George Serban

Apel pentru apărarea lui Varujan Vosganian

Articol preluat integral de pe blogul lui Codrin Scutaru
Adaug un comentariu personal. M-as astepta ca Jurnalul National, conducerea trustului, la nivelul de seriozitate pe care il banuiesc, sa faca demersurile publice pentru a-i acorda satisfactie senatorului Varujan Vosganian si pentru inchiderea acestui litigiu pe cale amiabila. Stim toti, la fel de bine, ca pe o mare parte a Justitiei roamane, “ajustate” politic de cuplul Basescu-Macovei, nu se poate da nici doi lei. A lasa un astfel de litigiu, posibil de rezolvat pe cale amiabila, pe mana unei astfel de justitii, este un gest mai mult decat inamical.

Varujan Vosganian“Zilele acestea, în clasicul stil dâmboviţean, s-a aruncat din nou cu noroi într-unul dintre puţinii noştri politicieni veritabili. Spun asta pentru că văd zilnic pramatii care se autodeclară politicieni însă am cunoscut prea puţini politicieni sau mai bine zis, oameni de stat. Varujan Vosganian este unul dintre aceştia.
Intelectual, economist şi matematician pe de o parte, scriitor pe de altă parte, Varujan Vosganian este un exemplu viu al politicianului de calibru, care poate astăzi să dea un diagnostic economiei ca ministru al economiei şi finanţelor şi mâine să câştige un premiu naţional sau internaţional pentru ultima sa carte. Astăzi, senatorul Vosganian coordonează comisiile de specialitate ale Partidului Naţional Liberal, adică acea echipă de experţi care elaborează politicile publice pentru următoarea perioadă de guvernare, o echipă care are menirea de a preîntâmpina situaţia gravă a manifestării explicite a incompetenţei exprimată azi de cabinetul Boc şi structurile sale.
Într-o ţară care nu mai are valori, s-a ajuns din nou la denigrarea lui Varujan Vosganian. În 2006, domnia sa a dat în judecată Jurnalul Naţional şi pe Marius Tucă, cei care au preluat informaţiile false aruncate în nămolul politichiei noastre de securistul Liviu Turcu. Turcu, care e cel mai probabil unealta cuiva sau a unui grup, a oprit drumul european al lui Varujan Vosganian, propus pe atunci comisar european, scoţând acuzaţii nefondate în presă. Tribunalul Bucureşti a decis vineri ca dl. Vosganian să piardă procesul cu Jurnalul Naţional. Cu toate acestea, există însă opţiunea apelului la această decizie a unei judecătoare pierdută în neantul unei justiţii încă disfuncţionale.
Cu toate că până acum, a fost verificat şi răsverificat de toate structurile de informaţii, primind chiar unul din cele mai greu accesibile certificate ORNISS de acces la informaţii, certificatul Cosmic Top Secret, unul dintre cele mai puternice calificative de acces la informatii secrete ale NATO, s-a preferat să se treacă peste argumentele realităţii şi să fie promovată încă o etichetare mincinoasă. Discreditarea de tip stalinist şi punerea la stâlpul infamiei a celor incomozi e folosită încă ca tehnică de bază de anumite structuri sau persoane.
Eu vă invit să ne alăturăm apărării lui Varujan Vosganian, cei care nu am renunţat încă la valori sau la principii, cuvinte lipsite de sens şi cel mult amuzante pentru o parte a societăţii, dar care rămân esenţa existenţei unei alte părţi. O apărare care este de esenţa unei reale societăţi civile, care refuză punerea la zidul infamiei a nevinovaţilor de către vinovaţi. O apărare care este de însăşi esenţa normalităţii.
Vă invit să semnaţi mai jos pentru acţiunea pe care noi, cetăţenii, societatea civilă şi tot ce mai ţine astăzi de normal şi de respect, e firesc să o avem în apărarea lui Varujan Vosganian.”

5 Responses to “Apel pentru apărarea lui Varujan Vosganian”

  1. Multumesc, George! Sunt impresionat si onorat de gestul tau.

  2. [...] Theodora pe iulie 12, 2010 Consider normal sa procedez si eu ca prietenii mei (bloggeri liberali) George Serban si Lilick si preiau integral articolul postat pe blogul domnului Codrin [...]

  3. @George
    Daca un informator dovedit a ajuns presedintele tarii, prin votul unui electorat in cunostinta de cauza, de ce n-as crede ca romanii nu se mai tem de fosta Securitate?
    In acel proces, banuiesc ca dl Varujan este reclamantul.
    Procesul s-ar fi stins daca dansul isi retragea plangerea.

  4. @Plano10, eu merg mai departe si spun ca nici macar nu le mai pasa, nu-i intereseaza. Astazi, nu mi-a venit sa cred ca cineva serios, care se respecta in bransa presei, mai poate face o stire de prima pagina din “descoperirea” ca Vantu a fost informator. Cred ca si daca s-ar gasi … peste noapte dosarul de securist al lui Basescu, n-ar mai interesa pe nimeni.

  5. @Theodora, frumos gest! Dincolo de apararea lui Vosganian, este vorba despre apararea unor principii care in mass media trebuie sa existe mai mult decat oriunde.

Leave a Reply