George Serban

Despre maestrul Gheorghe Dinica … fara poze

Privesc ecranul televizorului. Vad si aud declaratiile unor oameni cunoscuti, prieteni ai actorului, care spun cu emotie ceea ce se spune intr-o astfel de imprejurare. Dincolo de ei, vad o multime de romani pe care nu i-a adus nimeni, nu i-a carat nimeni cu autobuzele. Au venit pentru ca sufletul, din motive stiute numai de ei, le-a cerut imperios sa fie acolo, langa maestrul Gheorghe Dinica, pentru cateva minute.
Nu simt nevoia sa fiu acolo. Dar simt altceva. Aceeasi emotie pe care am simtit-o la plecarea multora, in ultimii ani. Am scris asta si pe un blog prieten, cu ceva timp in urma.
Dispar oameni. Unii necunoscuti, altii cunoscuti, mai putin sau mai mult. Regrete, … pareri de rau. Exista oameni pe care nu i-am cunoscut personal dar au fost atat de prezenti in viata mea! Oameni ca Gheorghe Dinica, au fost ca niste coordonate, care au desenat Lumea mea. I-au trasat granitele, i-au desenat muntii, apele, bucuriile, amaraciunile. Cand astfel de oameni dispar, nu simt aceeasi durere ca atunci cand pleaca oameni apropiati. Dar simt altceva, intr-un fel, poate mai mult decat o durere intensa dar trecatoare. Simt cum, in jurul meu, cu fiecare om care pleaca, se scurge, picatura cu picatura, ceea ce au reprezentat ei. Lumea mea! Nu doare dar nici nu trece! Gheorghe Dinica a fost o picatura care s-a scurs. O noua picatura! Cate or mai fi …

No Responses to “Despre maestrul Gheorghe Dinica … fara poze”

  1. Impartasesc astfel de sentimente..
    oameni pe care ii pretuiesti, si mor, lasa un gol in suflet


  2. codeus41

    exact. acealasi lucru simt si eu ca am pierdut ceva nedefinit si granita s-a apropiat mai mult de mine. ca lumea mea se face tot mai mica.

Leave a Reply