George Serban

Cu emotie, despre … Gabriel Liiceanu! Cred ca voi fi sfasiat, ating un mit

Dau … “search”: Basescu si … ce gasesc?

Un text superb. Scris de un artist. Multi si-ar dori sa poata avea un asemenea talent.
Citindu-l, vazandu-l, ma intreb de multe ori: el, Gabriel Liiceanu, inainte de a scrie, in timp ce scrie, dupa ce a scris, s-a intrebat vreodata pe care parte se afla … el, cel care scrie?

PS: I-as spune domnului Gabriel Liiceanu: … cu ajutorul de nepretuit si al meu dar si al dumneavoastra, ne aflam, inca, in comunism!

Cred că am dat o nouă demnitate cuvântului „lichea“ în limba română. Am luat cuvântul acesta de pe stradă şi, scoţându-l din banalitatea injuriei, l-am îmbrăcat în hainele Istoriei, i-am dat un sens hermeneutic şi, astfel, un prestigiu pe care nu-l avea.

Licheaua eternăÎndeobşte, este considerat lichea orice individ activ în producerea răului altuia de dragul binelui propriu. O lichea nu stă prea mult pe gânduri când e vorba de a-şi construi căpătuiala pe nenorocirea semenului său. Licheaua este infractorul lumii morale. Dând ici şi colo lovitura în vieţile noastre, ea colorează de fapt peisajul lumii cu pitorescul ticăloşiilor sale.

 Dar oricât de mare ar fi fervoarea cu care îşi fabrică abjecţia, licheaua rămâne izolată în propria ei performanţă individuală. Simplă punctuaţie într-un registru al răului, fapta sa „nu cuprinde lumea“ şi nu ia chipul unei epoci istorice. Prezentă în orice societate, licheaua operează în spaţiul universalităţii răului lipsit de o determinare istorică anume. Aceeaşi în Roma antică sau la o curte feudală, aceeaşi în Europa sau în Extremul Orient, ea este licheaua eternă.

Comunismul.
Licheaua capătă demnitateÎn schimb, „licheaua mea“, spre deosebire de licheaua eternă, reprezintă o epocă şi, confiscând puterea, iese din cotidian şi se organizează ca urgie planetară. Pentru că răul făcut semenilor de dragul binelui propriu se instituie ca politică de stat, lichelismul devine regulă a lumii şi sistem. Începând din acest moment, licheaua creează istorie.

 Lucrul acesta s-a petrecut în comunism. Spre deosebire de celelalte epoci ale istoriei, comunismul absoarbe toate lichelele existente difuz şi cotidian, le stârneşte pe cele care nu existaseră decât latent şi, alegându-le pe toate după vocaţia lor de lichele, le organizează şi le aşază pe scena istoriei ca „putere conducătoare în stat“. „Splendoarea“ comunismului, capacitatea lui infinită de a seduce şi longevitatea lui vin toate din faptul că, în el, lichelismul proliferează la adăpostul unui ideal. După ce, în confruntarea cu realitatea, idealul se goleşte de sens şi ajunge simplă carcasă, în locul rămas gol încape de minune toată scursura umanităţii. Când izvoarele fanatismului au secat, aşadar când prostia şi resentimentul aţâţate clipă de clipă nu au mai putut hrăni şi ţine în picioare idealul, s-a recurs în mod firesc la lichele. Crimei făcute iniţial din convingere i-a luat locul cea executată din interes şi cu sânge rece. Pentru prima oară în istoria omenirii, nemernicia a devenit apriori rentabilă. În loc să fie prigonită, ea a fost răsplătită, educată şi ocrotită. În felul acesta, licheaua s-a lăţit peste lume şi a căpătat demnitate istorică. Ocupând întregul spaţiu public, ea a ajuns model al reuşitei, a căpătat morgă şi a început să se mişte printre noi cu un aer firesc.

Sfarsit

No Responses to “Cu emotie, despre … Gabriel Liiceanu! Cred ca voi fi sfasiat, ating un mit”


  1. Dinu

    “Licheaua” a fost modelul propus si promovat de bolsevism si a prins.
    Ideologic, dar mai ales practic, a fost o decizie corecta pentru bolsevici. A fost infinit mai usor si mai rentabil, pentru un sistem politic dictatorial, pentru bolsevism in cazul nostru, sa scoti lichele pe banda rulanta decat sa “construiesti” caractere nobile, educate, instruite, omul, individul, constient de starea lui de libertate.
    Principiul “lichelei”: “este infinit mai usor sa daram decat sa construiesc”.

Leave a Reply