George Serban

Decizii corecte

Privindu-i indelung pe Basescu si pe Berceanu, am stiut exact ce am de facut.

Mi-a parut rau pentru Roman. Stiam ce vor sa-i faca. I-am spus, i-am scris, n-a crezut. De parca nu el ma pusesese acolo unde eram. Dupa ceva mai mult de un an, avea sa-mi telefoneze, sa-mi spuna ca am avut dreptate si ar fi dorit ca impreuna cu Severin, Stireanu, Babiuc, sa ma intorc. Mi-am dat seama ca nu intelesese nimic.
Dintre oamenii care se vad in imagine, doar Basescu a ramas in partid. In rest nici Roman …
Decizii corecte! Dar cu ce pret pentru tara?!

8 Responses to “Decizii corecte”

  1. Decizii corecte, intenţii bune… Drumul pavat cu ele…
    Sună cunoscut, nu?!
    Poate că decizii bune şi intenţii corecte ar fi avut alt input, ca să zic aşa.
    Prin “bune” înţeleg mazilirea chiombului, evident.
    Prin intenţii corecte nu înţeleg nimic.
    Parcă se fâţâie şi Berceanu prin stânga lui Petrică, se face că lucrează, adică plimbă nişte foi, în cadrul ăla în care satrapul are un aer de conspirator, atitudinea clasică, cu privirea în pământ, de laş care-şi ascute cuţitul, pe care-o avea la Cetate, când Dinescu încerca să-i zică ceva.
    Brrr!

  2. Domnule Serban
    Acum imi dau seama ca nu stiu foarte multe lucruri despre dumneavoastra.
    In alta ordine de idei, tot incerc sa trimit pinguri pe blogul dumneavoastra si nu reusesc.
    Nu stiu daca problema este la mine sau setarile site-ului dumneavoastra nu permit afisarea pingului.
    Am scris astazi un articol in care ii incurajez pe someri sa isi insoteasca parintii si pensionarii la pichetarea de miercuri din fata Cotroceniului.
    Parintii si bunicii nostri trebuie sa simta ca nu sunt singuri.
    http://theodora0303.wordpress.com/2010/05/10/in-atentia-somerilor-din-romania/
    O zi buna tuturor!

  3. Daca doreste cineva sa reciteasca Proclamatia de la Pades – Tudor Vladimirescu
    “„Fraţilor locuitori ai Ţării Româneşti, veri de ce neam veţi fi! Nici o pravilă nu opreşte pe om a întâmpina răul cu rău! Şarpele cand îţi iasă înainte, dai cu ciomagul să-l loveşti, ca să-ţi aperi viaţa, care mai de multe ori ni se primejduieşte din muşcarea lui.
    Dar pe balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisericeşti, cât şi cele politiceşti, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până cand să le fim robi? Veniti dar, fraţilor, cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca sa ne fie nouă bine!
    Nu vă leneviţi, ci siliţi dă veniţi în grabă cu toţii; care veţi avea arme, cu arme, iar care nu veţi avea arme, cu furci de fier şi lănci; să vă faceţi de grabă şi să veniţi unde veţi auzi că se află adunarea cea orânduită pentru binele şi folosul a toată ţara.
    http://theodora0303.wordpress.com/2010/05/08/nici-o-pravila-nu-opreste-pe-om-a-intampina-raul-cu-rau/


  4. ROBERT HORVATH

    ROMANII AU DREPTUL SA AFLE ADEVARUL !
    ( BASESCU CONDAMNAT LA 20 ANI INCHISOARE DE UN TRIBUNAL FRANCEZ )

    DREPT LA REPLICA
    Doamna Alina Gheorghiu
    Deputat

    CONSPIRATIA TACERII
    In calitate de ziarist de investigatie incercand sa sparg cenzura trimit desvaluiri pe blogul romanesc.
    Astazi am primit doua lovituri grele. Banda Basescu a oprit serializarea cartii bazata pe interviuri cu mine din New York Magazin. Scriitorasul V. Nicolae si-a scos epoletii la vedere, oprind publicarea materialului.
    A doua lovitura a fost hotararea dumneavoastra de a cenzura mesajele mele.
    Aparitia acestor mesaje pe blogul dumneavoastra poate avea un efect psihologic si informativ Mesajele mele pe
    blogurile Dan Voiculescu. Ion Iliescu, Corina Cretu sunt citite de clasa politica, servicii secrete si din
    surse sigure chiar de presedinte. Nu este momentul unei false modestii. Actiunile mele daca ar fi sprijinite de dumneavoastra pot zdruncina sistemul. Eu am creiat scandalul ICR New York prin chemarea politiei. Aceasta expozitie salbatica antisemita ( pe un perete intreg sa pictat o menora si pe ea sa scrijelit cu sange Fuck ) nu a fost o expozitie romaneasca ci una araba a “artistului ” irakian Amwar Ambaki. FBI a deschis o ancheta.
    Cea mai puternica asociatie evreiasca din lume a Anti -Defamation League a trimis un mesaj de protest guvernului prin ambasada SUA. Directorul sectiei externe Ionathan Vick ma sunat la telefon pentru a-mi da stirea . La sunat si pe Culian de la New York Magazin care poate confirma lucrurile. Cenzura a fost totala .
    Toate ziarele sau statiile de TV au refuzat stirea. Va garantez din surse sigure ca sa incercat inlaturarea lui Basescu. Filmul meu ” Desecrarea Menorelor” va fi vizionat la aceasta asociata in curand. Au fost invitati supravietuitorii lagarelor naziste . Fimul a fost cumparat de NHK – Tokio si Fox TV si va fi prezentat cu ocazia cu ocaziei sarbatorilor de iarna. Va rog insistent deschdeti pe blogul meu pentru a vedea politia americana invadand Romanian Gallery.
    http://devanewyork.blogspot.com/2010_01_01_archive.html
    Articol : Expozitia Patapievici deschisa dupa doi ani de zile Ianuarie 2010
    Poate desvaluirile mele par fanteziste dar sunt luate extrem de serios de serviciile Basescu.
    Va rog deschideti http://devanewyork.blogspot.com/search?updated-max=2010-04-18T06%3A26%3A00-07%3A00&max-results=7
    Articolul : Atac banditesc impotriva Antenei 3 in atentia FBI. (Un Watergate romanesc )
    Sunt impreuna cu sotia mea Kiyoko reprezentantul celei mai importante statii de TV in SUA. Trimet reportaje regulat la Nippon Press
    Filmez toate evenimentele cu canotatie japoneze la ONU. Studioul meu de film si TV se afla cateva minute distanta de cladirea de 25 de etaje a cuibului (diplomatic ) securitatii .
    Clubul presei straine al carui membru sunt de 20 ani este centrul de legatura cu media intrnationala.
    Toate aceste inclusiv tripla cetatenie ( USA, JAPAN.ROMANIA ) a-mi creiaza o pozitie strategica speciala.
    Acest varf de lance ar trebui folost de cei din tara, inclusiv de dumneavoastra in calitate de parlamentar.
    Din punctul meu de ziarist cred ca un scandal urias poate duce la caderea lui Basescu.
    In cursul acestei dimineti am primit o veste extrem de buna de la Consulul Francez din New York, care ma anuntat ca eforturile mele ( zeci de memorii adresate autoritatilor franceze ) au dat rezultat . Redeschiderea dosarului Basescu- Rouen ( incendierea portului ) va aduce aproape sigur la 20 de ani de puscarie. Sansele lui Basescu sa scape sunt nule tinand seama ca a recunoscut singut falsificarea probelor.
    In concluzie cred ca informatii de acest fel si multe altele sunt foarte importante sa ajunga la cititorilor blogului si prin bunavointa dumneavoastra colegilor din parlament si conducerii principalului partid de opozitie. Tinand seama ca avem o cauza comuna va rog a reveni la intentia dumneavoastra de a cenzura
    mesjele mele. Cu stima
    Robert Horvath Deva ziarist SUA
    http://devanewyork.blogspot.com/
    http://www.devagallery.com/
    Va rog a publica aceasta scrisoare pe blogul dumneavoatra. Vom putea judeca parerea participantilor la
    acest blog de exceptie.

  5. Praleo Robert si tu esti jurnalist de invexstirpatie ?? ;-))

  6. MARIUS MINA
    INTRE NOI DOI EXISTA O DIFERENTA URIASA DE EDUCATIE. EU AM LA BAZA DOUA DIPLOME UNIVERSITARE ( una acordata de statul roman IATC -
    Bucuresti ) SI SAPTE ANI DE ACASA. DUMNEATA NU POSEZI NICI PE ………ULTIMA.

  7. MARIS MINA
    TRADU TEROG DIN LIMBA STRAMOSILOR TAI SAU DIN DICTIONARUL TIGANO – ROMAN CUVANTUL Praleo. NU CRED CA OAMENII CULTIVATI DE PE ACEST BLOG SA-L FI AUZIT VREODATA.

  8. [...] anticriza anuntate de „primul-ministru” Basescu Traian, CARE A PIERDUT ALEGERILE PE TERITORIUL ROMANIEI,  ne afecteaza si pe [...]

Leave a Reply