George Serban

Ce fac cu tine Arghezi, ce fac cu tine Camus?

Ce fac cu tine, Arghezi, ce fac cu tine, Camus?
Ce fac cu tine, Neruda? Cu … mine ce fac? Greu de spus!

Se incheie o zi isterica. A murit un om. In fiecare zi, mor oameni. Oameni buni, oameni rai. Nu-i stim pentru ca nu suntem noi cei care hotaram pe cine trebuie sa stim sau nu. Aflam despre disparitia lor doar daca … fac rating, daca aduc bani. Ca se numesc Michael Jackson, Madalina Manole sau Adrian Paunescu, n-are importanta. Indecenta, nerusinarea si ipocrizia oamenilor esti infinita ca si prostia.
Nu despre Adrian Paunescu vreau sa scriu. Adrian Paunescu a fost respectat si apreciat de oamenii care tac cu piosenie, ii recitesc o poezie sau asculta una dintre frumoasele melodii compuse pe versurile lui. Ceilalti fac circ, in ore nesfarsite de ipocrizie mizerabila.
Adrian Paunescu s-a dus. In urma lui, s-a adancit o fisura grava existenta si intretinuta, in societatea romaneasca. Ruptura dintre Unii si Altii.
Unii, care consideram ca, exceptand criminalii si lichelele, am venit din comunism cu acelasi balast. Al unora poate mai mare, al altora mai mic. Dar cine poate … cine are dreptul, cine are legitimitatea masurarii balastului nostru comun? Balastul tacerii, balastul complicitatii. Pentru ca cei care n-au tacut, n-au acceptat complicitatea au populat inchisorile comuniste. Restul, cu deosebiri legate de profesie, de calificare, de standard al vietii, am fost la fel.
Unii consideram ca in comunism totul era plat si cenusiu. La fel si cultura romana. Era o cultura plata si cenusie, incorsetata in “realismul socialist”, in “normele eticii si echitatii socialiste”. Si, totusi, cultura romana a existat, a supravietuit, a traversat deceniile. Pretul a fost mai mare sau mai mic. Moneda in care s-a platit pretul, s-a numit “compromisul”. Prietenul meu mai mare si mai intelept, compozitorul Florin Comisel, pentru a putea pune in scena, in cinci mari capitale ale Europei, opereta Leonard, a trebuit sa compuna o neghiobie, despre oamenii muncii de la o hidrocentrala, o opereta care se numea “Culegatorii de stele”. Mi-a marturisit ca in cateva dintre turnee i s-a propus sa ramana in occident. N-a putut.
Unii consideram ca in Romania comunista n-au existat doua culturi. Una comunista si alta necomunista sau anticomunista. A existat o singura cultura comunista in care scriitorii, compozitorii, artistii plastici pentru a putea crea opere autetice, faceau compromisuri. Mai mari sau mai mici. Ma refer la oamenii de cultura, nu la kulturnicii infiltrati in uniunile de creatie. In anii ’80, emisiunile de radio si televiziune devenisera de nesuportat. Cantecele “patriotice”, piesele de teatru cu subiecte cretine, tipice “realismului socialist” au invadat mass maedia.
Unii consideram ca pentru a-l asculta pe Seicaru, pe Socaciu, pe Alifantis, pe Berzi, merita sa induri si doua limbi in fundul lui Ceausescu, daca asta era pretul.
Unii mai consideram ca fie si numai sa-i vezi jucand pe Calboreanu, pe Vraca, pe Ion Manolescu, pe Fory Eterlee – sunt sigur ca Altii nici n-au auzit de ei – iar apoi pe Gheorghe Dinica, Traian Stanescu, George Constantin, Constantin Codrescu (as umple o pagina intreaga) Radu Beligan, trebuia sa suporti o neghiobie cu “productivitatea muncii”, sa poti vedea si “Draga mincinosule” a lui G. B. Shaw.
Asa a aparut Adrian Paunescu. Plin de talent. Inteligent si constient de talentul lui. Insetat de glorie. Cine n-ar fi fost? Si cati nu erau?!
Asa a aparut Cenaclul Flacara. Nu m-am putut duce niciodata. N-aveam timp. Lucram pana seara tarziu si nici nu prea auzisem multe despre Cenaclu. Apoi, dintr-odata au inceput sa-l transmita saptamanal, Joia, la radio. La inceput, mi s-a parut scarbos, nota “patriotica” a vremurilor. Apoi, pentru ca flasneta aia de radio mergea incontinuu, am inceput sa aud cate un cantec care imi atragea atentia si am inceput sa retin numele unora. Incet, incet, am inceput sa fiu preocupat de ziua de Joi. Stiam ca la doua, trei cretinisme, voi auzi o melodie romaneasca frumoasa. Cu cat era mai rara, cu atat era mai frumoasa. Eram insetat de muzica. Aveam filiera mea de … placi de pickup dar imi doream sa ascult melodii romanesti frumoase. Cred ca-mi iubeam tara aia comunista si amarata dar mandra. Pe asta de azi, libera si injosita de toate tarfele, nu stiu daca o mai iubesc. Din tara aia, as fi putut pleca si n-am vrut. Din tara asta, as vrea sa plec si nu pot.
Unii am fost contemporani cu Adrian Paunescu si cu al sau Cenaclu Flacara. Au facaut si fac parte din viata noastra.
Unii, adica cei mai multi, asa am trait.
Altii, adica mult mai putini, murisera in puscarii, in exil sau traiau izolati, bine monitorzati de sistem pentru ca … indraznisera. Nici nu e important ce indraznisera. Dar, indraznisera.
S-au schimbat vremurile.
Unii mai suntem si azi. Eram prea multi sa nu ramanem. Avem amintiri. Am venit din comunism cu nostalgia tineretii, a anilor irositi intr-o lume anormala. Am venit cu balastul frustrarii si al regretului ca noi … n-am indraznit
Altii, pentru ca erau putini si batrani, n-au ajuns in vremurile astea. Si chiar daca au ajuns, sunt si mai batrani si prea … mahniti.
In schimb, in locul lor, au aparut Altii.
Altii, care nici nu existau in vremurile dinainte iar daca existau, erau sugari, prescolari sau scolari la varsta unui discernamant in formare. Nu sunt multi, nu stiu mai nimic sau nu-si amintesc despre vremurile acelea. Dar au citit, au auzit, si-au format opinii si acuza. E drept sa fie asa. Ne-am dorit sa aiba dreptul asta. Nu ne acuza direct.
Dar azi, dupa douazeci de ani, Unii, ca vrem sau nu vrem, ne simtim solidari cu cei acuzati de Altii.
Adrian Paunescu a fost, in opinia unora dintre Altii, “o lichea comunista”, “o sluga a lui Ceausescu”, “un lingau al lui Ceausescu” si, apoteotic, “un nenorocit care ar trebui sa moara mai repede”.
Dorinta Altora s-a implinit. Adrian Paunescu a murit.
Eu, pentru ca sunt indaratnic, incapatanat, independent si nu fac dect ce-mi trece prin minte, indiferent de consecinte, am ramas cu o mare nedumerire.
In bibliotecile Unora, exista poeziile lui Tudor Arghezi care, pentru a fi scos de la “interzis”, a trebuit sa faca multe compromisuri si sa accepte “onorurile” analfabetului Ghiorghiu-Dej. Il mai pot pastra pe Arghezi in biblioteca? Dar pe Sadoveanu care a ajuns pana la a ocupa functia de presedinte al Prezidiului Marii Adunari Nationale, il pot pastra?
Si asta n-ar fi nimic. Se spune ca, in timpul dictaturii comuniste, daca nu acceptai sa intri in partid, sau refuzai o functie, erai condamnat si-ti puneai in pericol viata sau libertatea. Dar in tarile occidentale, nu existau asemenea constrangeri. Acolo, cine devenea comunist, devenea din convingere. Prin urmare, Altii trebuie sa-mi spuna ce fac cu Camus? Ce fac cu Sartre si cu Neruda? Astia au fost comunisti, din convingere. Optiunea politica nu-i ducea la putere si nu le oferea privilegii. Erau comunisti sadea. Ii mai pastrez in biblioteca sau ii arunc, impreuna cu volumele de versuri ale lui Paunescu? Dar, oare, Altii stiu cine sunt cei despre care am scris?
Si, nu in ultimul rand, ce fac cu mine? Cand eram copil, Che Guevara m-a luat in brate si m-a mangaiat. Il priveam si credeam ca-i Dumnezeu. Dupa un timp, cu gija si cu intelepciune, mama mi-a vorbit despre Dumnezeu si mi-a explicat ca El este mult, mult mai sus. Dupa alt timp, am aflat ca Guevara omora oameni, cu mana lui, ca era un criminal. Dar a fost o vreme cand l-am iubit. Cu … mine, cu mine ce fac?
I-as intreba pe Altii. Daca-i privesc mustrator pe Unii ca n-au … indraznit ceva, inainte, cand iti riscai viata si libertatea, de ce, azi, cand pericolul nu mai exista, ei, tineri si cu putere, de ce nu darama muntii?
Lumea romaneasca este impartita in Unii si Altii. Altora, le acord prezumtia de bunacredinta. Unii vrem, fara sa uitam ce-a fost, sa nu se mai intample si sa mergem privind inainte. Altii vor sa mergem … cu spatele inainte, privind mereu in urma, de teama ca trecutul sa nu se repete. Un sofer batran, care m-a invatat sa tin volanul masinii in maini, imi repeta continuu sa privesc drumul si nu pomii de pe margine. Ideea era ca, inerent, mergi in directia in care privesti.
Imi e teama ca ne indreptam spre directia in care privim. Adica, spre trecut.

SI TOTUSI EXISTA IUBIRE altfel, n-am exista, n-am merge inainte, cu pasii nostri sovaitori si impleticiri;
SI TOTUSI EXISTA BLESTEM pentru ca, din lasitate si, uneori din complicitate, am lasat sa ne fie distruse elitele;
IUBESC oamenii, imi iubesc prietenii, indiferent daca gandesc ca mine sau nu;
AM CURAJ pentru ca am de recuperat imensa tacere de dinainte;
SI MA TEM de oamenii fara credinta; pe noi cei care credem in ceva, ne dezbina tocmai credinta si ne face slabi; pe ei ii uneste lipsa credintei si asta ii face puternici.

19 Responses to “Ce fac cu tine Arghezi, ce fac cu tine Camus?”


  1. NINA

    ………..
    ……………..
    ………………….


  2. Mihaela

    Adevarat, existenta unui popor se bazeaza pe credinta.
    Un popor fara credinta isi pierde identitatea spirituala si morala, fapt la care asistam cu totii. Intrebarea este ce-i de facut, pana nu este prea tarziu. Ma intristeaza toata aceasta isterie creata de moarte unui poet parca ar fi fost singurul poet din Romania. Totul in da impresia de falsitate, poate ma insel dar este parerea mea.

  3. Excelent! Mă bucur că ai scris asta.


  4. ani

    Ai spus, atat de frumos, TOTUL ! Se simte pana aici…


  5. pastel

    Eram trist. In jurul orei 18 citsem ca te retragi…si mai citsem niste pareri care mi-au dat fiori in clipe nepotrivite. N-am rezistat sa mai citesc si altele…
    Eram cu gindul dus aiurea, nu stiam sa mai diting ce inseamna om, ce este un patriot si, la fel, ce este poetul, omul de cultura, intelectualul apt sa moara cu gindul la semeni, in fine-omul admirat, ovationat, de mii si mii de alti oameni, insotit in viata de alte zeci sau sute de oameni care i-au fost (poate au si ramas si mai ii ramin) prieteni. Eram la un pas de eroare umana, de condamnare la singuratate a trairii mele printre cei cunoscuti. Poate este prea mult spus. Dar eram ratacit. Pe caile cunoscute mie n-am intilnit distrugeri de personalitate care sa reprezinte tara. Am intilnit doar oameni mici la suflet catarati pe scara incompetentei, a parvenirii, a distrugerii miselesti in urmarirea intereselor personale, in dauna celor are nu tinteau oricum preamarirea.
    E tirziu si m-am abatut pe FB si m-am intors la tine, pe blog, unde mai cautam omenia.
    Acum, dupa ce am citit ce ai scris mai sus, ma simt linistit, chiar multumit. Lectia ta ar trebui sa o cunoasca si s-o traiasca toti romanii. Mie imi place Arghezi, imi place si Goga, dar despre ei s-au spus, s-au scris multe, tratati diferit in lumea spiritelor inalte din cultura.
    Dar nu stim trairile lor, doar simtim, citind, cum au gindit, cum au scris despre idealurile lor. Ascunderea in spatele unor copromisuri si minciuna in scopuri nobile, pot trece in contul tolerantei. Dimensiunea ramine nedistructibila ca si fapta eroica. Scriitura, de orice fel, traieste si devine perena prin acceptarea in masa de catre cititori.
    George sint alaturi de tine si te admir. Cautarile mele si pornirile spre cunoastere m-au apropiat de un suflet marinimos, drept si curat, lipsit de ingimfare.
    Pace deplina suflet razvratit de nedreptati prea multe!
    Cu prietenie si pretuire,
    pastel

  6. @AnaMaria, ma bucur doctor de suflet!

  7. @pastel, am nevoie de tine! Poate suna egois dar am nevoie de tine. Eu scriu doar pentru prieteni.

  8. @lucia, cand scriam, ma gandeam la tine

  9. As vrea sa cred ca traiesc in tara in care se face tot tamtamul asta pentru moartea unui poet…Frumos text George, se vede ca te-ai gandit si rasgandit si paragandit la subiect!

  10. Mâine, clopotul inimii mele va bate în memoria marelui poet, Adrian Păunescu, cel care de aici încolo, va sta lângă Eminescu!


  11. ani

    Poezia si cantecul adolescentei mele :

    „Iluzia unei insule”:
    Adrian Paunescu

    Diseara-i plecarea în insula mea /
    trasura de nuc te asteapta la scara, ia-ti haine mai groase si nu-ntîrzia /
    caci cîini-politisti s-ar putea sa apara.

    Nu-ti face probleme, birjarul e mort / si caii sînt morti si trasura e moarta, fugim fara martori în nu stiu ce port, în insula mea la cinci capete sparta.

    Acolo, vom creste copii monstruosi, lachei de metal si de mîzga vor rîde, cu vesti ne-or ticsi de la mosi si stramosi, tic-tac telegraful, cadavrelor ude.

    Vom trage trei filme color, de deochi, si le vom trimite în lume de-a rîndul, ca-n sticle bagîndu-le în cîte un ochi, al patrulea ochi pentru casa pastrîndu-l.

    Si ziua întreaga, noi goi, fara tiv, pe sanii de foc vom zbura într-o vale, iar eu, gospodarul, voiesc sa cultiv / grîu dulce si lenes, pe coapsele tale.

    Te-astept deocamdata. E mijlocul verii, e mijlocul iernii, ciudata poveste; iar cînd vei urca e-n zadar sa te sperii / trasura ca moartea parîndu-ti ca este.

    E numai iluzie, dincolo-s eu, te-astept cu faclii, patru mii sase sute, zadarnic te sperii ca ninge mereu, ca strajile drumului fumega mute.

    Hai vino si urca si spune ceva / birjarul e mort, are sînge de cîrja / te-astept fara martori în insula mea, port haine de nuc, sînt aproape o birja.
    Iar daca nu-mi vezi fata ce mi-am gasit-o, sa stii ca, în insula mea, totusi sînt, eu, movila celui mai proaspat mormînt, întinde piciorul si calca, iubito!

    Si asta e totul. Plecarea-i diseara / Fantoma trasurii asteapta la scara”.

    http://www.youtube.com/watch?v=0409OyGO5qo

  12. @AnaMaria, frumoasa poezia adolescentei tale, frumoasa ca sufletul tau.


  13. Adrian

    Jos palaria, George ! Daca ar gandi mai multi ca tine ar fi mult mai bine in amarata asta de tara !
    Mi-a placut “imi iubesc prietenii chiar daca nu gandesc ca mine”.

  14. Da… ar fi fost un moment al trecerii de la Unii si Altii, la Noi…
    Cele bune!


  15. pastel

    Noapte buna George! Nu esti singur, prietenii sint alaturi.

  16. @pastel, stiu si ma bucur de asta. FB nu ne desparte. Dimpotriva se completeaza, reciproc. Te vad, adesea, trecem, unul pe langa celalalt si stiu ca esti prin apropiere :)

  17. Fereste-ma, diavole, de intelectualul intransigent care, fara o arma adecvata de contra-atac, dinamiteaza un om pentru a nu-i recunoaste un zbor!
    Fereste-ma de umilinta de a vedea tot ce respect biciuit de prepotenta lor!
    Iar de-as ajunge asa si eu, diavole, mai bine taie-mi tu prealungul nasului!

    Asa sunt eu, mai vehement, dar cum ma regasesc in ce spuneai, George… :) Traim razbunarea corigentilor, George.

  18. @EPISTOLEpentruZEUS sau, poate, … “si totusi exista blestem”

Leave a Reply