George Serban

Domnului deputat Daniel Buda, presedinte al Comisiei juridice, de disciplina si imunitati

Textul definitiv al scrisorii a fost transmis astazi 9 februarie 2009, prin posta electronica, tuturor Vicepresedintilor Camerei Deputatilor, membrilor Biroului Comisiei juridice, de disciplina si imunitati, precum si doamnei Roberta Anastase – presedinte al Camerei Deputatilor

Domnului deputat Daniel Buda
Presedinte al Comisiei juridice, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor

Domnule deputat, va adresez aceste randuri avand in vedere calitatea dumneavoastra de Presedinte al Comisiei juridice, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor. Va adresez aceste randuri si la recomandarea domnului deputat Sergiu Andon caruia i-am adresat prima scrisoare.


Am observat, la televizor, ca nu demult ati finalizat situatia domnului deputat Adrian Nastase pentru a putea transmite Plenului raportul comisiei al carei presedinte sunteti. Banuiesc ca in perioada urmatoare vor urma si alte dosare ale unor deputati carora s-ar putea sa le vina ideea de a candida la alegerile prezidentiale de la sfarsitul acestui an. De aceea, ma grabesc, inainte de a va aglomera, sa va prezint un caz al unui deputat care, desi nu intentioneaza sa participe la alegerile prezidentiale, se face vinovat, in opinia mea, de infractiunea de fals in declaratii si uz de fals. Desigur ca in legatura cu aceasta posibila infractiune voi sesiza Parchetul General de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Aspectele pe care doresc sa vi le prezint dumneavoastra sunt legate strict de competentele comisiei al carei presedinte sunteti. Mai concret este vorba despre domnul deputat Silviu Prigoana apartinand grupului parlamentar al PDL.

IATA FAPTELE:

In legatura cu incompatibilitatile calitatii de senator sau deputat citesc in art. 71 din Constitutia Romaniei:
(1) Nimeni nu poate fi, în acelaşi timp, deputat şi senator.

(2) Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului.
(3) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.”

Gasesc un text mai dezvoltat in Regulamentul Camerei Deputatilor la Capitolul privind incompatibilitatile, la articolele 196 si 200:

Art. 196. – (1) Calitatea de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului, precum şi cu alte funcţii stabilite prin lege.

Art. 200. – (1) Deputatul care se află în una dintre incompatibilităţile prevăzute la art. 196-198 va demisiona din funcţiile care sunt incompatibile cu mandatul de deputat în termen de 30 de zile de la data apariţiei cazului de incompatibilitate.

(2) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1) deputatul care continuă să se afle într-un caz de incompatibilitate este considerat demisionat din calitatea de deputat. Demisia se aduce la cunoştinţă Camerei Deputaţilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Mai departe, Statutul deputatilor si al senatorilor aprobat prin Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006, cu modificarile ulterioare, prevede in materie de incompatibilitati la articolul 15:

Incompatibilitati cu functii din economie

(1) Calitatea de deputat sau de senator esteincompatibila cu urmatoarele functii:

a) presedinte, vicepresedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administratie sau cenzor la societati comerciale, inclusiv la banci ori la alte institutii de credit, la societati de asigurare si la cele financiare, precum si in institutii publice;

Ca atare, analizand aceste texte normative in vigoare, ascultandu-l pe domnul deputat Silviu Prigoana vorbind la televizor, am inteles ca domnia sa este inca administrator al unor societati comerciale avand, in acelasi timp, calitatea de deputat. Pe baza dreptului de acces la informatiile publice am solicitata informatii de la cea mai autorizata institutie, adica de la Oficiul Registrului Comertului care la data de 6 februarie 2009 mi-a eliberat, in original documentele atasate la aceasta scrisoare. Aceste documente le puteti obtine si dumneavoastra de la Oficiul Registrului Comertului, mie fiindu-mi necesare pentru a le anexa dosarului pe care urmeaza sa-l inaintez Procurorului general al Romaniei.

Dupa cum se poate vedea, la data de 6 februarie 2009, domnul deputat Silviu Prigoana este administrator al celor doua societati comerciale, directorul Oficiului Registrului Comertului precizand faptul ca la institutia pe care o conduce nu se afla la data de 6 februarie 2009 nici o cerere de modificare depusa. Aceasta mentiune este foarte importanta deoarece unele persoane incearca sa scape de raspundere sustinand ca ar fi depus cereri de modificare a functiei sau calitatii lor in societatea comerciala dar cererea nu ar fi fost operata la Reg. Comertului. Ei bine, dupa cum se poate vedea nu exista astfel de cereri. Mai exista o smecherie de care se prevaleaza unele persoane pentru a scapa de raspundere. Ei sustin ca ar fi depus o astfel de cerere la societatea respectiva dar nu a fost transmisa la Reg. Comertului. Acest lucru nu este posibil deoarece o astfel cerere, lipsita de publicitate nu are efect decat in raport cu asociatii si nu in raport cu tertii (terti insemnand inclusiv institutiile statului, cum ar fi Camera Deputatilor sau Parchetul general de pe langa ICCJ). Apoi domnul Silviu Prigoana nu poate invoca un astfel de motiv pentru ca, fiind administrator unic la ambele societati, domnia sa personal trebuia sa se ocupe si sa raspunda de efectuarea modoficarilor la Of. Reg Com. Si nu in ultimul rand, vazand competenta si fermitatea prin care ati solutionat alte dosare cum a fost cel al domnului deputat Adrian Nastase, sunt convins ca nu veti accepta o asemenea smecherie.

Observ pe pagina oficiala a Camerei Deputatilor Declaratia de avere si Declaratia de interese. Se poate vedea clar ca, si intr-una si in cealalta, domnul deputat Silviu Prigoana precizeaza ca are calitatea de asociat sau actionar in toate societatile comerciale mentionate. Rezulta ca nu este administrator in vreuna. Anexez in continuarea documentelor prezentate mai jos, prima pagina a celor doua declaratii (care, oricum, le aveti la Camera si se gasesc pe pagina web a institutiei) pentru a scoate in evidenta data la care au fost depuse. Mai am in vedere faptul ca mandatul domnului deputat Silviu Prigoana a fost validat la data de 15 decembrie 2008.

Prin urmare, la data de 12 decembrie 2008 domnul Siviu Prigoana, avand functia de frigotehnist, depune la Camera Deputatilor declaratia de interese in care nu mentioneaza calitatea de administrator la niciuna dintre societatile comerciale, iar la punctul 2 al declaratiei (pag. 2) care se refera exact la:

pag2pct2declainterese_extras4

domnul Silviu Prigoana nu aminteste de cele doua societati in care este administrator. Desigur, aceasta chestiune face obiectul competentelor Parchetului General si normal ar fi ca sesizarea sa o faca chiar institutia in care are loc posibila infractiune de fals si uz de fals, cu atat mai mult cu cat aceasta posibila infractiune poate conduce la obtinerea unui mandat de deputat fara drept.

Mentionez ca, in opinia mea, in acest moment domnul Silviu Prigoana poate fi cercetat de Parchetul General fara acordul Camerei Deputatilor deoarece nici atunci cand a savarsit posibila infractiune nu ii fusese validat mandatul de deputat si, asa cum se va vedea in continuare, dumnealui nici astazi nu mai poate fi membru al Camerei Deputatilor pentru ca a optat pentru calitatea de administrator al celor doua societati comerciale.

De altfel, dumneavoastra, domnule deputat Daniel Buda, in calitate de presedinte al Comisiei juridice, de disciplina si imunitati, intelegeti foarte bine despre ce este vorba. Sunt convins de acest lucru.

Asa cum ne mentioneaza art. 15 al Statutului deputatilor si al senatorilor aprobat prin Legea nr. 96/2006 – (legea organica la care se refera Constitutia Romaniei la art. 71), procedura declararii incompatibilitatii este reglementata de articolul 18 din Statut pe care il redau mai jos:

Procedura declarării incompatibilităţii

(1) Deputatul sau senatorul care la data intrării în exerciţiul mandatului şi după validare se află în una dintre incompatibilităţile prevăzute la art. 15, 16 şi 17 sau în alte legi speciale va informa în scris, în termen de 15 zile, Biroul permanent al Camerei din care face parte despre această situaţie.

(2) În termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), deputatul sau senatorul va opta între mandatul de deputat sau de senator şi funcţia ori funcţiile incompatibile, demisionând potrivit opţiunii sale.

(3) După expirarea termenului prevăzut la alin. (2), dacă nu şi-a exprimat opţiunea, deputatul sau senatorul este considerat demisionat de drept. Situaţia se aduce la cunoştinţa Camerei, care constată demisia de drept. Hotărârea Camerei de constatare a demisiei şi declararea locului vacant se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4) Orice stare de incompatibilitate survenită în timpul exercitării mandatului de parlamentar trebuie adusă la cunoştinţa Biroului permanent al Camerei, în scris şi în termen de 30 de zile de la data intervenirii acesteia.

(5) Procedura de declarare a stării de incompatibilitate se desfăşoară conform prevederilor prezentei legi şi ale regulamentului fiecărei Camere.

Incepand cu data de 15 decembrie 2008, data validarii mandatului sau de deputat, domnul Silviu Prigoana se afla in starea de incompatibilitate definita de art. 15, alin. 1 litera a) din Legea nr. 96/2006. Prin urmare, conform art. 18 alin. 1 de mai sus, domnul Silviu Prgoana avea obligatia sa informeze in scris, in termen de 15 zile Biroul Permanent al Camerei Deputatilor asupra starii de incompatibilitate in care se afla. Adica, era obliga sa informeze in scris pana la data de 30 decembrie 2008. Eu sunt convins ca domnul Silviu Prigoana nu a informat Biroul Permanent asa cum prevede legea, cu atat mai mult cu cat in Declaratia de interese nici nu a pomenit de faptul ca este administrator al unor societati comerciale. Dar sa presupunem ca domnul Silviu Prigoana a informat Biroul Permanent si un functionar neglijent sau incompetent a uitat sa actualizeze Declaratia de Interese postata pe pagina oficiala a Camerei Deputatilor. Chiar si in aceasta situatie domnul Silviu Prigoana avea obligatia ca in termen de 30 de zile de la data de 30 decembrie 2008, adica pana la data de 30 ianuarie 2009, sa procedeze conform dispozitiilor art. 18 alin. 2 de mai sus adica sa opteze pentru calitatea de administrator al celor doua societati comerciale sau pentru calitatea de deputat. Dupa cum am vazut din informatiile Oficiului registrului comertului, pana la data de 6 februarie 2009, domnul Silviu Prigoana nu a depus nici o cerere de renuntare la statutul de administrator. In aceste conditii, se aplica, indubitabil, prevederile art 18 alin. 3 din Legea nr. 96/2006 potrivit caruia nu ne ramane decat sa constatam ca domnul Silviu Prigoana se considera demisionat de drept din calitatea de deputat.

Va rog, prin urmare, domnule presedinte sa aveti amabilitatea de a analiza situatia domnului Silviu Prigoana, sa aduceti la cunostiinta Biroului Permanent  demisia de drept a acestuia pentru a fi adusa la cunostiinta camerei Deputatilor care, prin Hotărâre, sa constate la randul sau demisia, sa declare locul vacant si sa dispuna publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Cu stima
George Serban

prigoana-1a

prigoana-2a

prigoana3a
prigoana4a1

prigdeclinterese1

pag2pct2declainterese

No Responses to “Domnului deputat Daniel Buda, presedinte al Comisiei juridice, de disciplina si imunitati”

  1. @George. Păi ce-ai făcut, ai lăsat textul în suspensie? :roll:

  2. Al. Paleologu pe care l-am iubit spunea, il citez: a nu fi lenes, nu este o virtute Am luat-o ca un indemn! El este unul dintre liberalii mei de suflet. Nu pot sa nu-i respect indemnul si iata ce s-a ales de mine.:mrgreen:


  3. Mihaela

    Nu se vad diacriticele din art.15 din Statutul senatorilor si deputatilor. Dar probabil le ve aranja cand termini textul!

  4. @George. Eu votez zicala lui Alecsandri: tot ce are mai mult sau mai puţin legătură cu lenea are dinainte stima şi aprobarea mea. :) Pe conu Alecu şi eu l-am iubit.

  5. da


  6. Mihaela

    Atentie, raspunsul Domnului Buda este o posibila capcana care sa faca sa treaca putin timpul ca dl.Prigoana sa demareze procedura legala pentru renuntarea la calitatea de administrator, pentru ca te-a indrumat catre o Comisie Juridica de Disciplină şi Imunităţi a Camerei Deputaţilor!
    Art. 18 Procedura declarării incompatibilităţii
    (1) Deputatul sau senatorul care la data intrării în exerciţiul mandatului şi după validare se află în una dintre incompatibilităţile prevăzute la art. 15, 16 şi 17 sau în alte legi speciale va informa în scris, în termen de 15 zile, Biroul permanent al Camerei din care face parte despre această situaţie.
    (2) În termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), deputatul sau senatorul va opta între mandatul de deputat sau de senator şi funcţia ori funcţiile incompatibile, demisionând potrivit opţiunii sale.
    (3) După expirarea termenului prevăzut la alin. (2), dacă nu şi-a exprimat opţiunea, deputatul sau senatorul este considerat demisionat de drept. Situaţia se aduce la cunoştinţa Camerei, care constată demisia de drept. Hotărârea Camerei de constatare a demisiei şi declararea locului vacant se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (4) Orice stare de incompatibilitate survenită în timpul exercitării mandatului de parlamentar trebuie adusă la cunoştinţa Biroului permanent al Camerei, în scris şi în termen de 30 de zile de la data intervenirii acesteia.
    (5) Procedura de declarare a stării de incompatibilitate se desfăşoară conform prevederilor prezentei legi şi ale regulamentului fiecărei Camere.

    Asa cum interpretrez eu textul articolului se prezuma ca deputatul sau senatorul trebuie sa fie constient si responsabil si sa se declare singur!
    In cazul de fata acest lucru nu s-a intamplat, asa ca se aplica situatia reglementata de alin. (3) care mentioneaza situatia neexprimarii optiunii (cand deputatul se face ca ploua!) deputatul se considera demisionat de drept! Aici intervine o incoerenta a textului normativ cu privire la cine constata si cum se aplica aceasta procedura in cazul in care deputatul nu aduce la cunostinta Biroului Permanent starea de incompatibilitate. Totusi, parte a doua a alineatului (3) mentioneaza ca ”situatia se aduce la cunostinta Camerei, care constata demisia de drept”. Inteleg ca: aceasta situatie ar trebui sesizata numai de deputatul sau senatorul cu pricina, Biroului Permanent, care inteleg ca este forul care constata demisia de drept pe care o aduce la cunostinta Camerei care constata demisia de drept!
    Deci Comisia spre care te-a indrumat dl.Buda nu stiu daca are astfel de competente, dar in textul de lege nu se mentioneaza!
    Parerea mea este ca aceasta sesizare trebuie sa o indrepti catre Biroul Permanent al Camerei Deputatilor care in baza prevederilor art.18 alin (3) partea a doua este obligata sa aduca la cunostinta Camerei Deputatilor demisia de drept a domnului deputat Prigoana Silviu Vasile ca urmare a incompatibilitatii instituita de art.15 aliniat 1 lit.a coroborat cu art.18 aliniat (3) prin lipsa exprimarii optiunii!!!
    Camera Deputatilor nu are nimic altceva de facut decat sa constate demisia de drept. Hotărârea Camerei de constatare a demisiei şi declararea locului vacant se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Exista totusi o prevedere alin (5): Procedura de declarare a stării de incompatibilitate se desfăşoară conform prevederilor prezentei legi şi ale regulamentului fiecărei Camere a articolului 18. Totusi, nu cred ca Regulamentul Camerei modifica (este illegal!) prevederile art.18.


  7. Mihaela

    Atentie, raspunsul Domnului Sergiu Andon (!) este o posibila capcana care sa faca sa treaca putin timpul ca dl.Prigoana sa demareze procedura legala pentru renuntarea la calitatea de administrator, pentru ca te-a indrumat catre o Comisie Juridica de Disciplină şi Imunităţi a Camerei Deputaţilor!
    Art. 18 Procedura declarării incompatibilităţii
    (1) Deputatul sau senatorul care la data intrării în exerciţiul mandatului şi după validare se află în una dintre incompatibilităţile prevăzute la art. 15, 16 şi 17 sau în alte legi speciale va informa în scris, în termen de 15 zile, Biroul permanent al Camerei din care face parte despre această situaţie.
    (2) În termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), deputatul sau senatorul va opta între mandatul de deputat sau de senator şi funcţia ori funcţiile incompatibile, demisionând potrivit opţiunii sale.
    (3) După expirarea termenului prevăzut la alin. (2), dacă nu şi-a exprimat opţiunea, deputatul sau senatorul este considerat demisionat de drept. Situaţia se aduce la cunoştinţa Camerei, care constată demisia de drept. Hotărârea Camerei de constatare a demisiei şi declararea locului vacant se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (4) Orice stare de incompatibilitate survenită în timpul exercitării mandatului de parlamentar trebuie adusă la cunoştinţa Biroului permanent al Camerei, în scris şi în termen de 30 de zile de la data intervenirii acesteia.
    (5) Procedura de declarare a stării de incompatibilitate se desfăşoară conform prevederilor prezentei legi şi ale regulamentului fiecărei Camere.
    Asa cum interpretrez eu textul articolului se prezuma ca deputatul sau senatorul trebuie sa fie constient si responsabil si sa se declare singur!
    In cazul de fata acest lucru nu s-a intamplat asa ca se aplica situatia reglementata de alin. (3) care mentioneaza situatia neexprimarii optiunii (cand deputatul se face ca ploua!) deputatul se considera demisionat de drept! Aici intervine o incoerenta a textului normativ cu privire la cine constata si cum se aplica aceasta procedura in cazul in care deputatul nu aduce la cunostinta Biroului Permanent starea de incompatibilitate. Totusi, parte a doua a alineatului (3) mentioneaza ca ”situatia se aduce la cunostinta Camerei, care constata demisia de drept”. Inteleg ca: aceasta situatie ar trebui sesizata numai de deputatul sau senatorul cu pricina, Biroului Permanent, care inteleg ca este forul care constata demisia de drept pe care o aduce la cunostinta Camerei care constata demisia de drept!
    Deci Comisia spre care te-a indrumat dl.Buda nu stiu daca are astfel de competente, dar in textul de lege nu se mentioneaza!
    Parerea mea este ca aceasta sesizare sa o indrepti catre Biroul Permanent al Camerei Deputatilor care in baza prevederilor art.18 alin (3) partea a doua este obligata sa aduca la cunostinta Camerei Deputatilor demisia de drept a domnului deputat Prigoana Silviu Vasile ca urmare a incompatibilitatii instituita de art.15 aliniat 1 lit.a coroborat cu art.18 aliniat (3) prin lipsa exprimarii optiunii!!!
    Camera Deputatilor nu are nimic altceva de facut decat sa constate demisia de drept. Hotărârea Camerei de constatare a demisiei şi declararea locului vacant se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Exista totusi o prevedere alin (5): Procedura de declarare a stării de incompatibilitate se desfăşoară conform prevederilor prezentei legi şi ale regulamentului fiecărei Camere a articolului 18. Totusi, nu cred ca Regulamentul Camerei modifica (este illegal!) prevederile art.18.


  8. Mihaela

    In Declaratia de interese postata pe site-ul oficial al Camerei Deputatilor nu sunt mentionate ccalitatile detinute de dl.Prigoana la cele doua societati comerciale (punctul 2!). Raspunderea asupra veridicitatii declaratiei de interese facuta de dl.Prigoana la data de 12.12.2008 ii apartine celui care a semnat declaratia! Consider ca aici este buba! Chiar la sfarsitul Declartiei este cuprinsa si partea cu buba : ”prezenta declaratie constituie act public, si raspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor informationale”.
    Dl. Prigoana are nevoie de avocat! Cred ca are multi si-i plateste bine!

  9. @George. Uau! I-ai tras-o! Special ai lăsat o vreme în suspensie materialul? :) Acum, serios. A fost intenţionat sau ai avut probleme cu postarea? Când ţi-am trimis mesajele anterioare, nu se vedeau fotocopiile, iar în loc de diacritice la partea deja publicată se vedeau slash-uri, cum zice şi@Mihaela. Am să fac o trimitere la sesizarea ta de pe blogul meu. Cred că ar fi mai bine mâine seară sau luni, pentru că e prea serios materialul pt weekend. Bravo! Încă o chestie: unde se încadrează cine nu soluţioneauă în mod adecvat o sesizare întemeiată? La complicitate? Buda e-n budă? :mrgreen:

  10. Yee, buda scrie pe el, pai numai de la altii, ce PDL ul nu are si el? sa vedem ce zice si Codruta dar Luni ii fac si ei :mrgreen:


  11. gala

    Sper ca postarea asta,sa starneasca ceva valuri,desi nu-mi fac prea mari iluzii ca se vor lua masuri…Sincera sa fiu, mi-as fi dorit ca la mijloc sa fie un nume si mai greu,dar cine stie?!?…poate cu timpul mi se va indeplini dorinta.

  12. @George. Vezi, că s-ar putea să-i placă. :mrgreen: Noapte bună!

  13. @Gala
    rabdare, nu ne oprim aici

  14. Noapte buna! Auzi:) crezi ca il cunosc pe Marius Mina? Imi place!


  15. gala

    Incepe sa-mi placa! Si parca nu ma mai simt asa departe de casa… :)
    Noapte buna!

  16. @Gala
    Ma bucur, noapte buna!

  17. @George. Marius Mina e un om deosebit.

    Ziceai că i-o sesizezi şi Codruţei. :mrgreen:

  18. Maine si mai urmeaza unul

  19. Păi hai, că vreau să preiau! :)

Leave a Reply