George Serban

DE LA PRETEXTE LA … MOTIVE

La sfarsitul anilor ’80, o Europa intreaga, incluzand fosta URSS, se intrebau … “Continent e in schimbare. Ce fac romanii, dorm pe ei?”
Atunci, cineva cu minte in cap, care cunostea genul acesta de natiuni, a zis ca noua, romanilor, ne trebuie o scânteie, un pretext, pentru ca declicul sa se produca. N-are rost s intru in detalii. … Pentru ca Romania era tara in care nu se intampla nimic, prin urmare nici scantei nu se produceau, “Marii lumii”, cu ajutorul unora, al altora si al celor 40.000 de tuisti sovietici, aflati in decembrie 1989, in Romania, pentru tratament, la Eforie, au aflat ca un popa reformat, cam curvar si “bun roman”, fara nici o mare realizare in viata de pana atunci, nu se lasa dus de Secuitate. “Marii lumii”, vazand ca asta ar fi singurul pretext mai serios existent si intr-o zona in care pareau sa existe romani mai demni si mai curajosi, decat ceilalti, au decis. Ungurul Laszlo Tokes va fi scanteia, va fi PRETEXTUL miscarii populare, va fi eroul “gonflabil” al Revolutiei anticomuniste.
Si, uite asa, am avut un UNGUR, fara nici un merit, un ANTIROMAN, care a devenit PRETEXTUL.

Astazi, Romania este guvernata si condusa de niste derbedei politici, hoti si corupti, fara ideologie, fara credinta care distrug Romania, distrug vieti omenesti, destinele a milioane de romani. Au distrus aproape tot dar prea putini romani … IES DIN SISTEM. Lagarelor de concentrare, inca nu le-a sosit timpul asa ca, s-au gandit ei, trebuie umblat la Sanatatea publica. In ajutor, par sa le fi sarit tot niste unguri.
Dar, stupoare! Exista un arab – noi, romanii, avem nevoie mereu de un strain – pe care nu l-a chemat nimeni. A ales sa studieze medicina si sa ramana aici, cu noi. Un arab care si-a dedicat cariera profesionala unui scop. Un sistem de urgenta medicala performant. Si, spre deosebire de ungurul din 1989, arabul Raed Arafat a reusit. Ne-a facut pe multi sa-l stimam, sa-l respectam, sa-l consideram “de-al nostru”. Spre deosebire de Ungurul din 1989 care si-a facut un scop din a lupta impotriva Romaniei, Arabul Raed Arafat si-a fa cut un scop din a salva vietile romanilor, si-a dedicat cariera Romaniei.
Vor sa distruga ce a construit. Vor sa-l elimine.
Ar fi pentru prima oara, dupa mult timp, in care noua, romanilor, nu ne trebuie un PRETEXT!
Avem un MOTIV! Aparandu-l pe arabul Raed Arafat, aparam sanatatea noastra, a copiilor nostri, a parintilor nostri, aparam Romania.
Vreti simboluri? Bine …
Comparandu-le activitatea, atitudinea, respectul pentru aceasta tara, aparandu-l pe arabul Raed Arafat, aparam Romania impotriva ungurului Laszlo Tokes.
Aparam adevaratele noastre MOTIVE impotriva PRETEXTELOR.
Ar fi cea mai adanca si frumoasa Revolutie!

4 Responses to “DE LA PRETEXTE LA … MOTIVE”

  1. Incercind sa intru pe blogul meu, primesc urmatorul mesaj de incurajare:
    “Blogul de la adresa augustinradescu.blogspot.com a fost eliminat. Această adresă nu este disponibilă pentru bloguri noi”. Am constatat rapid ca la fel de incurajatoare e si situatia contului meu Google: “Contul dvs. a fost desfiintat”
    Ce ziceti, sa imbrac ceva violet, sa apelez la serviciile doamnei Lisabona sau Mercedesa, ori s-o las un pic mai moale cu rogvaivul? Augustin Radescu

  2. PSD Caraș-Severin demască acțiunea de împărțire a fondurilor către primării
    PSD Caras-Severin aduce în atenție modul clientelar față de cum sunt împărțiți banii Consiliului Județean, primarii din arcul guvernamental fiind principalii beneficiari ai acestor fonduri.
    ” În continuare consilierii judeţeni ai PSD Caraş-Severin NU vor mai vota nicio hotărâre de Consiliu Judeţean până când nu vor primi explicaţii la întrebarea: De ce municipiului Reşiţa nu i s-a acordat niciun leu, iar primăriile PSD şi PNL au rămas fără banii necesari cofinanţării proiectelor europene aflate în derulare?”
    Pen că ayatollahul masonsky frunză”verde” împarte BANUL PUBLIC după bunul său plac, d-aia !
    Mafiile PD-L : mafia PD-L Caraş-Severino prin Donul Sorin-LACHE frunză”verde” se grijesc de seceta pozonarelor perso ŞI de colectarea banilor necesari puşculiţei PD-L, deci dau acolo de unde lovelele se întorc.
    - păcăliciul Sorin-LACHE, masonul LABĂ-TRISTĂ s-a văitat şi-a schelăit întreaga zi cum că boicotul consilierilor PSD CS , vezi lume, ” întunecimea sa ” îl ia drept nici mai mult, nici mai puţin decât o sfidare la adresa celor care cică l-ar fi votat tartor al CJCS – cretinul se zuită că S-A ALES, n-a fost ales, că i-au cam tremurat brăcinarii în acea perioadă…
    - Oţelu Roşu a primit 1 miliard de lei vechi, daaar, masonsky frunză”verde” nu i-a dat de grija cetăţenilor urbei în cauză, ci DE FRICĂ ! Ayatollahul frunză”verde” moare de frica lui Iancu Simion SIMI care se zvoneşte că dacă Frunză-l mai enervează nervos mult…. ei bine, va candida la şefia CJ CS şi i-o trage cum nu i-a tras-o nima-n lume lu nima-n pociacă, nah ! Ba îl şi pârăşte la tanti Nutzi şi la Emil că sub vraja aburilor bahici ar cam fi scos pe gură cam multe la adresa lor… Alte guri de prin târg, cică frunză”verde” ar evita şi să se afle la Trei-Coceni despre faptul că nu decartează la bibanii de la centru cât ar trebui din cât colectează prin stilul impus-smuls, auuuuu… Şi mai are tupeu s-o bârfească pe duduia Nutzişor, auuuu….
    D-apăi şezi dracu pe curu tău, băi, Sorine, ” frate ”, şi-aşa eşti de fo ceva ani ” FOSTU ”, geaba-ţi pupă labele ” fraţii ” alcoolici pe la bodega lui Borduz aciuiată-n inima Camerei de Comerţ, fraiere , că tot dijiaba, te rezolvă informativ şi pe tine , duduia, că dacă avu cu ce….. ;)
    http://sfinx777.wordpress.com/2012/01/11/ca-n-evul-mediu-judecata/

  3. Răscoala de la Bucova împotriva vechilului PDL-ist Ionesie Ghiorghioni – jefuirea, vandalizarea pădurilor, continuă !!! Frunză face pe niz-naiul !!!
    …curat murdar demersul penalilor , oamenii de Curte ai ayatollahului Sorin Frunzăverde…. să fie secetă mare la PD-L CS sau doar setea de bani şi putere a ” fraţilor ” penibili ?
    Din ciclul ” MAFIA LEMNULUI – AFACERI CU BUŞTENI ” – Composesoratul Bucova, Caraş-Severino – Drumul forestier din Padurea Bucova, blocat cu jeep-ul de smecherii locali, ciracii lui Gheorghioni. Dialogul vorbeste de la sine. La fel, si fundul unuia dintre cei care au blocat accesul reporterilor spre zona devastate.:
    http://www.jurnalul.ro/special/rascoala-bucova-pdl-ghiorghioni-601105.htm

  4. Mai nou, nu mai reusesc sa postez pe alte bloguri, sau postarile mele DISPAR dupa un timp. Am intrat in anul ala?

Leave a Reply