George Serban

Despre BIOGRAFII! … destul de trist!


Cautam … din blog in blog pe cineva interesant, eventual cunoscut, care sa-mi ofere placerea de a citi ganduri interesante, opinii interesante, sa rad, sa ma bucur si, dece nu, sa ma cert. Da, domne, sa ma cert! Chiar si asta poate fi o placere, sa te certi cu un om detept care are o parere si o tine pe a lui si incearca sa te convinga ca are dreptate.

Ei bine, l-am gasit pe acel om. Il cunosc. Ma cunoaste. Am fost colegi in parlament. Am lucrat impreuna.

Dar am lucrat impreuna si ne-am cunoscut inainte de 1989. Aveam pozitii diferite dar o calitate ne era comuna. Amandoi eram membri ai Partidului Comunist Roman si, in raport cu aceasta calitate, ne intalneam si am lucrat.

Am vazut ca isi publicase CV-ul. L-am deschis inainte de a-i lasa orice mesaj. Am inceput sa-l citesc chiar cu emotie, asteptand cu oarece nostalgie sa dau peste o perioada comuna care nu avea nici o alta semnificatie decat aceea a tineretii. Am constatat cu surprindere ca perioada aceea lipsea cu desavarsire. N-am mai lasat nici un mesaj si … am fugit cat de repede am putut, din trei click-uri.

Nici macar nu-mi propusesem sa scriu despre asta. Vroiam doar sa plec de pe blogul acela. Eu stiu, daca-i cream omului probleme cu … trecutul nostru?

M-a cuprins un sentiment de adanca amaraciune. Impresia mea a fost ca, stergandu-si o intreaga perioada din viata lui, … m-a sters si pe mine!
Am mai avut impresia asta si in parlament cand la dezbaterea unor propuneri sau proiecte legislative unii colegi cereau imperios si insistent ca perioadele de referinta sa fie pana in anul 1948 si dupa anul 1989. Acolo, in Parlament, era simplu daca aveai sange in instalatie, ieseai la “bataie”. Am facut asta in repetate randuri, incercand sa explic ca eu am existat si inainte de 1989. Am iubit, am urat, m-am bucurat de succesele mele, m-au coplesit infrangerile … Nu asta inseamna sa traiesti? Cei mai disperati in incercarea de a ma convinge ca eu nu am existat pana in 1989, erau colegii de la PNTCD. Dar nu oamenii aceia care fusesera persecutati sau facusera ani grei de puscarie comunista. Nu Ion Diaconescu, nu Ionescu Galbeni, nu Ticu Dumitrescu sau Gabriel Tepelea si nici altii ca dumnealor! Nu, erau altii, unii care … in sfarsit!

Oricum, am luat hotararea de a-mi publica si eu CV-ul, cat de curand pe acest blog. Ma gandesc, nu cumva unele dintre insuccesele din cariera mea politica s-au “datorat” si CV-ului? Peste tot unde trebuia sa scriu … din care alte partide politice am facut parte, eu incepeam: PCR …

Da, trebuie neaparat sa scriu pentru a nu-i mai lasa pe altii sa-mi fure, prin omisiune, o parte din viata.

PS: am revenit, gandindu-ma la blogerul despre care am relatat mai sus. Avand in vedere ca traim o perioada de framantari politice; ca partidul meu, aflat intr-o adanca opozitie, s-ar putea sa-si improspateze rezerva de cadre – si eu, bineinteles, sa fac parte din ea – pentru a nu fi acuzat ca am ascuns adevarul, voi face, in premiera, cateva dezvaluiri:

  • in 1990, pentru ca tatal meu, un neinfricat si asiduu ascultator al Europei Libere, auzea vorbindu-se despre George Serban care facea ba intr-un fel, ba invers si incepuse, cand vorbea cu mine, sa ma studieze foarte atent, cu privirea unui psihiatru, am fost nevoit sa fac o declaratie publica pentru a ma distinge de tizul meu George (de fapt, Gheorghe) Serban de la Timisoara. Am spus, atunci, ca eu … nu eram el, ca eu am fost membru al Partidului Comunist Roman in care am intrat din convingere si nu pentru a-mi proteja familia, serviciul, salariul si … ma rog, tot ceea ce spuneau atunci cei care simteau nevoia de a se scuza public pentru apartenenta lor la PCR. Am declarat public ca am intrat din convingere si … nu mi s-a intamplat nimic. Am constatat ca si prietenii si adversarii m-au respectat mai mult. Deci atentie, se intampla in 1990 …
  • nu am colaborat si nu am fost informator al securitatii. Cand am fost desemnat sa devin presedinte al Comisiei parlamentare pentru controlul SIE, colegii mei de la PNTCD doreau sa puna pe cineva de la ei (acel cineva mi-a devenit apoi prieten) si, avand toate instrumentele la indemana, m-au cautat temeinic prin toate serviciile. Deci, sunt curat!
  • Daaaaaaar, … pentru ca exista si un dar, cand aveam 18 ani si terminasem liceul visam sa intru in securitate si sa devin spion, sa-mi … servesc tara. Cand mi-am exprimat aceasta dorinta, mama mea a lesinat, tata m-a convocat la o sedinta care s-a terminat tarziu in noapte si … m-a convins! Am intrat la facultatea de fizica si apoi am facut ASE -ul. Dar cineva, acolo sus, a vazut, a auzit si ma iubea. Ca urmare, cine a ajuns dupa multi ani sa-i controleze pe ei, pe spioni?

Asa ca, nimeni nu e perfect, nici macar eu!

3 Responses to “Despre BIOGRAFII! … destul de trist!”

  1. Eheeeeeee, recunosc si mie mi-a trecut prin minte sa fortez usa securitatii ca sa am putere sa ajut oamenii, dar nu am stiut cum sa fac. N-am avut unelte. Am insa mintea destul de ascutita, pana mor poate reusesc sa gasesc cifrul. Nu sunt insa sigura ca dupa ce voi trece pragul nu ma va apuca ameteala. Betia puterii. Sincer, imi doresc din tot sufletul sa pot avea macar o farama de putere ca sa pot ajuta oamenii buni care azi sunt umbriti de oamenilor rai.


  2. George Serban

    Daca mi-ai permite sa ma consider si eu de partea oamenilor buni, ti-as putea spune ca suntem infinit mai multi dar nu ne cunoastem, nu suntem uniti si nu suntem atat de vocali, de nesimtiti, pentru ca noi ne gandim mereu sa nu-i tulburam pe ceilalti. Da?

  3. [...] Mihailescu, stiu foarte multe. Il cunosc dinainte de 1989. Anul trecut, am scris si o postare, aici, despre dl. senator, doar ca nu am devoalat numele. Imi era mila. Se pusese DNA-ul pe el. Acum, [...]

Leave a Reply