mai dureaza oleaca pan` se coace raza ca la juma buget ,n-are omu agricola si pe nerumegate nu poa` sa faca galerie…La anul poate sa urce seceta-n glanda si sa -i rupa foamea….

  143. @spedy, ai sesizat corect lipsa conditiilor … care ne impiedica sa aruncam sobolanii peste bord. :)


  144. spedy

    fira-ar sa fie ,pai n-as mai avea dreptate mai bine….ce vad eu este ca toata lumea-i inca naucita de niste masuri pe care nu le credeau abordabile dar,sunt bine merci,pusi in fata faptului implinit.Mai grav este ca ,aici ar fi trebuit sa se revolte GUVERNUL,mai ales prin ministerele de resort care sunt aratate exact asa cum sant :impotente si inutile.Aia-s maoi nauci ca mine si abia acum realizeaza ca-s doar flegme si papusi de lut…

  145. @spedy, ministri despre care scrii, nu se gandesc la impactul masurilor asupra ministerelor. Grija lor este sa traga bani cati mai multi din fondurile ministerelor si sa nu lase urme.


  146. spedy

    Cum ar fi ca intr-o saptamana,nimeni ,dar absolut nimeni sa nu mai iasa afara din casa ,sa nu mai cumpere nimic,sa nu mai deschida televizorul asa,de proba…Bineinteles ca nu s-ar mai face nici plati ,nici incasari nimic….???Apoi sa creasca timpul protestului pana la o luna….si asa nu vor mai fi bani pentru nimic,


  147. pastel

    Dialogul cu voi e placut.
    Prin alte parti m-am catranit putin. La Sibilla m-am revoltat si am “injurat”. Cum pe cine? Pe cine poate injura un slujitor al muncii cinstite acum?
    Pe cel mai mare mincinos si HOT al tarii, ajuns tinta faradelegilor lui si ale celor care-l pupa in…, nu odata ci tot mai mereu, cind simte nevoia…
    @ George trebuie sa marturisesc ca nu de putine ori am uitat de Minulescu, dar intre versurile lui am gasit si trairi de-ale mele. Bucuria este si mai mare cind cititori destoinici se declara multumiti si incintati de aceste versuri placute.
    @ lucia, spuneam ca eram dupa “versuri” in lipsa de inspiratie, probabil ca lincezeala ma cuprinse pina sa trimit textul (multasteptatei) mai sus Cuibarit la suflete marinimoase de la mesele Clubului. Surpriza a venit si m-a gasit nepregatit, derutat. Multumesc mult pentru gindurile bune, puse in rugile tale, pentru noi. Parca am intuit ca tu vei vorbi despre noi cu lumea aceea din Occident, si ai vorbit si te-ai rugat Domnului, slavit sa fie caci El ne mai indeamna sa avem rabdare, sa ne ajute. Pe curind, mai multe.
    @Toni,
    In mai multe rinduri am ajuns prin “gradina ta”, dar nu am mai vrut sa adaug supararii tale si uritenia judecatilor mele. Doi pacatosi la un loc pare sa fie multi. La Club ura se mai disipeaza in glumele, umorul si lichidele ce spala necazurile sufletelor. De azi de pe la prinz eram cu tine in gind si mai comentam in pauze despre rautatile anuntate.
    Stii, mai deunazii, nu mai voiai o noua revolutie, iar azi parca inclinai sa o faci din nou.

    Gata, ma opresc ca este tirziu, somnul ma prinde in mreje si pustiu.
    Va trimit pe unde,
    Salutari profunde,
    Urari de somn usor,
    Cu drag voua, tuturor!

    pastel

  148. @pastel, noapte buna si maine o zi frumoasa!

  149. OK, pe rând.
    Lucia, cred că iar ai apăsat greşit tastatura. Ai vrut să spui “Acum simt, ca te urasc!”, nu?!
    Dar şniţelul… Pe nu, niciodată…
    George, eu cred că şi aici e vorba de-o eroare. Pesoanele s-au cunoscut când erau FĂRĂ chiloţei, nu “CU”! Sau, mă rog, “ÎN”.
    Cât priveşte pipeta, eram sigur că ai o dublă măsură!
    One for me, one for you, vorba altei blone… La Bionda:
    http://www.youtube.com/watch?v=EUiEJQd48M8
    Cu pariul, n-aş vrea să-ţi pierzi pipeta, dar eu zic că se va vedea, dimpotrivă, că bandiţii nu ne-au redus la tăcere. Oricum, dacă pun pipeta mea, aia minusculă, contra pipeta ta, aia gigantică, tot ies în câştig!
    Degeaba vii cu Cohen, să mă topeşti, mă ţin tare pe poziţii.
    Revin mintenaş, să nu stau la coadă.

  150. @Toni dar eu l-am ales pe Cohen pentru ca scoala … multimile! Inseamna ca am ales aiurea.
    In ceea ce priveste … pipetele, … daca tu vrei sa le spunem asa?!
    PS: … la bionda e andata da tanto … :)

  151. De asta, adică din cauză de două link-uri:
    http://www.youtube.com/watch?v=RkNsEH1GD7Q
    Ziceam că vom învinge.
    Şi mai zicem ceva. Că-l arestează.
    Au temeiul, au sula-n coaste, au susţinerea externă. Au tot ce la trebuie. Toate pârghiile. Plus sprijinul populaţiei. Indiferent care ce-a votat.
    Poate s-o mai amâne niţel, să fie şi mai groasă.
    La ce bun vânzolela în piaţa publică?! Doar dacă cineva, şi ştim noi bine cine, nu încearcă să mai arunce o undiţă în apa tulbure.
    Dar nu, nu mai e cazul.
    Pe bune.
    Nu că m-aş fofila, să fim bine înţeleşi. Unde-a mers mia, merge şi suta! Şi nu mă refer la caricatura aia cu Mia care intră într-un magazin şi face praf o sută de lei, pe urmă în următorul, şi aşa mai departe.
    Nu. Mă refer la revoluţii….
    Dacă nu şi nu, o să fie groaznic! Adică Grecia & Co. cum spui.
    Nu că n-ar fi deja…
    În fine, e dincolo de pariuri. Vom trăi şi vom vedea.
    Spedy, nu suntem Mahatma Ghandi, adică yogini, să ne permitem proteste paşnice şi greve ale foamei, adică ale consumului. Pe el îl regenerau, pe noi ne-ar distruge, pe ei i-ar durea ştii tu unde. Nici acolo, de fapt.
    Pastel, când mai intri pe la mine, scoală-mă, să schimbăm o vorbă. Tu la o cafea fără cafea, dacă asta preferi, eu la o să vezi tu la ce.
    Şi nu, de unde-ai scos-o pe-asta cu “urâţenia judecăţilor mele”?! Nu fii auto-distructiv, că nu merge cu para. Nici cu cafeaua aia deco, nu merge cu nimic.
    A! George, dacă prin greva tăcerii ai avut în vedere liniştea dinaintea furtunii, mă mai gândesc. N-aş vrea să-mi pierd pipeta, chiar aşa disproporţionată cum e ea.
    Deşi acum, de când cu revenirea fiicei rătăcitoare acasă, nu mai e cazul s-o folosim!
    Chiar aşa, iar mi s-au uscat falangele, e vremea unui time-out!

  152. Eu nu le spun în niciun fel. Tu le-ai spus. Nu ne mai rămâne decât să le măsurăm.
    Cât priveşte sculatul mulţimilor, am alte propuneri, le fac pe rând.
    Prima:
    http://www.youtube.com/watch?v=-tJYN-eG1zk

  153. @Toni, am ras cu pofta, … fara emoticoane

  154. Si, e andata… Ma che bionda! Per sempre!

  155. Şi, George, că veni vorba de blonde (nu ştiu cum naiba se face, dar mereu vine!), uite cam ce credeam eu despre ele, cândva.
    Ele, indiferent de şamponul folosit.

    BONCĂLUITUL CERBILOR, TOAMNA

    Cobor în ochii tăi negri
    Ca într-o peşteră
    În profunzimile căreia s-a amenajat
    Un sanatoriu
    Destinat, în exclusivitate,
    Tratării sufletului meu
    Bolnav…

    Mă scufund în ochii tăi verzi
    Ca într-o mare cumplit de adâncă
    Thalassoterapie
    De importanţă vitală…

    Îmi expun trăirea ochilor tăi albaştri
    Priveşte-mă intens
    Poate mă va salva iradierea cu raze de cobalt
    (60)…

    Uită-te la mine,
    Priveşte-mă!

    Când ne vom întâlni
    Să nu-ţi fereşti privirea
    Tânjesc după ea,
    După tine.
    Doar limpezimea ochilor tăi
    Umbroşi
    Îmi poate ostoi aleanul fierbinte…

    Doar tu mai poţi stăvili
    Procesul de eroziune internă,
    Jarul,
    Cancer sentimental, ce mă consumă
    Încetul cu – ncetul…

    Ieşi în drumul meu cât mai e timp,
    Cât e timpul,
    Cu trupul şi cu inima ta
    Doldora de iubire!

    Şi nu-ţi fie teamă:
    Priveşte-mă-n faţă,
    Femeie!

    Decembrie a.D. 1979

  156. @Toni, ai si trait asta?

  157. @Toni, am adus si … blonda. Singura n-a vrut. A venit si nebunu´


  158. spedy
  159. Formidabil!
    Dacă mă crezi, am avut şi un E.P. cu ăsta, exact cu ăsta…
    Cât priveşte trăirile, fiecare vers a izbucnit dintr-o stare, izvorâtă dintr-un sentiment, declanşat dintr-o întâmplare…
    Dacă înţelegi ce vreau să spun…
    Înţelegi, sunt sigur.

  160. spedy, e adevarata! :)

  161. Ai, ai, smile sempre!
    Fraţilor, vă mărturisesc că, deşi n-am cine ştie ce ureche muzicală, cu toate c-am fost în corul liceului şi am torturat inutil o chitară (Am crezut în Jimi Hendrix, remember?!), prima mea pasiune nu a fost Elvis, ci Adriano, mai precis Pitagora.
    Urlam ca apucatul “Pitagora, Pitagora, el uomo quatrato sei tu!” de-i scoteam pe toţi din sărite, până când i-am descoperit pe ceilalţi. Dar nu mi-a trecut. Nebunu’ a rămas acolo. Aici, de fapt.
    http://www.youtube.com/watch?v=0r_qJEZlIGs

  162. @Toni, da Toni, inteleg! “… trecute imnuri le mai cant!”. Mi-a venit in minte neghiobia asta … de fapt, n-ar trebui sa fie neghiobie. E un vers “stricat” dintr-un poem frumos al lui Esenin. Eram pusti, intr-o vizita la Moscova. Ne-au dus la muzeul Lenin. Bla, bla, povesti … si, la un moment dat, “kulturnika” ne spune ca unul dintre versurile preferate ale lui Vladimir Ilici era asta, pe care l-am scris. Ajuns acasa, intru in biblioteca tatii care era imensa. Bineinteles, ca n-aveam cum sa gasesc acul in carul cu fan. Aveam un prieten a carui mama era rusoaica si profesoara de limba si literatura rusa. O intreb, ma pune sa-i repet de mai multe ori si incepe sa rada. Era, cum spuneam, un vers din Esenin care pe vremea lui Lenin nu era interzis iar lui. probabil, ii placea. Cand am fost eu, Esenin era interzis. Cretinii i-au mistificat poemul ca sa nu fie nevoiti sa spuna ca era a lui Esenin. Banuies ca era singurul vers pe care il stia Lenin, altfel era mai simplu sa nu pomeneasca de el. De fapt era “… trecutele iubiri le cant” ceea ce era total nepotrivit. “)))

  163. @Toni, da, imi sunt cunoscute. Ce tine de Macaronia imi este cunoscut. Cred ca o stra-stra-stra-stra-(am obosit)-bunica de a mea, un pic colaborationista s-a combinat cu un centurion … si s-a ales praful de mapa mea profesionala.

  164. Ei da, sună aproape simfonic…
    Mie îmi plac amândouă versiunile…
    “Trecutele iubiri le cant” îmi sună familiar.
    “Trecute imnuri le mai cant!” îmi sună şi mai familiar.
    Trecutul cântă, oricum.
    Totul e să ştii să-l asculţi…
    Cât îl priveşte pe Esenin, la-m iubit şi l-am şi urât, în acelaşi timp.
    De iubit nu mai e nevoie să spun de ce, dar de urât l-am urât pentru poeziile în care descrie moartea unor vietăţi, cum ar fi vulpea, calul, ş.a.
    Despre Lenin, ştii ce sentimente am. De când cu dialogul ăla de trei secunde.
    Dacă a distorsionat versul lui Esenin, nu-i bai.
    Dar mi-e teamă că el n-are nimic de-a face. Propaganda bolşevică, poate. Legenda, sigur.
    Ştii cum era, telefonul fără fir…
    Exista şi o variantă româneasă, nu cu un vers, cu o lozincă strigată la o adunare de partid, nu mai ştiu exact, ceva cu un ministru idiot, ca ăştia de azi, şi cu numele lui. Zăroni, parcă.
    Dacă mi-o amintesc, revin.
    Ai văzut şi mumia?
    Eu, copil fiind, am văzut altă relicvă, pe cea a legendarului domnitor Negru Vodă, în biserica basarabenilor, Sf. Nicolae Domnesc, din Curtea de Argeş.
    E o poveste interesantă, dar lungă.
    Nu pentru orele astea înaintate…
    Dar o s-o povestesc, sper.

  165. Da, dar după revoluţie ai fi putut avea un avantaj.
    Bella Italia…

  166. @Toni, ce avantaj? Tu nu intelegi, vrei sa-ti repet? … trecute imnuri le mai cant! asa, mai pe ocolite :)
    N-am vazut mumia, am vazut mumiile, chiar trei daca ma gandesc bine. Can am fost prima oara erau amandoi unul langa altul: Vova&Ioska. Apoi, in ’79 am trecut un pic si pe la Mao prin China.
    Esenin era zduncinat. Alcol, barbiturice … Stiu ca s-a insurat cu o cantareata sau actrita americana si l-au lasat sa plece. Era cam gagicar ca orice om destept. S-a despartit de aia si a venit la Moskova dupa o Natasa dar Ioska care era supa rat pe el l-a bagat in lagar. Nu mai stiu unde a murit dar stiu ca s-a sinucis. iti dai se ma ca nu era interzis … era extra interzis.

  167. Da, Esenin era un poet. Ceea ce e şi azi.
    Vova, Ioşka & Mao erau, şi ei, tot ceea ce sunt şi azi: nişte mumii.
    Unul, nemuritor.
    Celalţi, nişte morţi vii.
    Unul colindă lumea.
    Ceilalţi o bântuie.
    Unul ne fericeşte.
    Ceilalţi ne îngrozesc.
    Dar ce privelişte, Lenin şi Stalin, unul lângă altul!
    Colosală imagine!
    Împreună, adună vreo 20 de miloane de victime. Pe puţin.
    Doi morţi, responsabili de moartea unei populaţii de nivelul României, adulaţi, veneraţi, vizitaţi cu pioşenie.
    Ce amintire…
    Trecute imnuri le mai cânt…
    Pentru Poet, moartea unei vulpi însemna sfârşitul lumii.
    Pentru ceilalţi, moartea milioanelor de victime ale gulagului însemna începutul lumii.

    Vocea Poetului:

    VULPEA

    Lui A. M. Remizov

    Şontâc, şontâc a venit până la vizuină
    Cu piciorul zdrobit, şi-a căzut acolo grămadă,
    O biruie somnul şi are o horbotă fină
    De sânge-n jurul botului culcat în zăpadă.

    Mai aude pocnetul şi i-a rămas în nări un miros
    Da fum acru, iar în ochi pădurea de smârcuri în
    clătinare.
    Izbucnise, din tufişuri, un vânt lăţos,
    Cu grindina lui de alice zuruitoare.

    Ca o ghionoaie, pâcla tot fâlfâie prin
    Seara moţoacă de apă, năclăită şi roşcovană.
    Capul, cu grijă, şi-l ridică puţin
    Şi limba-i rămâne învârtojată în rană.

    Coada galbenă-n viscol, ca o flacără i-a căzut.
    Are pe buze-un gust de morcov putred şi sare.
    Miroase-a chiciură şi-a pârlitură de lut.
    Iar din botul rânjit picură sângele, nu prea tare.

    trad. Ioanichie Olteanu
    Editura Dacia, Cluj-1981

    Şi vocea bolşevicilor, prin Ana Pauker:

    “Când se replantează un teren, se distruge întâi tot ce creşte acolo, rădăcini şi plante, apoi se replantează pământul.
    Din nefericire, nu poţi să distrugi o întreagă generaţie şi să păstrezi numai tineretul. O anumită cantitate de muncă fizică trebuie prestată pentru a da copiilor sprijinul de care au nevoie pentru a creşte. Numai din acest motiv adulţii vor fi lăsaţi în viaţă, dar trebuie
    terorizaţi ca să nu îndrăznească să se amestece în educaţia comunistă a copiilor.
    Generaţia de eliminat, prea bătrână pentru a putea fi educată, va fi suficientă pentru această sarcină. Nu ne preocupă încetinirea ritmului în care va fi uzată şi distrusă.”
    Sau, mai clar, prin Stalin:
    “La noi, mereu ceva dispare din viaţă.
    Dar ceea ce dispare nu vrea sã moară, pur şi simplu, ci luptã pentru existenţa sa, îşi apără existenţa perimată!
    La noi, mereu se naşte ceva nou în viaţă.
    Dar ceea ce se naşte, nu se naşte pur şi simplu, ci ţipă, strigă, apărându-şi dreptul la existenţă!
    Lupta dintre vechi şi nou, dintre ceea ce moare şi ceea ce se naşte, iată baza dezvoltării noastre!”

    “La noi, ceva mereu DISPARE din viaţă!”
    Pur şi simplu. Dispare. Soljeniţin ne-a explicat cum.
    Nu prea mai am nimic de adăugat.
    Decât de turnat.
    În păhărel, nu…


  168. lucia

    ….si,totusi,unde ati disparut cu totii? :)

  169. @lucia, eu mi-s aici! Tocmai ce m-am trezit dintr-un vis frumos …

  170. Ai visat că s-a curăţat?!


  171. pastel

    @ lucia,
    Buina seara Lucia! Vezi cum e cind singuratatea devine stapina? Sau cum sa mai zic: “majoritara”?
    Ajuns acasa de citeva minute, m-am indemnat la vizita la Club, sperind, ca si tine, la o prezenta activa…
    Numai ca se confirma regula, ca simbata si duminica, pe timpul zilei, chemarea naturii sa fie mai puternica, mai antrenanta, dar mai ales mai sanatoasa. Asa am motivat eu absentele in lipsa ta.
    Am luat martori dintre piriti, care au recunoscut ca Mama Natura este atragatoare, nu are rivala pe masura, atunci cind soarele-si plimba stralucirea tot lungul zilei pe albastrul cerului.
    Lucia marturisesc ca si eu am fost la iarba verde. La margine de zavoi, pe malul Argesului, si in apropierea unor paduri – cca 500 m- unde aerul s-a dovedit curat, placut, parca hranitor, desi distanta pina la marginile Bucurestilor nu depaseste 12 Km.
    Imi aduc aminte de zilele copilariei mele cind cele mai multe ore ale zilei le petreceam in mijlocul cimpului, pe lunca Argesului, iar vara in apele curate, cristaline, sub salcii pletoase batrine, aplecate peste suvita de apa curgatoare, mai adinca de obicei, cu virtejuri ce trageau spre adinc curajosii de copii, pusi pe sotii, tentati sa sara care mai de care de la inaltime mai mare. Printre ei ma aflam si eu, cu multa ambitie si ochii rosii de la apa in care din cind in cind ii deschideam.
    Poate intr-o incercare de aducere aminte voi reusi sa las spre cunoastere nastrusniciile copilariei mele care nu seamana in nici-un fel cu a copiilor mei. Vreau sa ma cunoasca mai mult, mai aproape de virsta scolarilor, la care, pe linga multele evenimente din scoala, faceam destule nazbitii.
    Retinerea nenaturala a omului matur este o manifestare falsa spre deosebire de copilul aflat in mijlocul naturii si neretinut.
    Cam atit. Mai las loc si prietenilor sa completeze, sa aduca in fata si in prezent din copilarie, din viata cea mai curata de oameni.
    @all,
    Bun venit la club, indiferent unde va aflati, … indiferent unde esti Romanie!


  172. pastel

    Imi pare ca face parte … dintre noi.

    Octavian Paler – Decalog

    Prima porunca: Sa astepti oricât.
    A doua porunca: Sa astepti orice.
    A treia porunca: Sa nu-ti amintesti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajuta sa traiesti în prezent.
    A patra porunca: Sa nu numeri zilele.
    A cincea porunca: Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.
    A sasea porunca: Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul în care traim.
    A saptea porunca: Nu pune în aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu îndrazneste sa spere singur.
    A opta porunca: Daca gândul asta te ajuta, nu evita sa recunosti ca speri neavând altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.
    A noua porunca: Binecuvânteaza ocazia de a-ti apartine în întregime. Singuratatea e o târfa care nu te învinuieste ca esti egoist.
    A zecea porunca: Aminteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, într-o grota.

    pastel

  173. @Toni, am zis ca a fost un vis frumos, nu fericit

  174. @pastel, imi amintesc si eu Argesul in zona Buda, unde s-a demolat totul pentru a se incepe nenorocitul ala de canal care nu servea la nimic.

  175. @pastel, din Decalog se pare ca noi le-am retinut doar pe primele doua


  176. lucia

    Mie-mi place a patra… :)


  177. spedy

    Seara buna sa va fie si sa ne fie doamnelor si domnilor.
    Am asa o satisfadtie ca am reusit sa uit de tot si de toate ca nici nu stiu cu ce sa incep a va povestii.Dimineata am plecat “la mosie si toate s-au schimbat in frumos tuncii can am ajuns si am fost intampinat de vechi oaspeti calatori si pe alte meleaguri .Este vorba de doua perechi de randunele de acumsi cred ca-s parintii si odraslele de anul trecut ca altminteri nu pot intelege cum de-si construiau cuibul exact in locul de anul trecut ,iar cealalta pereche cred ca am sa-i gasesc in holul de la intrare ca prea se straduiau si inspectau zona..Nici n-am apucat bine sa ma apuc de treaba ce o aveam si am lasat totul balta pentru a fotografia si filma (cred ca o sa reusesc pana maine sa vi le arat )un sokldan de toata frumusetea ce-mi vizita gradina in care ,anul trecut am avut pusa sfecla .Nici nu va mai spun ca am si doi mati ce acum au facut deja ochi si ce minunatii de puisori ce umbla stol uin urma closti de o frumusete extraordinara .Liliacul acum este in maturitatea floarei si lalelele chiar daca-s razlete sunt absolut superbe.Dar nu va mai povestesc ca va stric surpriza …..si chiar uitasem ,luat de grijile si problemele zilnice,cat de frumoase-s florile campului (ma rog,sunt in gradina mea mai….nemuncita pana acum…)Sper sa va pot arata in viitorul apropiat si pui de …mierla .Doamnelor,domnilor ,este un adevarat rai,nici nu va vine sa credeti ca am reusit sa-mi termin in conditiile aste si cea ce-mi propusesem asa ca ,satisfactia este cu atat mai mare .Pentru cateva ceasurui ,pot spune ca ,am intalnit fericirea.Ba promit imagini si filmulete asa ca putina rabdare .http://www.youtube.com/watch?v=AesvoVV2TlA&feature=related


  178. spedy

    Cred ca toate cele zece porunci prezentate mai sus isi au talcul lor dar ,cred ca -mi spun cel mai mult,3,4,6,si 9

  179. @spedy, asteptam imagini si filmulete din minunata natura, singura curata intr-o lume murdara

  180. Acolo, în Buda, am petrecut multe clipe minunate în copilărie, în casa bunicilor unui bun prieten.
    Am mai povestit eu întâmplarea cu “Regele şi Brătianu”, acolo s-a întâmplat.
    Chiar, George, sper că nu te superi dacă o reiau, pentru clubberii care n-au citit-o la timpul ei, în preistoria Clubului. În special Pastel.
    Iat-o:
    În copilărie, mergeam la bunicii unui prieten care aveau o căsuţă cu o curte imensă, lângă Bucureşti.
    Într-o zi, urcându-ne în pod, am găsit o tablă pe care erau scrise cu o vopsea albă trei cuvinte: “Regele şi Brătianu”.
    Cum habar n-aveam ce înseamnă, nu i-am dat importanţă, dar seara l-am întrebat pe bătrînul blând, cu un aer de poveste, cine e regele.
    Probabil că a fost teribil de îngrijorat, am înţeles asta mulţi ani mai târziu, dar atunci a zâmbit şi mi-a spus: “Un om bun, omul lui Dumnezeu.”
    De Brătianu nu l-am mai întrebat, nici nu mai ţineam minte numele.
    Tabla a dispărut de acolo, a dispărut şi casa, înghiţită de apele lacului de pe Argeş, dar amintirea a rămas vie.
    La puţin timp după revoluţie, tatăl prietenului meu din copilărie, m-a chemat să-mi arate ceva, un document de care era foarte mândru.
    Era un carnet de membru al Tineretului Naţional Liberal, semnat de Radu Câmpeanu în 1939, parcă, pe care-l ţinuse ascuns sub parchet!
    Şi mi-a spus că tatăl său, bătrânul de care povesteam, a fost senator liberal, persecutat politic, evident, cum, de altfel, fusese şi el, un om de o corectitudine ireproşabilă care nu a putut avansa în carieră mai mult de poziţia de revizor, sau de inspector contabil la Ministerul Învăţământului.
    Restul e istorie contemporană, dar ce voiam să spun este că şi eu cred cu absolută convingere în cele două fraze care au stat pe frontispiciul României
    moderne:
    PRIN NOI ÎNŞINE!
    NIHIL SINE DEO!
    Mai adaug că, în 1991, prietenul meu, care lucra la un institut de foraje, geolog, a făcut rost de o baracă de tablă, a pus-o pe terenul recuperat, cu chiu, cu vai, şi a refuzat să mai vină în Bucureşti. Definitiv.
    Două ierni le-a petrecut în ea, două ierni teribile.
    Apoi, şi-a construit o bojeducă, anul ăsta a ridicat o casă cu etaj, dar de călcat în oraş n-a mai călcat decât în cazuri de maximă urgenţă sau necesitate.
    De prisos să mai spun că nu a recuperat decât o mică parte din proprietarea bunicilor, numai curtea aceea de care povestesc avea 5000 mp, un adevărat paradis de vegetaţie…
    În ultimii ani ai ceauşismului, primăria le zmulsese cu japca 5 locuri de casă din ea, unde se şi instalaseră cinci familii. În curtea omului!
    Între timp, bunicii lui se prăpădiseră, iar tatăl lui, moştenitorul legal, nu numai că a refuzat să mai calce prin Buda de la naţionalizare, aşa încât ţăranii ne întrebau pe noi dacă mai trăieşte sau nu, dar nici măcar nu s-a interesat de restituirea proprietăţilor confiscate.
    De scârbă. De silă. De inimă grea.
    Spunea că el nu se umileşte la comunişti. Cu hoţii şi la mincinoşii nu voia să aibă de-a face.
    Norocul a fost cu mama prietenului meu, o învăţătoarea cu instinct de supravieţuitor, care s-a luptat ca o tigroiacă cu oficialităţile timpului până a obţinut o parte din ceea ce li se cuvenea.
    Aşa se scrie istoria…
    Dar zilele petrecute în căsuţa, dar, mai ales, în curtea de la Buda, ca să nu mai pomenesc de pădure şi de Argeş, au rămas printre cele mai fericite din copilăria mea citadină.
    Chiar şi acum pot spune că mă duc cu cea mai mare bucurie acolo, în noua Budă, reconstituită pe CAP-ul din Bragadiru.
    Să ne vedem şi să ne amintim de zilele fericirii şi libertăţii absolute.
    Ale noastre, ale copiilor neştiutori.
    Nu ale ţării.

  181. @Toni, superba povestea asta urata si emotionanta

  182. Fericiţi cei care, nu ca Ulise, ci precum Candide, optimistul lui Voltaire, au această şansă celestă de-a-şi putea îngriji grădina!
    Amândouă…
    Şi cea spirituală, şi cea materială.
    Sau, şi mai aproape de perfecţiune, cei care au urmat îndemnul altui poet, de data asta roman, Horaţio: Ce-şi poate dori omul mai mult decât o bibliotecă care dă într-o grădină?!
    Mă bucur că sunt atâţia clubberi care se pot bucura de propria lor oază de fericire!
    Sunt sigur că acolo se găseşte secretul regenerării, fizice, spirituale şi morale, adică izvorul tinereţii veşnice!
    Măcar al tinereţii fără bătrâneţe, dacă nu şi al vieţii fără de moarte…
    Pe chestia asta, unde-i para aia, că devin prea nostalgic!


  183. lucia

    Superba povestea,maiastra scriitura!Trebuie sa recunosc asta,desi eu sunt republicana si tocmai m-am intors de la habsburgi.

  184. @Toni, para-i la locule ei. Renunta la pipeta, a venit lucia. … Oooo, dar ce zic eu? … vad ca ai renuntat demult la pipeta :)

  185. @lucia, iti sta bine intre habsburgi :)


  186. lucia

    @George
    Nici Sissy nu era cine stie ce! :)

  187. @lucia dar lui Bonaparte i s-au aprins calcaiele prin curtile habsburgilor :)

  188. @Toni, dar pe Bongusto il stii? E inregistrata pe ac nu pe laser


  189. lucia

    Dar la curtea din Seychelle,ce se aude? :)


  190. spedy

    Am probleme cu mintosu.nu vrea si pace .gasesc eu o formula pana la urma…
    “Fericiţi cei care, nu ca Ulise, ci precum Candide, optimistul lui Voltaire, au această şansă celestă de-a-şi putea îngriji grădina!”
    Da dar inca nu pot argumenta .asa ca ,pana una alta-s doar un laudaros…
    http://www.youtube.com/watch?v=TY8J35OXVxg&feature=related

  191. @spedy, excelent! ma intreb de ce unii isi iubesc tara in aceeasi masura in care altii si-o batjocoresc?!


  192. lucia

    @spedy
    splendid!


  193. spedy

    eu stiu ca mi-o iubesc asa cum este si indiferent de ce vor altii.
    Dar va invit la …dans?
    http://www.youtube.com/watch?v=WpmILPAcRQo&feature=fvw


  194. spedy

    nu ma intrebati de ce .pur si simplu.Astazi am reparat un cotet pentru puii nou iesiti si dandu-l la o parte din locul lui,mi-am dat seama ca am stricat un musuroi de furnici .Nu va mai povestesc ce festin au avut puisorii inpricinati si nici macelul intregului cuib ,natura isi are legile ei dure dar,m-a impresionat lipsa derutei si cunoasterea rolului fiecarei furnici din musuroi.Unele foarte agitate se deplasau dupa niste reguli numai de ele stiute si in miscarea frenetica atrageau atentia “rapitorilor”,timp in care ,cele care ingrijeau maternitatea ,cele care aveau grije de oua ,au inceput un mars extraordinar ,fiecare cu oul ei ,pe ….cel mai scurt drum spre umbra si adapostul cotetului invecinat.
    Nici una nu a renuntat la oul ei si nu a facut un pas inapoi sau sa ia alta directie ,Si nu s-au bulucit ,nu s-au incomodat ,nu le interesa decat punerea la adapost a generatiei urmatoare,celelalte se lasau sfartecate, decimate fara a renunta pana in ultima clipa la a se agita si a distrage astfel atentia de la cea ce insemna practic ,supravietuirea speciei,a acelui musuroi.Asta nu am avut timp sa o filmez dar ,ar fi meritat.

  195. Salut, prieteni!
    Maestre,
    Dupa parerea mea, o motiune de cenzura este absolut inoportuna.
    1) Cred ca Basescu vrea sa scape de Boc cu mina altora. Daca l-ar impinge el sa-si dea demisia, ar insemna sa-si recunoasca greseala; asa, ar spune: desi Boc, in care eu am avut incredere, este un premier grozav, fortele intunericului au mai dat o lovitura democratiei, lovind in sarmana tarisoara cind ii era mai greu.
    2) Prin inlocuirea premierului (cu mina opozitiei, sprijinita pe sest si de PDL) Basescu ar mai cistiga un pic de timp (perioada de gratie) pentru atingerea obiectivelor.
    In loc sa-i faca jocul, opozitia ar trebui sa declanseze un referendum (SA NE INTOARCEM LA POPOR!!) Cred ca ar fi un moment foarte potrivit sa intrebam poporul, prin referendum, daca-l vrea premier pe Klaus Johannis, de exemplu!
    Sigur, pot exista si intrebari mai destepte, chiar as fi curios sa aud contraexemple!

  196. Asta da întrebare!
    Crezi că se poate explica?!
    De ce unii… de ce alţii?!
    Sei belissima, sei brutissima…
    Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă!
    Cine poate explica de ce?!
    Fred Bongusto în nici un caz. Altceva ne explică el…
    Dar avea una, nu mai ştiu… Una care-mi plăcea, odată… Poate mi-o amintesc.
    Republicanii sunt nişte monarhişti care încă n-au aflat ce sunt. Sau au uitat.
    Nu-i aşa, Lucia, că habsburgii îţi sună un clopoţel?! Ascultă-l… E sunetul muzicii… Nu e vals, dar e muzica civilizaţiei apuse…
    Ghinionul lor a fost că totul s-a terminat exact atunci când tocmai părea că începe.
    Naţiunile erau pe cale să-şi execite dreptul de folosire a limbii în administraţie, dualismul nedrept începuse să devină pluralism, se închega o mică Europă.
    Mitteleurope, pentru început.
    Naiba l-a pus pe arhiduce să se ducă la Sarajevo… Unde nici acum nu-i prea multă linişte.
    În fine, să sperăm că Europa va deveni ceea ce Imperiul habsburgic tindea să devină. Un sistem social bazat pe macheta, redusă la scară, din Elveţia.
    Şi atunci vom putea ieşi fără probleme din falsa asta dilemă: Monarhie-Republică.
    Dar, pentru început, avem o treabă. Să scăpăm de piatra din casă, ca să nu zic de mortul din debara.
    În fine, dă-l încolo.
    Important este că, nu-i aşa, avem pentru lupta.
    Avem ce admira.
    Avem această Amazing Grace…
    România. Grădina Maicii Domnului.
    Grădina grădinilor.

  197. Furnicile, ce fascinaţie!
    Abia începusem să citesc când am parcurs, pe nerăsuflate, “Furnicel” de Sergiu Milorian.
    Nu mai ştiu cine a ilustrat-o, dar erau nişte desene superbe.
    Era povestea unui an, din primăvară până-n iarnă, din viaţa unui muşuroi de furnici, văzută prin ochii unei furnicuţe în primul său ciclu al anotimpurilor.
    N-o povestesc aici, sunt sigur că mulţi dintre clubberi o ştiu, vroiam doar să mă alătur admiraţiei lui Spedy, admiraţie care, la mine, a trecut şi prin faza de fascinaţie…
    Viaţa, ce mister divin!

  198. @Toni, cred ca despre asta e vorba

  199. @Toni, una dintre furnici se numea Ostasel? Si moare in lupta? Ce nebunie, am copilarit de parca am fi fost trasi la indigo

  200. Da, cred că da…
    Acum, că tot ai observat c-am abandonat pipeta, pot să mărturisesc că nu mă simt în stare să bag mâna-n foc pentru nimic.
    Văd ce un întreg video L.P. aici, aşa că le trec în revistă, poate-mi sare vreuna din sertar. Ăla secret. Atât de secret, că nu mai ştiu unde l-am pus!
    Bine că mai ştiu unde-am pus păhărelul…

  201. Absolut!

  202. Lupta era cu furnicile roşii, alea care le jefuiau pe cele negre.
    Atunci am luat-o ca o realitate ştiinţifică, biologică.
    Acum mă întreb cum naiba de nu l-au pus să le inverseze rolurile, alea roşii să fie furnicile bune, eventual eliberatoare!

  203. Hai că pe chestia asta mai merge-o pară.
    Mai e?!

  204. @Toni, e!

  205. @Toni, cred ca de la para se intampla multe lucruri ciudate. Aseara umblam cu Esenin prin Paris si Piata Rosie. Mai aveam putin si ne pupam cu mumiile iar astazi ascultam retro din anii ’60 si povestim carti cu Furnicel si Ostasel. Vezi ca mi-am adus aminte cum il chema si pe celalalt.

  206. Şi, Augustin, cui îi mai pasă de moţiunea de cenzură?!
    Ca să ce?! Să-şi schimbe chiombu’ lacheul?!
    Suspendarea preşedintelui, da.
    Referendum pentru confirmarea sau infirmarea suspendării, perfect!
    Internarea lui la nebuni, secţia furioşi, şi mai bine!
    Chestii de-astea, radicale.
    Cum ziceam, peştele de la cap se-mpute, hai să nu-l mai curăţăm de la coadă!
    Vorba cîntecelului: “C-un simplu ceas şi-un făcăleţ/ La peşte-i vin de hac!”
    Adică îi arătăm ceasul, să vadă că timpul lui a trecut de multişor, şi pe urmă-l pocnim în cap cu făcăleţul.
    Ştiau ei, Trio Grigoriu, ce cântau!


  207. lucia

    Noapte buna!

  208. @lucia noapte buna!

  209. Da, eu susţin de mult că para are proprietăţi para-normale!
    Nimeni nu mă crede, lumea zice că vorbeşte alcoolul din mine!
    Zi şi tu, e corect?!
    Doar eşti martor, câte pipete am accesat în perioada asta de criză?!
    Care, ce-i drept, a cam trecut. Lucia să trăiască!
    Cât priveşte numele eroului cărţii, eşti sigur că ţi l-ai amintit spontan?
    Sau ai tras cu ochiul la titlul pe care l-am pus între ghilimele?!

  210. @Toni, recunosc, n-a fost spontan! Dar nici de pe cartea ta. Mi l-a soptit Ostasel, cand a vazut ca mi-am amitit de el. Cred ca tot de la para-normal e …

  211. Am observat că despre Esenin şi mumii n-a mai comentat nimeni.
    Cam depresivi, probabil. Şi poezia cu vulpea, şi citatele din epoca pe care nimeni nu mai vrea să şi-o amintească…
    Dar cine nu-şi cunoaşte istoria are toate şansele să mai calce-n ea o dată!
    Noapte bună, Lucia şi Pastel.
    Şi celorlalţi, dacă v-aţi retras de lângă pară.

  212. Da, unul se leagă de celălalt.
    Doi prieteni. Şi acolo, în străfundurile memoriei selective, ei tot împreună au rămas.
    Unul dintre miracolele prieteniei. E veşnică.

  213. Ce-i drept, para ajută. Normalul, nu sunt aşa de sigur…

  214. Bag seama ca s-a sintetizat o noua substanta chimica: alcool para-etilic!! :)
    Felicitari colectivului de oameni ai muncii pentru noile succesuri dedicate celui de-al 15-lea congres. Onoare muncii!

  215. @Augustin, stam pe metereze si cand vor aparea dusmanii sa vezi ce le facem. … numa’ sa vezi tu ce le facem

  216. Eu pe metereze nu stau, că-ameţesc!
    Mă anunţă şi pe mine cineva când apar, mă găsiţi în beci.
    Între butoaie.


  217. spedy

    Fiindca am vorbit de musuroiul de furnici si cred ca se leaga,va propun un comentariu pe care subsemnatul l-a facut cu ceva timp in urma ca raspuns la articolul “Muma a` batrana”pe blogul lui Nea Costache.

    Pe la noi peaci,mai dincolea de olt ,la raspantia dintre vechiul romanati,muntenia domneasca(arges) si vlasca,omul,de trecea de o anume varsta ,de nici el nu-si mai aducea bine aminte capatul de raboj,ii spuneau Mosu.Si daca se-ntampla de s-adunau doi,trei de nu se lasau dusi pana pe la 90-100, aflai, spre osebire de Mosu-al mare ,Mosu-al mic…aproape ca nici nu mai conta ce nume ii dadese la botez popa,sau cu ce polocru il blagoslovise obstea ,dupa vrednicie sau apucaturi.
    Altfel sta treaba daca in cauza era o femeie .Din nu stiu ce pricini,din timpuri la care se renuntase a le mai cauta intelesuri sau semnificatii,cea mai batrana dintre ele era numita Gaica.Era o institutie in sine,careia-i purtau grija ,sau se ingrijeau de starea ei toti umblatori din sat si de la care asteptau un sfat,o vorba buna si un cuvant de alinare .De cele mai multe ori ,era o fiinta greu incercata de soarta,ce-si facuse cu prisosinta datoria fata de neam,nascandu-i de la 6,7,prunci in sus,pe care-i jelise asa cum numai un suflet de mama poate jeli atunci cand isi duce pruncul rapus de boala sau sabie sau oricare alta napasta ,pe ultimul drum.Trudise din greu ,alaturi de OMUL EI,de la pusul grauntei in brazda ,pana la randuitul brumei de agoniseala dintr-o gospodarie niciodata prea mare dar niciodata usoara sau indestulatoare.VIATA,asa cum fusese ea,cu bune si rele trecuse peste ea atat de repede si napraznic de parca si timpul o scapase din vedere si-i pierduse socoata.Era respectata de toata suflare si cand se-ntampla ca dumnezeu sa se -ndure de sufletul ei ,parca-si pierdeau si ei din puterea pe care le-o insufla taina acelei vieti indelungate.
    Doamne,despre ce vorbesc eu aici?…m-am luat cu vorba si m-am ratacit in amintiri…Iertare domniilor voastre …

    spedy/07/02/2010

  218. @Toni, adevarul este ca nici eu nu prea am chef de metereze. Mai bine punem camere video si stam grupati in jurul masutei cu bunatati in Club


  219. lucia

    Neatza,George! :)
    Neatza,celor nevazuti!


  220. lucia

    Barbatul intreaba:
    - Rabbi, stiu ca traditia ne spune sa dansam barbatii cu barbatii si femeile cu femeile. Totusi, am dori aprobarea sa putem dansa impreuna.
    - Sub nici o forma – raspunse rabbi. Nu este permis ca barbatul sa danseze cu femeia.
    - Deci nici macar dupa casatorie nu pot sa dansez cu sotia mea?
    - Nu – raspunse rabbi. Este interzis.
    - OK – zise barbatul. Dar sex? Pot in sfirsit sa fac sex cu sotia mea?
    - Bineinteles – raspunse rabbi. Sex este Mitzvah (bun) in casatorie, sa faceti copii!
    - OK. Dar ca pozitii?
    - Oricum. E mitzvah!
    - Femeia deasupra?
    - Bineinteles! E mitzvah!
    - Caineste?
    - Bineinteles! E mitzvah!
    - Pe masa de bucatarie?
    - Bineinteles! E mitzvah!
    - Pe un covor de cauciuc, cu o sticluta cu ulei cald, citeva vibratoare, hamuri de piele, un borcanel de miere si cu citeva filme porno?
    - Bineinteles! E mitzvah!
    - Putem sa o facem si stand in picioare?
    - Nu, sub nici o forma, e interzis!
    - De ce? – intreba barbatul.
    - Poate sa degenereze in dans !

  221. @´neatza, lucia! M-a apucat dimineata cu baietii in Club. Am aruncat pipetele si … am dat-o pe bune. Esenin ne-a sucit mintile-

  222. @lucia, :) )))))))))))))))))))))))))))))))) il declar bancul anului! Daca l-ai stiliza un pic, ar merge ca focul pe FB


  223. lucia

    Nu.Las clubului exclusivitatea :)

  224. Lucia, acum înţeleg eu de nu s-a lipit dansul de mine.
    M-a ferit Dumnezeu să intru în păcat!
    Spedy, exact asta le reproşez eu liberalilor, pe care, de altfel, îi votez ca-necatu’ from the bigging. Adică:
    http://www.youtube.com/watch?v=Gm1OJ0LAgt4
    Faptul că, deşi nu se poate spune că n-au avut şi nu au încă bătrânii satului în ogradă, nu ascultă de sfatul lor.
    Vorbesc pe bune, nu aşa, o recunoaştere de faţadă, cu titluri onorifice de rahat.
    În fine.
    Dar da, sunt convins: cine nu are bătrâni să-i cumpere!
    Deşi nu asta e soluţia. Cumpăratul.
    Mă rog, e o ploaie prea udă pe-afară ca să mai contribui şi eu la starea asta cenuşie.
    Mai bine mă trag lângă monitor, să văd ce ne arată camerele alea montate pe metereze, cu vedere spre deşertul tătarilor. Să-i văd când îşi fac apariţia. Deşi tare mă tem că sunt orientate greşit. Hoarde de… mă rog, înţelegeţi voi din ce e hoarda asta, a cotropit deja cetatea, e o chestiune de timp să ajungă la noi.
    Aşa că să profităm de răgazul rămas.
    Na, că iar a dispărut sticloanţa!
    Păi nu ziceai, George, că e pe măsuţă, lângă monitor?
    Sau sub ea
    A văzut-o cineva?!


  225. lucia

    @Toni
    Daca ai fi citit toate comentariile,ai fi vazut ca am pus o sonda de forare,deoarece am infiltrat cateva tone de horinca, in pamant :)
    Am o dilema;daca,atunci cand viata l-a coplesit pe George,am infiintat acest club,cand o patzim noi,facem altul?


  226. pastel

    Buna dimineata!
    Nu m-am putut abtine sa revad cele petrecute dupa plecarea mea de la Club, cu intentia, si implinirea ei, sa-mi alung gindurile, amintirile, in raiul viselor noptii, cu chemarile lui mos Ene.
    Observ ca “Decalogul” lui Octavian Paler a fost impartit ! Mie mi-a ramas o parte asupra careia sa ma hotarasc, desi nu la asa ceva m-am gindit. Viata le asaza pe toate cum vrea ea. Vorba ceea: socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din tirg !
    Si fiindca toate-s bune si cu urmari, trezind la viata trecutul si prezentul, prin comune disparute si gradinile noastre, frumoase ca Raiul, din simbata noastra, frumoasa si ea in comparatie cu duminica de azi, ma intorc sa gust din ofetele marinimoase ale lui spedy si ale lui Toni. De la lucia iau admiratia si para inmuiata cu putin parfum de Viena. De la George, unde belsugul intoarce pe oricine la viata, si cu para intre vorbareti si povestitori, ma intorc cuenergia refacuta, cu doza de optimism si dor de viata imediata.
    Cu rindunicile intoarse la cuibul lor, mereu, ca prin ce minune, hotarite sa-si “zugraveasca casa lor” sa adune firisoare de paie sau de fin, sa impleteasca stropi de pamint lipicios, cautat de vechi zidari si ziditori in trainice locasuri, si sa poarte la inaltime, pe margini de cuib, picatura cu picatura de apa-moarta, si-n gusa amestec de viata cu apa-vie, mi-am petrecut si ei in admiratie, clipe de fericire, care se intind in vreme peste timpuri masurate, si inobilate cum spedy o face, alaturind viata miscatoare a gospodariei stapinite de motanei si puisori, de flori si cintec de mierla, sugerind fiecare, nu apusul, ci inceputul drmului la viata. Intoarcerea la ale primaverii innoiri e intoarcerea la viata, la refacerea tineretii, suport al vietii urmatoare. Bucuria lui spedy, gradina si casa lui, cu oaspeti, cu plante si fiinte ce stirnesc emotii, ce aduna admiratii, si mai framinta si auzul prin cintareti nemaiauziti oriunde, precum mierla, este si bucuria si fericirea noastra, din momentul incriptarii in mintile noastre.
    Ma intorc in amintiri stirnite de Toni, care, nu stiu cum face, ma provoaca continuu, ptin trecerea lui mai mereu pe caile si potecile pe unde copilaria m-a purtat.
    Toni, tu care cunosti locurile si istoria, voi ce locuinti in prajma si ati auzit mai multe, si voi care sinteti departe si acum prezenti intre noi, dornici de intoarcere la natura si curiosi pentru povestiri, ma lasa, dati-mi voie, sa intregesc tabloul comunei Buda, inainte de navalirea buldozerelor lui “ceasca” si navalirea suvoaielor Argesului, indiguit, diriguit si zagazuit, mai tirziu, in barajul de la Mihailesti.
    Localitate cu oameni vrednici, gospodari, buni agricultori si gradinari, cu un nivel de viata mai ridicat ca inimprejurimi, cu o civilizateia asemenea, era asezata la citiva km de capitala, pe malul riului Arges, asezata in drumul spre Alexandria, inainte de comuna Mihailesti, vecina care-i despartea de Teleorman sau localitatile din directia catre Giurgiu. Mai avea vecini Bragadiru, Cornetu, Clinceni, mai departat comuna Domnesti, si, in componenta si satul Ordoreanu, care a avut aceasi soarta, disparind cu totul, vetre de case, cimitire si biserici, poduri si lacuri, in gropile adinci ale barajului si imprejurimile lui, de la Mihailesti.
    Spuneam ca oamenii erau mai deosebiti, apropiati vietii de oras, cu simtul cunoasterii, cu facilitati de la capitala, care prin virfurile politice, amenajau pe malrile Argesului, in zavoaiele, adevarate izvoare de sanatate, si salbatice oaze din natura, cu plante si animale, pasari, o multime, deseori devenite zone de vinatoare si partide de pescuit. Zilele de 1 Mai si 23 august erau culmea organizarilor si cheltuielilor ingaduite si necontrolate, puse iseama petrcerilor oamenilor muncii, unde berea , vinurile si siropurile la pahar sau imbuteliate, stropeau, pe bani putini, multele preparate pe baza carn, cele mai la indemina, micii si cirnatii.
    In acste zile rasunau difuzoarele cu cintece popularr, pe ambele maluri ale Argesului, la Buda si Mihailesti, unde se mai organizau si intreceri sportive, precum fotbalul si voleiul, cu participarea multor echipe de la fabrici si invitati din comunele din preajma.
    Trebuie sa recunosc ca in zile de duminici si sarbatori nationale, Buda era, in mintea mea si altor copii de-o seama, una din directiile cu atractie catre ceva mai frumos, mai civilizat, mai placut, unde aveai prilejul sa mai cunosti si alta lume, alta viata, alte cumparaturi si sa legi cite o prietenie cu intilnitii din satele vecine. In drumul meu, mereu mai pe jos, si uneori cu caruta, cu bunicul in cele mai multe ocazii, cu tata uneori la facutul tuicii, cu “flacaii’, la baluri si si sarbatori “cimpenesti”, treceam prin satul ORDOREANU, ajuns sub ape, acum reinfiintat, stramutat, la margine de padure, in vremuri departat la cca 700-800 m de liziera. Ordoreanu era la doi Km de casa mea, la doi Km de Buda. Drumul putea fi scurtat prin trecerea pe drum nepietriut, facut de carute, prin zavoi.
    Era un drum prafuit si ars de soare, un drum care te ducea in alta lume, dincolo de limitele unui satuc inclestat in viata taraneasca, traita de ani si ani, cu maluri de Arges apropiate, cu paduri de jur-imprejur, si un nume la fel de arhaic si necunoscut, Teghes.
    Va dau acum intilnire mai tirziu, ca sa culeg si sa mai adaug cite ceva spre lamurire si elogii.
    Cu drag si iubire tuturor… ca la inceputuri…
    pastel

  227. @lucia, orice optiune e deschisa. Dar Clubul acesta va ramane deschis intotdeauna pentru Fondatori care au drepturi egale, exceptand para al carei consum este dependent de prezenta si nu de privilegii. :)


  228. lucia

    @
    pastel
    De ce, doar, cu,, flacaii la baluri si serbari campenesti’ ? …asa v-a spus Rabi? :)

  229. Întâi, ăsta:
    Boc propune ca semn de recunoștința să se tipărească un timbru cu Băsescu.
    Se duce Băsescu, deghizat, la un oficiu poștal, să vadă cum se vinde timbrul.
    - Nu se vinde, spune funcționarul.
    - De ce?
    - Nu se lipește.
    Cere Băsescu un timbru, scuipă pe lipici, îl pune pe un plic și-i arată funcționarului:
    - De ce spui că nu se lipește? Uite, se lipește!
    - Da, spune funcționarul, dar toți scuipă pe partea ailaltă!
    L-am primit pe email. Ceea ce demonstrează că, în fine, criza a ajuns şi la ei.
    La U.M. Bancuri & Snoave. Le-au tăiat fondurile de la cecetare şi acum scot câte unul din arhivă, îl reşapează şi-l lansează pe piaţă.
    Tare mi-a teamă că, după astea -25% din solde, nici arhivar n-or să mai aibă.
    Şi, Lucia, mi-e teamă c-ai făcut o imprudenţă.
    Dacă sare-n aer sonda, ca aia din golful Mexic, îţi dai seama că ne ia populaţia cu asalt?!
    Nu ca să protesteze, să se aprovizioneze!
    Săracu’ George, o să se împrumute la FMI, că tot sunt pe-aici, ca să plătească întreţinerea.
    Cât priveşte multiplicarea cluburilor, e, încă o piaţă bazată pe libera concurenţă. Sau nu?!
    Mă rog.
    Adică mă rog să nu fie cazul. Doamne fereşte! Nu de cluburi, de belele!
    Pastel, da, aşa era… Aş mai avea şi eu de adăugat, dar mă abţin, ca să ţin inflaţia în frâu.
    Cât priveşte Decalogul, eu nu-l recunosc decât pe ăla care se presupune că e ascuns la Axum, în Etiopia.
    Ăla din chivotul legământului.
    Ăla săpat în piatră. În pietrele alea două.
    Tabelele Legii.


  230. spedy

    Ziua buna si multa sanatate ,pe cat se poate ,inca…
    V-am promis cateva filmulete si fotografii si imi pare rau ca nu am reusit decat cateva filmulete pe FB.
    Fotografii tot nu pot sa pun nici acolo din nu stiu ce motive dar astept asistenta tehnica .Am marea rugaminte ca GS sau Lucia sa preia din FB filmuletele si poate-mi spuneti si mie cum sa trimet si fotografii.

  231. Lucico, sarutmina! Dac-ai sti cit imi place mie sa dansezi, ai intra la ginduri. Si mai sint si crestin!!


  232. lucia

    …si pestisorul de aur suparat
    Un roman prinde in unditza pestisorul de aur … care, fara sa mai astepte discutii preliminarii, ii spune suparat :
    - Hai, zi mai repede ce vrei, ca n-am chef s-o frecam degeaba pana te gandesti tu, zi cati bani vrei, zi ce masina periculoasa iti doresti, zi ce post baban in parlamentul european ravnesti si cam cat de lunga vrei sa-ti fie, ‘ratzi ai dreacu’ de romani, ca nici macar unul n-ati cere vreo carte buna, sau un bilet la teatru …

  233. @Toni, eu nu ma pot imprumuta la FMI. Nici tu nu poti. Ne-am depasit gradul de indatorare. Deja ne-am imprumutat. Este cel mai frumos imprumut pe care l-am avut vreodata. N-am vazut banii deci nu trebuie sa am grija lor sau a folosirii lor productive. Noua ne revine partea cea mai simpla. Sa-i dam inapoi. Ce poate fi mai comod, mai relaxant?!

  234. @lucia, al dracu’ pestisor, numai cu d-astia se-ntalneste! Mie nu mi-ar iesi o data-n drum sa-i cer si o carte de credit :)


  235. lucia

    Din jurnalul de calatorie al unui turist american..

    VENETIA:
    Am sosit in oras dupa o ploaie torentiala, cred.Toate strazile sunt
    inundate. Nu se circula decat cu barca.
    Cu toate acestea barcagii sunt foarte veseli si canta niste cantonete
    numite barcarole.
    Hotelul este cam vechi si broasca de la usa camerei oracaie ingrozitor.

    LONDRA:
    La Londra n-am vazut nimic din cauza cetii.
    In ultima zi, ceata s-a ridicat pentru cateva secunde si am putut vedea
    un superb turn cu ceas.
    Ceasul statea, dar eu n-am mai stat.

    MADRID :
    Orasul este frumos, are strazi largi, cu fantani ecvestre si statui
    arteziene. Au si un palat mare, dar cam neprimitor. In schimb,
    locuitorii sunt simpatici, vorbareti, ospitalieri si se numesc români.

    PARIS :
    Dupa cate imi aduc aminte de la scoala, Parisul este capitala Germaniei.
    Cu toate acestea, strazile Parisului sunt pline de japonezi. Numarul
    frumoaselor si renumitelor frantuzoaice s-a redus foarte mult. Ele nu
    mai pot fi vazute decat sub forma unui tablou expus la Muzeul Luvru si
    care reprezinta o italianca uratica ce zambeste tamp.

    PRAGA:
    La Praga am cunoscut o blonda delicioasa, care m-a servit cu o sunca de
    neuitat…

    BUCURESTI:
    Ghidul pe care-l am la mine, aparut in New York , imi prezinta
    Bucurestiul drept capitala Ungariei. Cred ca la mijloc este o
    greseala.In Gara de Nord se vorbeste mult turceste, ceea ce ma face sa
    cred ca nu sunt in Bucuresti, ci in Frankfurt pe Main.

  236. E clar că suntem români.
    Avem rate la FMI cât pentru două-trei generaţii, salarii reduse la trei sferturi, întreţinerea de trei ori mai mare, spitalele pe butuci, 3 ore întârziere cu trenul între Bucureşti şi Sinaia, şosele cu mai multe gropi decât craterele lunare, impozite pe cale să se dubleze, de taxe nu mai vorbesc, nici despre tot restul dezastrului, şi tot ce ne trece prin gând e să spunem bancuri.
    Eventual, să râdem.
    Ca-n filmul ăla, “Zorba, românul”. Sau grecul, mă rog, nu mai contează.
    De fapt, contează. Că Zorba nu prea mai râde. Ca noi.
    De tot ce se poate. De toţi, inclusiv de noi.
    Cum ar veni, aşa:
    Un african, tocmai recunoscut ca azilant in Germania, se plimba mandru pe strazile noului sau oras.
    El se adreseaza primului intalnit, spunandu-i: ”Multumesc, draga germanule, va multumesc ca m-ati primit in tara voastra minunata, ca mi-ati oferit ajutor, adapost si asigurare medicala.”
    Cel caruia i se adresase raspunde: “Va inselati, eu sunt albanez.”
    Omul merge mai departe si se adreseaza unei alte persoane: “Multumesc pentru ca m-ati primit in asa o tara frumoasa ca Germania!”
    Acesta ii raspunde: “Eu nu sunt neamt, eu sunt roman…”
    Mai intalneste o persoana si spune din nou: “Multumesc pentru minunata Germanie!”.
    Cel interpelat ridica din umeri si zice :”Eu nu sunt german, sunt egiptean.”
    Apoi vede el o femeie ceva mai varstnica si o intreaba: “Sunteti nemtoaica?”
    “Nu”, zice femeia, “sunt turcoaica.”
    Nedumerit, o intreaba: “Dar unde sunt, femeie, toti nemtii astia?”
    Femeia se uita la ceas si spune: “Probabil la munca…”
    Plus comentariul, venit la pachet:
    Cred că şi peste 50 de ani, daca ne mai rabdă Domnul, tot bancul ăsta o să fie la modă… Numai că nu o să se mai cheme România, ci Rromania. Poate şi “La Hrheuropa”, frate, mâncaţi-aş, hai să-ţi ghicesc…

  237. Sau:
    Ieri seara stateam cu nevasta-mea de vorba despre eutanasiere si i-am spus:
    - Sa nu ma lasi niciodata sa stau într-o stare vegetativa, sa fiu dependent de niste masini si alimentat cu lichide. Daca o sa fiu vreodata într-o astfel de stare, te rog sa debransezi toate aparatele care ma tin în viata!
    Si atunci ea s-a ridicat, a închis televizorul si calculatorul si mi-a aruncat berea la chiuveta.

  238. @Toni, deci la asta trebuie sa ma astept? Mai bine, nu deschid subiectul despre euthanasie :)


  239. lucia

    @Toni
    ..ca,de fapt,imi vine sa plang.


  240. pastel

    Buna Ziua !

    Trebuie sa raspund in primul rind Luciei. Si o fac cu placere.

    Ce bine zici, inteleptul satului nu era cu noi, si daca ar fi fost nu ar fi fost impotriva. Conspiratia tacerii mai functioneaza si la virste inaintate, cum sa vorbesc de sexul frumos in termeni fugitivi si needucativi. Cum spuneai, dansul intre baieti era liber, si sexul intre soti si neveste la fel, numai ca rabin din bancul zilei era un patit, pozitia de dans era dificila, cu efort maxim, presupunea lipsa de confort si ascunzis deficitar. Stan Patitul, exemplu in lumea noastra, era pe urmele Rabinului, din convingeri personale, si adincit in rumeginde ginduri si amintiri voit uitate nu vorbeste prietenilor despre fete. Asta nu se face!
    Mai ales la sate, unde buna purtare are de suferit in gura lumii cind vine vorba de chemarea naturii in mijlocul padurii. Tu Lucia parca intuisi scaparea, dar ai dreptate, la balurile si seratele de la sate erau si fetele insotitoare, unele cu perechea lor, altle in cautare, dar mai tot mereu prilej de sfada datorita junetii si frumusetii lor.
    Toni facu o remarca, credibila foc, ca nu a reusit sa-nvete dansul, pina n-a descoperit pacatul. Nu-mi vine a crede ca la verva liceanului nu a patruns misterul aproierii, asa ca la dans, in preajma unei foite de stofa doritoare de atingere, pina la impurpurare.
    Grea mai este si tineretea cind ti se impune si mai ales daca Rabinul sta pe laturi si cu sfaturi.

    Glumind, si mai prin interzise si launtrice amintiri, am mai descoperit ca pestisorul de aur este altfel la noi, FMI ne trece cu vederea imprumuturile personale, gen George si Toni, si cere inapoi de la pensionarii lui basescu, care, saracul, s-a imrumutat ca sa aiba de unde pune de-o parte si pentru vremuri grele, pentru crize viitoare.
    Spunea , saracul, ca inca din 2007, mai avem de plata dobinzi care ajunse la zi depasesc 10 miliarde, uitind anume sa spuna ce si unde a fost nevoie de atita banet, cu atita dobinda.
    Saracul presedinte, ce grija are, sa nu trezeasca banuieli si acuze pe seama FMI. Domn mare! Recunoscator! Stilat!
    Gazda buna! Ospitalier pe masura! Apucatul!
    Si pentru noi, pentru ai nostri CRIMINAL.
    Are si aparatori, si admiratori, dar cel mai la indemina si placuta asistenta de la LINGAI.

    Si fiindca am schimbat cu putine vorbe subiectul si am calatorit prin derizoriu, pe seama puterii, dintr-un motiv mai bun, mai placut, trec la intelepciunea unor autori model si mie.

    Octavian Paler – Definitia dragostei

    Vino, sa pot regasi drumul spre mine.

    Octavian Paler – Definiţia Pasului Absent

    Doar un pas ne desparte.
    Nu stiu daca pasul absent
    e al meu
    sau al tau.
    Tu stai pe un mal al lui
    eu pe altul
    si între noi curge noaptea.
    Ca sa ajungem atât de aproape
    ca sa ramânem atât de departe
    doar un pas ne desparte
    si între noi curge noaptea continuu
    prin pasul absent.

    Octavian Paler – Definiţia Nenorocului

    Sunt drumuri ce ne cauta demult.
    Si-ajung la noi când noi suntem plecati
    În cautarea lor pe alte drumuri.

    Octavian Paler – Definiţia Lacrimei

    Lacatele de piatra
    Se deschid cu râuri
    Lacatele de apa
    Se deschid cu stele
    Lacatele din noi
    Se deschid cu o lacrima.

    Si-n lumea viilor… de la una furnica…

    SIBILLA

    Din suflet…

    Si voi scrie mereu farime,
    de suflet,
    licarite-n florile de mina,
    le voi scrie,
    cu ploi de rasina,
    LUMINA…

    Scrie-mi,
    pe iarba,
    soapte rubinii
    nu-mi spune c-ai sa vii…
    tu stii,
    eu tac,
    citesc,
    taceri ascunse-n ploi,
    saruta-mi timplele,
    cu taine despre noi…

    Daca indoiala in viata este risipita de certitudini, greutatile ei mai sint depasite, invinse si de glumele noastre, de amintiri povestite, de bancurile ce descretesc fruntile si trezesc muschii fetei dupa un zimbet sau bucuria aflata in risul spontan sau mai tirziu, cind descoperi poanta.

    Medicamente in tratamente bine diriguite, si glumele si povestile, uneori pozele (poate poznele) si filmele, ne vindeca. Adaugati si poeziile sufletelor, impricinate, aduse in linistirea prezentului.
    Mereu in cautare…
    pastel


  241. pastel

    Daca mai este loc…

    Octavian Paler – Paradoxul vremurilor noastre

    “Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
    cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
    autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
    Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
    cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
    Avem case mai mari, dar familii mai mici,
    Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
    avem mai multe functii, dar mai putina minte,
    mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
    mai multi experti si totusi mai multe probleme,
    mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
    Bem prea mult, fumam prea mult,
    Cheltuim prea nesabuit,
    Râdem prea putin,
    Conducem prea repede,
    Ne enervam prea tare,
    Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
    Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
    ne rugam prea rar.
    Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
    Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
    Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
    ne facem o viata,
    Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
    Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
    când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
    cu un vecin.
    Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
    Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
    Am curatat aerul, dar am poluat solul.
    Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
    Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
    Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
    Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
    Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
    multe informatii, sa produca mai multe copii ca
    niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
    putin.
    Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
    încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
    profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
    Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
    mai multe divorturi,
    Case mai frumoase, dar camine destramate.
    Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
    scutece de unica folosinta,
    moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
    corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
    stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
    Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
    dar nimic în interior.
    Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
    scrisoare si în care
    poti decide
    fie sa împartasesti acest punct de vedere,
    fie sa stergi aceste randuri.
    Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
    Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
    Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
    veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
    pleca de lânga tine.
    Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
    lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
    care o poti oferi cu inima si nu te
    costa
    nimic.
    Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si
    persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
    spui din inima.
    O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
    când sunt sincere.
    Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
    pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
    persoana nu va mai fi lânga tine.
    ai.
    timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
    Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
    timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
    ai.

  242. Yep! Pastel, Paler a fost un înţelept.
    Suficient de înţelept ca să se retragă înainte ca funesta-i profeţie, despre momentul în care diabolicul cuplu (B/B) să ia cu chirie cele două palate de unde se distruge România.
    Dar sunt convins că, de acolo de unde e, îşi pune cenuşă în cap pentru că ne-a zugrăvit apocalipsa despre care, ce-i drept, el n-a crezut nici o secundă că s-ar putea împlini.
    De unde se vede cât de important este să fim atenţi la cuvinte, nu se ştie niciodată de putem dezlănţui cu ajutorul lor…
    Să nu uităm: La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul.
    Iar noi suntem făcuţi după chipul şi înfăţişarea Tatălui.
    Adică ceva puteri avem şi noi…
    Toată treaba este să le folosim aşa cum trebuie.
    Ceea ce….
    Şi, Lucia, nu mă îndoiesc de starea ta. Glumeam, nu eram contra! Ba din contra! Sunt contra lor!
    Dacă nu ne-am menţine moralul, cât de cât, am închide uşa clubului, am pune cheia sub preş şi l-am lăsa pe George să-l închirieze la vreun Casino, ceva!
    Aşa că trec pe struguri, para mi-a ajuns.
    Nu de alta, dar prea mi se pare că plouă cu găleata!
    Mă rog, nu chiar pe struguri. Pe un derivat. Rubiniu…
    Pentru că, nu-i aşa, în ce se îneacă amarul mai bine?!
    Doar nu în apa asta de ploaie!


  243. pastel

    Toni, Era cit pe aci sa te cert, intilnind doua majuscule pe care intrecut le admiram, precum si pe femeia care a pus in valoare cele doua BB.
    Bine ca nu m-am pripit. B/B acum trecute cu litere mari, eu le-asi scrie altfel – b/b, dupa merite. Istoria sa le ocoleasca, pentru crimele infaptuite cu cruzime in rindul celor care i-au ales.
    Sa le fie de cap!

  244. Da, aşa am şi intenţionat, b/b, dar mi-a alunecat deştu’n tastatură.
    Mulţumesc pentru corectură.


  245. lucia

    Seara buna si iertati deranjul.
    Intentionam sa intru in virful degetelor si sa nu deranjez prea tare dduelul vorbelor talcuite ale domniilor voastre dar,trebuie sa ma laud si eu cu reusita postarii ,este adevarat ca pe FB,a jumatate si zic eu cele mai reusite dintre fotografiile promise.cea ce nu pot spune eu in cuvinte asa frumos rostuite ca domniile voastre,pot spune imaginile unui amator de miracole ale naturii ,amator ce-i drept la propriu dar ,intotdeauna ,frumusetea a razbit si din tina.
    Si iertati-mi nerabdarea dar astept parerea domniilor voastre.


  246. spedy

    Seara buna si iertati deranjul.
    Intentionam sa intru in virful degetelor si sa nu deranjez prea tare dduelul vorbelor talcuite ale domniilor voastre dar,trebuie sa ma laud si eu cu reusita postarii ,este adevarat ca pe FB,a jumatate si zic eu cele mai reusite dintre fotografiile promise.cea ce nu pot spune eu in cuvinte asa frumos rostuite ca domniile voastre,pot spune imaginile unui amator de miracole ale naturii ,amator ce-i drept la propriu dar ,intotdeauna ,frumusetea a razbit si din tina.
    Si iertati-mi nerabdarea dar astept parerea domniilor voastre.


  247. spedy

    ha ,cum de s-a intamplat asta?

  248. @lucia dar ar fi bine sa bagi un link. nu toti au cont pe FB

  249. @spedy
    @lucia
    ce se intamplaaaaa? :)


  250. spedy

    pai si eu amintrebat.am facut comentariul la mine si a aparut la Lucia!!!!!.


  251. spedy

    la mine deabia se incarca totul….


  252. lucia

    ???????????????????????????????????????????


  253. lucia

    Eu n-am poza asta pe FB. :)
    ce sa fac? :)

  254. Hait, deja intrăm în zona crepusculară!
    Ştiam eu că Face Book-ul ăsta e suspect, de aia l-am evitat până acum, poftim dovada!
    Transferul de entităţi a avut loc doar la nivel informatic, sau…
    Nu mai ştiu cine e cine, dar George are dreptate, cine-oi fi, bagă link-ul!
    Eu fac parte din ăilalţi, ăia care n-are conturi…
    Nicăieri. Nici măcar în Elveţia, ca tot românul, vorba lui Patriciu!


  255. lucia

    Mooooooooooor,de ras! :)
    Spedy,asta da intimitate! :)
    Totusi,ce s-a intamplat?Sa nu cumva sa apara chipul meu si mesajul ,i love Base’,ca ma sinucid!

  256. Lucia, eu aş pune emoticonul ăla cu plânsu’!
    Eşti sigură că tu eşti tu?!
    Şi că eşti acolo unde crezi că eşti?
    Că eu nu mai sunt sigur de nimic.
    De nimeni.
    Doar de ce-am în pahar.
    Dar numai după testare!


  257. spedy

    Cum se poate da un link din contul meu de FB ? Uuuuuuff! pana la urma trebuie sa-mi fac un amarat de blog ca-i multa bataie de cap si nimeni nu are timp de risipit si-n contul meu….

  258. Mie de ce nu-mi apare avatarul?
    Râsuleţul?!
    Îl foloseşte altcineva?!
    Dar I.P.-ul?!
    Holly shit!


  259. spedy

    ups .vorbesti de intimitate si io nu eram peacolo?da oricum e ciudat….

  260. În ce lume-am intrat…
    Blogosferă?
    Parasferă?
    Bagă cineva mâna-n foc că e vorba de-o sferă?!
    Mie mi se pare că-i vorba de-un câmp.
    De două câmpuri, de fapt, care interacţionează.
    Cam aşa:

    ECUAŢIA CÂMPULUI, CEA DE PE URMĂ

    Cineva, care-mi scrie din Nord,
    Sub luna ce unduie renii,
    Presară pe stânci, în fiord,
    Parfumul trecutei gardenii.

    Din Sud când îmi scrie, eu ştiu
    Statui cad în temple de apă
    Şi tălpile goale-n pustiu
    Zadarnice urme mai sapă.

    În Est, evantaie se-nchid
    Şi dulce foşneşte-a mătase,
    Îmi scrie de sus, de pe Zid,
    Când iedera urcă pe case.

    De-acolo, din Vestul ceţos,
    Îmi scrie când schimbă metroul,
    Când seara, în burgul prăfos,
    Îşi cheamă din tunuri ecoul.

    Mă caută gânduri, în cerc,
    Pe prispă, când stau lângă mine,
    Mă caut şi singur, încerc
    Prin beznă să văd cine vine…

    Mă-ntorc şi mă strig înapoi,
    Se vede c-am mers prea departe…
    Prin râpele albe şi moi
    Lumina în umbre mă-mparte.

    Cad stele pe crengi de salcâm
    Sau picură-n cer lumânarea?
    Pe masă, un singur tacâm
    Luceşte, albastru ca marea.

    Sunt ochii, ce-n gropi vineţii,
    Desfac crăpăturile bolţii
    Mă cheamă-n uitate beţii
    Din vinul cu-nsemnele morţii.

    Cu trecerea orei în jos,
    Din carnea-amintirilor stoarse,
    Se-adună veninul spumos
    Băltind pe potecile arse.

    Se-aşează pe mine, gemând,
    Şi cad, vlăguit, între cioburi,
    Şi ling duşumeaua, plângând,
    În păr cu beteală şi globuri.

    Nu trebuie fruntea s-o salt
    Spre poarta flămândă a zării,
    Spre sânii umflaţi de asfalt,
    Ce-aşteaptă la capătul scării

    Nu trebuie pleoapa s-o casc,
    Nici pumnul să-ntind înainte,
    Doar sângele-n versuri să-l nasc,
    Să-l scuip pentru luare aminte.

    Din oasele vechi să mă torn
    Cu faţa spălată de nume
    În sunetul mare de corn
    Să flutur călare din lume.

    Ianuarie a.D. 1981


  261. lucia

    Georgeeeeeeeeeee!Imparat de Seycelles!Vino si rezolva situatia!Si pune te rog pozele lui Spedy de pe FB,sa se bucure si altii.

  262. @tu, straine, cine esti? esti lucia sau spedy :)))))


  263. spedy

    Deja ma simt ciudat.Nu ca n-as fi unul autentic dar in loc sa ma bucur ,cred ca……dar or fi multi amatori de “frumos “????? ca mai am inca pe atatea dar am obosit sa postez ce am fotografiat intr-un timp insumat ,mai mic de jumatate de ora. si trudesc ,dupa cate inteleg ,cu ajutorul” unora “,de dimineata ca nu mai stiu nici daca mi-am luat pastilele..

  264. Vorbele lui nea Nicu Vacaroiu: Suntem singura tara din jurul nostru … se petrec niste fapte si se-ntampla niste lucruri?!


  265. spedy

    Pana ne luminam cine e cine si cine-i cu cine,eu ma duc sa ma-ntap si sa implinesc ritualul de seara si mai vorbim ca poate ne dumirim care cu care…


  266. lucia

    @Toni
    Dincolo de frumusetea versurilor,constat o multitudine de trairi intense,in toate cele patru puncte cardinale.Cred ca nu ti-a scapat nimic…frumos din viata asta :)

  267. @Toni, imi place genul asta de versuri. Imi place mult!


  268. lucia

    Ce link vreti sa bag? :)

  269. @lucia, cred ca vorbeam cu spedy sau eu stiu? ma refeream la continutul comentariul cu paternitate sau maternitate confuza :)

  270. Ei, şi tu, Lucia… Mi-au scăpat destule…
    Frumuseţi din alea, de care vorbeşti!
    George, chiar mă bucur. Chiar.
    În afara nevoii crâncene de-a le pune pe hârtie, cel mai mult îmi doream ca versurile mele trebuie s-ajungă la cineva care să resimtă, în suflet, ceea ce simţeam eu în clipele alea.
    Pentru mine, poeziile au fost un fel de mesaje într-o sticlă, aruncate în oceanul timpului, cu singura speranţă că cineva, cândva, le va pescui din valuri, sau le va dezgropa din nisipul unei plaje tropicale, şi le va citi conţinut.
    Prea târziu ca să mai poată face ceva pentru bietul naufragiat care cerea ajutorul, dar suficient de la timp pentru ca emoţia conservată în ele, în sticle, să-i invadeze sufletul, precum duhul din lampa lui Aladin.
    Cu singura diferenţă că, după cum bine îşi poate da seama oricine, duhul din sticlele mele nu poate îndeplini nici cea mai măruntă dorinţă găsitorului…
    Cred că orice poet, nu că eu aş fi, în general, are aceleaşi trăiri. Altfel nu s-ar apuca să scrie.
    În ceea ce-l priveşte pe Văcăroiu, se vede treaba că n-a fost chiar aşa, întâmplător, Prim Ministrul ţării ăsteia suprarealiste, crepusculare şi, mai ales, para-normale!
    Deşi el stătea mai mult de veghe-n lanul cu secară, decât în livada cu pere.
    Poate, cel mult, în livada cu prune.
    Părerea mea.

  271. Lucia, eu zic că orice link ai băga, o să fie foarte bine primit.

  272. @Toni, dupa mintea mea, un prozator poate scoate lucruri frumoase din imaginatie. Un poet sau un compozitor trebuie sa fie o persoana cu trairi intense. In astfel de momente sensibilitatea se transforma in litere, in note muzicale.


  273. lucia
  274. @lucia, asculti si te fura, te lasi dus


  275. lucia

    Acum va spun noapte buna
    Urmeaza o saptamana cumplita,pe care sper ,sa o pot suport demn.

  276. Da, George, cam aşa cumva…
    Dar şi prozatorul trebuie să trăiască o anumită emoţie.
    Necazul e că trebuie s-o conserve cu grijă, pentru că procesul scrierii unui roman, să zicem, durează mult prea mult ca să-o poată ţine proaspătă. Emoţia, vorbesc.
    Dar, în momentul iniţial, inspiraţia se declanşează având ca iniţiator o emoţie. Eu aşa cred. Ca să nu zic că aşa simt.
    Chiar şi la compozitori. Una e să scrii o sonată, să zicem, alta e să scrii o simfonie.
    Nu poţi trăi emoţia, la intensitatea ei maximă, pe tot parcursul elaborării unei creaţii de dimensiuni mari, cum ar fi un roman sau o simfonie.
    Dar poţi trăi sub imperiul intensităţii ei pe tot parcursul elaborării unei creaţii de mici dimensiuni, cum ar fi o poezie, o schiţă, o sonată, un cântec de pop art etc.
    Din cauza asta, emoţia resimţită în parcurgerea marilor opere este fragmentată, răzbate din loc în loc, pe când emoţia transmisă de micile creaţii este resimţită intens şi permanent, tot timpul parcurgerii acesteia.
    Să facem un experiment.Să vedem ce cantitate de emoţie pe acord, sau pe secundă, poate fi detectată aici:
    http://www.youtube.com/watch?v=ed0fHvLkYVw

  277. Noapte bună, Lucia.
    Ceea ce urmează e cumplit pentru toţi, dacă asta te consolează cu ceva.


  278. spedy

    hai ca m-am linistit cu toate si cred ca de la puiul ala de gaina razlet ni s-a tras…

  279. @lucia, noapte buna! te referi la toata nebunia asta sau ceva personal?


  280. spedy

    Tocmai la spartul targului picai…asta e .Noapte buna!.De bantuit mai bantui si daca n-oi fi singur,….

  281. Buna ziua tuturor!
    Cine vrea sa ma vada miercuri sa se uite cu atentie la Antena 3 si/sau Realiatea TV.
    Am de gand sa ii insotesc pe parinti la pichetarea de la Cotroceni.
    Probabil ca o sa fim atat de putini incat o sa ma recunosteti sigur.
    Mi-au promis 2 cititori ai blogului meu (bineinteles ca amandoi sunt liberali ca PSD-istii nu ma citesc) ca vin si ei la manifestatie. Deci urmariti 3 insi nervosi care tipa din toate puterile RUSINE BASESCU

  282. Theodora, just fuck the bastard!
    Nu pot fi acolo, dar voi fi!
    Dacă înţelegi ce vreau să spun.


  283. lucia

    @Theodora
    Te voi privi,si te voi ocroti cu puterea gandului meu.Mai mult,nu pot face ,ca sunt departe si dintr-un punct de vedere,nu tocmai onorant mie,neputincioasa.

  284. @lucia, unde esti? scrie-mi


  285. lucia

    @George
    In management,in sistemul public :)


  286. spedy

    Seara buna .Si de data asta sper ca-s chiar eu si nu se mai produc perturbari.Sau eram tot eu dar parca n-aveam ce cauta pe alte meleaguri…ma rog .O fi cumva…

  287. @lucia
    Multumesc draga Lucia.
    O sa fiu mai puternica cu gandul tau alaturi de mine.
    Cu mult drag!


  288. pastel

    Buna seara !
    Mi-e greu sa vad lumea nemultumita. Impreuna am reusi sa-i destabilizam pe PDL-ei.

    @Theodora, am citit dimineata mesajul tau. Nu am retinut ca vrei sa mergi alaturi de parinti sa protestati. La ce ora este organizata intilnirea?
    Nu se stie…

    @ George, am citit postarile, ma bucur ca iei atitudine. Sper ca cei care au ceva de spus vor fi la “inaltime” blamind astfel de activitati meschine, iresponsabile. Inclusiv la PSD.

    @Toni, impresionanta ” ECUAŢIA CÂMPULUI, CEA DE PE URMĂ” . Am copiat-o la serviciu si am recitit acasa versurile.
    A citit si sotia. I-am aratat si anul. Cuvinte de apreciere si din partea ei. Eu am sa mai revin, sint acolo citeva versuri memorabile. Profunda in mesaj si bine structurata.
    “…
    Prin râpele albe şi moi
    Lumina în umbre mă-mparte.

    Cad stele pe crengi de salcâm
    Sau picură-n cer lumânarea?
    Pe masă, un singur tacâm
    Luceşte, albastru ca marea.

    Nu trebuie fruntea s-o salt
    Spre poarta flămândă a zării,
    Spre sânii umflaţi de asfalt,
    Ce-aşteaptă la capătul scării
    …”
    Frumos! Si atunci in 1981…

    @ lucia, tu esti cu noi, prezenta, la bucurii si suferinte…

    @ spedy, ce trebaluiesti ? pina seara tirziu? Nu am vazut poze, nu am vazut filme.astept.

    @ Augustin, Nicole…


  289. gala

    Bine v-am (re)gasit !
    N-am avut internet cateva zile si asta-seara citind stirile de acasa,m-am ingrozit ! Ca actuala conducere e dementa,intelesesem de mult…dar nu pricem, cum inca nu s-a iesit in strada?!?


  290. spedy

    Sunt noua filmulete .este drept ca-s tare scurte si neprofesionale dar pentru mine sunt argumente valabile si ,vedeti dar,reale.si vre-o 80 foto

  291. Pastel, am spus mai sus, vorbind cu George, că în speranţa asta le-am scris, ca să vibreze şi alte suflete la intensitatea pe care eu o credeam incandescentă.
    Sunt foarte fericit că vremea n-a contat şi că sticla aia, aruncată în valurile timpului, a poposit pe plaja unui atol cel puţin la fel de fierbinte.
    Doar atât mai adaug: 1981 e, după mine, începutul sfâşitului.
    Ceea ce-ar trebui să fie şi 2010. Dar, fiind în era informaticii, n-ar fi cazul să aşteptîm 8 ani. Unul a fost mai mult decât suficient!
    Gala, de îngroziţi suntem îngroziţi încă din 6 decembrie. Cum spui, înţelesesem de mult.
    Lumea iese, nici o grijă. Trebuie doar să-şi revină din şoc.
    Stai să vină poştaşul, stai să vină să fie încărcate, mai precis să fie descărcate cardurile!
    Spedy, crezi că poţi băga un link, vorba Luciei?!
    Că altfel nu ştiu unde să caut.
    Oricum, e 10 mai, o comemorare cu caracter personal, şi trist, pentru George, o comemorare şi pentru ţară, având în vedere că nimeni n-o mai consideră aniversare.
    Mă refer la ziua declarării Independenţei de Stat, în 1977, la ziua debarcării, la Buziaş, a celui care a făcut-o posibilă, şi, nu în ultimul rând, la ziua proclamării Regatului României.
    Ziua regelui. De pace iubitor şi-apărător de ţară.
    Acum să vedem cine ne mai apără!
    În afară de Dumnezeu…


  292. spedy

    Buna dimineata .
    Cat de buna ,om vedea .Eu nu m-am invrednicit sa-mi fac blog dar ,mi s-a parut mai facila optiunea de FB.Nu cunosc insa cum pot sa fac un link intr ele asa ca….mi-a venit o idee!.le pot posta pe yuotube?
    ma duc sa “sap”….uite ca mi facui de treaba….


  293. spedy

    Asta ar fi link-ul la albumul foto .
    http://www.facebook.com/album.php?aid=22035&id=100000116649139&l=82c0ac09da
    Ast ar fi link-ul meu de FB.
    http://www.facebook.com/lspedyl
    in care pot fi vizitate toate sectiunile (ca nu-s multe).


  294. spedy

    Am verificat si merg ambele.
    Sarut dreapta Lucia .

  295. Spedy, nici nu mă-ndoiam. Super!
    Unde sunt furnicile, în guşa puilor?
    Că puii bănuiesc în ce guşă or s-ajungă. A mâţelor!

  296. @pastel
    Nu se stie la ce ora, unde si cat.
    O sa aflu de la Antene.
    Sper sa anunte.
    Mai vin doi domni PNL-isti si o fata de la PSD.
    Sigur ca toti isi vor insotii parintii sau bunicii.
    O zi buna tuturor!

  297. @lucia, daca ai timp poti fi gazda? Eu de doua zile sunt foarte ocupat :) Maine am testul cu subiect unic la mate :) Sper sa iau o nota buna!


  298. lucia

    @George
    OK!
    Am o greva,o sedinta,niste amenintari,dar,printre…e plin de computere :)
    Succes la simulare!Eu am trecut prin asta,acum dam licenta :)


  299. lucia

    ..adica,la test…scuze!

  300. George, baftă! Cred că nu te îndoieşti de notă. Nici de fată.
    Cel mult, de sistem.
    Lucia, cine a ameninţat pe cine? Sper că voi pe ei, nu vice-versa.
    Şi, dacă tot eşti gazdă, eşti atât de bună să-mi arăţi unde-a pus predecesoarea ta sticluţa?!
    Repede, până nu revine!
    Că de sonda aia mi-e frică să m-apropii, să nu păţesc ca British Petroleum. Adică s-ajung în faţa Congresului, la interogatoriu.
    Mă rog, în faţa Marii Adunări Naţionale.


  301. lucia

    @Toni
    Some thing special for you,langa florile lui Spedy.Vad ,ca ne-a trimis un cont FB,intreg :)


  302. pastel

    George, am pierdut ce am scris. Era mult si frumos. Este tirziu, trebuie sa plec acasa. Ce rau imi pare!

  303. Pastel, de când am păţit-o şi eu de câteva ori, m-am învăţat minte. Salvez tot ce scriu, înainte să dau enter, şi păstrez textele într-un .txt pe care l-am botezat “Blogelă”.
    E o soluţie rapidă şi economică, adică nu-ţi ia nici prea mult timp, nici prea mult spaţiu. Spaţiu de pe hard, normal.
    Lucia, m-am uitat de trei ori, n-am văzut nici o damigeană!
    Sau mă uit greşit?!

  304. @George Serban
    Va doresc sa luati nota 10 la testul la mate. :)


  305. lucia

    @Toni
    In toate punctele cardinale se afla cate o sticla.La 50+
    ajunge o sticla,Nu e nevoie de damigeana,ca ajungem la transplant :)
    @pastel
    Ai pauza de un dush,de o cina si atat!Treci la refacut textul!

  306. Luica, păi ce, să fie doar prezidentul pe lista de aşteptare?! Aia cu transplanturi?! Să nu se plictisească…
    A propos, eu zic că, dintre toate transplanturile la care e programat, ăla de creier ar fi primordial.
    Că de inimă nu se pune problema, doar n-o are!
    Poate un implant, ceva…
    Pastel, nu “Blogelă”, BLOGEALĂ.
    Hai că trec pe-o bere, sunt cam însetat.
    Şi obosit…
    Dar nu chiar atât de obosit să nu particip.
    La revoluţie, evident!


  307. spedy

    Seara buna la toata lumea.
    @Toni
    Cum pisica nu-i acasa , de la pipeta se trecu la damigeana ? Ori vremurile imbie la …..huzureala …sau anestezierea prezentului?Si pana la urma,damigeana n-am postat-o avind oarece banuieli da,r poate -i prind un colt?(Cum? Nu stiu ca-i ronda)
    @pastel
    legile lui Murphy?
    @lucia
    inca o data multumesc pentru ajutor


  308. pastel

    Buna seara! M-am prins. Trebuie sa-mi fac un folder si sa copiez apoi pt. Club.
    Multumesc.
    Ma duc sa-mi amintesc ce am scris, macar asa 50%.


  309. lucia

    @i Spedy
    Cu placere!Dar…ai grija,sa nu te impiedici,caci,Nicole a adus doua matze in club,e drept tare dragalase :)
    @Toni
    Trebuie sa repar ceva repede ,pana nu vine pastel si ma acuza,asa subtil,ca ma eschivez de la raspunsuri.De data asta asa e,Nu ti-am raspuns la intrebarea cu greva,ca e tare complicat.Traiesc intr-o centrfuga,imi tiuie urechile si deseori simt nevoia unui kalashnikov.Noroc,ca ma retrag in club.Nu sunt sigura ca e psihological corect :)

  310. Spedy, am glumat… Glumit, pardon!
    Dar ce, omul cât trăieşte speră…
    Deci există, nu m-a înşelat instinctul?! Damigeana, vorbesc.
    Că Lucia m-a trimis la roza vânturilor, ca s-o găsesc mi-ar lua o viaţă…
    Şi doar nu caut sfântul Graal, potirul mântuirii, caut o amărâtă de damigeană!
    Şi, Pastel, nu un folder, e suficient un fişier .txt.
    Eu, cum ziceam, am unul cu aproape tot ce-am scris pe celalate bloguri, nu chiar de la început, dar aproape.
    De când am păţit-o, ca tine.
    Ceea ce înseamnă epistole din noiembrie 2009, când am devenit un intrus în lumea asta miraculoasă a blogosferei…
    De care încep să capăt un fel de dependenţă, având în vedere că mi-am făcut şi-o grădină proprie…
    Că blog nu prea-mi place… Sună ca un hibrid între “bleg” şi “olog”, zău aşa!
    Cât despre blogosferă… Ce să mai zic, cam tot aia e sonoritatea. Ceva între blegosferă şi ologosferă.
    Dar n-am de ales. Nimeni nu a câştigat, vreodată o bătălie cu barbarismele… Cu barbarii, poate.
    Noi să fim sănătoşi. Cu analizele la zi. Mai ales cu probele hepatice.
    Nu de alta, dar stăm pe-o bombă ecologică. Doamne fereşte de-o explozie la forare, Lucia ştie de ce!
    Acum, Pastel, fii atent:
    da”select all”
    dau “copy”
    deschid fişierul “Blogeală.txt”
    dau “paste”
    închid “Blogeală.txt”
    dau “submit comment”!
    Şi gata, pun mâna, în fine, pe păhărel!
    Uff! Am scăpat!

  311. Am facu Liceul teoretic, Facultatea de Fizica dar eu, atata matematica, n-am vazut in viata mea! lucia ai fost o gazda foarte buna, desi nu stiu de ce-mi fac probleme? Fondatorii clubului nu trebuie sa fie primiti sau insotiti de cineva. Dar cand gasesc pe cineva primitor, amabil si cu un dialog prietenos, e cu totul altceva :)

  312. Lucia, păi mâţele alea nu sunt ale lui Spedy?
    Iar faceţi figuri de Star Trek şi vă substituiţi unii altora?!
    Că nu mai înţeleg n’ca!
    În ceea ce priveşte lupta de pe frontul de Nord, tot ce-aş fi dorit ar fi fost să-i ameninţaţi voi pe ei, nu vice-versa. Atât.
    Oricum asta nu-i o scuză să te fofilezi de la sarcina de-a fi gazdă!
    Când o să revină titularul postului, te spun!
    S-ar putea să se bucure că n-ai divulgat secretul locaţiei clondirului, dar eu tot te spun!
    Dacă nu-l găsesc până atunci!

  313. George, a fost test naţional sau testul Cooper?!
    E după noile grile funeste? Sau funeriste, în fine…
    A ieşit bine?!
    Ia un loc, că de pahar văd că te-ai descurcat!


  314. pastel

    Sigur, am inceput cu spedy.
    @Spedy, mi-au placut pozele; am incercat sa deslusesc si ce nu mi s-a parut cunoscut; pozele de la nr. 5 si de la 6, frumoase foc, cu un galben placut, nu-mi dau seama de la ce pom sau arbore sint; cred ca este si o floricica de rostopasca, f, frumos prezentata. Cit de rindunica ce sa spun, prinsa asa cum e in poza, parka doarme, si nu are nici-o grija.
    Mai asteptam, poate puii de rindunica. In casa pariteasca, pina anul trecut, la bucatarie, o sala de 4 pe 8 m, era un cuib si o agitatie mai mereu, imediat deasupra usii, unde trona un transformator electric pt. becuri mari, de curte. Intotdeauna era un ochi de geam deschis pt. perechea de rindunici ce ocupa cuibul. N-am stiut si nici acum nu-mi dau seama, cine ocupa si renova, odata cu primavera, cuibul: Parintii sau puii?
    Cum am observat ca ai aplecare si rabdare spre observatii, poate reusim sa deznodam dilema.
    @ Theodora poate voi fi si eu printer manifestanti. Nu mult, caci trebuie sa merg la policlinica si apoi citeva ore la serviciu.
    @Toni, parka furnicile se maninca, nu? Apoi daca are si gaini, poate spedy ne va vinde pui de gaina sau de(/), buni de mincare, care sa fi mincat furnicile, care asa vor ajunge in stomacul nostru. Vom vedea atunci daca sint hranitoare, comestibile, si in orice caz daca ne vor ataca din interior. Ce zici? Te incumeti sa cumperide la spedy, mai ieftin, ca-I criza, ca pensia este micsorata de b/b?
    @ lucia, ne vorbesti de greva, cit de grav nu ne spui, tu de care parte esti? Cu noi, cu ei?
    Dar eu am incredere. Tu nu poti fi ca moacele din guvern. Ai alt suflet. De Om! Nu de criminal, de calau!
    Sper sa te descurci. Toni este mereu in priza, telepatia il stmuleaza si gindeste pozitiv.
    Ma indrept si eu catre tine cu un gind curat, bun, care sa te protejeze sis a-ti dea inspiratie. Doamne ajuta!
    @ George, Si tu … George, mult success la test…Fara emotii, cu calm si atentie. Semn de stapinire. Pumnii strinsi pentru reusita, tineri si batrini!
    George, in amintirea si pentru recunostinta ce-o merita mama, care acum nu mai poate cu vorba blajina sa-si mingiie nepotii:

    Prilej de aducere aminte

    Si anii trec.
    Se uita durerea lor.

    Numai ca in departare
    este trecutul
    este viitorul.
    Aproape doar clipa,
    doar gindul,
    si fapta lor,
    buna sau rea.

    Chemarea vietii
    la inceputul ei,
    la durere,
    la bucurie,
    prilej de aducere aminte,
    este
    mama!

    Mama
    leaga
    cu zale grele de iubire
    timpul copilariei,
    mereu infasurat in uitare,
    si mai leaga trairea,
    de viata ei,
    mereu un sacrificiu,
    in umbra ascunsa, trista de neputinta,
    prin daruire si blindete,
    puse la un loc,
    pe pat comun de suferinta.

    Mama,
    Cuvint de legamint,
    ce ne mai uneste,
    si trece in uitare
    un alt parinte.

    Si mai trece peste vremuri,
    prin aduceri aminte,
    cum ne-a crescut,
    cu grija multa,
    cu infrigurare,
    din mici sa fim mai mari,
    intregi, tari si falnici,
    printre semeni exemplare,
    printre semeni,
    oameni.

    Mama,
    ai stiut sa atingi
    un vis, un tel,
    sa faci din noi,
    peste pret,
    o comoara.

    Un schimb de viata,
    in asteptare si speranta,
    indrumata, ajutata,
    de credinta ta in El,
    sa schimbi moartea
    cu vesnicia,
    in casa noua, linga Domnul !

    E ziua ta,
    e ziua in care,
    amagiti,
    de viata in viltoare,
    ne adunai linga tine,
    cu privirea sa ne cuprinzi,
    sa ne mai pui in cale,
    un obstacol in uitare.

    Si ai reusit,
    Macar acum, mai tin eu minte,
    Este
    Un prilej de aducere aminte!

    pastel (27. 10. 2009)

    Stiu ca poezia a mai fost pe blog, la club cred, dar e un prilej si pentru tine si pentru fetita sa va bucurati in amitirea mamei.

    Am vazut filmuletul cu fetita mica. Se va bucura mereu sa vada filmul.
    Sa-ti traiasca!

    Cred ca am impacat pe toti, dar mai ales pe mine.
    Indrept catre voi gindurile mele bune in dorinta de a va ura o binemeritata odihna in noaptea aceasta.
    Ne revedem.

  315. @pastel, multumesc pentru urare! :) In ce priveste o poezie, e ca o melodie frumoasa. O asculti, o reasculti cu placere.


  316. lucia

    Noapte buna ,dragilor!

  317. Da, Pastel, ştiu că furnicile se mănâncă şi cerneala se bea, dar tu de unde ştii?!
    Cât priveşte rândunicile, o poveste fabuloasă. O întâmplare, de fapt. Absolut reală.
    La Sfântu Gheorghe, în Deltă, un loc miraculos despre care o să povestesc altă dată, în curtea bunei noastre prietene, Tiţa, vin, în fiecare primăvară rândunicile.
    Într-un an, nu de mult, supărată că insistă să-şi facă cuibul exact în faţa uşii de la casa mare, cea de la drum, ceea ce are ca urmare pardosirea prispei şi a treptelor de la intrare cu dejecţiile locatarilor, adică cu găinaţ, Tiţa s-a hotărât să le interzică rândunicilor să mai construiască acolo.
    Zis şi făcut. Ele se străduiau, cât e ziua de lungă, să adune mâlul şi să-l lipească, bob cu bob, Tiţa, cu-n măturoi lung şi ţepos, le dărâma seara toată construcţia.
    O variantă modernă a meşterului Manole.
    După un timp, rândunicile au cam priceput cum stă treaba şi au încercat o altă abordare.
    Stăteau pe sârma pregătită pentru lăstarii de viţă de vie
    şi ciripeau nevoie mare, toată ziulica, protestând şi cerându-şi drepturile strămoşeşti.
    Nici Tiţa nu se lăsa, îndrumându-le, neîncetat, spre steaşina din spatele casei, unde, zicea ea, puteau construi câte garsoniere ar fi vrut, un complex întreg eventual.
    Bineînţeles că nici una dintre cele două rândunici nu pricepea, ioc, ce-i cu manevra asta imobiliară, nici vorbă să cedeze vreuna la poziţia deţinută, cea de la faţadă. Nici în ruptu’ capului!
    Azi aşa, mâine aşa, nici o parte nu ceda, se părea că soarta puilor din anul respectiv e compromisă.
    La momentul culminant, a intrat în scenă Georgiana, o tânără etnografă, care-şi făcea documentarea pentru doctorat în satul de haholi de la gurile Dunării şi locuia la Tiţa.
    Aşa se face să proprietăreasa a primit, într-o bună dimineaţă, o epistolă care începea cu “Dragă Buni”, continua cu rugămintea de-a li se acorda permisiunea de-a-şi construi cuibuşorul pe locul moştenit de la părinţi şi cu promisiunea că nu vor deranja ocupanţii casei nici prin ciripit, nici prin poluarea cu găinaţ şi se încheia cu semnăturile autorilor, “Ciripel şi Ciripica”.
    După lectura corespondenţei, coana propietăreasă, Tiţa, a cedat nervos (cine n-ar fi făcut-o?!) şi şi-a dat acordul pentru construcţie.
    Şi acum urmează momentul miraculos pe care am vrut să-l reînvii:
    Cuplul de rândunele a început să aducă materialul de construcţie, cărămizile, ca să zic aşa, dar, în câteva zeci de secunde, curtea a fost invadată, efectiv, de un escadron de aripi fremătânde.
    Pur şi simplu un stol de surate au dat năvală, fiecare cu câte o cărămidă în cioc, sau în mistrie, şi, în mai puţin de 20 de minute, cuibul a fost zidit, complet mobilat, la cheie!
    Nici astăzi Tiţa nu-şi poate explica această “clacă” a rândunelelor pe care, niciodată, n-o va putea uita.
    Cum, de altfel, n-o pot uita nici eu. Nici explica!
    Şi nici nu cred că cineva poate…
    Nici uita, nici explica.

  318. @lucia, noapte buna! O zi fara probleme!

  319. @Toni, senzationala poveste! Parca vad si locurile.
    PS: vezi? asta nu inteleg multi. Asta ne cere si noua tovarasul Ciacanica. Sa iesim in stoluri solidare, nu solitare, si sa-i construim o tara noua ca pe asta a terminat-o

  320. Ştii ceva, George?
    Eu n-aş avea nimic împotrivă să ieşim cu toţii şi să construim ceva.
    Dacă nu o ţară nouă, asta e cam greu, dar măcar un mausoleu, o piramidă ceva, din care să fim siguri că nu mai iese în vecii vecilor!
    Deşi mai firesc ar fi să-l aruncăm la groapa comună, la groapa de gunoi a istoriei.
    Bineînţeles, ca să ajungă acolo primul pas este să crape!
    Fuck the bastard!
    Îmi permit să mă exprim aşa din următorul motiv:
    Am impresia că, din câţi eram aseară, n-am rămas decât noi doi.
    Şi tu mă-nţelegi, nu?!
    Cât priveşte întâmplarea cu rîndunicile, este absolut autentică. Cross my heart and hope to die!

  321. @Toni, cel mai sigur mod de a-i asigura o ireversibilitate atemporala ar fi ancestrala incinerare, ca sacrificiu adus zeilor, dupa o prealabila perpelire la traditionala lampa cu gaz.

  322. Orice modalitate e binevenită.
    Orice ritual.
    Orice.
    Doar să înceapă odată!
    Cât priveşte preliminariile, sau preludiul, chiar nu vreau să mă gândesc.
    Am atâtea posibilităţi în vedere…
    Metodele romane, inclusiv crucificarea, cele inchizitoriale, care mai de care mai bine documentată, cele sovietice, stahanovismul gulagului, ca să zic aşa…
    Dar, mai ales, cele strămoşeşti, de la Ţepeş la Nikolsky şi dincolo de el…
    Ah, n-aş vrea să am o noapte prea bântuită, mâine am o zi grea…
    Poate una, măcar una, aşa, s-adorm fericit!
    Chiar şi asta inocentă, asta cu pârlitul porcului…


  323. lucia
  324. OK, azi e ziua în care vin ecuaţiile!
    Începe bine, c-o binecuvântare…
    Succes!

  325. @lucia
    @Toni :) Ma uit la ea cum se pregateste sa plece. E curajoasa! Se duce la razboi zambind desi stie foarte bine cat de pregatita e de lupta :) Categoric, nu seamana cu mine!

  326. Eşti sigur? Fetele seamănă cu taţii…
    Şi pe urmă, toată ţara e un teatru de război.
    Uite ce-i la Cotroceni.
    Dacă pensionarii sunt în stare să se lupte cu monstrul, de ce nu şi copii?!
    Ei simt cel mai bine care e starea naţiunii!
    Instinctual.
    Oricum, starea de spirit e esenţială.
    Eu, întotdeauna, am simţit că-mi vine rău de emoţii.
    Aşa că prima victorie e câştigată.
    Ce cu sine însăşi.
    Restul e istorie. Încă nescrisă, dar deja istorie.
    Baftă!

  327. FETELE SEAMANA CU TATII. ARE DREPTATE TONI :)

  328. @Toni, nu stam foarte rau :) la matematica! Ba chiar as spune ca ne situam intr-o pozitie apropiata unui optimism rezervat.

  329. Eram sigur! Felicitări!
    E important pentru admitere, sau repartizare, sau cum naiba-i mai zice acum.
    Dacă s-or mai ţine, cu războiul ăsta…
    Oricum, să fie!
    Înţeleg că, după faza cu mişcatul continuu, urmată de vorbitul continuu, a ajuns în faza cu gânditul continuu.
    Eu zic să se oprească aici. Măcar pentru viitorii 10 ani!
    După aia, nu mai contează prea tare…
    Baftă în continuare!

  330. @Theodora, sa nu exageram! Sunt de acord dar era vorba de matematica :) si nu sunt misogin.


  331. pastel

    Buna seara! Curaj George si rabdare! Greul deabia incepe. Oricum trebuie sa te incurajam, comoara este a ta si trebuie protejata. Multa bucurie in familie si multe, multe reusite!
    Tuturor o noapte linistita, cu vise placute!

  332. @Toni, sa nu exageram! :) Acum are si discontinuitati :)

  333. @lucia, nu dai nici un semn? Jale mare la voi. Am vazut la tv.

  334. @pastel, o noapte buna si sa-i urmeze o zi linistita!


  335. lucia

    Buna seara!
    Asa e George.Va citesc,incerc sa va scriu,dar imi suna telefoanele intr-una.

  336. @lucia, tu ai avut probleme?


  337. lucia

    Nu inca,dar situatia e absolut groteasca.Am sa va povestesc odata.


  338. nicole

    Buna seara, prieteni! Sunt langa voi si va ascult. Nu am fugit. Astept.

  339. @nicole, buna! sa fii binevenita :)


  340. nicole

    :)
    multumesc, GS!
    vad ca avem toti o perioada plina de furtuni…
    va veni si un zambet insorit

  341. @nicole, eu am zambetul in coltul gurii. Mi-a inghetat acolo de Mos Nicolae :) Sper sa-l slobod intr-o zi frumoasa de vara :)


  342. lucia

    Noapte buna,dragilor!

  343. @lucia, noapte buna!

  344. George, aş fi vrut să găsesc originalul, cu Bob Dylan, dar cred că Arlo Guthrie o să-ţi placă mai mult.
    Nu ca interpretare, ca şi croazieră..
    http://www.youtube.com/watch?v=K4fUw7p5GYw
    Eu îl am pe Bob, dar .mp3 şi nu ştiu să-l postez. Nici nu cred că se poate.

  345. A propos de zâmbetul ăla îngheţat, tocmai am postat ceva legat de Joker dincolo.
    Şi eu nu cred în coincidenţe!

  346. @Toni, am vazut. Mi-a placut!


  347. lucia

    Ziua buna!
    Am intrat sa respir o gura de aer curat.George,te rog ,un expresso dublu,amar!Multumesc!

  348. Deocamdată, atât:
    Cristos s-a-nălţat!

  349. @ lucia, imi pare rau ca n-am fost la o cafea! Dar treburile merg rau. E nashpa si mi-e teama ca nu mai am solutii. De cand ma stiu a existat ¨eu si oamenii mei¨, ca la razboi, … ¨toata lumea se intoarce acasa¨. De data asta, nu mai pot avea grija de ei si nici de mine. Nashpa! :) Asa ca, inapoi, in spatele emoticoanelor :)


  350. pastel

    Cristos s-a inaltat!
    Adevarat s-a inaltat!
    Activitate la “seral” si la CLUB. Stiu ca a fost si dimineata activitate. Dar acum ma voi “transporta” acasa, si cu bateriile incarcate, revin la CLUB.
    Activitatea la seral a fost prelungaita in tineretea mea, nici ca mai imi dau seama de unde atita putere.
    George, un pic de repaos, si se rezolva. Cu rabdare si buna intelegere.
    Cafea fara … cofeina. Calda, cu putina frisca si putin coniac, pt. amortirea si autosugestionarea simturilor.
    Lucia, cafeaua ta este tare, Toni este mare consumator, iar eu mare “gustator”, mai rezisti, la atitea cereri ?
    Pe curind.

  351. @pastel, in primul rand, prietenia si solidaritatea este importanta. Vor trece toate dar, din pacate, cu timpul nostru.


  352. lucia

    Seara buna!
    George,asa-i!
    @pastel
    Oare ,ce vrei tu sa spui? :)

  353. @lucia, pastel a vrut sa spuna ¨cafeaua ta e tare¨. Cand spui despre ceva ca … e tare, inseamna ca e grozava, nu ca e concentrata.


  354. lucia

    @george
    Io-s concentrata pe Crin,la Realitatea :)

  355. Eu cred că Pastel s-a prins că sunt cam noctambul.
    Şi că de la cafeaua ta, Lucia, mi s-ar trage.
    Insomnia…
    Dar, dacă n-ar fi şi suplimentul, credeţi că m-ar mai prinde cineva e-aici?!
    Oricum nu mai e decât Geoge când tragem heblul, am remarcat.
    Azi am avut o zi mai grea, dar cine mai are zile uşoare în perioada asta?!
    Plus că am cedat nervos şi-am răspuns unor provocări, unui provocator, de fapt, ceea ce nu prea-mi stă în obişnuinţă.
    În fine, cu treişpe picături în cafeluţă sper să-mi treacă.
    Las’ că mi le pun eu, doar nu pot concura cu Crin!
    În plus, nu mi le numără nimeni!
    Nu mai punem că scapă şi Lucia de-o cerere!
    Hai noroc!

  356. @Toni, hai noroc! Eu … dimpotriva, am uitat sa pun picaturile de cafea

  357. Yep! Ştiam eu că cineva trişează!
    Nici pipeta n-am mai văzut-o, de multişor…

  358. @Toni, dar pipeta, recunosc, s-a ratacit. Despre amestec n-am discutat. Cate picaturi, … daca e vorba de picaturi de cafea sau cafeaua e suportul melanjului, etc. Astfel de lucruri se discuta in detaliu pe retetar, Toni.


  359. pastel

    Buna seara!
    George m-a salvat. prietenii la nevoie se cunosc. Multumesc.
    Nu m-am gindit la prea multe variabile, dar acum imi dau seama ca TARE este neadecvat la genul feminin.
    E loc si pentru mai bine. Taria? Tu cu para detii secretul, si monopolul. Aici, la noi, se consuma cu paharul, mai moale si mai mult. Trece timpul mai usor cind gitul (?) este umezit cu ceva de pruna, sau eu mai stiu din ce … duda.
    Eu ma autosugestionez, privind si bucurindu-ma de miresme (atentie se citeste cu m la la locul lui, sa fie clar!) Adica cafeaua pregatita, cu aroma ei, este buna si pentru bautor si pentru privitor (de cite ori inghit in sec…).

    Era odata… o pilda sau poveste franceza parca…

    Linga un birt un trecator care nu avea bani de ajuns sa achite pretul unui cirnacior fript, isi scoate din desaga o bucata de piine si se apropie de gratarul care scotea fum la frigerea cirnaciorilor. Proprietarul birtului pune argatii sa-l lege pe considerentul ca nu-i plateste fumul consumat cu piinea din desaga. Intimplator trece prin zona un nebun, care se da judecator, si care este acceptat de proprietar sa judece considerind ca-i da dreptate. Trecatorul, umil, scoate singura moneda din buzunar si o intinde judecatorului nebun. Ca la orice proces, fata in fata, impricinatii raspund intrebarilor “judecatorului” :
    - Ce pretentii are birtasul?
    -Pai, sa plateasca fumul, care l-a mincat cu piinea.
    Trecatorul confirma.
    - Da, e drept, stind linga gratar mi-am zis ca pot minca pinea mea cu mirosul si fumul de la cirnaciori pusi pe frigare.
    Nebunul – judecator , cu moneda trecatorului in mina, o intoarce pe toate fetele, si dupa o sclipire a mintii lui spune:
    - Apropiati-va! iata plata mirosului si a fumului.
    si lasa sa cada pe o piatra moneda, care lovindu-se de piatra scoate un sunet metalic.
    - Sunetul monedei este rasplata ta birtasule.
    Si asa se termina una din cele mai drepte judecati, facuta de un nebun.

    @ Toni, tu trebuie sa stii povestea, poate nu-i asa cum am ticluit-o eu. Spusa de profesorul de franceza avea mai mult haz si multa intelepciune. eu am vrut doar sa nu ma indatorez cind tu bei cafea si eu consum aroma.
    Ce zici? Ma sustii, nu, nu in rolul judecatorului, prieteneste doar. Fiindca eu ma simt dator fata de lucia, fata de gazda, de cei/cele care au pregatit cafelele, ceaiurile, tariile…

    Si acum ca afara este o ploaie, cu furtuna, sau o furtuna cu ploaie, sa schimbam “foaia”.

    George Toparceanu – Vecina

    Ma certi mereu, dar nu sunt eu de vina,
    Ci numai ochii, – ochii tai, vecina, -
    Ca ti-am facut poteca prin gradina…

    Adeseori tu lasi la geamuri storul,
    Si usa ta e-nchisa cu zavorul,
    Dar tot mai viu s-aprinde-n mine dorul!

    Si tot mai des ma poarta necuratul
    Spre zâmbetul din ochii tai, cu sfatul
    Pe care-l tin ispita si pacatul.

    De dorul tau, de dragul suferintei,
    Când amagit mi-oi pierde rostul mintii, -
    Tu vrei sa-mi las si fratii, si parintii?

    Sa leg acum ce nu se mai dezleaga,
    Sa ispasesc viata mea întreaga
    Pacatul greu ca mi-esti atât de draga?

    Decât sa fug cu tine-n larga lume,
    Ori singur eu, sa nu-ti mai stiu de nume, -
    Mai bine-mpaca-mi dragostea cu glume.

    Zâmbind sa-mi vindeci inima ranita,
    Pastreaza calda ochilor ispita,
    Dar nu mai tine usa zavorâta!

    Ca tu ti-nconjuri viata cu zavoare
    Si clipele de-acum le lasi sa zboare,
    Când duclea tinerete-i trecatoare…

    De ce nu vrei sa lasi în prag vesmântul
    De datini grele ce-mi ucid avântul,
    Ca nu ne-ar sti nici vântul, nici pamântul!

    Când umbra noptii cade peste vale,
    Tu sa m-astepti în pragul casei tale,
    C-un val usor pe umerele goale.

    Sa vin, când luna noptilor maiestre,
    Frumoasa ca o fata fara zestre, -
    Se uita lung si tainic prin ferestre…

    George Toparceanu – Pastel
    Din asfintit, de peste munte,
    Rasfringeri rosii de amurg
    Se sfarma-n licariri marunte
    Si-n Dunarea umbrita curg.

    Dar unda tulbure le-ngroapa
    Când, subt rachitele din vale,
    De-abia mai tremura pe apa
    Ca niste coji de portocale.

    Acolo jos, peste cununa
    Intunecatului boschet,
    Sclipeste-n aer semiluna
    Din virful unui minaret.

    Si parca zugravit anume,
    Isi culca umbra pâna-n mal
    Ostrovul izolat de lume
    Ca un castel medieval.

    El pare-o nava fermecata
    Ce-a ancorat aici, subt munte,
    Minune indelung visata
    De valul Dunarii carunte!

    A asteptat în nopti senine
    Stralucitoare dimineata,
    Când din adancul apei line
    S-a ridicat la suprafata

    Ca o gradina plutitoare
    Cu pomi si pasari impreuna,
    Cu florile-i ce rid în soare
    Si noaptea tremura subt luna.

    Noapte buna !

  360. Daa… Curat Pastel…
    Fumul cârnatului plătit cu sunetul monedei… Demnă de Esop! Dacă nu chiar el e autorul. nu mai ştiu…
    Şi Topârceanu…
    Superbă lectură pentru o noapte furtunoasă!
    Chestia cu vecina nu prea o-nţeleg, dar lasă, nici nu te spun!
    Dar nici tu nu mă spui ce fac acum!
    Hai, că-ţi pun şi ţie câteva.
    Doar am găsit pipeta lui George!

  361. @pastel, ca de obicei, ne-ai adus un zambet, caldura si prietenie. Sa fii sanatos si sa ne bucuram multe, multe zile frumoase de prezenta ta. Justa judecata, pacat ca putini magistrati sunt nebuni.


  362. lucia

    Frumos,pastel!
    Azi n-am prea vorbit,caci sunt ragushita :)
    Spedy?Nicole?Gala?Mminineta?Augustin?Ariciul?Lucia?Cody?Paul?

  363. @lucia, toti au probleme, unii suparati altii ingrijorati :)


  364. lucia

    Doamne ajuta-ne pe toti!Noapte buna!

  365. @lucia, noapte buna! ;)

  366. @lucia, noapte buna :)

  367. Ar mai fi şi Lucia Verona… Dar nu sunt pârâcios.
    Se vede c-am avut o zi grea…
    În biosferă ca şi în blogosferă!
    Să nu credeţi că eu sunt scutit de necazuri.
    Mai ales că nici de prezenţă nu mă scuteşte nimeni.
    Naiba m-a pus să-mi iau legitimaţie de clubber!
    De fapt nu naiba. Viciul!

  368. @Toni, daca nu-ti simteau viciul, nu cred ca te-ar fi primit adunarea generala. Nu ma indoiesc ca ai necazuri. Daca n-ai avea, ai fi mirosit a portocala de la o posta.

  369. Aş mai fi? Ce-aş mai fi? Şi ce-ar fi de pîrît? Poate faptul că n-am mai apucat să vin în club… Ei, sper să vină şi vremuri mai bune. Noapte bună!

  370. @Lucia, noapte buna! Speri tu?

  371. Luica Verona, eu n-am făcut decât să completez o listă cu absenţii nemotivaţi.
    Nu c-ar fi fost treaba mea, nu lucrez la personal, dar m-a luat valul delaţiunilor stârnit… Nu spun de cine, mi-am revenit între timp!
    Şi George, aşa e. Doar negrii, sau oranjaţii, pot spune că nu se plâng de nimic.
    Azi.
    Mâine, vom vedea…
    Sunt un pic nervos, am avut un ping-pong cu unul d-ăia , pe un blog friendly, şi chiar mi-ar prinde bine una mică.
    Mică, vorba vine.
    Că nu ne vede nimeni!
    Ce zici?!

  372. @Toni, da! … si asculta asta, in memoriam

  373. Ce?!

  374. OK, am văzut. Şi ascultat. Amalia…

  375. Îţi dai seama cum sună în boxele din spatele meu…
    E superb!

  376. De obicei, la orele astea, ascult un playlist pe care l-am botezat “Mistic”.
    Adică Enya, Enigma, Era, Adiemus, Lisa Gerard, Olivier Shanti & Friends…
    Dar numai “After Midnight”.
    http://www.youtube.com/watch?v=uGtUNelJf94&feature=related

  377. @Toni, imi imaginez. Eu trebuie sa ascult la casti dar oricum se aude superb.

  378. Nu eu, J.J. Cale.
    Şi Eric Clapton, of course!
    Mai pot 13 picături?!

  379. Şi eu ascult în căşti, se şi văd, în poză, dar încerc să ascult în boxe cât pot.
    After Midnight, of course. Dar nu întotdeauna.

  380. @Toni, chestia asta cu cerut voie e nefireasca. Eu nu sunt patronul Clubului. Doar locuiesc la etaj :) Ce mi-ar placea … in nenorocita aia de Grecie in “halul” careia nu vm ajunge niciodata. Au inceput si copii sa rada de el la faza cu … “o sa ajungem ca Grecia” :) Eu, oricum, mi-am pipetat

  381. Acum trebuie sa fac o cerere la Youtube sa-mi redeschida un cont pe care mi l-au blocat pentru ca am facut un film in care am comparat-o pe Udrea cu Cicciolina. Intelegeam daca ma reclama Cicciolina nu Udrea.

  382. OK, dacă locuieşti la etaj, îmi picur singur.
    Cât vreau eu!
    Despre scroafe şi borfeturi, adică despre scroafă şi borfetă, adică despre Madamă, mie, să fiu sincer, mi s-a cam… cum să zic, inversul de la erecţie.
    Mă tot străduiesc să propag ideea că nu curvele îl ţin pe satrap în spate, ci invers.
    Nu vezi ce se întâmplă cu Ritzi-oiaca?!
    Nimic.
    Deci, mă scuzi că mă repet, dar:
    Let’s just fuck the bastard!
    The one! The only one!
    Înainte să se dividă, să facă pui vii, alţii, nu leşinăturile alea două, alţii, ăia adevăraţi.
    Avea Bulgakov o nuvelă, “Raza roşie”, parcă, în care un savant inventează o rază roşie care duce ouăle la gigantism.
    Asta poate spori producţia de ouă, dar poate, în acelaşi timp, să distrugă Sovietele, prin monştrii pe care-i creează.
    Pentru că savanţii nu se mulţumesc cu ouăle de găină, experimentează şi pe cele de reptile.
    Un fel de Faust, dar bine articulat pe realitatea bolşevică.
    O metaforă mai superbă a comunismului, scrisă în inima lui atroce, în plină perioadă stalinistă, nu mi-a fost dat să citesc.
    Sigur că da, “Ferma animalelor”, “1984″ “Brasil”, dar nu din interiorul sistemului.
    Aşa că asta voiam să spun. Să distrugem, dracului, laserul diabolic, înainte să dea naştere la mutanţii pe care, deja, îi putem vedea în acţiune!
    Adică, pe româneşte: Fuck the bastard!

  383. Bună dimineaţa!
    Toni, şi Orwell a scris din interiorul sistemului. Britanic. Pentru că în “1984″ e vorba despre Anglia anului 1948. Că la noi este interpretat alfel nu e vina lui Orwell – sau poate da. Chiar ieri am citit în Prospect Magazine un articol excelent despre motivul pentru care Orwell este atît de citat: http://prospectmagazine.createsend1.com/t/r/l/nlrklr/ydjjirot/i

  384. @Lucia, ce lecturi deprimante ai?! :(

  385. OK, Lucia Verona, dar eu zic că una e să scrii din regatul Majestăţii Sale Britanice şi alt e să scrii din regatul majestăţii sale Satanice.
    Cred că suntem de acord, nu?
    Sigur că “1984″ e Regatul Unit, “Brasil” le fel, dar “Ferma Animalelor” nu prea e, aş zice.
    Cât priveşte condiţiile în care a scris Bulgakov “Maestrul şi Margareta”, orb şi terorizat de cekiştii care încercau să-i confişte manuscrisul (nu al Maestrului, al lui, al lui Bulgakov!), ce să mai vorbim…
    Nu cred că MI5 a avut vreo secundă ca obiectiv supravegherea informativă a lui Orwell, ne mai vorbind de terorizarea sa.
    Eu la asta m-am referit.
    Într-o democraţie, să tot critici sistemul!
    Dar ia să-i vedem pe voinicii ăştia într-o dictatură!
    Una adevărată, una criminală, nu neapărat comunistă.
    Atunci i-atunci!

  386. Cât priveşte “1984″ şi “Brasil”, senzaţia mea e că lor le era teamă de ceea ce noi trăiam de mult.
    Adică un fel de “paza bună fereşte primejdia rea”.
    Şi, până la urmă, pe tărâmurile alea septendrionale, aproape de ultima Thule, s-a scris şi “Utopia”, ba chiar mai multe…
    Au ceva tradiţie, aş zice…


  387. pastel

    George Toparceanu – Cin’ s-a fript cu ciorba…

    Fratele nevestei unui negustor
    A venit odata pe la casa lor,
    Zicând ca la noapte, mâine, cine stie,
    Are gând sa plece în calatorie
    Si ca, prin urmare,
    Vrea sa-si sarute sora la plecare.

    — Ba sa nu pui gura pe nevasta mea,
    A strigat barbatul, ca intri-n belea!
    — Si de ce sa nu pun gura, mai cumnate,
    Când stii ca mi-e sora si ca eu i-s frate?
    — Poti sa-i fii si tata! zise omul scurt,
    Cin’ s-a fript cu ciorba sufla si-n iaurt.


  388. lucia

    Cum bate dezastrul la usa?
    raspuns:
    boc,boc,boc!


  389. lucia

    …zicea Mordechai ,pe antena 3.
    @pastelule
    Ce bai ai? :)

  390. Ştii ceva, Lucico, nu mai contează cum bate. Treaba e că bate tare!
    Al dracului de tare!
    Şi noi, proştii, îi deschidem repede uşa!
    Adică nu chiar noi, dar, oricum, uşa i-a fost deschisă!
    Larg!
    Ştii ce urmează, aşa că mă abţin.
    Să nu devin obsesiv.
    Nu că n-aş fi obsedat!

  391. Dinspre partea cumnaţilor, mă abţin.
    Fiecare cu cumnaţii lui!
    Am şi eu unul, acum e departe, în vizită la fi-su, Cătălin, un eminent medic alungat de cine ştim noi peste gârlă.
    Adică în State.
    Păi ce, avem noi nevoie de specialişti?!
    Las’ că- are cine să-i primească!
    Iar îmi vine s-o spun, iar mă abţin.
    Mai vedem, după următoarele picături!
    Încă 13 şi vorbim!
    Altfel…


  392. lucia

    Fuck the bastard! :)


  393. pastel

    Bun gasit!
    Nu este cazul meu. Dar suflatul in iaurt este posibil si pentru alta cauze. Si fiindca “rasfoind” pe Toparceanu, probabil un “Stan Patitul”, am incercat sa actualizez, ca un avertisment.
    Era vorba de un sot si de un cumnat, dar acum fiind vorba de alegatori si ales, ma gindesc la “ciorba” votantilor care, cred, s-au fript.
    Am observat un joc de cuvinte inteligent,
    “Să nu devin obsesiv.
    Nu că n-aş fi obsedat!” care ne face placere.
    Ce pipeta este asta, care din 13 picaturi, seaca litra sau litrul, ca nu mai stiu ce sa zic, sa ma orientez.
    Iar o sugativa, asa, precum toni n-am vazut in viata mea. Zmeul zmeilor de-ar fi fost n-ar fi turnat atitea picaturi si atit de des, ca ma gindesc daca mai respira, mai are o pauza. Nr. asta este norocos, nu? Acum apare si dilema, norocosul este la vedere dar norocul cine o fi?
    @ Lucia, te rog, invata-ma sa-l “iau” de partea mea pe zimbaretul asta galben care te insoteste.


  394. lucia

    @pastel
    :)


  395. spedy

    Buna seara doamnelor si domnilor.din motive independente de vointa mea si avand in vedere sentimentul profund si subit pe care mi-l arata unele institutii abilitate si bine finantate pe criza asta,am sa trec tot mai rar si am sa comentez tot mai putin .
    eu nu fac doi bani dar ei cred altceva si nu vreau sa-i contrazic .mi-au pus si ginitori si pe net ma lucreaza bine drept pentru care am sa-mi restrang prezenta pentru a elimina alte inconveniente.raman in FB si am sa mai trec doar pentru a va citi.daca mai observ si altceva ,inchid jucaria ca si asa facui greutati destule .sper sa fiu inca suficient de sanatos si sa ne vedem cat de curand,la o cafea adevarata .Am sa verific si ce a spus Toni despre furnici ,stiut fiind ca ,uneori vederea te poate insela ce am vazut cred ca era real. am sa va postez in continuare acolo filmulete daca va fi cazul .Nu uit nici da randunici ,nici de grauri si o sa va puteti uita in voie .
    spedy/14/05/2010

  396. Yep! Tu ai spus-o, Lucico!
    Ştiam eu că se poate baza omul pe tine, de când cu para.
    Pastel, mea culpa. Am mai recunoscut, de mic beam.
    Nu ca preş-ul, cu furtunul (vezi Lilick), mai degrabă cu călimara.
    Despre vicii, numai de bine.
    Sau de rău?! Naiba mai ştie!
    Dar, am şi martori, 13 sunt, nici o picătură în plus!
    Nu ştiu, zău, cine ia pipeta după mine, tot ce ştiu e c-o găsesc mereu sub fotoliul lui George.
    Ca acu’, de pildă.
    Când am o dilemă, trebuie să-mi stimulez rămăşiţele de inteligenţă cu ceva.
    Pentru moment, am spus-o şi la mine acasă, dilema este de unde naiba fac (nu fuck, nu acum cel puţin!) eu rost de valută super-forte, ca să-i dau şpaga şpăgarului şef, vineri, pe 28, la Cotroceni.
    Dacă s-o decide aşa…
    Adică unde dracului schimb eu 10 bani pe o monedă din aia forte, aia din Botswana?!
    Că la casele de schimb nu stă nimeni de vorbă cu mine, iar la bănci cheamă imediat gardienii. Cică-i ultragiez!
    Aşa că, ce să fac…
    Încă 13. Asta e!

  397. Spedy, înţeleg că intrăm în ilegalitate?
    Dar tot în celula asta de partid, nu-i aşa?!
    Sus inima!
    Nu-ţi mai fie frică, pân’ la toamnă pică!
    Aş zice până-n vară, că rimează şi-aşa, dar suntem în mai deja, şi vara începe peste două săptămâni.
    Dar pică!
    Oricum, ţinem aproape.
    Vreau să cred că au alte urgenţe zilele astea, nu blogoreala clubberilor!
    Urgenţele alea urgente!


  398. lucia

    @spedy
    Io nu inteleg nimic ,din ce zici tu.
    @Toni
    Buna poanta cu moneda! :)
    Dar,te-as ruga si pe tine si pe Augustin,sa nu-mi mai ziceti Lucico,ca pe langa ca nu-mi place,nu prea mi se potriveste la varsta si dimensiuni :)
    Acuma,intru eu la banuieli…acel 13…nr. de la masina mea…nu cumva…..cine zice ,ala este? :)…ai ochi albastri? :)

  399. Lucia, no problem.
    Nu. Negri. Aşa mi i-au transmis părinţii. Amândoi.
    Dar asta nu-i o garanţie.
    S-au mai schimbat generaţiile, s-au mai amestecat culorile…
    Doar 13-le a rămas acelaşi…

  400. Amândoi părinţii, nu amândoi ochii!
    Nu sunt ceacâr.


  401. lucia

    @George
    Sunt invidioasa!Adica,coltul lui Toni ti-a placut mai mult ,ca al meu.Acuma,nu, ca nu cred si eu la fel.Are..culoare,viata,distinctie si multa intimitate.Cred ca i se potriveste englezescul my place.Adica este el insusi.Asa cum il percep eu.

  402. @pastel, ppoate. intr-o seara ne aduci cateva catrene frumoase

  403. @lucia, am vazut reluarea. Mordechai a fost politicos altfel nu vorbea nimeni acolo, in emisiune.

  404. @lucia, de cate ori aud injuratura asta, imi vine sa iau pe umerii mei intreaga vinovatie a acestui neam si sa ma culpabilizez ca nu l-am invatat pe taticsu sa foloseasca prezervativul. Nu-mi pot ierta asta!

  405. @spedy, cum crezi ca ti-e bine! Din punctul meu de vedere poti sa vi orican ai timp si chef cu ginitori cu tot. Eu sunt obisnuit si mi-e mila de ei. Unii sunt cu atat mai ridicoli cu cat vor sa lase impresia ca isi servesc tara.

  406. @lucia, locul de refugiu al lui Toni, desi straluceste, are ceva ¨prafuit¨ atragator. Miroase a vechi, a praf de carti. Al tau e altceva, e modern, e alt stil, e de … birou. Al lui Toni e … de acasa. Nu stiu daca intelegi?!


  407. lucia

    No…ca inteleg!Ma madaream si io :)
    George,barfa transcarpatica spune ,ca n-ai fost la intalnirea bloggerilor liberali.De ce?


  408. lucia

    @spedy @George
    Ma speriati! Pai atunci,dispar si io.

  409. @lucia, probleme! Mi-a parut rau mai ales ca e un baiat acolo, cu nume frumos, Alexandru care sunt sigur ca daca nu-l vor manca hienele, va fi un liberal important. Oricum, sunt sigur ca n-ar avea accidente digitale in Parlamentul Romaniei, cum se mai intampla cate unui senator, cand, de plictiseala, ca se discuta subiecte stupide cum ar fi pensiile, mai trage si el cu ochiul pe laptopul pe care i l-a cumparat Senatul, si-si incanta privirea vazand cum si-o trag niste gagici. In rest, e un om de isprava … un labagiu cum s-a exprimat Crin. Prin urmare, chiar imi pare rau ca nu l-am cunoscut pe Alexandru dar il voi cunoaste!

  410. @lucia, nu te speria de ce spune spedy. El e fascinat de facebook si il inteleg. In rest, aici in club, esti mai in siguranta decat afara.


  411. lucia

    Aia-s parlamentarii de Cluj.Mai bine le-ar construi Boc,un bordel precum spuneam :)

  412. @lucia, pai daca nu-i mai face N´tzca sala de sport, mai bine i-ar face un bordel. Sa-si descarce oamenii tensiunea erotica cand ii f..te lenea


  413. pastel

    @ all,
    buna seara!
    Am plecat cu gind sa fac miscare si am ajuns de buna voie la “Drogherie”. Supus nevoilor pamintene, incercai sa-mi procur cu “tidula” in mina niste droguri la juma de pret (asa era scris acolo, zice-se, compensate) .
    Ma surprinse pretul facut de frumoasa farmacista, la care ma opream mai mereu, pentru privirea de dupa geam, careia ii mai treceam de la mine cite ceva peste pret. Casnit, dar pe faza, cerui tidula inapoi si fuguta la alta “drogherie” imi inflori pe chip un zimbet, care fu ocazie de-o intrebare, banuitoare, a farmacistei. Iar eu cumsecade evitai sa dau cu biciul in “similara ” domniei sale, si-i dumirii curiozitatea, explicind ca pretul a invins frumusetea si ma puse pe fuga pina la domnia sa.
    Fuguta asta de-o mica distanta si un timp relativ mic, fiindca trebuia doar sa traversez si sa mai fac citiva pasi, imi aduse in buzunare 16 RON (160.000 lei vechi), si drogurile platite la o suma mai mica, pricina de desfatare si de lauda in fata sotiei, cind am ajuns acasa (ora 22:20).
    Spuneam de la inceput ca am fost surprins, fiindca luna trecuta, aceleasi “droguri” le platisem la prima “drogherie” la cca 650000 lei (vechi), iar acum ar fi trebuit sa achit 890000 lei (vechi).
    Dilema este. De clarificat cum scap de dilema. Cine intinde pretul sa determine o dilema, pe spatele meu.
    Diferenta de preturi la cele doua farmacii ma determinase sa ma duc la prima. Acum s-a intimplat invers, sa merg la a II-a. Seara asta, ca si altele, aduce convingerea ca jungla s-a extins si in viata noastra. Sa ne fereasca Dumnezeu de comportamentul “Selectiei naturale”.

    Cu putina ingaduinta am adus la CLUB pe Octavian Goga, Cezar Bolliac si pe Elena Farago, nu fizic, ci prin simtamintele lor artistice, trecute in uitare.
    Si pentru cei dornici sa constate am adus “Dreptatea Leului” lui La Fontaine, pt. comparatia cu “Leul” nostru din fruntea statului.
    Urez din toata inima o noapte linistita, la adapostul celor 13 … picaturi de pipeta “mare”.

    Octavian Goga – Noi

    La noi sunt codri verzi de brad
    Si câmpuri de matasa;
    La noi atâtia fluturi sunt,
    Si-atâta jale-n casa.
    Privighetori din alte tari
    Vin doina sa ne-asculte;
    La noi sunt cântece si flori
    Si lacrimi multe, multe…

    Pe bolta, sus, e mai aprins,
    La noi, batrânul soare,
    De când pe plaiurile noastre
    Nu pentru noi rasare…
    La noi de jale povestesc
    A codrilor desisuri,
    Si jale duce Murasul,
    Si duc tustrele Crisuri.

    La noi nevestele plângând
    Sporesc pe fus fuiorul,
    Si-mbratisându-si jalea plâng
    Si tata, si feciorul.
    Sub cerul nostru-nduiosat
    E mai domoala hora,
    Caci cântecele noastre plâng
    În ochii tuturora.

    Si fluturii sunt mai sfiosi
    Când zboara-n zari albastre,
    Doar roua de pe trandafiri
    E lacrimi de-ale noastre.
    Iar codrii ce-nfratiti cu noi
    Îsi înfioara sânul
    Spun ca din lacrimi e-mpletit
    Si Oltul, biet, batrânul…

    Avem un vis neîmplinit,
    Copil al suferintii,
    De jalea lui ne-am raposat
    Si mosii, si parintii…
    Din vremi uitate, de demult,
    Gemând de grele patimi,
    Desertaciunea unui vis
    Noi o stropim cu lacrimi…

    Cezar Bolliac – Speranta In Ziua De Maine

    Mâine si iar mâine; si de mâine, mâine;
    Astazi e durerea, mâine fericirea:
    Astfel crede-acela care n-are pâine,
    Astfel si bogatul: Toata omenirea
    Crede si asteapta mâine-ntr-ajutor!

    Dar ast mâine oara când se ispraveste?
    O, ce ratacire! Mâine, e vecia.
    Astazi, este viata, cât omul traieste:
    Astazi, e-ntristarea; Mâine, veselia:
    Viata, este vrajba; Moartea, e amor.

    Elena Farago – Un Gand

    Mii si mii de valuri vin din larg mereu
    Pân-ajunge marea de adapa malul; -

    Nu-ntreba nisipul cine poarta valul
    Ca ar fi în stare sa-ti raspunda: – Eu!

    La Fontaine – Dreptatea leului

    Pe vremuri, capra, junca si oaia, sora lor,
    S-au hotarît sa-ncheie o învoilaa buna
    Cu mîndrul leu, vecinul si marele senior:
    Ce pierd si ce cîstiga sa-mparta împreuna.
    În latul pus de capra, un cerb s-a prins usor;
    Si, dumneaei, degraba, la ceilalti trimise
    Sa vina toti. Iar leul pe gheare-a numarat:
    - Suntem, asadar, patru la împarteala, zise,
    Si-n patru parti vînatul adus l-a despicat.
    Întîi, ca domn, o parte si-a ales.
    - Aceasta, a mugit, e dreptul meu,
    Pe care mi-l da numele de leu;
    Ati înteles?
    A doua parte, stie fiecare,
    E dreptul cuvenit celui mai tare.
    A treia parte iar mi se cuvine,
    Ca nu e nimeni mai viteaz ca mine.
    Iar daca la a patra cumva va repeziti,
    Va fac bucati, asa sa stiti!

  414. @pastel, noapte buna raspanditorule de frumos!


  415. pastel

    @ George, pe la ora 6, dimineata(14 mai) nu-mi mai venea sa plec la serviciu, ascultind-o pe Amalia.
    Mereu mi-a placut. si acum la fel.
    Noapte buna!


  416. lucia

    @pastel
    Multumesc pentru versuri.Noapte buna!


  417. lucia

    @pastel
    Multumesc pentru versuri!Noapte buna!
    @George
    Maine voi conduce 400 km pe o vreme caineasca.Nu mi-e somn,dar incerc sa adorm.Noapte buna si tie!

  418. @lucia, noapte buna si drum bun maine!

  419. Lucia, probabil eşti pe drum de-acum, totuşi:
    Drum bun, ai grijă cum conduci!
    Mă bucur că vă place “locul faptei”, sunteţi, oricând bineveniţi.
    Şi mă bucur că aici nu se strecoară provocatori şi instigatori, cum se mai întâmplă pe mai toate blogurile.
    Am avut o asemenea întâlnire greţoasă de curând.
    Din păcate, am cedat nervos şi-am răspuns la provocare, ceea ce nu prea mi se întâmplă, dar m-am tratat cu lămâie şi mi-a trecut.
    Nu doar cu lămâie, să fiu sincer, era şi niţel ginişor cu Kinley peste ea, dar nu mă spuneţi lui Pastel, că mă promovează în categoria superioară.
    Chiar, care e categoria superioară sugativei?!
    Buretele?!

  420. Buna ziua tuturor!
    Am citit tot ce ati scris.
    Stiu ca nu am mai trecut demult pe aici.
    Sper sa nu gasesc usa blocata si cifrul schimbat.
    Cum va mai este dumnevaoastra doamnelor si domnilor.
    As vrea sa aud si vesti bune.
    Simt o mare nevoie de vesti bune.
    M-am saturat de rau si iarasi rau.

  421. Theodora, vestea bună e că a-nceput!
    În fine!
    Mai e mult până departe, dar până aproape mai e puţin!
    Sus inima!
    Plouă în mai…
    E bine!
    http://www.youtube.com/watch?v=DADKGull6o4
    El (Bob) cu ploaia lui, aia nucleară, noi cu ploaia noastră, aia izbăvitoare.

  422. E linişte.
    Liniştea dinaintea furtunii, sunt sigur.
    Nu asta de mai, care-aduce mălai, ailaltă, aia care-aduce sfârşitul. Aia terminală.
    Taifunul!


  423. nicole

    Buna seara.
    E liniste, Toni.
    Si eu astept vesti bune. Sa cada chiorul si cu gasca lui de hoti.


  424. pastel

    Buna dimineata!
    Ma uitai la ceas ca sa vad daca salutul meu de intimpinare este adaptat orei. Sigur, mai devreme, pina sa deschid calculatorul, era simbata, in clipa asta, cind am inceput a scrie este, de buna seama, duminica. Este momentul in care pe bara dejos a calculatorului este indicata ora 00:20.
    Rasfoindu-l pe Arghezi, mai pierdui o zi din viata. Sau o am cistig de la Domnul, care imi iese in cale in mai toate intimplarile din ultimul timp.
    @Toni, intorcindu-ma acasa mai pe la ora18:00, cam obosit, am vrut sa gasesc o incadrare pentru categoria impusa, vrind – nevrind, de “abuzul” in ale tariilor ce ne alunga tristetea, ne bucura clipele.
    Parca, dupa cum propuneai, buretele nu prea ste potrivit ca etalon, si m-am gindit “super sugativa”.
    Calitativ mai buna, mai groasa, putin adaptata la culloare, si in contur format de imaginatie, de dreptunghi, patrat, romb, ori o forma mai apropiata sentimentelor inobilate de licoare, cum ar fi una de inimioara. Sa mai alungam necazurile zilei. Deci iti acord, fara reticente si indoieli, o incadrare superioara: SUPERSUGATIVA. astept sa depui contestatie, sustinuta de marturii si exemple, dar, atentie, numai de la clubberi.
    Imi pare rau ca azi ai fost cam singur, si nici ca se putea altfel, zilele de la sfirsitul saptaminii, mai mereu, umplu golurile tihnei, petrecerii in alte locatii decit cele obisnuite in cursul saptaminii. Sa vedem la apelul de mai tirziu motivatii si explicatii pt. a indeparta suspiciunile.
    In treacat pe la tine, am rascolit ce am rascolit ultimile “desfatari” si n-am gasit putere sa te sustin.
    Mi-au furat-o guvernantii. moneda aia, ca ultima spaga, se faureste greu, n-o pun eu la picioarele lui boc. Mai repede asi incerca sa-i hipnotizez, sa-i conduc la un avion, si sa-i trimit la … Putin si ai lui. Cine stie…

    Tudor Arghezi – Marile Taceri

    La geamul sufletului tau
    Se-ngramadesc parerile de rau.
    Le uiti un timp, dar ele se aduna
    Si se soptesc alaturi împreuna.

    Voiai sa uiti de tot, sa uiti de toate,
    Si, încercînd, vazusi ca nu se poate.
    Sa fie leac? Sa ti-l aduca cine?
    Ca mortile, si ele, se-ngramadesc în tine.

    Si lacrima-i amara,
    O lacrima de roua si-o lacrima de ceara.
    Ca am aprins în geam o lumînare
    Si-o candela, la ce-a mai fost si doare.

    Au tremurat ca doua stele,
    Într-o-ngînare muta între ele,
    Mîhnirilor si vietilor trecute,
    Rabdate pe tacute.

    De cîte ori, traite, ai murit?
    Mîhnirile ascunse le-ncepi si n-au sfîrsit.

    Tudor Arghezi – Poate Ca Este Ceasul

    Poate ca este ceasul, de vreme ce scoboara
    Din arbori toata frunza ce-a fost si stralucit,
    Sa ne privim trecutul in fata, linistit,
    Cand urma lui de umbra incepe sa ne doara.

    Si, fara umilinta si fara de mandrie,
    Sa ne-amintim in noapte, de noi, din fir in fir,
    Si sa pornim zigzagul, pe stanci, de tibisir,
    In care-si puse pasul fragila marturie.

    O zi marunti, o noapte aprinsi cu foc de astri,
    Cand rastigniti, cand slobozi si mari si-adesea mici
    Pastori de crizanteme, profeti pentru furnici,
    Deasupra-ne vulturii pluteau in cer albastri.

    Si de ni-s rupti genunchii de caile spinoase,
    De ce pentru-ntristare sa fie tot ce-a fost?
    Nu-i toamna? Sa ne facem din nou un adapost
    Si s-adunam desertul, la cald, pe langa case.

    Sa luam cenusa stinsa pe vechile altare,
    Sa-i dam din nou vapaia si-un fum mai roditor.
    S-o-mprastiem, samanta, pe sesul viilor,
    Nadajduind culesul tarziu, cu intristare.

    “Poate ca este ceasul…”

  425. Da, Nicole. Cade. Cad. Cu toţii!
    Pastel, azi chiar am pomenit, într-o discuţie cu un unchi, de Arghezi. Nu atât de poet, doar despre persecuţiile şi apoi reabilitarea lui, cât despre copii.
    Despre Miţura şi Baruţiu, care, pentru mine, nu sunt persoanele reale Miţura, politician PRM-ist, şi Baruţiu, deţinut politic la rândul lui, exilat din 1975, ci două personaje, doi copii cărora tatăl le-a oferit o carte. “Cartea cu jucării”.
    Carte pe care şi mie mi-a oferit-o mama.
    Îi mărturiseam unchiului că, atunci când am citit-o, în copilărie, nu prea am înţeles-o.
    De fapt, cu una-două excepţii (“La oculist”, de exemplu), pot spune că mi s-a părut o prostie.
    Abia la maturitate, mulţi, mulţi ani mai târziu, când aveam şi eu, la rândul meu, un copil, a reciti-o (curios, dar am recitit foarte multe dintre cărţile copilăriei şi adolescenţei) şi am descoperit o superbă colecţie de bijuterii, un adevărat tezaur de mici, dar sensibile şi emoţionante declaraţii de dragoste părintească…
    Şi l-am iubit şi mai tare. Pe poetul devenit tată.
    În altă ordine de idei, am reuşit să pun, la mine, un text ilustrat pe care mă tot gândeam să-l postez, cred că e interesantă similitudinea pe care am semnalat-o acolo.
    Vă invit la vernisaj, dar ne întoarcem aici pentru tentativa de-a promova în categoria superioară, cea propusă de Pastel.
    La care, de ce să nu recunosc, candidez cu cele mai serioase intenţii!


  426. pastel

    Buna dimineata!
    Cu Tudor Gheorghe, indemn al simturilor pierdute in frecusurile zilelor, alaturi, incerc sa pun o vorba pentru afirmatiile lui Toni si convingerile mele.
    Tudor Arghezi.
    A trait doua vieti, separate in strimta noastra cale catre viata vesnica, de perioade disticte ale tarii – Regat Si Republica.
    Din ce cunoastem noi, si usor deformat sau chiar mai mult, n-am putea sa apreciem omul Arghezi.
    Insa fiecare rind, vers, strofa, poezie sau cugetare, vorbeste chiar in parte sau la un loc despre un OM deosebit. Cine vrea sa vada, sa recunoasca in Arghezi, unul dintre cei mai buni utilizatori ai cuvintului in limba ramana, sa se uite in jur, in prajma si sa compare.

    Arghezi – Mormint in Drum

    Tarani, femei, pe drumul de Peris,
    Ingenuncheati pe dimbul strimt si frint,
    Intre Lumini infipte in pamint,
    Vegheaza un copil cu ochii-nchisi.

    O pata cruda-n calea de pietris
    Arata locul singelui plapind
    Si peste chipul micului mormint
    Cad lacrimile sterse pe furis.

    Ce vagabond de spatii si smintit
    A dat peste papusa lor de fata
    Si sfarimind-o, bravul, a fugit?

    Trecuse-n goana cu masina aia
    Flacaul tarii, scurt, ca o sageata,
    Grabit sa-si ia cafeaua la Sinaia.

    Arghezi – Nu mai zaresc…

    Nu mai zaresc si-as sta sa mai ascult
    Poteca merge inca mult ?

    Si cine-ar fi croit-o prin mohor
    Pentru un singur calator ?

    Nici apele, nici vintul n-o-ntrerup.
    E pas de sfint, e pas de lup?

    Se duce, doar se duce si nu vine,
    Carare-aleasa numai pentru mine.

    De cind o umblu fara rascruce,
    Nu vreau sa merg si ea ma duce.
    M-as odihni… secunda cu secunda
    Poteca inapoi mi se scufinda.

    Tudor Arghezi – Dormi?
    Dormi, sufletul meu? te-ai culcat?
    Ploua si singur mi s-a urît.
    Vreau sa nu te supar.
    Te-am vazut citind la lampa
    Si n-am bagat de seama
    Când ai închis oblonul din gradina,
    Tarcat cu dungi egale de lumina.

    Am batut încet în fereastra
    Si iar am batut, mai tare,
    Si am intrat în încaperea ta.
    Curata rînduiala!
    Cartea sta deschisa la pagina alba:
    Toate paginile cartii erau albe.
    Ce citeai tu într-o carte fara slove?

    Patul era nedesfacut.
    Cearsaful nou, perina proaspata.
    Unde ai plecat?
    Unde umbli noaptea singuratec?
    Încaltamintea ti-este neatinsa.
    Nu e gunoi la tine.
    Te-mbraci în camasa de piatra
    Si te încingi cu funie de-argint.
    Tu n-ai nici sudoare,
    Nici praf, nici scuipat.

    Un ac îmi înglodeste inima strapunsa,
    Medicule fara de prihana.
    Sau e un cui de la Crucificat
    Sau un ghimpe din cununa lui.
    Vindeca-ma, suflete.
    Vin-acasa, suflete.
    Adu leacuri, suflete.

    Tudor Arghezi – Vrabiile Mamii

    Ploua pe voi, în arbori adunate…
    V-as apara si nu stiu cum se poate.
    Strigati cu toate catre cer sa stea
    Ca nu puteti zbura,
    Si va e frig si foame,
    Caci în april nu sunt tântari, nici poame.
    Unde-as gasi, vai mie, vai de ele,
    O mie de mantale de-o palma si umbrele?
    Când le-a facut cin’ le-a facut
    S-a dovedit croitor nepriceput.
    Uituc de timpuri, fara de-ndoiala,
    Le-a pus sa zboare aproape-n pielea goala.

    Printre clipe risipite dupa nevoi mai ratacesc pe clape sa adaog in suvoi, ginduri , ale mele, de la voi.
    Slobod (liber, mai putin graitor) imi trec intirziate pareri printre pricepute si similare dureri.
    Vorbea Toni de un tezaur, al sensibilitatii si emotiilor de parinte, pus in fata celor mici, sa adune, sa cinte pe intelesul lor, si cit de greu este unui instruit sa aduca din cuvinte, linga un copil, maturitatea.
    Numai ceva special te intoarce in lumea celor mici, iubirea, dragostea, sacruficiul, ca sa le dezvolte identitatea de om.
    Din cind in cind, cu voie de la domniile voastre, mai am de gind sa pun pe Arghezi sa ne vorbeasca.

    Cu drag si pretuire … pentru toti ai nostri.
    pastel


  427. pastel

    @ Toni, Supersugativa?
    @ lucia, George, Theodora, spedy, Nicole, Lucia Verona, acordam Titlul de Onoare “Super sugativa”?
    Este posibil sa ne cam coste!
    Pipeta era mai rationala, acum cind “cinzeaca” trebuie s-o reinfiintam ca sa putem acorda titlul, parca am o retinere. “Toiul” o fi mai potrivit ?
    Excelent timp si liniste deplina, chemarea de afara devine apasatoare. Solutia – asculta-ti inimioara !
    Mai tirziu cu detalii!


  428. lucia

    Dintr-o farama de wireless,din Timisoara,din Piata Revolutiei,ganaduri dragi pentru voi toti!


  429. pastel

    @lucia, salut!
    Un gind bun pentru tine, pentru cei dragi tie!

  430. Lucia, ce fac timişorenii?! Fac sau nu fac?!
    If you know what I mean. I think you do!
    Un oraş de 5 stele pe harta inimii mele…
    Tata s-a născut acolo, am prieteni foarte dragi, de aproape o viaţă, ca să nu mai spun de începutul libertăţii noastre…
    Închină o cupă din partea mea, cu oricine se întâmplă să fie lângă tine!
    Asta fac şi eu!
    Mă rog, eu închin cu ţoiul, dacă ne spune Pastel.
    El e cu regulamentul competiţiei şi nu vreau să-l supăr, doar intenţionez să promovez în liga superioară.
    Pastel, Arghezi ar putea fi înscris la clubberi, dacă George mai are vreo legitimaţie disponibilă…
    Am un prieten care şi-a lipit pe un perete al camerei de zi o poză imensă cu Arghezi şi Ceauşescu.
    Maestrul stă jos şi dictatorul se apleacă, într-o postură unică, cu un zâmbet tâmp pe mutră şi o atitudine incredibil de umilă, să-l felicite.
    Probabil era vreo aniversare. Genială imagine!
    Pe de altă parte, nu cred că dictachiorul, vorba lui Vadim, s-ar simţi vreodată în viaţa lui atât de mic, de neînsemnat, de copleşit, în prezenţa vreunui titan al culturii româneşti.
    Nici măcar în faţa gornistului “orbitor” de lingău, cel care a scris singura carte al cărui rezumat de Reader’s Diegest l-a citit vreodată!
    Dar morţii cu morţii şi vii cu vii.
    Arghezi e viu.
    Chiombu’ e deja istorie!
    Adică nu istorie, uitare.


  431. pastel

    Da, Toni, b/b nu au merite sa fie trecuti in Istorie. Uitarea e linistea de pe urma a celor care vor sa uite, si bine fac. “suflete moarte”, pentru posteritate!


  432. lucia

    @pastel
    Un gand special pentru tine! :)
    @Toni
    O bere Timisoreana!Am teleportat-o pe biroul tau! :)

  433. Prieteni, va vad cu placere conversand in Club. Stau intr-un colt mai intunecat si ma bucur de prezenta voastra. Nu ma implic din cauza unui sictir existential care ma bantuie tot mai des, in ultima vreme si ma face antipatic. Probele mele de anduranta au fost bune, intotdeauna. Dar parca, acum, se aduna prea multe odata. Oricum, mi-am luat si incarcatorul cu mine si … m-am pus la incarcat. Sper ca acumulatorul sa fie bun. Nimic nu-i mai de pret decat prietenii.

  434. @lucia, inteleg eu bine, esti acasa … acasa?

  435. Domnu’ Serban
    Nu imi apar comentariile :(

  436. @Theodora, dar eu te vad. Ai mai avut un comentariu la care ti-a raspuns Toni. Au mai fost altele?


  437. pastel

    George,buna ziua1
    Cine este potrivnicul? Ai nevoie de ajutor?
    Toti pentru unul, unul pentru toti!

  438. @pastel de data asta sunt mai multi si chiar daca au chip, alt chip pentru fiecare dintre noi, ei sunt aceeasi si pentru mine si pentru tine si pentru altii.

  439. George, sus inima! Şi paharul!
    Dacă ţi-aş povesti prin ce trec eu, cu ce sistem corupt şi ticăloşit trebuie să mă iau de gât (culmea, după ce l-am moşit!), şi nu de azi, de ieri, sigur ţi s-ar părea că viaţa e frumoasă! Nu a mea, a ta!
    Noroc cu familia.
    Şi cu prietenii. Mai nou, cu special brach, clubberii.
    Şi cu Dumnezeu, normal.
    Nu neapărat în ordinea asta, evident!
    Sunt sigur că, dac-ar fi apucat să citească, Lucia ţi-ar fi teleportat şi ţie un accumulator gata încărcat.
    A propos, la prima citire am înţeles că e vorba de un alt tip de încărcător. Din ăla cu 30 de bobiţe. Sau 6. Sau 10. După caz! După calibru, mai precis.
    La asta mă refer:
    http://www.youtube.com/watch?v=zZANxW4iFnk
    Şi Lucia, got it! Blonda a ajuns. Cam rece, dar bună rău! Cheers!

  440. @Toni, prin ce treci? As vrea sa stiu.

  441. George, să se mai limpezească apele şi te împovărez şi cu ale mele, dacă inisişti să te încarci cu ele.
    Nu-mi place să mă plâng, dar pe umărul uni prieten mă pot sprijini. Sunt sigur!
    Le am puse în vreo trei pagini, dar nu cred că, vorba lui Mihai Stănescu, “Acum e momentul”.
    Ţi le pot emaila, eventual.
    Dar să scăpăm naibii de măcelarul naţiei, să mai putem respira şi noi…
    Măcar puţin…
    Să sperăm că timpul şi-a pierdut răbdarea cu el, nu cu noi! Ar fi culmea!
    Între timp, nu ştiu dacă ai înţeles, dar participăm la o competiţie.
    Se pare că Pastel mă favorizează pe mine pentru promovare, dar nu ştiu ce părere are DNA-ul.
    Aşa că eu nu mă bazez pe pile, mă bazez pe mine.
    Blonda din Banat, recomandată de Luicia, s-a dus de mult, alerga după nordicul ăla cu febră.
    Acum am trecut de la chaser la Pan.
    Nu la Peter Pan, la grecul ăla cu naiul şi cu vinul.
    Roşu.
    Să mă tonifice, pentru competiţie.
    Nu asta din club, aia din piaţă!
    Aşa că intru în cantonament.
    Să fiu în formă!
    Yep!


  442. pastel

    Buna seara!

    Treptat, treptat se adinceste ruptura,
    Guvernarea n-are roade, erodarea le umple gura.
    Cu degetul aratind la altii, ciocul mic,
    Boc mirat ca nu mai poate, el ajunse mai nimic.
    Tinta este acum dreapta, si parca-i spinzurata,
    E trufia si minia lor, care prostia le arata.
    Era prea sus pragul, si greu de atins,
    Dar mai greu este lantul ce si l-au intins.
    pastel

    Daca mai este loc si de-o lectura, mai aduc in club, la vedere, citeva versuri.

    Dimitrie Bolintineanu – Virtutea

    Aceasta lume-i umbra ce fuge si dispare
    Si viata noastra trece cum trece-o sarutare,
    Cum trece o zimbire, cum trece un suspin,
    Ca lacrima aurorei in cupa unui crin.
    Cind ora trista vine pe OM ca sa stramute,
    Ferice-i daca lasa un nume de virtute !
    A gloriii lumina se duce catre ceri;
    Se stnge fara urma; si roze de placeri,
    Si-avere, si marire, tot se risip in vint
    Si naste pentru moarte si pentru mormint.
    Goniti din mare-n mare, ferice cel ce-atinge
    La port cind ale vietii amari patimi le-nvinge.
    Tot ce-a facut in lume sa plinga, sa iubeasca,
    Sa faca rau la altii ca el sa le domneasca,
    Averi stralucitoare si amorul frumusetii,
    Si gloria, TOT, TRECE IN NOAPTEA-ETERNITATII.

    Andrei Muresanu – Omul Frumos

    Frumos e omul, Doamne, când mintea e regina,
    Si simtul ce ca serpe spre rele îl înclina,
    Supus, loial si drept;
    Vârtutea-atunci mareata rasare ca s-o floare,
    De bruma neatinsa la rumena-i coloare
    În fragedul lui piept!

    Pe fruntea lui senina dreptatea straluceste
    Întocma ca s-un soare pe sfera când paseste
    De nori neturburat;
    E crima, se retrage, e sila, se fereste,
    E negura, -o strabate, e nor, îl împarteste
    Si iesa nepatat.

    Frumos e omul, Doamne, cu inimia curata
    Cu floarea constiintei de crime nepatata,
    Sincer, nefatarit;
    Conspire lumea toata, razbata-l orice soarte,
    Închida-l sa nu vaza lumina pân’ la moarte,
    Si iata-l neclintit!

    Arunce-l în deserturi lipsite d-orice floare,
    Pe unde nu s-arata nici om, nici zburatoare,
    Ci serpi veninatori;
    Vârtutea-i va fi scutul s-azilul de scapare,
    Întocma ca si cedrul, cu umbra sa cea mare,
    La oameni calatori;

    Frumos e omul, Doamne, cu generozitate,
    Când iarta pe tiranul ce-apasa p-al sau frate,
    Cu scop d-a-l subjuga;
    Si-n loc sa rasplateasca, cum cere pofta-n lume,
    Dusmana lui lucrare, îi cruta negrul nume,
    Voind a-l îndrepta!

    De ce nu vine, Doamne, a Ta împaratie,
    Când oamenii sa stearga si umbra de sclavie,
    Fiind crestini curati;
    Si-n locu-i sa domneasca dreptatea nepatata,
    Egala-dreptatire si pacea-adevarata,
    Ca între fii si frati!

    S-a facut liniste peste tot. Si la Club si la mine acasa. E vremea sa ma pregatesc pentru miine. Am o zi cu o anticipata activitate mai sustinuta, mai grea, cu finalizare.
    Noapte buna!

  443. @ George Serban
    Am mai scris un comentariu care nu a aparut.
    Ii raspundeam lui Toni ca lucrurile se misca intradevar dar mult prea incet dupa parerea mea si ii spuneam lui Nicole ca ma bucur ca ne-am cunoscut.
    Si mai este o problema. Nu imi apar pingurile pe care le dau in articolele de pe prima pagina.
    Dumneavoastra le vedeti in administrare sau nu intra deloc?
    O seara buna tuturor!

  444. Buna ziua tuturor!
    Unde sunteti dragii mei?
    GS, Lucia, Pastel, Toni, Nicole,Spedy… sunteti bine?

  445. @Theodora, toti suntem prin jur. Mai mult sau mai putin loviti, ca si tine, cautandu-ne locul si linistea. Toti sunt pe aproape, unii tacuti, reflectand la ceea ce au de facut.

  446. Da, Theodora, suntem pe-aici…
    Încă!
    Câtă vreme clubul e deschis non-stop, facem bine.
    Chiar dacă ne chinuim puţin, să dibuim recipientele, până la urmă punem mâna pe ele.
    Să sperăm că şi pe ei!

  447. @Toni, am ales locul asta mai intim sa-ti povestesc ceva dragut, legat de Dorel Sandor. Aparent e un tip fara umor dar nu e deloc asa. Eram in delegatie la Viena, la o intrunire a ONU. Intr-o dimineata, la hotel, la micul dejun, o intalnesc pe Maria, sotia lui Dorel. O cunoscusem la Camera unde venea cu niste proiecte ale Bancii Mondiale. Am schimbat cateva cuvinte, am baut cafeaua si am plecat, fiecare cu treburile sale. In zilele urmatoare, n-am mai vazut-o. Mi-am dat seama ca plecase. Imi vine randul sa plec, imi faceam check-out-ul la receptie si, la un moment dat, vine sefa receptie si-mi intinde un plic din matase de genul celor in care doamnele isi tin trusa de machiaj si diverse lucruri personale. Femeia se scuza, cu delicatete, imi arata pe un bilet numele Mariei, imi spune ca a vazut ca ne cunoastem si ma intreaba daca-i pot da ceea ce isi uitase la hotel. Bineinteles, am acceptat. Ajuns la birou, in Bucuresti, pun mana pe telefon sa-l sun pe Dorel. In timp ce formam, ma trazneste o intrebare. Cum ii spun eu ca trusa de machiaj a Mariei e la mine si i-am adus-o de la hotelul din Viena? Las telefonul si-mi iau un ragaz de o zi, doua sa gasesc o formula convenabila. Dupa doua zile, ma suna Dorel si pe un ton voit iritat ma intreaba … cand am de gand sa-i aduc trusa de machiaj a Mariei. Am dat-o in ras amandoi … Un tip inteligent, studios, plin de farmec. Nu lucreaza pentru oricine. Pentru Basescu a lucrat …

  448. Yep! Chiar am râs. Încă mai râd! Excelentă situaţie, excelentă rezolvare! Parcă te văd, în dilema din care nu puteai ieşi! Tare de tot!
    Să-ţi spun ceva. Când candida, monstrul, mână-n mână cu Tăriceanu, l-am votat cu două mâini!
    Nu cu două voturi, nu.
    Deşi multă lume mă tempera, nu voiam să aud nimic.
    Poate şi pentru că mi se acrise de Năstase şi ai lui ca de mere pădureţe. Pe lângă ăştia, mi se par nişte dulci copii, dar atunci ajunsesem la capătul răbdării.
    În fine.
    Brusc, în clipa în care a îndrăznit să propună dizoluţia PNL, dizolvarea lui în PD şi forjarea unui partid monstru, bazat doar pe cel 65% din sondaje, mi s-a aplecat brusc.
    Adică am avut o revelaţie.
    Singur mărturisea, idiotul, că intenţiona să cucerească puterea abolută, prin alegeri anticipate, adică să aducă pe lume, printr-un avort provocat, un mutant periculos, după modelul FSN-ui şi al urmaşilor săi pe linie genetică (nu-i mai enumăr, de silă), un conglomerat de indivizi aglutinaţi doar de lăcomie şi interese pur individuale, o haită fără doctrină, fără program, fără identitate, fără personalităţi, fără istorie, fără viitor. Doar cu prezent.
    Ceea ce a şi reuşit, sub ochii mei, cărora nu le venea să creadă.
    De pe atunci avea în vedere Mica Adunare Naţională pe care acum ar fi vrut s-o scoată, tot cu forcepsul, din abisul gândirii lui paranoice.
    Din fericire, liberalii au sesizat imediat pericolul şi, de aici încolo, a început scrierea altei istorii.
    Cea a apărării cuceririlor revoluţionare, de popor, cu poporul pentru popor.
    Sună caraghios, dar e pe bune.
    Aici ne aflăm. În faza terminală.
    Nu a democraţiei, a neo-ceauşismului cu faţă, cu mască, de fapt , capitalistă!
    Hai că iar mi s-a uscat epiderma de la falngele distale, trebuie să transpir niţel. Adică să-mi găsesc păhărelul.
    A! Uite-l.
    Pentru victorie!


  449. nicole

    Theo, si eu ma bucur ca ne-am cunoscut. Sper sa ne vedem miercuri si sa avem succes in ceea ce ne dorim.
    Tuturor va trimit urarile mele de bine.
    lucia, sa fie cu noroc salutul tau din Timisoara.
    GS &Co, reusim noi sa-i demolam pe bashisti si sa revenim la normalitate… Nu suntem singuri. Nu suntem izolati.

  450. @Toni, daca in materie de guvernare liberala putem vorbi de la pretul ei (canalia pe capul nostru) pana eficienta, un lucru e sigur. Tariceanu a avut un merit imens. A facut Canalia sa scrasneasca din dinti pana i-au crapat dintii.

  451. Da, cred că l-a îmbătrânit cu 20 de ani!
    Dacă nu cumva de aici i s-o şi trage.
    Că se vede cât de ofticos e paranoicul.
    Îţi dai seama, să nu poată el să-i dea un dos de labă, ca la Ploieşti! Să nu-i poată face nimic, nimic…
    Asta i-a mâncat ficaţii, sigur!
    Şi-ar fi fost suficient ca Tăriceanu să merite tot respectul meu !
    Dar nu e numai asta…

  452. Şi, Nicole, da! Vine biloiul!
    Ştii, ăla din “Repetiţie cu orchestra”, filmul lui Fellini, când, după plecarea dirijorului, exasperat, muzicienii se încaieră, pe viaţă şi pe moarte, şi nu se potolesc decât în clipa în care aud nişte bubuituri teribile, provocate de o mare bilă metalică care demolează biserica în care avea loc repetiţia. Cu ei înăuntru.
    Aşa şi ăştia. Nu s-au potolit, vine biloiul!
    Păcat de biserică…


  453. pastel

    Buna …!

    Domnilor, si eu sint de acor cu voi. Canalia si-a cam facut de cap pe unde a calcat. Si a calcat multi in picioare. El nu a avut niciodata remuscari. Ce ma surprinde, mult si neplacut, este faptul ca nu -l-a descoperit nimeni, ca nu l-a aratat cu degetul, ca a gasit sustinatori si tradatori, pina la virful piramidei.
    Si ma gindesc cu groaza la politicienii din preajma lui, si la sustinatorii, inca fanatici, ai lui, care, toti, sint orbiti sau vor sa fie lui asemenea. Acestia, printri ei si intelectuali bine instruiti, au devenit peste noapte “haitasi” si “vinatori”, ai romanilor oropsiti de Dumnezeu.
    Eu nu am cuvinte de lauda pentru Tariceanu, nu l-am cunoscut ca voi, trebuie sa recunosc ca m-am bucurat in sine cind l-a pus la respect pe individ. Si a facut-o de mai multe ori.
    Mi-e zdruncinata increderea in politicieni, am crezut in ei, m-am agatat scai de niste vorbe frumoase, articulate pe principii, si m-am fript. Iaurtul nu mai este atit de sigur, de cind dovezile vietii au inoculat indoiala sufletului, mintii sanatoase.
    Am fost mereu, din copilarie pna mai de curind, un credul, naiv pina la deziluzie, in mai toate ale vietii, crezind spusele de buna credinta, si inca nu m-am lecuit.
    Nu-mi pare rau ca mai este loc in suflet pentru credinta, poate asa vrea Dumnezeu, la care sper iertarea pentru ratacirea de pina acum.
    @all,
    regret ca puterile nu mi-au permis sa vin mai devreme la intinire, oboseala m-a intins la pat indata ce am ajuns acasa.
    Si voiam sa remarc pentru voi, un articol despre “Un martir, Vasile Voiculescu” si un altul “Mai naste-ma sa mor inca o data” ce vorbeste despre Tudor Gheorghe, ambele din Jurnalul National din 17 mai,2010.

    Si fiindca este tirziu, voi rezuma:

    Vasile Voiculescu

    “Stiu si-o voiesc; aceasta mi-e ultima viata…
    Nu mai renasc de-acuma, caci iata, te-am gasit.
    Deschizi eternitatea: in pacea ei mareata
    Se-ncheie ratacirea-mi, c-un glorios sfirsit…”

    Si Tudor Gheorghe

    (intr-o prezentare fericita, de Dana Andronie)

    “Ea n-are trup, ea e un fel
    De crin cu aer in el,
    Ea n-are ochi, si-n doua parti
    Poarta inele mari de morti…”

    Cu Nana Mouskouri la “scena inchipuita, in mare verva si foarte pornita sa-mi incinte urechile ” imi ingadui sa ma retrag si sper sa gasesc si alte clipe de ragaz linga voi.
    Venisem si eu cind tocmai Toni incheia cu “Pentru victorie!” Si recitind interventiile din 16 mai si de apoi, precum si despre Alexandru Paleologu, cu respect in amintirea lui, patruns inca de glasul lui placut, auzit pe posturi, la televiziuni, am mai intirziat.
    @ Theodora, om bun, ratacit in viata asta grea din zilele noastre, ai vazut tu oi ratacite ?
    Cu putine fapte ne putem infatisa noi lumii ca sa venim in fata, ca sa ne aratam bucuria, clipele de fericire. Cind ma gindesc ca treaz din noapte, cu energia consumata, in spatii in care ochii nu se desfata, acasa ma intorc la o ora destul de intirziata, cu gindul la o cina scurta, la o apa calda si o clipa de amortire, in asteptarea unui ceas de somn, imi dau seama ca repetitia asta de o viata a facut din mine sclavul zilei de miine. Si de ieri si de alaltaieri.
    Scaparea mea linga miezul unei carti si o frintura de poezie, aici pe blog si pe o revista sau un ziar, mai devreme sau la o ora tirzie, este frintura clipei de fericire, a zilei bucurie.
    Si pentru alte momente de sclavie, astept noaptea ca sa treaca, ziua ca sa vie.
    Cu mult drag si prietenie, pentru voi toti si cine ma mai stie…
    pastel

  454. Pastel, tocmai asta spuneam şi eu, în oarecare contradicţie cu conu’ Alecu, a propos de ” intelectuali bine instruiti” care “au devenit peste noapte “haitasi” si “vinatori”, ai romanilor oropsiti de Dumnezeu”, şi anume: calitatea fundamentală a omului nu ar trebui considerată inteligenţa, ci caracterul, educaţia. Inima. În ultimă instanţă, sufletul.
    Cât îl priveşte pe dr. Voiculescu, eu am susţinut întotdeauna că este un scriitor imens, căruia i-a fost amputată creaţia, nu atât prin cenzură, cât prin persecuţii care i-au bocat izvorul inspiraţiei, şi că realismul lui magic are o profunzime pe care fantasticul (a)temporat al lui Eliade nu o atinge.
    Ca să nu mai vorbesc de caracter…
    Sau de “Rugul nestins”…
    Dar nu insist, aş putea bate câmpii o zi pe tema asta.
    Cert e că pe unul îl iubesc, pe celălalt îl apreciez pentru încercarea de sistematizare a “credinţelor şi ideilor religioase” şi pentru ideile interesante din curtea lui Dyonis.
    Despre Maytreyi (premiul Tekir-ghiol, ce vremuri!) am anumite rezerve, mai ales după ce i-am citit jurnalul şi, pe urmă, varianta indiencii…
    În fine, am zis că nu insist..
    Oricum, am o zi cotropită, ca, de altfel, toată perioada imediat următoare.
    Dar n-o să lipsesc din competiţie, nu-mi las eu fotoliul de izbelişte chiar aşa uşor! Nici păhărelul.
    Pe diseară!

  455. Doamnelor, domnilor, buna seara!
    Cum spunea marele Mark Twain , pe la 1890:
    “Ştirea despre moartea mea a fost o exagerare”
    Lucia, te rog sa ma ierti daca m-am adresat intr-un mod nepotrivit!
    Tuturor: un pic convalescent, ca sa zic asa, dar iata-ma, din nou, alaturi de voi!


  456. lucia

    Ma intreb, daca nu mi-am uitat trusa cu farduri la Viena :)
    @nico,@Theo i’m here! :)
    @Augustin
    N-o lua asa de catastrofal!Poti sa-mi zici si patlagica sau dovlecel,dar nu vreau ,ca diminutivul ,sa deruteze lumea :) Ma bucur ca te-ai insanatosit!


  457. lucia

    @pastel
    Cu Nana? :)
    @Toni
    Incerc sa deslusesc maieutica ta….
    @George
    Daca as fi arhitect,,primul lucru ,pe care l-as darama,ar fi zidul construit de mine,in juru-mi…

  458. @Augustin, ma bucur imens ca stirea a fost o exagerare. Desi, lasand gluma la o parte, traim vremuri in care sute de mii de oameni au inceput sa moara … partial.
    Bine ai revenit!

  459. @lucia, bine ai venit! A fost un pic dezordine pe aici

  460. Buna seara tuturor!


  461. pastel

    @Augustin bine ai venit! Sa fie intr-un ceas bun.
    Curaj! Reusim noi sa trecem si de piedicile si capcanele puse de TB si haitasii lui.
    @all, va intimpin cu un salut de bun venit, in aceasta seara, la Clubul nostru. De retinut!
    Avem un titlu de mare valoare si nobila candoare pentru cel mai, si mai mare, consumator de para, de tarie… Titlul, care se atribuie cu onoare, poate fi supralicitat, dar deocamdata organizatorii, mai din economie, mai din zgircenie, si cel mai mult din considerente umane, este un grad relativ superior, a fost botezat, si stropit de buna seama, cu aghiazma, cu supradenumirea de: SUPERSUGATIVA
    Comentarii, comentarii doamnelor, domnisoarelor si domnilor. Veniti si cu propuneri serioase!

    In alta ordine de idei, pe linga Vasile Voiculescu, fie-i tarina usoara, si Tudor Gheorghe, omagiati as spune si bine apreciati in Jurnalul National din 17 mai, 2010, am remarcat, in acelasi ziar, alte doua articole de buna valoare morala si patriotica, a doi scriitori de seama din zilele noastre: “Oameni lipsiti de demnitate” de Tudor Octavian si “Zadarnica inviere a lui Marin Preda” de Adrian Paunescu.

    Tudor Octavian
    “…
    Ii vaduneori, la televizor, pe acesti IMPORTATI LA MINA A DOUA cum se ling pe buze, la modul TRIBAL cel mai jignitor, cind sunt imbolditi sa spuna ca le plac romancele. Si ma simt umilit in propria-mi tara de catre cocetateni.
    …”

    Adrian Paunescu

    “…
    Devenim din ce ince mai salbatici si mai profani. Nu mai exista aparatura in masra sa semnaleze LEGATURILE DE SINGE SI DE NEAM. Au aparut prafuri ieftine, nu numai in farnacii, pentru o rapida spalare a mintilor” …
    ” Pe noi ne preocupa maruntisuril mizerabile ale vietii, tranzactiile cu ticalosia, … cum mai retrogradeaza Romania, din doua in doua trept, ce STRAINI S-AU IMBOGATIT IN COMPETITIE CU BANDITI AUTOHTONI DIN PROIECTIILE MURDAREA ale Guvernului… cu citi sinucigasi se mai lauda moartea.
    …”
    Ziarul de ieri m-a facut sa fiu multumit deplin, pentru destule si trecute deziluzii,
    Va indemn sa cititi! Nu aveti decit de cistigat.

    Vasile Voiculescu – Durerea Neamului

    Nu vin spumos, nici pacura aprinsa,
    Nici blestem furios de Prometeu:
    Eu sint Durerea voastra, necuprinsa,
    Si sint un dar facut de Dumnezeu.

    Din visul vostru ars, cazut gramada,
    Din dorul, astazi zgura si taciuni,
    V-am mai ramas doar eu, o grea plamada-
    Amestec de silitra si carbuni.

    Nu sint vulturul filfiind in cusca,
    Nici racnetul de leu izbit in piept,
    Ci sint un pumn de pulbere de pusca,
    Ce, sub tilindra, muta stau si-astept.

    Un pumn de iarba, care doarme parca
    Pe fundul sufletelor tuturor,
    Dar forta mea cumplita va incarca
    Ca pe-o unealta aspra de omor.

    Infricosata pulbere-i la pinda:
    De-o scapara scinteia dedesubt,
    Va narui o lume sub osinda,
    Atita foc si para-n mine-am supt.

    Va fi un fum un vaier si-o LUMINA…
    Detunetul la ceruri va urca
    Si neamul tot
    zbucni-va, ca o mina…
    Scinteia minioasa de-ar pica!…

    Dar pin-atunci pastrati-ma curata
    In fund de suflete, la adapost;
    Sa nu ma ude lacrima vreodata,
    Sa nu-nmuiati naprasnicul meu rost.

    Sa stau acolo muta si-nghetata,
    Din scrum de vis urgia sa-mi incheg
    Un pumn de pulbere infricosata
    In care zace TRASNETUL intreg.

    Vasile Voiculescu – Nu sunt singur

    Obarsiile-izvoare
    ma mai leaga. Nu sunt singur.
    Mi-a crescut pe camp o floare,
    unde sunt, sa nu fiu singur.

    Jaruri sfinte, nor fierbinte
    trec pe cer, sa nu ard singur.
    Inimi bat, se spun cuvinte,
    pe pamant sa nu cant singur.

    Umbra-alaturi ia fiinta,
    unde merg, sa nu merg singur.
    Neguri vin din nefiinta -
    ¬marturii ca nu sunt singur.

    Vulturi din robie scapa
    si se-nalta; nu lupt singur.
    Cade in abis o apa,
    in adanc sa nu cad singur.

    Focuri sunt si a credinta.
    Acest gand cat mai palpita
    schimba moartea-n biruinta:
    nu sunt singur, nu sunt singur.

    Sa nu ramina singur, sa nu ramina in uitare, sa-l admiram acum cin el nu este, cind altii ca el nu mai sint, cind noi traim din greu la fel cum el a fos un martir al vremurilor sale.
    Cu drag si credinta ca nu este zadarnic!
    pastel


  462. lucia

    Pai…vad! :)
    Am condus pe coasta de vest ,unde ploua demential.Sunt obosita,dar mi-era tare dor de voi,asa ca am intrat… :)
    Unde e doamna Verona?Gala,Cody?…ca pe spedy si nicole i-am zarit pe fb… :)


  463. pastel

    @ lucia, bun venit!
    @ Theodora bine te-am regasit!

    Va pup si noapte buna!


  464. nicole

    Buna seara! :)
    lucia, ti-am simtit lipsa
    Augustin, :) astept “reteta”… :)

    GS, Toni, Pastel, ne vedem maine?


  465. lucia

    @pastel
    Nu suntem singuri.Si ,in aceasta supapa,construita virtual,suntem cateva minti pe care le-a adunat la un loc,ceva ,mai mult ,decat simpla empatie.

  466. @pastel, ma intreb daca toti cei care au scris cuvintele frumoase pe care le citim impreuna, ar fi scris in aceste zile, cum ar fi sunat versurile si proza lor?

  467. @nicole, da!

  468. Da, good times are here again!
    Se cunoaşte că avem meci mâine.
    Deşi sunt frânt, sper să nu întârzâi prea mult.
    Dar eu am o mică rezervă în legătură cu sindicaliştii…
    Tot aştept un apel de rezonanţă istorică, istorică în sensul istoriei recente, inspirat din marea demonstraţie făcută, la apelul celor trei lideri, cei trei “C”, Câmpeanu, Coposu şi Cunescu, pentru a protesta împotriva transformării CFSN în partid mamut şi a participării acestuia la alegeri.
    Atunci au făcut ordine IMGB şi minerii, acum pe cine se mai pot baza?
    Că se citează, pe blogurile lor, nişte texte incredibile, în care comandanţii sunt autorizaţi să-şi împuşte subordonaţii care refuză să tragă la ordin!
    Oare ce ştiu ăştia şi refuză să ne spună şi nouă?!
    Mă rog, nu c-ar conta!
    Aşa că astă seară mi-e că pierd puncte în cursa pentru promovare…
    Nu de alta, dar nu vreau să pierd prin neprezentare. Mâine!
    Totuşi, rămân la părerea mea.
    La Cotroceni! La Cotroceni! La Cotroceni!

  469. George, as vrea sa-ti pun vreo 2 intrebari mai personale. Imi dai un mail?

  470. Fraţilor, am 300 de poze de numa-numa, cum fac să le vedeţi?!
    De la miting, evident!

  471. @Toni, dar unde le ai, frate? Da-ne un link, ceva … Nu stiu ceilalti mitingisti cum sunt dar eu am avut ora sexuala cu lenea. De fapt, ea, lenea a avut cu mine. Am facut si eu ceva filme. Mi-a scapat sprint-ul lui Hoara care a fost traznet. Omu´ scoate sub 11 sec/100 m. E bun, ce mai?! Pacat ca si vorbeste!

  472. Eu am fost degeaba acolo?
    Toni draga tu care esti? Am vorbit cu tine?
    Vreau si eu sa vad pozele.
    Mi-a spus Alexandru ca a fost si Manuel care scrie pe Atitudini.
    Sunt cumea!
    Deci v-am vazut dar nu stiu care sunteti.
    Pe domnul Serban si pe Cody i-am recunscut din poze.
    Nici pe fete nu le stiu desi am vorbit cu ele. Am inteles ca au fost Adelina, Ela si Ioana.
    Pe Nicole o stiu de saptamana trecuta.
    Noroc ca a fost ea indrazneata.
    Ma gandesc la o prostie. :D
    Daca organizeaza Base o contramanifestatie?
    Ca la mintea lui…..

  473. @Theodora, ar organiza si Basescu o manifestatie dar vrea si el cu politisti si nu stie de unde sa-i aduca. Udrea i-a promis ca-i aduce niste politisti din Trinidad-Tzobago. Dar n-o vad in stare!


  474. lucia

    Haideti,vrem pozele!Fauriti istorie.Orice are un inceput.Ati inceput bine.Imi pare rau ,ca am fost departe.


  475. pastel

    Buna seara!
    Regret ca nu am putut veni si eu la protest. Pentru mine a sta in picioare mai mult timp a devenit obositor din cale afara. Treaz de la ora 5,30, prezent la slujba dimineata, si tracasat de activitatile de la seviciu, unde nu toate merg cum trebuie, unde informatiile sau tehnologiile aplicate, le mai explici de nu stiu cite ori, desi sint scrise si clare, unde necunoasterea creaza probleme si poate aduce prejudicii, m-am implicat si nu am mai avut timp sa ma gindesc la protest. din societatea unde lucrez au plecat pentru 2 ore, incepind cora 10,00 o parte din sindicalisti. Nu s-au mai intors, voi afla mai multe amanunte de la ei mine dimineata. Am vazut ceva la Realitatea Tv.
    Parca totul e zadarnicie. Nimic nu se mai leaga. acasa, la fabrica, pe strada. Desi se vorbeste mult si la fel se si promite, constat acum la o distanta de cel putin 40 de ani, ca este posibil sa ramii singur intr-o actiune la care mai inainte de momentul imlinirii aveai multi sustinatori. Spuneam ca nu mai am putere sa stau, sa rezist in picioare acum cind astept pensionarea, dar in anii cind carnea se scumpea de la 20 de lei la 27 de lei, tinar fiind, in fata a sute de oameni din atelier, crezind ca oamenii care pina in urma cu cca o ora erau de partea mea, incurajidu-ma sa vorbesc, am ramas sigurul vorbitor, dar si singurul apostrofat de oamenii de partid, ca fiind provocator.
    Evenimentul a avut urmari, a doua zi am dat explicatii, in scris, cu lamuriri asupra tintei avute in cuvintul meu. A fost un moment in care mi-am dat seama cit de naiv am fost sa ma sprijin pe multime. Teama lor, inconstienta mea, au facut victima fiinta mea. Eram trecut cu vederea la acordarea categoriilor de salarizare, la inlesnirile pentru locuinta. Eu mi-am cumparat locinta in timp ce altii, cu situatii mult mai bune , au primit apartamente cu 2 sau 3 camere, pt. locuit cu chirie (dupa Revolutie le-au cumparat pe 2-3 salarii).
    Au mai fost si altele. Altadata poate voi mai pune de-o poveste, reala, cu urmari mai grave.

    @ Nicole, imediat dupa ce incheiasem comentariul ultim de ieri, am vazut intrbarea ta. Nu puteam sa promit, stiind ca am programat niste activitati la care nu participam singur, alte persoane fiind si ele legate de prezenta mea.
    Apoi, la protestul de azi, nu eram si noi organizati ca sa putem avea impreuna o intilnire, o vorba de spus, o gluma pe seama puternicilor zilei sau o injuratura mai diplomata, subinteleasa pentru boc cel mic.
    Cu alt prilej, daca ne ajuta Domnul, chiar doresc sa ne adunam la o cafeluta, la o suieta organizata.
    @ Toni, tu trebuie sa fii premiat. Eu chiar am de gind sa vad pozele si sa sacrific palinca. Impreuna cu George si cu prietenii disponibili, 13 picaturi de pipeta pentru mine si restul pentru toti, consumam vechitura de palinca, necazul din camara mea.

    Mihai Eminescu – Ce-ti doresc eu tie, dulce romanie?

    Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
    Tara mea de glorii, tara mea de dor?
    Bratele nervoase, arma de tarie,
    La trecutu-ti mare, mare viitor!
    Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul,
    Daca fiii-ti mindri aste le nutresc;
    Caci ramine stinca, desi moare valul,
    Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

    Vis de razbunare negru ca mormintul
    Spada ta de sânge dusman fumegind,
    Si deasupra idrei fluture ca vintul
    Visul tau de glorii falnic triumfind,
    Spuna lumii large steaguri tricolore,
    Spuna ce-i poporul mare, romanesc,
    Când s-aprinde sacru candida-i vilvoare,
    Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

    Ingerul iubirii, ingerul de pace,
    Pe altarul Vestei tainic surizind,
    Ce pe Marte-n glorii sa orbeasca-l face,
    Când cu lampa-i zboara lumea luminind,
    El pe sinu-ti vergin inca sa coboare,
    Guste fericirea raiului ceresc,
    Tu il stringe-n brate, tu îi fa altare,
    Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

    Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
    Tinara mireasa, mama cu amor!
    Fiii tai traiasca numai în fratie
    Ca a noptii stele, ca a zilei zori,
    Viata în vecie, glorii, bucurie,
    Arme cu tarie, suflet romanesc,
    Vis de vitejie, fala si mindrie,
    Dulce Romanie, asta ti-o doresc!

    Alexandru Macedonski – Nimic, nici chiar speranta…

    Nimic, nici chiar speranta în suflet nu mai cânta
    Când mut e viitorul si aripa ti-e frânta…
    Departe lasi în urma al visurilor rai…
    Si lacrima, chiar dânsa, când pica pe hârtie,
    E rece ca înghetul din inima pustie
    De florile din mai!
    Nimic, nici chiar speranta în ochi nu licareste
    Când ziua dupa ziua bolnava se târaste…
    Si poate ca sa fie de aur cerul plin,
    Si poate s-aiba stele albastra adâncime,
    Verdeata noua, câmpul, padurea, -ntunecime
    Si râul alb, — suspin!
    Nimic, nici chiar speranta în groapa dupa tine
    Atunci nu mai voieste sa vie, — si nu vine!…
    Si poate ca sa fie orice dupa mormânt:
    Dreptate omeneasca facuta unui nume,
    O viata viitoare, si-n tainica ei lume
    Noi aripi, — nou avânt!

    Am pus aici de fata, fara teama de a fi in dezacord cu cititorii, si nici cu intentie de a schimba in Club buna dispozitie, citeva versuri care au reusit sa ma copleseasca pe mine. Si ata data dar si astazi cind am dat de ele.
    Eminescu de neegalat iar Alexandru Macedonski parca e prezent printre noi.
    Din toata inima va doresc multa sanatate si multe clipe de bucurie! Noapte buna!

  476. Eu nu stiu ce face Toni! Intai ne atzatza (cu ¨z¨) ca are poze si dispare cu ele

  477. @pastel, ai fost sau n-ai fost la mitingul de protest, e altceva. Dar cu ce ai postat in seara asta chiar m-ai uns pe inima.


  478. nicole

    Pastel, merge si cafeaua. :) Cu miere!!! :)))
    Ce spuneti de poze? Unde? Cand?
    Stiti ca sunt curioasa…
    :D
    GS, am auzit ca niste “neni” au estimat 15000 participanti la protest!!!! Diferenta mare intre 15000, 35000 si 50000. Tind sa-l cred le Petre Roman. :)
    Urmatorul protest trebuie sa fie la Cotroceni.

  479. @nicole, la Cotroceni, digur. Mai ales ca ai vazut macaraua. Incercau sa mute guvernul sub ochii nostri :)


  480. gala

    Cum de n-a mai fost nicio conferinta de presa a chiorului,dupa mitingul de azi?!?

  481. @gala, a cazut pe gandurile … N´tzcai

  482. Păi asta spun, că nu ştiu cum să le arăt!
    Câteva le-am pus la mine, dar mă pricep să le pun pe toate.
    Cum să fac? Aceasta era întrebarea.

  483. If you please!


  484. lucia

    Pune-le pe fb.

  485. Hoară a trecut, alergând, la 1m. de mine.
    Nu aveam nici un ou, şi abia făcusem o poză, în două secunde a dispărut şi l-am ratat.
    Oricum, eram atât de uluit văzându-l cu vestă albastră de “Alma Mater” că, oricum, n-aş fi apucat să apăs pe trăgaci… Asta, pe declanşator.
    A fost ceva ireal, pe bune.
    Hoară să ţipe contra guvernului, a preşedintelui, a oricui!
    Ce-i drept, alerga în culoarul din garduri metalice populat cu jandarmi, nu ar fi fost uşor de apucat.
    Totuşi… Ce ocazie!

  486. @Toni, pe FB daca vrei sa-ti deschizi un cont sau pe picassa unde iti faci doar o inregistrare in care iti postezi pozele pe care vrei sa le vada si prietenii

  487. @Toni dar ai vazut ce bun e la sprinturi. Cred ca la ¨suta de metri¨ il ia si pe Boc care face si sala.

  488. @Toni, cred ca ar putea fi o noua proba olimpica: ¨proba de 100 m cu sindicalisti in spate¨

  489. Adică să fac (!) ce.am vrut să evit…
    OK, o fac(!)!

  490. Na, că am conf fb. Ce fac cu el?!
    Cum bag pozele?!

  491. @lucia, tu esti specialista in FB. Explica-i lui Toni cum incarca pozele sa le vedem si noi.

  492. @Toni, daca ai cont pe FB, cere-ma sau ofera-mi prietenia ta. Sau daca nu-s genul tau, incearca cu lucia. Altfel nu te putem indruma

  493. Fac şi eu ce pot.
    Prima tentativă a eşuat.
    Reiau, ce să fac.

  494. Chestia asta cu cerutul prieteniei nu mi s-a mai întâmplat dintr-a şasea… Sau, ca să fiu mai precis, atunci a fost prima. Ultima… cred că printr-a unşepea…
    Şi nu eu o ceream, mi se cerea! Prietenia.
    Naiba ştie, cred că mă întorc în timp!
    În orice caz, v-o cer!
    Deşi credeam că am trecut de faza asta!
    În fine, sper să fi reuşit.
    Deşi mi-a spus că am ratat upload-ul, parcă se vede ceva.
    Dacă poate intra cineva, să-mi confirme…
    Dau o pară, de la Lucia, normal!
    Hai, că cheser-ul îl dau eu!
    Acum public volumul doi, că nu intră decât 200 de foto pe album.
    Mai vorbim.
    Să ştiţi că ţin minte unde-am lăsat sticlonţul!

  495. Sau nu. Naiba ştie. Vedem mai încolo…


  496. lucia

    Buna dimineata!
    Beau o cafea si plec,la o televiziune sa le fac cafele.
    @Toni
    Ce-i asta?Ai intrat pe contul meu fb?


  497. nicole

    Buna dimineata! :)

  498. Deci putem sa vedem pozele pe Facebook?


  499. lucia

    Fratii mei!Care-l puteti opri pe Toni,sa nu mai imi faca public contul fb???
    MOSSAD,CIA,KGB,sau cine naiba,l-au ajutat sa-mi sparga contul si sa-l faca public?Nu ca as avea ceva de ascuns…

  500. @Toni, ne-ai … molestat Facebookurile, mie si luciei :)))))))))

  501. A iesit rau :(

  502. @Theodora, ce a iesit rau?

  503. @Toni, vrem pozele!!!

  504. @ George
    Ai primit mailul meu?

  505. Ştiu că sunt ca un elefant într-un magazin de porţelanuri, când e vorba de net, dar pozele se pot, în fine, vedea aici.
    Adică acolo. Unde scrie mai sus.
    Mă duc să mă-mbăt!
    Că aici, în club, risc suspendarea, deci promovarea, deci titlul!
    Să-mi confirme şi mie cineva că funcţioneşte link-ul.
    Ar fi vorba de vreo 260 de poze, plus-minus 5.

  506. Nu cred că e bine cum le-am pus şi le-am semnalat, dar nu mai am nervi s-o fac corect.
    Mai ales că habar n-am cum!
    Mâine e altă zi.
    Azi e o altă sticlă!

  507. @Toni, azi ne facem manga in mod judicios. Maine ne ocupam de poze. Ai vreun sarbatorit, maine?

  508. @Augustin, l-am primit dar n-aveam informatii. Nu e iminent, s-a amanat. Te tin la curent in timp util.

  509. @Toni, cand apas pe linkul acela, imi apar doua optiuni. Prima ar fi sa ma uit ca prostu´ la propria mea fotografie ceea ce este contraproductiv. ma detest :) Alta optiune ar fi in partea stanga o domnisoara care imi cere prietenia cu un scop care mi-e teama ca imi va strica mapa profesionala.

  510. Corect. Judicios e corect.
    Am, dar nimic grav.
    Mama era Elena, tata Constantin…
    Mai am câţiva, câteva, să fiu mai exact, dar o rezolv prin telefon.
    Acum, când apăs pe link-ul de mai sus, mie îmi apare pagina cu albumele foto.
    Naiba ştie, poate mâine să se mai ridice ceaţa.
    Acum am închis ventialtorul.
    Şi-am deschis…
    Nu spun ce-am deschis.
    Dar, cum ziceam, e corect.
    Judicios e corect.
    Mangă e perfect!


  511. nicole

    Pe adresele puse de Toni ajungem fiecare la fotografiile noastre din FB :) Nu a desconspirat nimic :))) ! Doar FB mai face glume…
    Toni, trimite cerere pe FB si intram la tine in pagina sa vedem pozele.
    Primele link-uri ne trimiteau sa incarcam fotografii. :)
    Nu-ti face probleme, eu chiar sunt afona la informatica. Tu ai reusit sa faci si blog. :)

  512. @nicole, asa, invata-l ca ne-a violat. Cred ca are instincte latente de hacker :)))))


  513. nicole

    GS, FB joaca feste cand vrea omul sa trimita linkuri. :D
    Se sperie Toni. L-am descoperit la lucia si am trimis adresa lui :D
    :D Stai sa mai exerseze sa vezi ce super hacker devine :D
    Toni, ti-am trimis cerere pe FB :)


  514. nicole

    GS o cafea cu miere sa poti fugi de orice melancolie? :)
    Zambeste, ne sta bine in violet. :)


  515. lucia

    Uff!Sa vedeti voi,ce greseala am facut.O sa-l pierdem pe Tony,ca si pe Spedy,prin cotloanelew facebook-ului.
    Pe Pastel nu l-a vazut nimeni?

  516. @lucia, sper ca Pastel sa fie bine. Daca nu cumva si-a comandat si el un proiect de fb :) Dar Toni n-are nici o vina. Noi l-am impins in bratele ispitei ;)

  517. @nicole, nu stiu ce a fost in capul meu? emotie … am filmat elicoptere, macarale, oameni strigand, mai putin pe noi


  518. nicole

    :D
    pastram misterul…
    :)))

  519. In sfarsit, … m-a cerut Toni! Pe FB, bineinteles!


  520. lucia

    …io muncesc pe fb,sa-i recomand prieteni lui Toni,si cred ca asta-i manga deja..:(

  521. Nici să se facă mangă nu mai poate omul cu face book-ul ăsta!
    Am primit o grămadă de chestii legate de fb, sper să nu fac vreo prostie.
    M-am gândit şi eu că vă priviţi în oglindă şi daţi vina pe mine, dar nu ştiam cum se poate explica, să mă creadă cineva că sunt nevinovat.
    Când am zic că e ceva diabolic, nu m-aţi crezut!
    Sau o fi îngeresc, să mă ţină departe de păhărel?!
    Nu mai prididesc cu răspunsurile, dar nu ştiu da ce folosesc.
    Paharul ştiu la ce foloseşte, dar la ce-mi foloseşte?
    Mai foloseşte ceva la ceva?!
    Ce Face Book!
    Killer Face Black Book! Asta e!

  522. Asta cică e sensul prieteniei!
    Aruncă-l în baltă să vezi dacă ştie să-noate!
    Ei bine, nu ştiu!

  523. @Toni, nu-ti face griji! Eu nici acum nu m-am prins cum merg toate pe FB


  524. lucia

    No!
    Acuma,dupa ce ai dat cateva accepturi,intra pe home si zi si tu ceva!Sau scrie-le celor acceptati un mesaj!Sau uita-te la pozele lor.

  525. Sunt o grămadă de prieteni ai Luciei, cred, pe care i-am declarat şi eu prieteni, deşi habar nu am cine sunt ei şi care, probabil, vor primi o invitaţie automată de la mine, despre care nici nu ştiau că exist.
    Nu mai spun că sunt persoane despre care ştiu cine sunt, dar nu cred că e cazul să le propun eu să fim prieteni! Mi se pare indecent!
    Până la urmă, tot diabolică e maşinăria asta!

  526. Bineeee, Lucia…
    Te ţin minte. Rău de tot!
    Pune bine butoiaşul ăla, o să ai nevoie de el, să ştii.
    Maramureşul nu-i chiar aşa departe cu crezi tu!
    George, eu nu m-am prins încă cum merge măcar soneria de la uşa fb-ului!
    Nu mai vorbesc de cheie!


  527. lucia

    @Toni
    Fii linistit.Eu te-am recomandat,iar ei iti vor cere tie acceptul ,daca vor.Am ales dintre prietenii mei bloggeri,oameni cu preferinte politice asemanatoare cu ale tale,persoane cu conversatie inteligenta..no..nu-i bine?

  528. @Toni si eu te-am recomandat! Garantat GS :)


  529. nicole

    :)
    Am citit mesajul tau si te descurci foarte bine. La fel mesajele din paginile prietenilor :)
    GS, lucia, sa-i lasam lui toni cafea pe masuta ca probabil se la invarti pe FB toata noaptea… :D


  530. nicole

    Augustin!!! Am trimis cerere pe FB! Sa nu spui ca trebuie insotita de o sticla de para.
    :D

  531. @nicole, cred ca e o idee buna. Dar stie rostul, se serveste singur :)


  532. lucia

    @nicole
    Buna sugestia!il recuperam dimineata! :)


  533. pastel

    Bine v-am gasit!
    Am patruns miezul intrebarilor. Prezenta este mai productiva, mai agreata decit lipsa. Stiu si eu din proprie experienta.
    Am venit mai tirziu, nu stau mult. Toni are de furca. Iar eu il incurc mai mult. Doar asa as putea sa-l mai incurajez, cu vechitura din camara. Cu toiul sa cinzeaca, ca pipeta este depasita. N-am inteles treaba cu butoiasul, din fag, din dud, ca nu vad, nici nu aud. Oferta cine o are ? Lucia oare?
    Acum sa va spun cum e OMUL.

    Andrei Muresanu – Omul Frumos

    Frumos e omul, Doamne, când mintea e regina,
    Si simtul ce ca serpe spre rele îl înclina,
    Supus, loial si drept;
    Vârtutea-atunci mareata rasare ca s-o floare,
    De bruma neatinsa la rumena-i coloare
    În fragedul lui piept!

    Pe fruntea lui senina dreptatea straluceste
    Întocma ca s-un soare pe sfera când paseste
    De nori neturburat;
    E crima, se retrage, e sila, se fereste,
    E negura, -o strabate, e nor, îl împarteste
    Si iesa nepatat.

    Frumos e omul, Doamne, cu inimia curata
    Cu floarea constiintei de crime nepatata,
    Sincer, nefatarit;
    Conspire lumea toata, razbata-l orice soarte,
    Închida-l sa nu vaza lumina pân’ la moarte,
    Si iata-l neclintit!

    Arunce-l în deserturi lipsite d-orice floare,
    Pe unde nu s-arata nici om, nici zburatoare,
    Ci serpi veninatori;
    Vârtutea-i va fi scutul s-azilul de scapare,
    Întocma ca si cedrul, cu umbra sa cea mare,
    La oameni calatori;

    Frumos e omul, Doamne, cu generozitate,
    Când iarta pe tiranul ce-apasa p-al sau frate,
    Cu scop d-a-l subjuga;
    Si-n loc sa rasplateasca, cum cere pofta-n lume,
    Dusmana lui lucrare, îi cruta negrul nume,
    Voind a-l îndrepta!

    De ce nu vine, Doamne, a Ta împaratie,
    Când oamenii sa stearga si umbra de sclavie,
    Fiind crestini curati;
    Si-n locu-i sa domneasca dreptatea nepatata,
    Egala-dreptatire si pacea-adevarata,
    Ca între fii si frati!

  534. De la recuperate!
    Sau de la Obiecte Pierdute!
    Norocul meu că pleacă toată lumea şi rămân singur cu para.
    În fine!

  535. @pastel, chiar ne intrebam, mai de vreme, daca ai vreo problema. Ai fost ocupat? Interesant! Trebuie sa recunosc ca nu l-am citit pe Andrei Muresan. Ma bucur!


  536. pastel

    George, m-am oprit un pic la 2, unde vorbeai de emotii, de schimbarea slabiciunii, iarToni a completat fericit comentariul, rezultind un tablou al apropiatei nevoi de pe la noi in tara. Ma bucur ca te-ai oprit un pic macar si la Andrei Muresan. Eu l-am intilnit pe Blog. Cineva l-a citit si l-a popularizat.

  537. @ GS
    A iesit rau incercarea lui Toni de a pune pozele pe Facebook.
    Cineva zicea chiar de molestarea conturilor… :D
    Lucia suspecta MOSSADUL ,CIA si KGBUL si cand colo era TONI al nostru. :)
    Sa ma recomande si pe mine cineva.
    VREAU SI EU SA FIU PRIETENA CU TONI PE FACEBOOK.
    VREAU SI EU SA VAD POZELE

  538. Gata am reusit sa intru pe contul lui Toni. :)
    Nu are nimeni poze cu noi?
    Parca a facut Epistole poze cu grupul?

  539. Theodora, nu mă deconspira. Nu vreau să fiu racolat, n-am făcut-o din pricepere, dimpotrivă.
    Dar văd că te-ai descurcat şi tu, aşa că suntem chit.
    George, nu degeaba “Răsunet”-ul lui Andrei Mureşan a devenit Marseileza românilor, vorba lui Bălcescu, care nici nu bănuia că e profet când a spus-o!
    Oricum, aia generaţie!
    Gheorghe Asachi, Anton Pann, Vasile Cârlova,
    Ion Heliade Rădulescu, Cezar Bolliac, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri Andrei Mureşanu…
    La ei se închina Eminescu, în “Epigonii”.
    Uluitor cum, într-o generaţie, s-au pervertit atâtea idealuri, ca să nu mai vorbim de morală…
    De fapt, ce mă mir.
    De-atunci tot aşa o ţinem.
    Într-o pervertire…
    Aş posta Epigonii, dar sunt sigur că toată lumea o ştie pe de rost, aproape.
    Merită s-o recitim.


  540. pastel

    Toni, intre multele carti pe care le mai am in casa nu am avut niciuna de Andrei Muresan. Cind l-am descoperit, am poposit cu placere pe versurile lui.
    Nu-i cunosc opera. Spre rusinea mea multe din cartile scriitorilor si poetilor cunoscuti, DAR SI VALOROSI, nu le-am cunoscut. Cartea tehnica mi-a rapit mult timp. Dar si alte multe din viata.
    Bucuria pe care o incerc, acum la anii mei, recitind sau citind unele carti , este ca o regenerare a intregului meu. Numele amintite si altele cunoscute si mie si tie, dintre autorii romani, ai anilor tineretii, imi sint cunoscute, operele lor, macar in parte, cele mai importante sau mai cunoscute (editate si accesibile la pret ). In casa parintilor, a bunicului, erau citeva carti crestin -ortodoxe, biblia, si alte citeva carti de povesti si basme. Biblioteca scolii, odata cu inceputurile invatarii cititului, era accesibila din cind in cind, iar indrumatorul meu, invatatorul, avea alte preocupari.
    Citeam cind nu aveam treaba, seara tirziu sau dimineata devreme, la lampa cu gaz, nr.12. Cred ca eram prin clasa a III-a, cind am citit “Tinara Garda” si “Povestea unui om adevarat”. Pe linga ele era loc si de Nada Florilor, Valea Frumoasei, Fratii jderi, Povesti si basme, ale lui Greanga si Slavici. Si inca altii. Mai tirziu prin clasa a IV-a au aparut si “Insula misterioasa” si alte carti de poezie. Fiindca retineam foarte usor versurile, la scoala, la serbari, recitam poezii frumoase din Eminescu, de obicei de intindere mare, si, in aceste momente amutea sala, deobicei zgomotoasa. Invatatorii, sot si sotie, atentionau publicul din sala, cereau sa se pastreze liniste, imbujorat si transpirat, cu emotii, aproape timid, incepeam poezia, apasam pe ultimul cuvint, accentuam, corect, rimele, uitam de asistenta.
    Azi regret ca putine versuri mai recit din memorie, ca nu am retinut din versurile intocmite de mine, ca nu pot sa fiu ca tatal meu care la virsta de 65-70 de ani recita poezii din cartile de scoala, unele despre rege si multe din cartea de religie.
    Bucuria de acum, cind ma antrenez cu voi, cind aduc ce mi se pare placut si frumos, versuri, uneori si citate, e traita din toata fiinta mea. Are alte valente in mintea mea, acum descopar alte valori, alte frumuseti ale expresiilor intilnite, ale nuantelor si jocurilor de cuvinte voit puse in poezie de autori.
    Lectura pe indelete si comparata ma schimba, ma emotioneaza, ma transpune.
    Nu mi se pare ca Epigonii nu ar putea stirni pareri si pareri. Ar fi un prilej de schimbare de pareri.
    Maturizati am avea ce spune, am chema si pareri autorizate sa ne dumireasca, sa inlesneasca apropierea de adevarul autorului, desi si aici e loc de disputa.
    Cu bine, pe mai tirziu!


  541. pastel

    Toni, “M-am facut baiat mare”, era un raspuns care a stirnit zimbetele copiilor care nu stiau ce citesc, de si rizind le repetam.

  542. @Theodora … daca n-am spus-o, o repet :) Toni are stofa de hacker.


  543. lucia

    Seara buna ,George!
    Suntem singuri? :)

  544. @lucia, buna seara! Vine ploaia si furtuna pe aici. Asa ca vor veni sa se incalzeasca la Club


  545. nicole

    :))))
    Mai este cafea?
    Am venit si eu sa vad ce mai spuneti. :)
    Ne plimbam pe FB ca valurile marii, ne intoarcem in club sa gasim energie…
    :D
    Blogurile ne asteapta.
    :)

  546. Parca nu mai am putere si rabdare.
    As vrea sa se termine odata.
    Eu astept demult. Parca din 2000.
    Desi nu beau alcool de obicei, promit sa ma imbat cand invingem.
    Nu stiu cum sunteti voi dar eu ) nu mai am stare.
    Simt schimbarea… simt victoria.
    Am simtit ceva si in decembrie dar… a trebuit sa faca prostanacul o PROSTIE cat el de mare ca sa ne termine pe toti.
    O seara buna tuturor!


  547. lucia

    Nico,Theo,George,votati-ma pe fb,ca daca castig ceasul il vindem si facem un chef pe cinste :)


  548. nicole

    Eu cred ca am votat… Trebuia sa dau “like” , nu?
    Intreb si eu ca sunt destul de incurcate cararile FB.
    :)

  549. @nicole, cred ca exista, deja, persoane care locuiesc si traiesc doar pe FB. :) Banuiesc ca vor aparea si maternitati

  550. @Thedora, astia nu pleaca … pe cale pasnica. Nu-s tampiti cand stiu ca sub ei colcaie catusele.


  551. pastel

    @ all,
    Buna seara!

    O liniste inainte de furtuna?
    Sufletul e mic dupa minciuna,
    El este atunci, mereu, mai mare,
    Cind pe cer Soare stralucitor apare.

    Prea multa tacere cu linistea de pe urma,
    Intoarse ginduri repede se sfarima,
    Puterea lor ramine trista la intrare,
    Intuneric se aduna, astrul zilei cind dispare.

    pastel (21.mai, 2010)

    Alexandru Macedonski – Strigatul inimii

    Avânta-te, suflet, prin dulce cântare
    Si spune la lume, când este tradare,
    Ca s-o desteptam!
    Caci dulcea-ne tara tradata greu este;
    Române, la arme! Poetu-ti da veste,
    Cu toti sa luptam!
    Învinge-vei oare? Nimic nu retine
    Torentul ce curge si spre mare vine,
    De însusi împins.
    Zdrobeste odata si lantul sclaviei,
    Iar dupa-aceea te da bucuriei,
    Când tu ai învins!
    Vezi cine-n tacere, pumnalu-si gateste!
    Vezi sub aste roze c-aspida-si târaste
    Un corp veninat,
    D-aceea acuma, la arme, române!
    Nimic decât lupta, alt nu-ti mai ramâne,
    Când esti oprimat;
    Când legea cea sancta vedea-vei calcata…
    O lege prin lupte ce fu proclamata!…
    Nu! Nu vei tacea;
    Sub stindardul tarii, cu toti ne vom strânge;
    Calcatorii legii vor zace în sânge;
    Ne vom razbuna!
    Române, -ti trebuie, spre a te conduce,
    Un cap unde mintea, mai mult va straluce,
    Si tu-l vei gasi!
    Un om ce renunta la tot pentru tara,
    Nu unul ce este o cumplita hiara
    Când poate zdrobi!

    Alexandru Macedonski – Oh!Suflete Orb

    Oh! suflet orb m-absorbi întruna
    Si nu ma vezi, nici nu m-auzi,
    Ramâi, cu ochii morti si cruzi,
    Si reci, mai reci de cum e luna.

    Veghez asupra-ti totdeauna…
    Visez, vibrez si nu m-auzi,
    Ramâi cu ochii morti si cruzi,
    Si sunt arcus, — si nu esti struna.

    Si reci, mai reci de cum e luna
    Sunt ochii tai si morti si cruzi,
    Si nu ma vezi, nici nu m-auzi,
    Si sunt arcus, — si nu esti struna.

    Iar suflet orb m-absorbi întruna,
    Te simt, te-aud, si nu m-auzi,
    Si ochii tai sunt stinsi — si cruzi,
    Si reci, — mai reci de cum e luna.

    Wiliam Shakespeare – Sonetul 66
    Sonetul 66

    Ma uit scarbit la tot, si-as vrea sa mor,
    Decat sa-l vad slavit pe ticalos,
    Iar pe sarman de rasul tuturor,
    Sa-l vad tagaduit pe credincios,
    Pe vrednicul de cinste oropsit,
    Si pe femei badjocorite crunt,
    Pe cel far’ de prihana pedepsit,
    Si pe viteaz rapus de cel marunt,
    Si artele sun pintenul despot.
    Si adevarul, “vorba de netot”,
    Si strambul poruncindu-le la drepti.
    Ma uit scarbit la tot, si bun ramas !
    Dar daca mor, iubirea-mi cui o las ?

    Am pus mai sus, un fragment de viata ravasita, o [perioada de timp traita de mine in anii primelor clase de scoala, vitregita de nevoile timpurilor, adulmecind in Toni un martor si un reper de comparatie, un cunoscator al acelor vremuri.
    Cine la lampa cu gaz nu a citit ,
    Cine dupa carte n-a patimit ,
    Cine versul curat nu l-a trait,
    Nu va cunoaste suflet usor smerit.

    pastel
    Cu drag si iubire tuturor…

  552. @lucia, am fost pe contul tau si am dat ¨¨like¨ la tot ce era acolo :)


  553. lucia

    Georgeeeee!Esti eroul serii!Trebuia ,sa votezi ,doar poza la shoping,nu si horoscopul zilnic! :)


  554. pastel

    William Shakespeare – Sonetul I (romana)

    Frumoaselor fapturi le vrem vlastare
    iar frumusetii-un spor de dainuire
    si-n acest chip, plapand urmas transpare
    purtandu-i umbra florii-n vestejire.
    Dar tu ce-n ochii tai iti afli rug
    hranindu-l cu-a ta flacara, din greu,
    duci foame unde-a fost candva belsug,
    insuti vrajmas al dulcelui tau eu.
    Tu, care esti podoaba blanda-a firii
    si-al primaverii crainic de nadejde
    ti-ngropi in muguri florile iubirii
    si esti calicul care risipeste.
    Ai mila: ce-i al lumii nu prada
    cu gura gropii si cu gura ta…


  555. nicole

    GS :D
    lucia, doar nu te plangi ca esti rasfatata… :D
    Teo, eu speram sa inceapa un “’89″ miercuri…
    O sa fie .
    :)

  556. @pastel, foarte frumos! Cine o fi tradus
    Dar tu ce-n’ ochii tai iti afli rug
    hranindu-l cu-a ta flacara, din greu,
    duci foame unde-a fost candva belsug,
    insuti vrajmas al dulcelui tau eu


  557. pastel

    Nichita Stanescu – Viata mea se ilumineaza
    Parul tau e mai decolorat de soare,
    regina mea de negru si de sare.

    Tarmul s-a rupt de mare si te-a urmat
    ca o umbra, ca un sarpe dezarmat.

    Trec fantome-ale verii în declin,
    corabiile sufletului meu marin.

    Si viata mea se ilumineaza,
    sub ochiul tau verde la amiaza,
    cenusiu ca pamantul la amurg.
    Oho, alerg si salt si curg.

    Mai lasa-ma un minut.
    Mai lasa-ma o secunda.
    Mai lasa-ma o frunza, un fir de nisip.
    Mai lasa-ma o briza, o unda.

    Mai lasa-ma un anotimp, un an, un timp.

  558. @lucia n-a ramas nimic neapasat acolo :)


  559. lucia

    @pastel
    Frumos!Si ceva mai optimist.
    @George
    Am vazut :)

  560. Strauss-Khan m-a primit in grupul lui. Peste doi ani ma vizitati la Elysee (l-oi fi scri bine?) Deocamdata, trebui sa i-o pun. Cum m-am angajat … intrebarea


  561. lucia

    @George
    Am citit ,ma votati la Elisee!Off course!Si apoi venim in vizita.Acum va spun noapte buna,ca am adormit in fotoliu.

  562. @lucia, noapte buna! lasa, te rog lumina ca Toni, dupa ce se-nchide la FB vine la para :)


  563. pastel

    Noapte Buna!
    Cu Nana si Ave Maria!

  564. @pastel, noapte buna! buna alegere. Merge si un pic de Iglesias

  565. Uf, viaţa e grea…
    Şi oamenii răi…
    Zicea blondul Calimero, puişorul oropsit din rarele desene animate de odinioară…
    Mai c-aş zice şi eu la fel.
    Doar Facebook-ul îmi mai lipsea!
    George, ai spus-o! N-o mai repeta, că mă trezesc cu hingherii de hakeri la uşă, şi mă cunosc vecinii de multişor, e păcat să le schimb impresia acum…
    Şi fii atent în ce grupuri te bagi!
    Eşti sigur că te invită la Elysee? Să fie Champs-Élysées, sau, cine ştie, Bois de Boulogne?!
    Lucia, deci apăs pe o poză?! La shopping?! OK.
    Pastel, ştii ce spun copii când îi întrebi dac-au citit o anumită carte? “Am văzut-o!” Adică ecranizarea.
    O ştiu din proprie experienţă.
    Mai nou, “Am jucat-o!”. La PC.
    Astea suflete smerite!
    Prima oară când am cunoscut un ţăran cu 4 clase primare, cât avea şcoala generală antebelică, şi l-am auzit recitând poem după poem, am crezut că e vreun geniu nedescoperit. Nu mai vorbesc de scrisul caligrafic, chiar dacă nu tocmai conform normelor Academiei. De noţiuni istorice. De altele…
    Mi-a trebuit să cunosc vreo trei ca să înţeleg.
    După aia, nu mă mai mira nimic.
    Mi se părea normal ca ţăranii ăia, bătrâni, arşi de soare, bătuţi de ploi şi de vânt, fără televizor, cu câte un radio cu două lungimi de undă, medii şi lungi, care nu plecaseră aproape niciodată dincolo de cea mai apropiată comună, cu excepţia stagiului militar, să aibă un nivel cultural pe care nici absolvenţii de liceu nu-l atingeau. Astăzi, evident, nici licenţiaţii.
    Eu, cel puţin, n-aş fi putut face faţă unui concurs de recitări cu vreunul!
    Cum ziceam pricepusem: în alea patru clase se făcea şcoală. Cât în 8, cât în 12…
    Aşa că am fost foarte fericit când am primit un PPS în care exact despre asta era vorba.
    Nu ştiu dacă l-am mai postat aici, dar, până la urmă, repetiţia este mama învăţăturii.
    Voila:
    EVOLUŢIA ŞCOLII ROMÎNEŞTI
    Studiul PISA
    Concluzii ale analizei cauzelor
    Anul 1940 – Învăţământul obligatoriu de 4 ani
    Problemă:
    Un ţăran vinde un sac de cartofi cu 50 lei.
    Costurile de producţie se ridică la 40 lei.
    Calculează profitul.
    Anul 1960 – Învăţământul obligatoriu de 7 ani
    Un ţăran vinde un sac de cartofi cu 50 lei.
    Costurile de producţie se ridică la 4 cincimi din preţul de vânzare.
    La cât se ridică profitul ţăranului?
    Se interzice utilizarea abacului!
    Anul 1990 – Învăţământul obligatoriu de 10 ani
    Un economist agrar vinde o cantitate de solanum tuberosum subteran cu o sumă de bani B. B are mărimea 50. Din elementele B – b, rezultă că b=0. Mulţimea costurilor de producţie P are o mărime cu 10 elemente mai mică decât mulţimea B.
    Reprezentaţi mulţimea P ca mulţime–parte a mulţimii B şi haşuraţi mulţimea rezultantă R, potrivit următoarei întrebări: cât de mare e profitul?
    Se interzice utilizarea minicalculatorului.
    Anul 1995 – Învăţământul liber Waldorf
    Desenează un sac de cartofi şi cântă în acest timp un cântecel.
    Anul 2006 – Învăţământul incluziv
    Un ţăran vinde un sac de cartofi cu 50 RON.
    Costurile de produc?ie se ridică la 40 RON.
    Profitul se ridică la 10 RON.
    Să se sublinieze cuvântul cartofi şi să se discute despre el între colegii din medii culturale diferite.
    Se interzice utilizarea armelor.
    Anul 2010
    un injiner agronom vinde un sag de gardofi cu 25 euro. gosdurile sund de 5 euro. profidul este de 20 euro.
    selegdeaza dermenul gardof si maileaza solutia in formad pdf la clasa 2a@scoala.euroba.
    Onul 2015
    sori, nu mai egzisda gardofi!
    doar vrenci vraiz la mec donelts !
    draiasga brogrezul!
    Sfârşit(ul)!
    (PPS de Lucreţia Şirinianu)
    Acum, că tot şi-a devoalat intenţiile Theodora, mă gândesc că n-are sens să aştept liniştit D Day, să am vreo surpriză. Destul am în fiecare seară, când întârzii şi numai eu ştiu cât pătimesc până descoper sticla.
    Asta în cazul fericit că e sub fotoliul ştiu eu cui şi nu la pubelă!
    Aşa că mă scuzaţi niţel.
    Vă las şi vouă ceva. Adică încerc!


  566. lucia

    Neatza!
    Beau o cafea si ma duc la shopping.Cine-l vede primul pe Toni,sa-l invete setarile de confidentialitate pe fb,caci riscam ,sa intre Udrea acolo,si atunci gata cu ,Fuck the bastard!’ :)

  567. @lucia, shopping placut! Eu zic sa incerci si la ¨totulredus.ro¨ :) In cel priveste pe Toni, marturisesc ca habar n-am care sunt setarile de confidentialitate. Oricum, fata de Udrea, eu sunt total transparent iar ea stie ce are de facut


  568. nicole

    :))))
    …afara ploua.
    Vreme de plimbare.
    :)
    PS Buna dimineata!
    GS, lucia, foarte buna cafeaua! :)


  569. nicole

    Spedy a plecat la mosie pe vremea asta? Nu l-am mai vazut de ceva timp prin club.

  570. Chiar, care sunt setările alea?!
    Cât o priveşte pe Madama, s-o supăra, nu s-o supăra, dar e şi dreptul nostru, al poporului, nu doar al ei!
    Aşa că Fuck the bastard!
    George, problema nu e că n-ar şti ce are de făcut, problema e că face!
    Şi, sincer, la ce face ea, nu te văd prea bine!
    Dar, ştii cum e, totul e permis în amor şi-n război.
    Toată treaba e să nu uiţi în ce paradigmă te situezi…

  571. @nicole, prinzoasa … dimineata ta :) dar sa fie buna! Afara ploua … Imi aminteste de versurile Imnului portocaliilor: … ¨afara ploua linistit, in soba arde mama, de lustra tata-i spanzurat iar eu ma tai cu lama¨

  572. @nicole, spedy vine des pe aici, se incarca cu energie apoi isi consuma energia pe FB care il fascineaza :)

  573. @Toni, am ales paradigma. Una nou, rezultata din intersectia celor doua: ¨amor interbelic¨


  574. lucia

    @George
    Ca…chiar asa!Cum zice Celentano :)
    @George @Toni
    Pe fb,pe wall,dreapta sus ACCOUNT.
    apoi urmati pasii la account privacy si la celelalte optiuni.De aici, puteti si bloca ,pe cine nu va convine.Eu am blocat cativa.
    @Tony
    nu da accept la oricine ti-l cere.
    In privinta aplicatiilor,eu am ales doar horoscopul cu flori.N-am timp de farmville,de pilda.

  575. Sunt terifiat, nu-mi pot reveni! La OTV, canalul (la propriu) unde minunile se tin lant, o noua minune … a minunilor, s-a produs sub ochii mei. Traian Basescu s-a luat in brate pe sine … insusi. Am vrut sa fiu un pic redundant, in exprimare, gandindu-ma ca poate citeste vreun portocaliu si … stiti ca ei inteleg mai greu.


  576. lucia

    :) :) :)


  577. lucia

    Uff!Fac o pauza de cafea.Toata dupa-masa m-am ocupat de PR-ul Toni- facebook si de corectat lucrarea de licenta a lui fiu-miu :(

  578. @lucia, nu se lucreaza, e sarbatoare :)


  579. lucia

    Scuza asta am folosit-o,doar in bucatarie :)


  580. spedy

    Seara buna .Da trec pe aici dar nu am zabovit prea mult din varii motive si chiar ma incarc.Am fost si la miting dar asa cum am mai spus ,nu am putut sta prea mult si am explicat punctul meu de vedere asupra evenimentului .dar a depasit mult cea ce credeam eu ca se va intampla.
    Nu am putut sa verific ce a spus Toni despre furnici ca au disparut complet .Randunelele nu au facut cuib in hol ,acolo unde a fost anul trecut din cauza “tigrului “(matul)dar s-au instalat in casa vecina care-i parasita si nu am avut timp sa le caut.cuibul.Am postat si fotografia cu scorbura in care-si cara paie si frunze chiriasa provizorie din nucul cel batran.multe din florile pomilor din gradina sunt pe cale sa devina fructe .Ciresele chiar m-au incantat si cu aroma dar inca nu-s coapte bine .poate sambata viitoare.(daca scapa de cocosari ,ca pasarile astea au un simt propriu si stiu cand sunt coapte.trec doar o data dar in urma unui stol de cateva sute de pasari ,cat de mici ar fi ele ce credeti ca mai ramane?)De fapt este vorba de stoluri relativ mari de grauri ,tineri ce lasa in urma lor doar samburii atarnati in cozi.trebuia sa fi pus o sperietoare dar de…mintea de pe urma …tot ei trec si la toamna la struguri …

  581. Seara bună!

  582. @Lucia, buna! :)

  583. @spedy, ti-am vazut pozele. Frumoase! Cred ca e frumos la tine la mosie.


  584. pastel

    @All
    Buna seara1
    Cam saraca dupa amiaza! Se pare ca ploaia de dimineata nu a fost o piedeca pt. plecare de acasa.
    Trebuie sa remarc totusi ca George, Toni si lucia au fost mai toata ziua prezenti.
    Pentru lucia si fiu doresc la licenta o reusita deplina!
    Si multa sanatate si bucurie, nu numai la bucatarie.
    @ Nicole, pace in suflet si liniste deplina. Cum a fost la … plimbare? Sper ca dupa ploaie a iesit si soarele… pe strada ta.
    @ Toni, la ce ora te culci de obicei ? Si apoi cum ai ajuns la ultimile “nuantari” precum: “draiasga brogrezul!” Poate ma inveti si pe mine!
    Cit de “Evolutia scolii romanesti” chiar ma surprinde cit de “bine” am rezolvat noi romanii si aceasta problema a educatiei, mai ales progresul inregistrat la teoria matematica si, daca imi dai voie, la limba romana internationala, pe care in curind, trebuie sa o invatam, mai corect si cu adevarat patriotism, in limbile frecvent si definitiv vorbite pe teritoriul limitat al romanilor neinternationalizati. Sa se civilizeze si ei ca doar cu limba lor, in casa lor, nu mai este la moda.
    Si cine nu stie maghiara, rroma sau alte limbi, sa plece, sa ne lase in pace. Ce istorie, ce geografie, studiate in limba romana, ca nu-i o limba care sa placa, sa comunice romanul cu romanul, mai potrivita ar fi maghiara, care este la ea acasa si se intinde mai pe tot globul, nu, ce zici?
    Toni sa dea Domnul sa ajungem si in 2015, si sa nu fim nevoiti sa vorbim alte limbi ca sa ne intelegem. Eu nu mai putere sa invat alta limba, si nici ca se mai lipeste de mine alta, iar cit priveste geografia si istoria, o sa incerc sa ma intorc in vremuri, si la cartile de scoala vechi, de pe vremea lui ceasca, unde am pus semne de carte la regiunile autonome.
    @ George, sarbatoare este miine si luni. Miine Rusaliile.
    N-am inteles ce mai pune la cale (cal?) Traian Cel Mare? Un fin din neam regesc? Ce semnificatie o fi avind?

    Fiind tirziu, va doresc la toti un somn profund, usor, cu vise placute!

  585. @pastel, ne-am uitat si la meci. A fost excelent! In ce-l priveste pe Base de Romania, cred ca nasitul asta cam tiganesc, urmareste sa-i perfuzeze un pic de sange albastru pentru a-si justifica viitoarea dinastie penala a Romaniei. Noapte buna!

  586. Lucia, merci pentru indicaţiile preţioase, să văd cum mă descurc să le aplic. Şi pentru PR-ul pe care zici că mi l-ai făcut, sper că e ceva de bine…
    George, o veste tristă pentru şomeri şi pensionari…
    Dar nu cred eu că Celentano apare în Monitorul Oficial, adică nu are, încă, putere de lege!
    Cât îl priveşte pe chiomb, de ce te miri?
    N-ai descoperit chiar tu declaraţia “olografă” a insului, că o are bună? Palma… asta, mâna?!
    Păi nu-i normal să şi-o folosească în folosul propriu? Şi nu-i normal să fie anunţată orice acţiune a preş.-ului la OTV?!
    Mai grav ar fi să treacă la popor! Cu îmbrăţişările alea de anacondă!
    Spedy, încerc să le văd şi eu. Pozele. Că de furnici, înţeleg să-mi iau gândul… Cocoşarii ce sunt?!
    Pastel, mă culc după ultima picătură. De obicei, eu sting lumina şi bag cheia sub preş. Nu tot timpul, dar mai tot timpul.
    Cred că “Drăiască brogresu’” vine din arabă, dar nu bag mâna’n foc. În orice caz, mie mi s-a părut genială descrierea evoluţiei şcolii, am râs cu lacrimi.
    Încă mai puteam să râd, pe vremea aia…
    Azi a fost pe la mine prietenul meu din Buda. I-am citit ce ai scris despre localităţile din lunca Argeşului, din epoca dinaintea dezastrului.
    I-a plăcut foarte mult, m-a rugat să-ţi prezint omagiile lui, de fost aproape consătean. Ceea ce şi fac.
    În fine, dragi clubberi, mâine sunt Rusaliile.
    Duhul Sfânt a pogorât asupra mulţimilor şi le-a vorbit, fiecărui om în limba lui. Toţi au auzit şi au înţeles mesajul. Şi au acţionat în consecinţă.
    Ziua şi evenimentul se consideră întemeierea bisericii creştine universale.
    Adică întemeirea unităţii de conştiinţă a maselor fără identitate comună, până atunci.
    Mi se pare că o întemeiere similară s-a petrecut la mitingul de miercuri.
    Grupuri profesionale, şi nu numai, cu diverse identităţi, s-au contopit într-o conştiinţă comună.
    Orice s-ar zice, concluzia cu care au plecat din piaţa Victoriei toţi şi fiecare în parte a fost aceeaşi:
    Let’s fuck the bastard!
    E valabilă şi pentru cei care nu au fost prezenţi.
    Hai noroc, pe chestia asta!


  587. nicole

    Pastel, astept soarele! :) Merci :)
    All Sa fie succes pe toate planurile! :D


  588. pastel

    IOAN ALEXANDRU – Vine Vremea

    “Vine vremea cind bucuriile altora sint ale tale
    Cind nu mai rabdare pentru tine sa fii
    Cind singerezi pe-ntuneric si doare
    Ca-n suferintele altora nu te stii

    Cind piinea n-are gust neimpartita
    Si vunul neinchinat este amar
    Sa iesi pe la rascruci de uliti
    SA te stravezi pe-o lacrima macar

    Cind socotesti cea mai umila casa
    Intr-un ungher de nimenea stiut
    Mai indestula si mai cuvioasa
    Decit mindria celui mai avut

    Vine vremea pentru fiecine
    Fie din dor fie din suferinti
    Ca trebuie sa pleci si e mai bine
    Ne spun mereu parintii din parinti

    Nu-I de folos nici o impotrivire
    Desi intotdeauna-i prea curind
    Sa te duci iti pare peste fire
    Si sa ramii iti pare fara rind.”

    Eugen Evu –miinile mamei

    “Miinil tale, mama, intirziind pe cimp,
    Mingiietoare, calde, lumina le saruta,
    Cind treci prin griul galben adinca si tacuta
    Parca te-ntorci prin lanul uitat, de peste timp.

    Iti amiteste ceva ce nu se poate spune?
    Iti spune ceva griul din anii ce s-au dus?
    Tu treci asa de blinda privind catre apus,
    Imbratisind cu ochii stravechea lui minune.

    Ce dor fara cuvinte te-ndeamna sa-ntirzii
    Printre coline, seara, topindu-te-n lumina.
    Si cind te-ntorci ti-e parul o aura divina,
    In care scinteiaza broboane colilii.
    Mirosi a griu si-a luna scaldata pe coline,
    In lanurile verii tisnite din parinti,
    Cum ma privesti ciudata, cu ochi adinci, firbinti,
    Parca-ai venit din sirul strabunilor din tine…”

    Bun gasit, Bun ramas.
    Pe curind.


  589. spedy

  590. spedy

  591. lucia

    Seara buna! Noapte buna! (pentru unii)
    @pastel
    Vremea de care zici,(sau zice poetul)nu cred ca a venit inca,pentru nici un clubber,deci nici pentru tine.
    @Spedy
    Bine ai revenit,cu Tudor cu tot! :)


  592. lucia

    Pentru revigorare:

    Un tip beat la un bar cere la chelner sa ii serveasca 3 cafele.
    - Trei cafele?
    - Da, una pentru mine, una pentru tine si alta pentru ma-ta.
    A doua zi, acelasi tip beat cere la acelasi chelner:
    - Trei cafele..
    -Trei?…
    - Da .. TREI …. una pentru mine, una pentru tine si alta pentru ma-ta.
    Chelnerul nu a mai putut sa se abtina, a sarit peste masa si l-a snopit in bataie pe betivan.
    O zi mai tarziu, apare tipul plin de vanatai la bar.
    Chelnerul ironic il intreaba:
    - Trei cafele?….
    - Nu! raspunde betivanul
    - Doar doua: una pentru mine si una pentru ma-ta. Pentru tine nu, ca te agita.


  593. spedy

    Cand o sa arate omeneste,am sa va arat si imagini cu mosia .pana una alta,ma bucur si eu de frumusetile ei in planul micro.Cum s-ar zice pe felii subtiri sa nu mi se aplece,ca multe-s legile-i ce-mi sunt inca tainuite.O construiesc incet si vreau sa fie temeinuc .Vlaga parca nu mai este ca mai an dar ,se poate compensa prin asezarea mintoasa a lucrurilor.
    Cum se spunea pe la noi,un bob zabava.
    Asa cum v-am mai spus ,sunt un produs tipic “de asfalt “dar cu radacini in ruralul ce ma ajuta ,acum mai mult ca oricand, sa tin calea dreapta si sa nu-mi ratacesc bruma de judecata.


  594. spedy

    Sarut mana Lucia si da ,a fost bun.
    saptamana trecuta,pentru ca era si ziua de nume a sotiei,am fost la un spectacil ce s-a dovedit pana la urma reusit si care a avut ca obiectiv strangerea de fonduri pentru sprijinirea celor suferinzi de boli incurabile…Ca o ironie a soartei,am fost …propriul meu sponsor ,dar trebuie sa recunosc faptul ca erau acolo altii care chiar aveau nevoie si erau si foarte tineri.Manifestarea in sine si-a atins scopul ,chiar daca ,asa cum banui eu ,partial .Oricum e bine si sunt foarte multumit de cea ce au facut oamenii aia.


  595. nicole

    Buna dimineata!

  596. @nicole, buna dimineata! O zi frmoasa!


  597. lucia

    Buna dimineata!
    Ce melodii frumoase!Imi beau cafeaua,si las usa deschisa la club.Azi ,iar sunt consemnata la computer,desi e o zi superba la mine.

  598. @lucia, buna! auditie placuta!


  599. lucia

  600. spedy

    iar se-ntampla lucruri ciudate.am trecut si pe la club,am fost si pe FBsi chiar daca am postat ,nu ma vad nicaieri!.


  601. spedy

    Aaaaaa ok.uite ca ma scoase si pe mine cineva de la index….ziua buna

  602. @spedy, buna! ai fost vizibil tot timpul dar s-au interpus mai multe comentarii. Bine ai venit pe la Club. Ce mai e nou pe la mosie?

  603. Am intrat în săptămâna premergătoare patimilor noastre.
    Să ne concentrăm. Să ne gospodărim energiile. Să fim pregătiţi!
    Dar, dacă tot o începem c-o sărbătoare, să profităm!
    Pentru Victorie!


  604. lucia

    @Toni
    Iti admir entuziasmul.Dar….sa fie!


  605. pastel

    Alexandru Macedonski – Strigatul inimii

    Avânta-te, suflet, prin dulce cântare
    Si spune la lume, când este tradare,
    Ca s-o desteptam!
    Caci dulcea-ne tara tradata greu este;
    Române, la arme! Poetu-ti da veste,
    Cu toti sa luptam!
    Învinge-vei oare? Nimic nu retine
    Torentul ce curge si spre mare vine,
    De însusi împins.
    Zdrobeste odata si lantul sclaviei,
    Iar dupa-aceea te da bucuriei,
    Când tu ai învins!
    Vezi cine-n tacere, pumnalu-si gateste!
    Vezi sub aste roze c-aspida-si târaste
    Un corp veninat,
    D-aceea acuma, la arme, române!
    Nimic decât lupta, alt nu-ti mai ramâne,
    Când esti oprimat;
    Când legea cea sancta vedea-vei calcata…
    O lege prin lupte ce fu proclamata!…
    Nu! Nu vei tacea;
    Sub stindardul tarii, cu toti ne vom strânge;
    Calcatorii legii vor zace în sânge;
    Ne vom razbuna!
    Române, -ti trebuie, spre a te conduce,
    Un cap unde mintea, mai mult va straluce,
    Si tu-l vei gasi!
    Un om ce renunta la tot pentru tara,
    Nu unul ce este o cumplita hiara
    Când poate zdrobi!

    @ all
    Buna seara!
    Ma bucur sa va regasesc. Aici, printre voi, gasesc mai mereu viata in puterea ei, cu realitatile ei, Noi punem alaturi bucurii lumesti, de-o clipa, izbinzi si reusite mici care adunate dau un sens vietii noastre, ironii si glume, cu sau fara adresa, un vers sau o zicala, o vorba frumos mestesugita, un salut si o urare, de buna seama de bine. Mai punem de-o speranta si un gind spre mai bine, mai legam la o cafea si un paharut de tarie, oferite cu dragoste si marinimie, sentimente tari de prietenie. Cu grija si obladuitor ne indemnam la viata, la gind bun si curaj pentru viitor.
    Buna dispozitie e pe masura, si intregita, pot spune de doamnele care sint mereu atente. Cu voia domnilor, voi ruga doamnele sa primeasca multumirile si urarile noastre de bine, de fericire, de sanatate.

    @ lucia, am rasfoit un almanah din 1980 si am gasit mai multe poezii frumoase, din cele mai bune ale anului, selectate si puse la loc de cinste in acest almanah. Nu m-am gindit ca este o ocheada la “sfirsituri”, doar la frumusetea lor :

    “Vine vremea cind bucuriile altora sint ale tale
    Cind nu mai rabdare pentru tine sa fii
    Cind singerezi pe-ntuneric si doare
    Ca-n suferintele altora nu te stii

    Cind piinea n-are gust neimpartita
    Si vinul neinchinat este amar
    Sa iesi pe la rascruci de uliti
    Sa te stravezi pe-o lacrima macar

    Cind socotesti cea mai umila casa
    Intr-un ungher de nimenea stiut
    Mai indestula si mai cuvioasa
    Decit mindria celui mai avut ”

    Vezi, aici in cele citeva versuri, indemnul si gindul spre binele comun, ca trebuie sa stii despre suferintele altora, sa te gindesti la ele, cum o facem cu totii care ne-ntilnim la Club.
    Sau ca piinea nu are gust fara sa fie rupta si impartita, ca vinul este amar, ambele simboluri ale credintei lui Isus, si a noastra din timpurile ce le traim. Si. inca, cum spune poetul, “umila casa” ” mai indestulata si mai cuvioasa, decit mindria celui mai avut”.
    Ca sa-l sustin pe Toni, l-as intreba, daca o cunoastem si noi pe VICTORIA , ca daca este precum banuim, ne alaturam, inchinam, si soarbem din paharul Victoriei.
    Cu multa prietenie…
    pastel

  606. Si eu ma bucur mult ca sunteti aici. Mi-ar placea ca acest Club sa fie real. Nu prea am chef sa scriu nimic desi as avea multe de spus si de scris. Sunt stresat, preocupat si foarte ingrijorat.
    @pastel, aduci multa liniste si caldura si iti multumesc.
    Aseara la Sala Palatului a fost un spectacol de balet rusesc de la Balshoi Teatr din Moscova. Mi-am dorit de mult timp sa merg si din motive personale a trebuit sa renunt. Asa ca ma voi razbuna pe voi. :)


  607. spedy

    Seara buna si bine v-am gasit sanatosi.
    La mosie -i tare mult de treaba si cu ploile astea ,vegetatia este atat de abundenta ,de exploziva in desvoltare ca nu mai prididesti cu degajatul buruienilor .Ca astea cresc mai ceva ca guvernarea asta paguboasa in dauna culturilor folositoare. Este adevarat ca ma bucura varietatea ei florala siaspectul oarecum salbatec pe care-l degaja dar este pacat de locul ala sa-l lasi necuratat..Acum ca tot am terminat cu evaluarile de sanatate si ca s-a rezolvat etapa cu revizia anuala,poate am mai mult timp sa merg acolo ca ma relaxeaza grozav .Curtea este plina de cocoloase galben-roscate,pomii au facut rod si dupa cum ati vazut,am si un pettec de loc instapanit de smeura si abia astept sa ma bucur ,daca mai apuc de ciresele alea frumoase .Din experienta anilor trecuti stiu ca daca se coc mai devreme de sambata,dupa un simt pe care il au,cocosarilor nu le trebuie decat o raita si ma multumesc decat cu fotografiile si filmuletele facute.Anul trecut am patit-o si cu prunele de toamna si cu bruma de struguri.au pasarile astea un orologiu ,o stiinta care te uimeste prin precizia cu care se abat asupra roadelor exact atunci cand sunt coapte suficient.


  608. spedy

    Am fost si eu saptamana trecuta la un spectacol la Sala Pala tului,asa cum ii spuneam si Luciei aseara si am si cateva secvente filmate si cateva fotografii dar inca nu m-am hotarat ce si cum cu ele .Urmeaza cateva spectacole intre care unul cu Paul Anka,unul cu Al Di Meola,si mai sunt cateva .Privind cate spectacole si cate personalitati sunt chemate a le sustine,de aici si de aiurea,parca nici nu-ti vine a crede ca ne gatuie atat de categoric cea mai grozava criza de la razboi incoace si parca ,intrun fel ce-mi ramane necunoscut,se da dovada de cun cinism demn de cel mai barbar capitalism.


  609. lucia

    @George
    De cateva zile ,voiam sa te intreb,cum mai e ,acolo,unde necazurile te-au coplesit ,la un moment dat…Mi-ai raspuns,fara sa te intreb.Iti spun si tie,ce imi spun si mie adesea;sa ne dea D-zeu sanatate,ca-n rest ,forta si intelepciune mai avem,sa ne batem cu soarta,ca nu e prima oara ,cand ni se da prilejul sa luptam…
    @pastel
    Eu ,de fapt ,inteleg si stiu ca sunt cam sacaitoare..
    Poezia de azi e si mai frumoasa!
    @Spedy
    Cu asemenea cirese,cred ca 15% din pensie …e un fleac :)

  610. @lucia, da e nashpa! Dar am prieteni acolo unde nu stiam :) si n-am acolo unde ma asteptam. Multumesc! Para a foarte buna :)

  611. Când mă uit la afişele de pe bulevard, mi se pare că sunt Alice dincolo de oglindă. Sau, mă rog, în vol. I, în ţara minunilor.
    Chiar m-am gândit să fac o serie de poze, să le privesc şi după.
    După ce-or să dispară de pe stâlpi şi de pe garduri…
    Bob Dylan, Elton John, Al Di Meola, John Mc Laughting, AC/DC, Paul Anka… La Bucureşti!
    Ca să nu mai amintesc de Leonard Cohen, Rolling Stones, Rod Stewart, Deep Purple, Led Zeppelin (adică cei doi ultimi mohicani), atâţia şi atâţia alţii…
    În fine.
    Albumul de afişe pe care l-aş realiza ar fi reprezentarea unui vis devenit realitate.
    O supra realitate, dacă mă gândesc bine.
    Nu că, vreodată, aş fi îndrăznit să visez că i-aş putea întâlni, live, acasă la mine, pe toţi monştrii ăştia aproape sacri!
    Ştiţi cum e: ai cu ce, ai unde, ai cu cine, ai când, dar nu înţelegi la ce bun?!
    Mda. Să revin la ale noastre.
    Spedy, cocoşarii sunt graurii, asta e?!
    George, întotdeauna m-am întrebat cum se face să un popor condus de guverne atât de criminale reuşeşte să producă o artă atât de sublimă…
    Şi nu mă refer doar la balet aici.
    Literatura, cinematografia, muzica (clasică, ce-i drept), teatrul… Nu neapărat în ordinea asta.
    În nici o ordine, de fapt.
    Este vorba despre ruşi.
    Pastel, da, e Victoria pe care o ştii tu.
    Nike! Nu pantofii, zeiţa!
    Văd că nu ai nici o îndoială, şi-ţi mulţumesc pentru susţinerea lirică. Asta mă convinge că avem dreptate, că nu suntem singuri. Trecutul e cu noi! Strămoşii…
    Aşa că, Lucia, nu e nimic de admirat. Nu este un entuziasm. Poate, cel mult, o nerăbdare.
    Ştii tu care. Să terminăm odată!
    Că mai avem şi noi câte ceva de făcut, prin bătătură.
    Dar nu ne lasă războiul!

  612. @Toni, se pare ca exista o relatie intre “guvernul criminal” si ceativitatea unui popor. O fi o reactie de defulare in arta, in stiinta. Nemtii in timpul nazismului au facut minuni in tehnica, in metalurgie, in chimie, in aeronautica. Dracu stie! :) Ma gandeam ca Patapievici s-a nascut in timpul comunismului si capitanul Soare (care dupa unele informatii, se pare ca inca nu s-a nascut) de la SRI l-au facut celebru. La rusi, insa, e chiar adevarat.
    In ceea ce priveste afisele din oras, mai ales ultimul cu Paul Anka, imi creeaza senzatia ca nu ei au venit aici ci eu am ajuns dincolo, dand doi banuti luntrasului :)


  613. spedy

    dap.635*15/100=….+ciresele dar numai luna asta.


  614. pastel

    @ George,
    Ce razbunare ai ales… Svetlana, noapte de vis pentru multi altii ca noi, mai tineri si mai rasariti, pierduti printre vise si amintiri…
    Gratia ei este neasemuita, iar forta, rezistenta este peste masura intelegerii umane. Pare o papusa, in realitate este o excelenta artista si o femeie de admirat.
    Vezi nu spune la doamnele care ne fac cafele, lor nu am reusit sa le fac astfel de complimente. Daca afla mi-e teama ca ma vor pune la colt, pe coji de nuci, sau mai cine stie ce…
    Noapte buna!


  615. spedy

    @Toni
    da,am si spus in urmatoarea fraza dar nu eram sigur
    sunt grauri in contul de FBam pus si fotografia cu acel cuib de care spuneam,si o imagine mai buna a ocupantei alaturi.

    @pastel
    credeam ca numai eu mai pastrez almanahurile alea…
    @GS
    inteleg ca fiecare are unele momente…..mai putin placute
    @Lucia
    Traim si asta-i lucrul cel mai important .Ba nu.Important este ca mai putem sa facem ceva,ca mai suntem inca de folos ,fie si numai celor apropiati daca nu mai mult…

  616. George, o relaţie există. Între teroare şi creativitate.
    Dar trebuie să fii un mare popor ca să transcenzi chestia asta. Teroarea…
    Mare, adică profund.
    Că nici chinezii, nici albanezii, nici noi, ca să zic aşa, n-am produs cine ştie ce mari capodopere sub tiranie.
    Grosso modo.
    Oricum, nu e simplă treaba.
    Pentru mine, rămâne un mister.
    În orice caz, n-am ajuns încă la malul Stix-ului, Chiron e departe, aşa că bănuţul ăla investeşte-l mai cu folos. Ştii tu în ce!
    Nu în biletul pentru concert, în sticluţa de după!
    Cât îl priveşte pe Patabularul ăla, nici nu merită pomenit. Nu de mine, în orice caz. Nici de banc nu e bun!
    Spedy, n-am fost atent, scuze. Graurii nu se sperie de rotisoarele eoliene, de zbârnâitoare?
    Nici de pisicile alea două?
    Pastel, Lucia mi-a atras atenţia că nu ţi-am dat accept pe FB. Era puţin în urma evenimentelor, ceea ce nu o caracterizează, dar am înţeles că nu are grijă doar de ce consumă clubberii aici, ne-a luat sub aripa ei ocrotitoare şi pe FB.
    Spun asta din proprie experienţă, mi-a îndrumat câţiva paşi prin labirintul facebook-ului, adică m-a scos la liman de câteva ori…
    Ar merita o şampanie, dar nu o bem la club, o bem în piaţă! În ziua victoriei! La ceas, că sigur nu vine la întâlnire!
    Chiombu’, nu Lucia, of course!
    Dar, până atunci…
    Titlul se joacă încă, nu-i aşa?!


  617. pastel

    @ Toni, da, de acord cu tot ce ai afirmat…
    Am vazut la lucia deschiderea. Ce bine era sa fie mai aproape… Un liant de buna si nobila calitate.
    Pe curind. In fuga ma aventurai…


  618. spedy

  619. lucia

    @Spedy
    Fain! :) Si eu i-am bifat pe astia.


  620. lucia

    @Georgeeeeeeeeeeeeee

  621. @lucia, buna, ardeeeeeeeeeeeeeeee?


  622. lucia

    Nu…dar, m-am speriat.

  623. @lucia, incerc sa ma uit la televizor sa vad ce imbecilitati mai spune maimutoiul ala care zice ca ar fi presedintele tarii mele. Dar mi se inchid ochii de somn …


  624. spedy

    seara buna inca o dat.Am iesit putin cu oarece indeletniciri casnice.

  625. @spedy, esti de admirat pentru preocuparile tale gospodaresti, la mosie si nu numai.


  626. spedy

    Incerc sa evadez cumva din paranghelia asta nationala cu iz de comedie proasta dar cu sfarsit tragic.


  627. spedy

    Pai numai asta fac.Mai pot sa fac.dar si asa ma-ntorc repede acasa ca de ceva vreme ,chiar daca doctorii spun ca nu-i nimic,am niste dureri de cap groaznice si se declanseaza fara un rost anume sau o cauza evidenta…ieri spre exemplu a trebuit sa stau sub calmante toata ziulica .dar las` ca trece si-i o vorba care zice ca nu mor caii cand vor cainii…


  628. nicole

    Vad ca nu suporta nimeni minciunile matolitului care-si zice presedinte. Ori adormim ori il injuram. Matroana aia de woodrea a mintit si ea cateva ore. Nici nu clipeste. Probabil este foarte obisnuita cu proba orala… Ce sufera parashuta cand ii critica cineva bashistul presedinte!!!
    Daca nu-i debarcam pe astia nu rezolvam nimic.

  629. Pe orice om normal îl apucă durerea de cap la simpla vedere a paranoicului.
    Dară-mi-te să-l mai şi auzi debitând enormităţile pe care le debitează.
    Eu, unul, mă cam protejez. Prea consum multe algocalmine, de când cu Decembrie negru… oranj… în fine cum s-o mai vedea el acum.
    Aşa că trec pe alte culori, mai naturale.
    Roşu, de exemplu… Nu PSD, are mai puţine grade! :)
    Ceea ce vă urez tuturor!

  630. Dragi prieteni eu, spre deosebire de voi, fiind patruns de un ascutit spirit responsabil, am avut rabdare si am ascultat muzica pe durata intregului discurs. Nu-mi pare rau. Am vazut, pentru prima oara ceea ce nici la facultate nu invatasem. Cum se socoteste, in minte, deficitu’ bugetar al unei singure tari, adica asta. Asa ca nu-mi pare rau. Chestia asta m-a epuizat.

  631. Nu pot sa inteleg ce se intampla cu poporul roman.
    In orice tara din Europa dupa un asemenea discurs oamenii ar fi fost in strada.
    Sunt eu anormala?
    Ce trebuie sa se mai intample ca sa se INTAMPLE?


  632. lucia

    L-a vazut cineva pe pastel?


  633. pastel

    @ lucia, bine te-am gasit si un pupic sincer si amical.
    Am avut (ieri si pina acum, azi) putin timp si putin loc la calculatorul de acasa. In prezent de la birou ma straduiesc sa recuperez. Nu asa cum mi-as dori. Oricum am avut grija sa parcurg interesantele si admirabilele dialoguri.
    -Toni asteapta titlul, voi nu -mi dati nici-un semnal, pt. acordarea Titlului de onoare “SUPERSUGATIVA”.
    - spedy ma surprinde cu “tineretea” afisata si mai ales cu aventurile lui in gradina. Ma bucur mult ca are vointa si este , ca nu sta la mina altora.
    - George se descurca bine, iar muzica nu face rau nimanui. Norocul lui este ca i-am ascuns “trosnitoarea ” cu plumbi, ca altfel …
    - nicole, e pornita rau, ar avea nevoie de o arbaleta, sa vineze… pisicile blonde si mincinoase; poate ochi chiar mai sus…
    - Theodora, aici de fata, are o intrebare, la care ii raspund ca sieu sint la fel cu ea.
    Lucia tu esti cea care intrbi de mine, si cred ca nu de putine ori m-am ivit linga tine la moment, sau cam dupa citeva clipe, doar e distanta mare de la tine la Bucuresti, si doresc sa ai in vedere ca am simtit mereu ce esti intre noi: Un liant de buna si nobila calitate.
    Poate ca nu se va intimpla nimic peste noapte, asa cum speram noi, dar toate se pot schimba, viata merge inainte, ce traim noi, acum, au mai trait si inaintasii nostri.

    Am adus la vedere ce a spus un poet al vremurilor trecute, cu nemultumirile asemanatoare cu ale noastre:

    Alexandru Macedonski – Strigatul inimii

    Avânta-te, suflet, prin dulce cântare
    Si spune la lume, când este tradare,
    Ca s-o desteptam!
    Caci dulcea-ne tara tradata greu este;
    Române, la arme! Poetu-ti da veste,
    Cu toti sa luptam!
    Învinge-vei oare? Nimic nu retine
    Torentul ce curge si spre mare vine,
    De însusi împins.
    Zdrobeste odata si lantul sclaviei,
    Iar dupa-aceea te da bucuriei,
    Când tu ai învins!
    Vezi cine-n tacere, pumnalu-si gateste!
    Vezi sub aste roze c-aspida-si târaste
    Un corp veninat,
    D-aceea acuma, la arme, române!
    Nimic decât lupta, alt nu-ti mai ramâne,
    Când esti oprimat;
    Când legea cea sancta vedea-vei calcata…
    O lege prin lupte ce fu proclamata!…
    Nu! Nu vei tacea;
    Sub stindardul tarii, cu toti ne vom strânge;
    Calcatorii legii vor zace în sânge;
    Ne vom razbuna!

    Române, -ti trebuie, spre a te conduce,

    Un cap unde mintea, mai mult va straluce,

    Si tu-l vei gasi!

    Un om ce renunta la tot pentru tara,

    Nu unul ce este o cumplita hiara

    Când poate zdrobi!

    Cu toate acestea traite – necazuri peste necazuri, nu trebuie sa ne afundam mai rau, sa ne facem in loc de bine rau prin mereu ingindurate socoteli sau fapte pe care sa le regretam.
    Acesti indivizi, mincinosi si hoti, trebuie demascati oriunde s-ar afla, nu trebuie sa inspire teama, trebuie tratati cu dispret, desi Dumnezeu ne invata altfel. Dispretul este cea mai buna arma in fata jigodiilor.
    Sa-i indirjim, sa -si roada unghiile, sa-si dea arama pe fata, de “neam prost” si de parveniti.
    Sa ne rugam pentru copiii nostri (si ai lor ca sa fie diferiti de parinti) ca sa le fie bine.
    Domnul cu noi!


  634. lucia

    @pastel
    Bine ca esti bine!Si eu ,as vrea sa va am mai aproape.
    Cred ca usurinta comunicarii pe blog(nu trebuie sa folosim prea mult timp,sa ne pregatim,sa sofam sau sa luam metroul)scriem de oriunde…dar ,si faptul ca ne putem selecta interlocutorii,toate acestea ne aduc bucurie ,cu un clic.Mai greu de realizat in viata reala.,nu ,ca noi nu am fi aceeasi.Vineri dimineata,ma voi afla o ora pe Otopeni.Am sa va simt aproape si am sa beau o cafea cu gandul la voi.
    In alta ordine de idei,ai nota mica pentru activitatea pe fb :)

  635. Lucia, am impresia că prinzi ultimul avion!
    Să zbori uşor şi departe!
    În Antile…
    Şi, de-acolo, să ne trimiţi o poză.
    Cu tine şi cu ştii tu cine.
    Sau cu ştii tu ce, că le zice la fel.
    Cât despre noi, la zid!
    Nu al Berlinului, nici al Bastiliei, al Parlamentului.
    Eu sigur merg, dacă nu să-l înconjur, măcar să fac poze.
    Dacă mă recunoaşteţi, trăgeţi-mă de mânecă, că eu nu-l cunosc decât pe George, din poză.
    Poate Theodora, dacă îşi păstrează ochelarii de soare.
    Lucia nu va fi, aşa că…
    A! Cred că aş recunoaşte-o şi pe Lucia Verona, dar nu ştiu dacă participă.
    Eu, da.
    Şi semăn încă cu pozele de pe FB.
    Acum, să prin curaj…
    Iar n-o găsesc!
    Scoate, drace, ce-ai furat, că te duc la spânzurat!
    Uite c-a scos-o!
    Dar paharul?!


  636. lucia

    @Toni
    Plec la Istanbul si ma intorc duminica.Din pacate,trebuie sa ma intorc acasa,unde ma asteapta grevistii mei :)
    Imi doresc sa va intalniti,macar voi si sa-mi trimiteti poze.


  637. pastel

    @all,
    Buna seara!
    Se desfasoara acum in tara noastra o actiune de distrugere, de selectie naturala. Cine poate rezista , in primul rind psihic, apoi fizic si nu in ultimul, moral, scapa de perioada aceasta si supravituieste.
    Se pot intimpla multe. Decese de ginduri rele. Crime pentru jaf. Furturi masive. Tilharii la drumul mare. Coruptie la toate nivelurile. Mita la politisti, la primariile locale, la scoli si facultati, la consultatii medicale, la angajatori pentru un loc de munca, etc.
    Iar evaziunea fiscala si munca la negru vor fi in floare, vor creea alti milionari de alta factura, mai dispusi sa-si apere teritoriile si realizarile indiferent pri ce mijloace. Guvernantii nu vor mai reusi curind sa stapineasca situatia, indiferent de la ce partid vor fi.
    Ne intoarcem de unde am plecat in 1989 prin grija partidelor azi la putere. Ele, prin oamenii lor, au pus tara pe butuci. O revolta a celor multi si saraci va schimba totul, si ca urmare a celor de azi, legile vor fi anulate, inlocuite, in curind nationalizarea va fi impusa de muncitori si tarani, care se vor razbuna pe intelectuali. Nu este de mirare, am intilnit multi oameni care arata cu degetul la conducatori, la functionari, la tehnicieni, Le imputa viata lor grea si nemernicia tacerii. Le imputa slugarnicia si cocoasa formata de prea multa aplecare.
    Curios ca acesti guvernanti au stiut de salarii mari , de pensii “nesimtite” dar n-au facut nimic in acest sens pina astazi. Era firesc sa angajeze oamen la fel de bine pregatiti pe salarii mult mai mici, comparativ cu cele private. Nu s-a intimplat asa ceva pentru ca guvernantii aveau tot interesul sa-si asigure salariati docili,leali, prin salarii mari de la stat.
    @ Lucia, iti doresc calatorie placuta, reusite si intoacere grabnica, in sanatate si plina de bucurie.


  638. nicole

    Vom vedea (avea) pana la urma o reactie. Am impresia ca pedeleprele ne provoaca . Sper ca acea reactie sa fie radicala.

  639. Pastel, Apocalipsa mai poate aştepta.
    Uniunea Europeană nu e pregătită pentru ea.
    Acum se vede ce baftă chioră am avut când, în compensaţie relativă pentru procentele Churchill-Stalin, de la Yalta, Bush şi Gorbaciov au trasat frontiera pe Prut, nu pe Tisa!
    Şi când mă gândesc ce rău mi-a părut atunci că nu s-a tras pe Nistru!
    Aşa că fii cât de cât calm.
    Dracul nu e chiar atât de negru.
    Nici pisica!
    După cum mă gândeam, cu ceva timp în urmă:

    PAPIRUS

    Pentru Tutankhamon,
    Noaptea,
    Toate pisicile
    Erau sacre.

    Iar ziua nu putea,
    Nici atât,
    Să le tragă de coadă.
    Septembrie, a.D. 1976

    Aşa că priveşte Soarele, nu apune încă.
    Şi nu-i nici eclipsă.
    E doar norul provocat de erupţia vulcanului ăla din Islanda, ăla de naiba poa’ să-i spună pe nume!
    Sus inima!
    Şi paharul!

  640. Şi, Nicole, ăştia nu ne provoacă pe noi.
    Provoacă destinul!


  641. spedy
  642. Buna dimineata, prietenii mei! Ieri a fost una din zilele alea minunate in care iti vine sa-ti … Dar ce va spun eu voua? De parca n-ati sti … N-am facut aproape nimic. Am incercat sa citesc, am dat o gramada de telefoane. Am privit televizorul atat cat am putut incat sa nu-mi pierd complet controlul asupra propriilor nervi, am ascultat muzica, v-am privit si m-am tinut deoparte sa nu va transmit “buna mea dispozitie” :)
    V-am mai spus asta si n-am sa incetez sa va spun ca ma bucur mult ca v-am intalnit. Dintre sutele de IP-uri care intra pe blogul asta, unii la intamplare, altii special pentru a se bucura sau pentru a ma injura, nici unul nu are chip. Voi, desi nu ne cunoastem direct din viata reala, aveti chip si mi se pare ca va cunosc de mult, mult timp.
    Clubul asta ofera libertatea totala de a te bucura de prieteni, o bucurie sincera, lipsita de orice constrangere de orice alta motivare decat aceea a prieteniei. O zi buna tuturor!
    @lucia, iar ne lasi fara … “ordine si disciplina”!
    @Toni daca se pune de un miting, ne vom intalni. Poate ii vom intalni si pe @spedy, pe @pastel. Cu ceilalti prieteni m-am intalnit la mitingul de … inaugurare.


  643. nicole

    Buna dimineata! :)
    GS Sigur vom avea miting. Pregatim “recuzita” violet– anti-basea.


  644. lucia

    @Neatza
    Avem chip pentru ,ca v-am facebook-uit eu! :)Ma rog,nu chiar toti,dar mai avem timp :)Sper sa nu aparem la tv.cu preferintele,precum prietena lui Udrea :)
    Daca,intarzie avionul de Istambul-Bucuresti si nu-l mai prind pe Bucuresti incoace,vin la manifestatie.Io-s mai mica si cam grasa,dar sper sa ma recunoasteti :)

  645. @lucia, sa ai o para in mana :)

  646. @nicole, astept cu interes! Sunt obisnuit sa vorbesc la mitinguri, sper ca nu mi-am pierdut aceasta abilitate. Problema este ca ceea ce am eu de spus, se poate spune doar dupa ce se culca copiii.

  647. Lucia, să înţeleg că para trebuie s-o dau eu?
    Că de pus faţă, recunosc că tu mi-ai pus-o! Pe net…
    C-o fi, bine, c-o fi rău…
    Oricum, o pară trebuie s-o dea cineva!
    Nicole, nu recuzită ne trebuie. Arme!
    Altele, în afară de cuvinte…
    George, e bine că avem un orator printre noi, că eu nu pot lega două vorbe dacă sunt străini de faţă, cu excepţia stării de graţie, când mă simt în stare să leg nu doar vorbe, ci şi oameni!
    Adică nu oameni. Ne-oameni. Pe ăia pe care-i ştim!
    Şi nu-ţi face probleme cu copii.
    Mai degrabă noi ar trebui să ne ducem la culcare, când îşi dau drumul!
    Ce mi-au auzit mie urechile prin şcoli, de-a lungul timpului, cînd mergeam la şedinţele cu părinţii, sau alte treburi, n-ai vrea să ştii!
    Oricum, mai rău decât ce aud din gura guvernanţilor n-au ce să mai audă!
    A la guerre comme a la guerre!


  648. spedy

    Ziua buna .Am zis eu si buna dimineata dar am fost foarte matinal…
    Vin, vin,.da sa fie si cu sifon ca se lasa greu la picioare.Buna idea cu para.Chiar mi-a placut idea si m-am agitat si eu oleaca pe FB.Voi avea o para .
    http://www.youtube.com/watch?v=2Q4KsstKavY&feature=player_embedded
    Am pus pe FBsi doua filmulete cu Jan Constantin la unul dintre spectacolele pe care le-am pomenit aici .


  649. spedy

    Cum se mai potrivesc lucrurile si cat de actuale pot fi …
    o fi doar o potriveala?
    http://www.youtube.com/watch?v=2Q4KsstKavY&feature=player_embedded

  650. Spedy, ştii care-i paradoxul?
    Ţărnea a scris versurile crezînd că răul cel mare îl trăia el, într-o anumită epocă. â
    Mie nu mi se părea chiar aşa de grav, la timpul ăla.
    Mea culpa.
    Ei bine, răul a proliferat până la metastază!
    Acu’-i acu’!
    La tratament!
    Ia să vedem, cine dă soluţia corectă?!
    Şi-o şi aplică!

  651. Şi, ca să ne amintim de cineva pe nedrept uitat(ă) şi să ne ridicăm moralul:
    http://www.youtube.com/watch?v=jEcKtTMbkIc
    Valabil şi pentru Bucureştii de Dorobanţi ai zilelor noastre.


  652. lucia

    @Toni
    :) Formularea asta cu para…..da’,ma rog…daca tu zici :)

    @George
    Aha!Vorbesti licentios! :) Adica,adecvat adrisantului. :)
    As duce cu mine o sticla,sa ti-o las in aeroport,dar nu ma lasa cu avionul.


  653. lucia

    @Spedy
    Faine de tot! :)


  654. pastel

    @ all,
    Buna seara si buna sa va fie inima! Trebuie sa ne protejam. Acum puterile PARA – NORMALE trebuie sa intre in actiune! Cine Incepe?
    Lucia are si har si orientare, ea aduna mai multe energii, iar in jur, am vazut cu totii, ne aduna mereu . NORMAL PARA e de partea ei, prima dintre primii, nu?
    Deslusesc printre rinduri mai multe tentative de intilnire, si consider ca este posibil.
    George, poate stabilesti un punct, o ora si un semn aparte, pentru data grevei generale – 31 mai 2010. Eu aduc un ciocan, de la Vulcan.
    Ar fi frumos, si cred ca se poate.
    Pe curind.


  655. spedy

    Pana atunci nu vreti sa donam o moneda de 10bani vineri pe la 18,in fata cladirii guvernului?asa ca o spaga ,dar ultima ?
    Vad ca in seara asta ,poate ca si zilele astea ,nici camerele web de la jurnalul.ro nu mai functioneaza…ce nu am inteles este de ce lurnalul.com este …portocaliu?


  656. spedy

    Numai gandul poate depasi orice limite ,dar nici el nu zboara asa maiestuos…
    .http://www.youtube.com/watch?v=vgnH9UOfmnE&feature=related


  657. nicole

    spedy, buna ideea cu “ultima spaga”…


  658. spedy

    Nu-i a mea dar mi-a placut ca idee si s-a format chiar un grup pe FB.Ce vad insa este faptul ca multi apreciaza dar putini vor si pot sa participe la chestii dint-astea marunte dar care pot avea impact major…cumva se repeta istoria cu miscarea violet,cu 02-04-no basescu day cand,la locul faptei au fost mai multi fotografi si “speciali “decat manifestanti.cat priveste inapetenta oamenilor pentru astfel de demersuri,pe zi ce trece incep sa ma conving de faptul ca,in coltul asta de lume nu se misca nimic daca nu se varsa sange si chiar si asa,dupa douazeci de ani,uite ca s-a vindecat si locul ,nu mai sunt nici cicatrice ,nimic.Au fost extirpate si ultimele terminatii nervoase ,
    Si dupa aceasta spalare de creier care a fost campania prezidentiala incheiata pe 6 Decembrie 2009,privim si ne desfasuram intr-o lume stapanita de…. zombie

  659. Ce va pasa? Va distrati … umblati cu spagi pe la astia de-si zic … guvern. Din cate am inteles lucia face o excursie pe la Istambul. De spedy, patel si nicole nici nu mai vorbesc. Eu cu Toni ce mai luptam … Si dai si dai … In timp ce voi va distrati, eu muncesc sa i-o pun lui Dominique. Intrebarea, bineinteles! Deja atat l-am atatat pe Facebook incat acum imi reproseaza ca el mi-a dat prietenia iar eu nu-mi fac timp sa i-o pun, intrebarea. Ei bine, n-aveti decat sa va distrati. Eu in seara asta i-o pun, sa termin cu el. Uf! In ce m-am bagat singur …

  660. Si eu lupt … si eu lupt :)

  661. George, pune-i-o odată, că mi s-au lungit urechile de când aştept, şi vino să i-o punem şi lu’ chiombu’!
    Întrebarea cu răspuns inclus.
    Nu că ne-ar răspunde, dar nici nu mai contează…
    Noi să ne facem datoria!
    Cât s-o mai putea…
    Hai suspendare!


  662. spedy

    Buna dimineata
    Asa sa fie !

  663. Sal’tare, sal’tare!
    George, bine i-ai pus-o! Intrebarea … Cit despre abilitatea ta de a vorbi in public, mi-ai amintit o glumita:
    -Bula, ce-a zis tac’tu cind a cazut de pe scara?
    -Doamna, as putea trece peste cuvintele urite?
    -Sigur, sigur
    -Atunci, n-a zis nimic!

  664. @Augustin, nu pot spune altceva decat :))))))))))))


  665. spedy

    Seara buna .
    Asa cum am banuit,a fost mai mult zgomot decat actiune .Am avut insa ocazia sa recunosc o parte dintre prietenii de pe FBsi pe Toni care ,bine-nteles ca m-a tras in poza si acum o sa vedeti de ce nu-mi afisez si moaca .Si ca totul sa se incheie apoteotic ,am plecat in graba si bine am facut ca din cauza soarelui,poate si a emotiei si poate ca pur si simplu s-a-ntamplat ca de obicei ,am facut o criza cu tremuraturi de numa numa …daca a inceput de acum,o sa am o vara tare dificila….
    Aveam si para in buzunar dar am uitat sa i-o dau…dar am s-o pun la albumul de pe FB si o puteti vedea acolo,sa nu ziceti ca-s mincinos.Aveam chiar trei si una m-a scos din belea.Cred ca se-ntreba cine-i ciudatul ala cu vesta pe el si cu palarie pe caldura aia….

  666. @spedy, buna seara! Dar poze?


  667. spedy

    Vin dar nu am indraznit sa le public pana nu vorbesc cu Toni si Nicole ca asa am facut cu lansarea Reginelor la Targul de carte si a iesit altceva .Mai ales ca atunci jucam pe blogul Crinei si eram cel mai ciudat din peisaj.


  668. lucia

    Salutarı dın Istambul.Stau pe o terasa cu Bosforul ın fata sı ma gandesc la voı.Presımteam ca vetı chıulı ın absenta mea!Slaba actıvıtate!Eu ma chınuı cu tastatura turcılor.cu gandul la voı
    George.bıne ca ı-aı pus-o luı Domınıq ala.ca ma apucase dısperarea!
    Augustın-faın bancul! :)
    Spedy-aı grıja la hıpoglıcemıe.Trebuıa sa manıncı para.


  669. spedy

    Cele fara personaje au intrat acum pe FB
    Bine-nteles ca aveam si para la mine .


  670. spedy

    Sarutmana Lucia si bine te-ai reintor sau inca ne saluti de pe malul bosforului….
    Doar zisei c-o mancai ,ca aveam mai multe.Aveam si apa dar asa patesc mereu si asa a fost de n-am putut ramane nici la mitingul ala .Are Toni o fotografie facuta cu ciudatu dar s-o posteze si atunci nu mai sunt ,poate, chiar asa anonim…Ziceam mai anul trecut pe undeva ca ,am convingerea ca undeva in gena ,la origine am fost cel putin lapon…

  671. @lucia, deci pe terasa … Bosfor, zici? Vezi tu, in socialism nu se intampla asta. Tu langa Bosfor, eu aici cu Bou Sfori. Oricum, sa te simti bine si sa te intorci cu bine!

  672. Întrebarea a fost pusă.
    Ultima şpagă a fost dată.
    Berea a fost rasă.
    Curând, pe FB.
    Foarte curând.
    M-au ţinut de vorbă Lilick, SifilicaBlenorel (pe bune!) cu soţul (pe bune!) şi Cepeca.
    Spedy m-a lăsat cu ochii-n soare, a fugit cu para!
    Şi era un soare…
    Soare, poliţişti, camere TV, un airedale terrier, uşoare urme de mişcarea violet şi cam atât.
    A! Şi şpaga.
    O să vedeţi.
    Hai că trec la fapte.
    Revin, poate iar dispare para!
    Spedy, să nu-mi spui că în sticluţa aia de apă minerală
    era ascunsă, că mor!
    O să beau toată apa din club, pân-o găsesc!

  673. @Toni, trebuie sa faceti o dare de seama, Cu poze, cu ce-a spus unu, ce-a spus altu … Poate-l dam mai departe si luam un ban pentru fondul de rulment al Clubului.


  674. spedy

    Nuuuuuuu,era langa ,in acelasi buzunarr ca este cat o traista ….buzunarul .Si am plecat repede ca ,desi nu ai remarcat ,incepusem sa tremur..dar am vazut clipul pe hotnews(al lui Lilik)si eu am asteptat cu para pe FB. Sa nu-ti para rau ca poate apuc cirese.

  675. @Toni, Sifilica Blenorel zici? Care o fi prenumele :) Ce nebuni sunt blogerii astia?!

  676. Pozele le-am pus.
    Fără no names, no numbers, only face(s).
    Nu sunt greu de recunoscut.
    SifilicaBlenorel e genială.
    Am ezitat mult până să-i accept prietenia, îţi dai seama!
    Dar nu-mi pare rău.
    Vorbeşte ea de n-apuci să procesezi, dar spune lucruri interesante.
    Chiar mi-a plăcut.
    Mai sunt în poze Lilick, Cepeca şi soţul Blenoricăi. La bere, zic.
    La şpagă, doar pe Spedy îl cunosc. Mai precis, el m-a recunoscut pe mine.
    Are o sticluţă, susţine că era cu apă minerală.
    Dar singur a recunoscut că avea o pară la el!

  677. Crezi că n-a făcut cine trebuie darea de seamă?
    Păi soldele alea, reduse cu 25%, nu trebuiesc muncite?


  678. spedy

    hahahahaha….doaaamneee.!pe caldura aia se mai punea problema de para?

  679. @Toni, ai dreptate, nu merita! uitasem ca s-au redus si soldele. ma duc sa vad pozele.


  680. pastel

    Buna!
    Este tirziu. Caut, corect am cautat de ccuna ora poze pe la Toni, am ajuns la Lilick unde am descoperit niste poze. Personajele nu le cunosc. Dar pot sa le multumesc ca au fost acolo cu un mesaj sau mai multe antibasescu.
    @Toni, in vizita la tine, am retinut o “profetie”, cum ca nu ar mai fi mult. Sa dea Domnul! In pozele de la Lilick esti si tu sau mai este cineva care este membru al clubului, sau ne este prieten?
    Am vazut si pozele cu rautatile secolului trecut, printre care ai strecurat si pe ale zilelor noastre. Vor ramine si ei in istorie, Putin, Chiombu? Blestematii asta nu merita.
    @ George,
    am vazut intrebarea, am vazut comentariile, poate vom avea mai multe, mai multe de spus si de adaugat cind se vor mai aduna si alte pareri.
    @ spedy,
    te lauzi ca esti peste tot, si cu PARA dupa tine, dar trebuie sa ai grija si de trup nu numai de indemnurile inimii. Daca a iesit bine pina la urma ma bucur, sa fie intr-un ceas bun!
    @lucia,
    calatorie placuta doamna! Trebuie sa fii la inaltime. Ne reprezinti. Pentru gindurile bune iti intoarcem pe ale noastre pentru toate clipele departe de tara. Asteptam sa revii. Nu ma descurc pe FB, cind poti sa-mi dai si mie povete.
    Noapte buna!

  681. @pastel, noapte buna! Eu raman sa caut pozele lui Toni, nu le gasesc.

  682. George, eu le-am pus. Albumul “Ultima şpagă”.
    Ştii, mi-am dat seama că o cunoşti pe Blenorica.
    Doar citezi din ea!
    N-am vrut s-o aduc aici ninvitată, dar uite, aici ai poemul complet:
    http://sifilicablenorel.wordpress.com/2010/05/21/balada-sadicului-completa/
    Pot să beau şi eu ceva, pe chestia asta?
    Adică, am cu cine?!
    Pentru suspendare!

  683. Pastel, pozele sunt pe FB. Vine Lucia şi te îndrumă. Că eu, slabe speranţe.
    Tot ea m-a băgat în lumea făţoşilor buchinişti, ca să traduc aşa…
    Poze alea cu “foştii” le-am pus pentru că “actualii” le calcă pe urme.
    Mă rog, încearcă şi ei marea cu degetul!
    Şi da, nu sunt eu profet, dar cred cu tărie.
    Nu degeaba candidez la supersugativă!
    Se duce!


  684. spedy

    Seara buna
    Sau noapte buna?
    Se vede lipsa Luciei si efectele caniculei reduc apetitul pentru o cafea …
    Ar trebui ceva Aer conditionat dar implica inchiderea usilor si parca-i cumva ,nu stiu cum ….iar para tre sa creasca mai intai.
    Murphi asta nu putea sa stea in banca lui…s-a apucat sa faca el pe desteptul ,sau cum s-ar spune mai romaneste,de ce -ti e frica nu scapi si, ce sa mai lungesc vorba,am mai apucat doar 1 bucata cireasa !!.Nici mai mult ,nici mai putin.Am apucat e un fel de a spune ca am apucat sa-i fac o poza inainte de a fost adjudecata rapid de consoarta .Ce nu am inteles a fost faptul ca ,pasarile astea ,asa zice mama soacra, au consumat ciresele cu….cozi cu tot ca o sa vedeti ca nici urma din ce v-am aratat si cu ce m-am laudat..
    Altfel,campurile,cele care ce au apucat sa fie cultivate,arata superb chiar daca ,unele par a fi cultivate cu altceva decat s-a declarat.Asa se face ca uneles,verzi,altele albastre,altele rosii ,altele galben stralucitor ,iar cele mai grozave ,incep sa prinda patina aurie ,drept este ca m,ai intai orzul,si mai apoi ,graul….
    Am intalnit si o ciiudatenie genetica si am imortalizat-o ,macul…ALB !.iar locurile nelucrate erau presarate cu trei frati patati si inca o planta inrudita,si mai nou,parca pentru a-mi face in ciuda ,cu un soi de floricele ….portocalii.Ce sa mai lungesc vorba,am si surprize si daca n-as fi fost motorizat as fi reusit sa prind cateva instantanee cu dusmanul cireselor mele (stol domnilor ,nu una bucata )si o multime de alte specimene din neamul pasaresc,de o frumusete deosebita dar…o sa puteti privi in noul album.
    @pastel,domnule,nu m-am laudat ca-s peste tot ,Acum, abia acopar cam 20%din cea ce reuseam sa fac cu ceva timp in urma ,iar ca anecdota ,pot sa spun ca suturi nu am primit , doar cateva dupa ceafa .Diferenta ,o intelegeti in mod sigur.
    @All,
    De cand nu ati mai tras un pui de somn pe fan proaspat cosit ?
    cred ca am ruginit un pic si la minte dar,m-am bucurat ca un copil de mirosul florilor si al ierburilor proaspat svantate de arsita de afara …
    Oricum ar sta lucrurile,cat de comoda pare viata de oras si
    orice ar putea scorni mintea omeneasca pe taramul frumosului,natura nu va putea fi egalata in diversitate

  685. Buna seara! … sau buna dimineata! Sunt in vizita. De azi dimineata, nu pot intra pe blogul meu. S-a intamplat ceva. Tehnic sau o fi in legatura cu art. 53 din Constitutie. Abia acum, mi-a venit ideea de a intra pe dinafara, pe fereastra. :)


  686. spedy

    Si mie mi-au fost trimisi “musafiri”si am lucrat la greu sa scap.
    cineva monitorizeaza cu srg si cred ca toti o sa avem surprize .eu am gasit troieni dar iam eliminat cu tot cu sursa (cred)


  687. pastel

    Buna dimineata!
    Asa va trebuie, sa va invatai minte! Sa nu mai vorbiti de rau puterea! Ce daca ia si ea un pic de colo,un pic de colo. Voi sinteti multi si aveti de unde, voi stiti sa rabdati sau sa aminati o masa, iar, ea puterea, nevinovata, nu este obisnuita cu lipsurile, asa ca trebuie sa puna la loc ce adisparut peste noaptea lunga ce a adormit intreg poporul roman. Si voi, dragii mei, va treziti de dimineata, si vreti sa nu aveti “musafiri”. Rusine! Pai Art. 53 din Constitutie nu-i destul de clar? Siguranta nationala trebuie pazita! Spedy ce pui la cale? Pasarile alea, si buburuzele le fel, pe care le tot incriminezi, de ce le lasi sa atenteze la Siguranta Nationala” ? Te faci vinovat, domnul boc, cel mititel, trebuie avertizat. Atentie! Toate vietatile de pe suprafata si din subteranul tarii atenteaza la Siguranta Nationala. Nu achita impozite si taxe pt. ralizari si consum, nici macar taxa TVA de 19%. Mai ales pasarile si buburuzele din curtea sau din preajma lui spedy.
    Asa ca vedeti voi comeseni de rabdari prajite, v-am dat pe mina lui boc cel mic, fara sa mai astept serviciile speciale, in frunte cu coldea (Codlea era mai frumos parca). Asteptati acasa, ascunsi, ca-i mai bine pentru voi, nu mai iesiti ca, de, s-ar putea…
    Un pui de somn? Taxa domnule, taxa. Asta-i lux. trbuie luat impozit! Ce minte au si oamenii astia? Ce le trebuie iarba, flori, fin, frumos? Acum pe criza asta pe care nu ne punem cu ea, fiindca trebuie sa o rezolve americanii, europenii, noua ne aduce FMI-ul viata buna daca mai rabdam cca 2 ani, poate cum spunea un domn, acum trecut din viata, inca 20 de ani.
    Si ca sa fie clar, ca puterea este pe partea cealalta a riului vietii proaste din Romania mai avem un ce de spus.
    ” RIDICĂ-TE, GHEORGHE, RIDICĂ-TE, IOANE!
    Şi PENTRU CĂ BĂSESCU ERA BEAT
    CÂND NE PROMITEA LAPTE ŞI MIERE
    CA SĂ ÎL VOTĂM,
    ÎNSEAMNĂ CĂ ŞI ION, ŞI GHEORGHE,
    ŞI EU, ŞI TU,
    NOI TOŢI
    ERAM
    LA FEL DE BEŢI
    CA EL
    CÂND L-AM VOTAT.
    În consecinţă,
    ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane,
    şi, acum că v-aţi trezit,
    goniţi beţivul!
    (Ups! Coldea, Boc, arestaţi-mă, tocmai am încălcat siguranţa naţională, pardon, securitatea personală a preşedintelui, prin instigare! DA, tovarăşi, sunt un element subversiv şi instigator. Tocmai de aceea: RIDICĂ-TE GHEORGHE, RIDICĂ-TE, IOANE!!!)…”
    (bmarinescu41/29.05.2010-blog Sibilla)

    Pentru ca n-ati fost cuminti, asa ca v-am pedepsit sa ascultai ce va scriu!
    Pe curind.

  688. @Tuturor :)
    Mi s-a reparat … stricaciunea. Se pare ca au fost niste lucrari de intretinere a domeniului. Si daca ar fi altfel, :) tot asta ar spune.


  689. spedy

    Ziua buna .
    Stricaciune ,stricaciune dar.”e” prea multe.Si “vine “toate o data ca boala pa omu` sarac….
    Imi pare rau dar nu stiu de ce nu mi se pot vedea ,sau eu nu pot vedea filmuletele cu berze caci tare m-am straduit ….si era si mama soacra cu mine si ma stresa ,ca de aia este mama fiicei sale si….om vedea.
    .

  690. @spedy, in ce format sunt filmuletele? Sau cu ce le-ai facut?


  691. spedy

    Cu acelasi aparat cu care au fost facute toate celelalte .se pare ca numai eu nu le pot vedea pentru ca aseara cand faceam curatenie am sters ceva esential ,un codec,ceva fisiere fara de care nu pot sa mai vad niciunul dintre filmele mele postate pe FB.dar ceilalti inteleg ca le pot vedea ca au fost accesate .


  692. spedy

    Cred ca-s in avi needitate si WMV,editate de FB.
    Inteleg ca v-au placut instantaneele mele si cred ca un avizat ar putea scoate din acestea lucruri foarte placute ochilor.
    Ce postez eu ,sunt inca imagini brute ,necorectate ,nefardate ,asa cum sunt ele surprinse ,spontan si fara o regie .Poate si asta le este farmecul .

  693. E greu, cu net-ul…
    Nu fac ei faţă, nici o grijă.
    În noua structurare a societăţii, aia în formă de reţea (net), nu de piramidă, practic e imposibil să răzbească.
    Ce destramă aici se re-ţese, instantaneu, dincolo.
    Cele mai multe necazuri le avem din cauze independente de ei.
    Spedy, bine măcar că le-ai pozat. Vezi cu para, să nu păţeşti la fel, că e grav!
    Stai să vină Lucia de la Formula 1, să vezi ce sfaturi îţi dă. Că, dacă nici ea n-o şti… Tu să le aplici corect, şi treaba e rezolvată!
    Pastel, să ştii că şi lor le-a tăiat soldele!
    Nu şefilor, că ăia au nişte protocoale, dar trupa cam mârâie… Şi ăştia nu latră. Muşcă direct!
    Ca dovadă, UM Bacuri & Snoave produce.
    Astea le-am cules din grădina de vis a Elisei:

    Romania este o ţară deosebit de fertilă: semeni funcţionari şi cresc impozite…

    Sfântul Petru se duce la Dumnezeu şi se vaită că sunt prea mulţi români care vor creier…că nu mai are în depozitul cerului aşa ceva…
    Atunci D-zeu îi răspunde:
    - Nu-i nimic dă-le diplome de la Spiru Haret!!

    Care este deosebirea dintre Dumnezeu şi Traian Băsescu?
    Dumnezeu nu se crede Traian Băsescu.

    Băsescu la psihiatru:
    -Nu ştiu ce se-ntâmplă că în ultimul timp sunt tot mai atacat de opoziţie şi de moguli, au început să mă părăsească până şi susţinătorii fideli şi scad vertiginos în sondaje. Mi se reproşează că prea mă bag în toate, că sunt autoritar şi chiar că mă dau drept Dumnezeu…
    Psihiatrul:
    -S-o luăm încet şi metodic. Spuneţi-mi amănunţit şi în ordine cronologică tot ce-aţi făcut.
    Băsescu:
    -Pai, la început am creat Cerul şi Pământul…

    Ambiţia lui Emil Boc fost:
    “Ori premier ori nimic!”
    I-au reuşit amândouă…

    Concurs de minciuni:
    Americanul: „Nevastă-mea a născut într-un avion; acesta s-a defectat şi puştiul a salvat-o cu paraşuta!”
    - Măi, măi, măi, se minuna românul!
    Neam?ul: „Nevastă-mea a născut într-un submarin; acesta s-a defectat şi puştiul a salvat-o de la înec!”
    - Măi, măi, mai, se minuna românul. A mea e gravidă de un an! Din când în când copilul scoate capul şi întreabă: mai este Boc premier, mai este Boc premier?

    Conferinţă ţinută pe internet de preşedintele României, Traian Băsescu, care observă:
    - În ultimele 5 minute am primit 1 milion de mesaje cu aceeaşi întrebare: “Vor fi cândva majorate salariile?”
    …. Cred că-i SPAM.

    Traian Băsescu:
    -Boc, te rog insistent să mă mai contrazici şi tu din când în când, să creadă lumea că suntem doi!

    Sloganul electoral al PD-L:
    Fraţi români! Iliescu şi Constantinescu ne-au adus pe marginea prăpastiei. Numai alegându-l pe Traian Băsescu vom face un pas înainte!

    Preşedintele cu soţia se plimbă la pas prin Bucureşti. La un moment dat, Traian Băsescu se opreşte brusc în fa?a unei vitrine şi exclamă:
    Ia uite, Marie, ce preţuri: sacou – 15 lei, pantaloni – 10 lei, cămaşă – 5 lei. Şi se mai plâng toţi de criză în loc să-mi fie recunoscători că trăiesc atât de bine!
    La care consoarta, întrucâtva jenată, îi spune:
    - Păi, Traiane, asta-i o spălătorie!

    Câţiva politicieni, cam cu chef, fac un turneu electoral prin sate. Pe un drum de ţară, maşina se izbeşte de un copac şi accidentu-i gata. Aflat în trecere, un ţăran cu frica lui Dumnezeu îi adună, îi îngroapă pe loc şi îşi vede mai departe de treabă.
    După un timp, se observă lipsa politicienilor. Anchetă, reconstituire, interogatorii etc.
    Anchetatorul îl întreabă pe ţăran:
    - Când ai sosit la locul accidentului mai era vreunul în viaţă?
    - Unii dintre ei ziceau că sunt, dar poţi să-i crezi pe ăştia?!

    Domnii Geoană, Antonescu şi Boc călătoreau, în concediu, pe aceeaşi şosea.
    Deodată, ajung la o bifurcaţie nesemnalizată, ceea ce îl derută pe şoferul dlui. Geoană, aflat în fruntea coloanei:
    “Încotro o luăm, şefu’.”
    “Cum încotro, Ghiţă? Nu ştii linia partidului? Semnalizezi stânga.”
    “Şi fac la stânga?”
    “Bineînţeles.”
    După cinci minute, ajunge şi domnul Antonescu la bifurcaţie:
    “Încotro o luăm, şefu’?”
    “Nu ştii linia partidului, Mitică? Semnalizezi dreapta.”
    “Şi fac la dreapa?”
    “Sigur că da.”
    După alte cinci minute, hop şi domnul Boc la aceeaşi bifurcaţie:
    “Ce facem, şefu’, semnalizez dreapta?”
    “Bineînţeles că dreapta, Vasile. Semenalizezi dreapta, dar faci la stânga, ce, nu ştii linia partidului?”

    Adrian Năstase întreabă la Radio Erevan: Un bărbat poate să aibă mai mult de 2 ouă?
    Răspuns: În mod normal nu, dar dacă totuşi te apleci în fa?ă şi numeri exact 4, atunci să ştii că Opoziţia a venit puternic din urmă.

    Andrei Marga se duce în magazinul Victoria să îşi cumpere cravate şi cămăşi. După ce îşi cumpără cravate, vrea să îi dea 5 lei şpagă vânzătorului, însă acesta refuză:
    - Nu pot să primesc, d-le ministru, pentru că am fost şi eu profesor universitar şi ştiu ce salarii mici sunt în învăţământ.
    Nervos, Marga se duce la raionul de cămăşi. Îşi cumpără câteva cămăşi şi vrea să îi dea şpagă 5 lei vânzătorului, care îl refuză:
    - Nu pot să primesc, d-le ministru, că am fost şi eu profesor universitar şi ştiu ce salarii mici sunt în învăţământ, îi spune vânzătorul.
    Super-nervos, Marga iese din magazin şi vede un cerşetor în fa?a magazinului. Se gândeşte puţin şi vrea să îi dea 10 lei cerşetorului.
    La care acesta îi spune:
    - Nu pot să primesc, d-le ministru…
    Deja cu nervii la pământ, Marga îl întrerupe:
    - Să nu spui că şi tu ai fost profesor universitar.
    - Nu, îi răspunde acesta, eu chiar sunt profesor universitar, dar am o fereastră acu’!

  694. @spedy, ai dreptate, eu nu le gasesc.


  695. spedy

    Sunt in video .Am verificat si pot fi vazute de altii.

  696. @Toni, supermishto! Mai ales, ultimul .. :)))))))))))


  697. pastel

    @all Buna seara!
    Vad ca se simte lipsa doamnelor, noroc cu Toni.
    Toni am ris de unul singur, ca prostul, oamenii acestia au umor, ei stiu sa depaseasca viata necajita de altii. Ferice de ei! Sa le urmam exemplul. Spuneam cindva ca indiferenta este recomandata pt. “a micii” nostri de la putere, dar vad si alte solutii – umor, glume, ironii pe seama lor. Sa dea Domnul sa fie cit mai multi!
    Pe curind.

  698. Pară nu, greve nu, revoluţie nu…
    Păi măcar atât.
    Să “ne” râdem.
    Chiar, nu mai e nici o picătură?!
    “Nicări”?!

  699. @Toni, vine lucia si ne readuce pe linia de plutire

  700. @pastel, radem glumim si stam … sa explodam!

  701. George, eu nici acum nu pot accesa blogul tău.
    Aici intru pentru că mi-am făcut o dublură la cheie, la aia de sub preş.
    Crezi că au început să se împlinească supoziţiile mele, cu privire la cine citeşte primul scrisorica ta?!
    Ţin’ să fie, ţin’ să fie?!
    Musafirii sau miliţia?!

  702. @Toni, da! S-a (l-au) bulit iar. Eu intru prin blogul vechi care e protejat de wordpress.


  703. pastel

    @ all
    Am fost in “vizite” , am citit si am revenit, la noi este bine, placut. Odihnitor.
    Noapte buna!

  704. Da. “Plutire” e bine spus!
    În ambele sensuri.
    Că, pe ploaia care se anunţă, ce altceva poţi face, decât să pluteşti…
    Şi-şi!


  705. lucia

    Buna ziua doamnelor(oare unde iti vi fi? )buna ziua domnilor!
    Am stat cu para-n mana in Otopeni(sau Coanda?)si…nimic!E drept ca era o para de la turci,da’ ma rog…o speranta tot mi-am facut…ca aveam wireless,in sfarsit!Pustiu,p’aci,ca nici nu stiam ce sa zic.Am inteles,insa,ca era o problema tehnica.
    Mitingul l-am confundat cu greva.Credeam, ca-i luni.Oricum,eu credeam ca-l prind pe Boc,de ceafa,il duc cu avionul meu si-l debarc pe geam ,direct in Cluj.Cand ,colo…..
    @pastel
    Ma odihnesc un pic si incepem lectiile.
    @George @Toni
    Cum sa va aduc pe linia de plutire,ca io nu stiu sa inot? :)..

  706. Lucia, bine c-ai revenit! Parcă ziceai c-ai pus-o la loc, în raft! Para turcească. Sau o pui la muzeul horror?!
    Las’ că că dăm noi din mâni şi din picioare!
    Dacă avem grijă s-o punem aproape, mai mult dintr-o mână. A’ dreaptă, cel puţin eu.
    Nu ştiu George, o fi tot dreptaci?
    Tu, cu colacul!
    Help!
    Lasă-l pe Boc. Are cin’ să-l ia de ceafă.
    Dacă l-o mai prinde cineva, din picaj ăsta fără paraşută!
    Că n-a vrut să i-o dea. Împrumut măcar…

  707. @Toni, este o aluzie la faptul ca mai tanar fiind am fost … stangaci. Eu am recunoscut chiar pe blogul asta :)

  708. @lucia, bine ai venit doamna! sper ca delicatesele turcesti care l-au impresionat pe Toni sa le prezinti intr-un simpozion la Club :)


  709. lucia

    Bine te-am gasit,George!
    Asa-i!Sunt tari ,in care liberalii ,sunt de stanga :)
    In ceea ce priveste simpozionul…cand vrei tu :)
    @Toni
    Puteai sa fii mai delicat ,si sa nu te legi de colacelul meu(din talie :) ) nici cu stanga ,nici cu dreapta :)


  710. spedy

    Ziua buna si bine ai revenit Lucia .


  711. lucia

    Speeedy! :)
    Bine te-am regasit!

  712. Lucia, lasă, nu te fofila.
    Ştii tu bine la ce colăcel m-am referit!
    Toată lumea ştie, aşa că…
    George, o greşeală recunoscută e pe trei sferturi iertată.
    Dacă scoţi sticluţa, e 100%!
    Ştii cum zicea Ţuţea, parcă, vorbind despre el:
    Dacă la tinereţe nu eşti socialist (de stânga), înseamnă că nu ştii să visezi.
    Dacă la maturitate nu eşti liberal (de dreapta), înseamnă că ai trăit degeaba!
    Sau cam aşa ceva…

  713. @Toni, am visat cam mult dar … am si trait intens


  714. pastel

    Bine v-am gasit!
    Ma bucur sintem iar multi, si pusi pe sotii.
    Cind lumea buna se intoarce, si ne aduna,
    Daca toate ar fi la fel, cu iubire si zel,
    Cum doamna de linga noi, vestiti si moi,
    Multe, pe nestiute, ar fi mai frumoase, mai placute.

    Sa dam Cezarului ce-i al Cezarului! Activitatea in Club este influientata, este infierbintata, si toate au o intorsatura, o clipa mai buna, cind fetele ne “suna”.
    @ Lucia cu plecaciune te salut, cu drag iti urez bine ai venit la “radacini” asi sper din toata inima sa te simti minunat printre noi, dar mai ales linga cei dragi din familie. am vazut “un brad” care creste in “gradina ta”, si care este parte din sufletul tau. Multumesc pt. oferta, trebuie sa am rabdare, dar si tu sa incerci cu nepriceperea mea cu intelegere. Pot si accept sa stau la colt, cu miez de nuca si-un pahar de vinisor, in loc de coji. Ce zici de o asa pedeapsa?
    @ spedy, am vazut pozele din albumul cu cireasa, n-am lasat un mesaj, fiindca eram pe “plecare”. iar pina sa ma dumiresc cum si in ce fel a trecut vremea.
    voi reveni.
    @ Toni, ma intorc la o situatie in care tu afirmai ca ceva nu este in regula si George te-a intrebat. S-au schimbat lucrurile, este mai bine, mai esti nemultumit, ce poti sa ne mai spui? Glumele au fost excelente, spuneam ca am trait clipe de usoara detasare de cele lumesti, umorul degajat de bacurile citite facindu-ma sa rid partas la ironia ce-o trimite catre eroii bancurilor.
    @ George, De ce stingaci?… Poate la tinerete… Asa da, cunosc genul, mai ales cind se “agata” ca ciulinele de “fusta” !?
    Astept tineretul cu vesti noi, Nicole, Theodora, …


  715. lucia

    @Toni
    Am inteles,dar m-am madarit.
    @George
    Povesteste-ne! :)


  716. lucia

    @pastel
    Binete si tie!
    Ti-am trimis un mesaj pe fb.Stanga ,sus,vezi o liniuta rosie.Apasa pe ea,si apoi urmezi pasii.


  717. gala

    Buna seara! Ma mai primiti,sau mi-ati anulat “cardul” (sau cum s-o fi numind) de membru al clubului?

  718. @gala, bine ai venit! cardul fondatorilor este … pe viata :) Din pacate, am fost un pic ocupat, pentru ca plec dimineata. Voi fi undeva prin apropierea ta:) Dar nu ma despart de micul meu laptop. Important este sa am si timp.

  719. @lucia, este lunga povestea :) La iarna, la gura sobei cand ne vom numara maruntisul pentru intretinere :)

  720. George, aşa se explică liberalismul: prin trăiri intense! ;)
    Drum bun, lasă că-nchid eu clubul şi pun cheia sub preş.
    Sticluţa nu spun unde!
    Gala, long time, no see! Ia o pară, că sunt gazdă, pentru moment! Una am zis, să fie clar!
    Pastel, te exprimi prea simbolistico-metaforic pentru mine. La ce te referi? La starea mea de nemulţumire generală? Păi, câtă vreme chimbu’ e la timona mă-sii, cum naiba să se schimbe ceva? În bine, normal. Că-n rău…
    Lucia, mândro…
    Ar fi cazul să te smereşti…
    Ştii tu ce ce…
    Să fie primită!
    Că uite, a crescut consumul!


  721. spedy

    Seara buna, spre noapte buna .Numai ce am revenit de la spectacolul de la Sala palatului cu Lord of the dance.
    Inteleg ca s-a plecat lspre somn dar,vorbim maine…

  722. @Toni, ok! Noapte buna tuturor. Sper sa dorm 4 ore!


  723. gala

    @Toni
    Multumesc,esti o gazda perfecta! :)


  724. gala

    @George
    Drum bun si bun venit! :)

Leave a Reply