George Serban

Despre "stolonjanizare" si inceputurile ei

STOLONJANIZAREA SI INCEPUTURILE EI

Stolonjanizarea, desi mai greu de pronuntat, poate fi un neologism care defineste o atitudine, un comportament stravechi. Din cele mai vechi timpuri, de cand s-a ridicat in doua picioare, stramosul nostru si-a mutat privirea de la vanat la semenul lui care, intr-un fel sau altul, avea o pozitie privilegiata. Avand experienta vanatului si supravietuirii in patru labe, stramosul nostru, devenit biped, a inceput sa-si foloseasca experienta pentru a dobandi privilegiile celui de langa el, la stanga sau la dreapta.

In timp - vorbim de secole - acest comportament a luat forme noi, adaptate la tipul prazii, la miza sau la mediu. Putem vorbi in ultimii 15 ani de de perfectiune. Acordandu-i aceasta denumire, cum spuneam, mai greu de pronuntat, deci cu un mic sacrificiu de vorbire, stolonjanizarea nu este altceva decat o recunoastere a perfectiunii.

Schematic, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Stolonjanizatorul nu trebuie sa fie foarte inteligent sau instruit. Trebuie, insa, sa fie foarte viclean si sa simta foarte bine prada, sa-i simta vulnerabilitatile. Procedeul este aparent foarte simplu. Stolonjanizatorul alege tinta care ii ocupa locul si care detine privilegiile pe care el si le doreste. De aici, procesul poate dura mai mult sau mai putin in functie de multi factori. Tinta trebuie hipnotizata. Trebuie sa-i castige increderea si sa o convinga ca el,  Stolonjanizatorul, ii este utila si credincioasa. Stolonjatizatul, adica tinta, trebuie sa fie convins ca stolonjanizatorul nu are o alta preocupare decat binele sau, victoria sa in toate bataliile. Cand tinta se apropie de batalia finala stolonjanizatorul trebuie sa se gaseasca cat mai aproape de tinta, sa fie neaparat mana sa dreapta. Stolonjanizatorul, desi este singuratic, nu poate castiga singur. El trebuie sa se agate de o tinta de succes, se lipeste de aceasta, treptat isi transfera succesul acesteia si actioneaza pana a aduce tinta aproape de succesul final.

De aici actiunea stolonjanizatorului este diferita.

1. Daca tinta este dificila, el o lucreaza, cu rabdare, in doi timpi. In primul timp aduce tinta langa succes si in ultima clipa ii pune piedica sa rateze victoria. In acest fel stolonjanizatorul isi maximizeaza prpria popularitate. Ramane langa tinta, ii indeparteaza (nu prea departe pentru ca va avea nevoie de ei) pe toti din jurul tintei si ramane mana dreapta a acesteia. Soseste al doilea moment. Tinta se pregateste de o noua batalie.  Stolonjanizatorul este langa tinta, umar la umar. De dat aceasta nu numai ca tinta nu mai trebuie sa se apropie de succes dar rezultatul acesteia in batalie trebuie minimizat pana la ridicol. De aici incolo, plin de popularitatea preluata prin transfer de la tinta, inconjurat de cei pe care ii indepartase … nu prea departe, inlaturarea tintei este o chestiune de saptamani.

(fara nici o legatura cu alegoria, remarc ceea ce putini stiu si anume ca acel cuvant, rostit cu atata claritate, i se adreseaza, de fapt, lui Petre Roman)

 

2. Daca tinta este mai slabuta, pana la un punct procedura este aceeasi. Stolonjanizatorul se agata de tinta isi maximizeaza popularitatea sugand-o din tinta. In apropierea bataliei, tinta hipnotizata afla de la mana sa dreapta cate capcane o asteapta pana la victoria finala. Tinta speriata, epuizata renunta.  Stolonjanizatorul ii este alaturi, il vede cum sufera si pleaca amandoi deznadajduiti. De aici incolo, este floare la ureche! Nu ca e frumos?! …

 

3. Am gandit prea mult si imaginatia imi joaca feste! Oare cum se sfarseste alegoria?

Obosit si in lipsa de imaginatie, privesc, fara nici o legatura cu cele de mai sus, aceste fotografii. Privesc … iar privesc … Sunt sceptic!

 mgpsdincafo6          mircea_geoana_cu_degetuly_economic_geoana

No Responses to “Despre "stolonjanizare" si inceputurile ei”


  1. ŞuKăRiT

    Nu-s chiar sigur că vine din străvechi…
    Dacă stămoşul nostru a stat (de la început!) în două picioare şi sfârşim noi ciclul, prin a umbla în patru labe?

    Stolonjanizarea… Să sperăm că nu va ajunge o definiţie. Personajul nu merită nici măcar atât. Balonul de săpun, falsul şi minciuna transformate în virtute. Nimic nou în politică, indiferent că e de pe aici sau de aiurea de prin lume. Se pare că e chiar o regulă şi reuşita supremă a unui politician: cât de mult şi de câte ori poate minţi alegătorul. Din câte observ, sunt din ce în ce mai mulţi recordmani.


  2. George Serban

    Ai dreptate! Personajul nu merita dar atitudinea, da. Risca sa devina o atitudine. Exagerand pentru a fi sugestiv pot spune ca romanii se impart in trei categorii: prima, cei care mint de ingheata apele si care nu sunt multi dar foarte vocali, a doua cei care tac, inghit si asculta, de fapt cei mai multi si, in sfarsit, ultima categorie, cei care sunt putini si, fara tupeu, cu voce normala incearca sa spuna ceva. Echilibru poate fi obtinut cand vor incepe cei care vorbesc sa fie tot mai multi si pe o tonalitate care sa-i acopere pe mincinosi. Sa fie o utopie?

Leave a Reply