George Serban

FAPTE SI APUCATURI DE VACANTA – substanta


ATERIZAREA:
Pentru ca inceputul vacantei ne-a … prins in aer, principalul lucru pe care a trebuit sa-l facem, a fost unul de bunsimt. Sa aterizam.
Am aterizat, asa cum se poate vedea din imagini. Avionul era pe jumatate gol. Eram doar doi romani. Prin urmare, nu s-a aplaudat la aterizare. Eu, din cate stiu, aterizarea cu avionul intreg si toti pasagerii in buna stare face parte din fisa postului si este retribuita ca atare. Nu vad dece ar trebui sa aplaud cand echipajul unui avion il aduce la sol fara evenimente. Imaginati-va ca ne-am duce in fiecare dimineata la sectia de politie, am sta cuminti la coada sa le strangem mana politistilor pentru ca in ziua anterioara nu ne-a furat nimeni. Ma rog, unii, mai carcotasi, ar putea spune ca mai nimerit ar fi sa le strangem mana hotilor ca nu ne-au furat …
Obiceiul asta, cu aplaudatul, e “furat” de prin strainatati. Acolo se obisnuieste atunci cand avionul este adus la sol, in conditii neobisnuite. La romani, aplaudatul “de-a prostulea”, la aterizare, are doua motive serioase. Primul motiv este cel al maimutarelii. Al doilea motiv, il veti ghici singuri daca ii veti privi cu atentie pe cei care aplauda. Sunt oameni care, in mod obisnuit, cer ceva in plus, peste ceea ce li se cuvine, pentru munca lor.

ALTA DECOLARE, ALTA ATERIZARE:

PE UNDUIRILE TIRENIANEI:

INTAMPINAREA … ESENTA EI DE INTAMPINARE!

Intampinarea

TREBURI SERIOASE:

11 august 2010 VA DAU O STIRE, NU … ¨PE SURSE¨ CI DE LA SURSA

Mama noastra vitrega, pe numele ei de scena Italia, va avea un nou presedinte. Se numeste Berlusconi, pentru cei care nu au auzit de el. Va veni cu doua legi noi. Una care-i acorda imunitate retroactiva si … futurista si alta care interzice ascultarea telefoanelor. Se va vorbi doar pe speakerphone. Buda din care va scriu e pe teritoriu francez

13 august 2010 ACTIVITATE INTELECTUALA
Astazi am avut o activitate eminamente intelectuala.

Am participat la scufundarea unui yaht. O bijuterie de peste
30 metri, apreciat ochiometric de niste specialisti la vreo 4 milioane de euro.
Yahtul naviga sub pavilion italian si, fie dintr-o greseala de pilotaj, fie
dintr-o bravura a ¨smecherului¨ care i-o fi zis gagicii … ¨ia mami si tu, sa
vezi ce usor e!¨, ditamai vaporul s-a cocotat pe stanci. Bineinteles, carena
yahtului s-a gaurit si apa a inundat camera motoarelor, din spatele navei.
Yahtul statea cu varful in aer, suspendat pe stanci, in timp ce spatele se
scufunda incet dar vizibil.

Iubi lasa_ma si pe mine Si iubi a lasat-o

Aici, la propunerea mea, am intervenit noi, participand
direct. Vitalii m-a intrebat cum vad eu aceasta participare. I-am spus ca, data
fiind distanta relativ mica, am putea lua aparatele de fotografiat, sa
inregistram scufundarea si, eventual, sa facem pariuri asupra duratei
scufundarii. Propunerea mea a fost acceptata cu larga majoritate, fiind
sustinut chiar si de partenerii din NATO si UE. A existat o abtinere. Alexei,
implicat in diplomatie, a fost rezervat, sustinand ca participarea noastra la
scufundarea yahtului ar putea crea noi tensiuni, pe plan international. Roberto
a spus ca, undeva, intr-o camera, are un aparat de masurat tensiunile, pentru
orice eventualitate. Auzind asta, Alexei s-a mai linistit, a acceptat sa asiste
dar fara sa participe la scufundarea yahtului.
Ne-am pus pe treaba, am inceput sa fotografiem, s-au facut
primele pariuri si, dintr-odata … dezastru! Ne-au intrerupt placerea, ne-au
stricat distractia.

Nu-l lasa

Din senin, au aparut trei nave de interventie rapida, doua
sub pavilion francez si una sub pavilion italian. Au inconjurat iahtul, nu stiu
ce dracu´ i-au facut acolo si l-au dat jos de pe stanci, l-au indepartat de zona
naufragiului. Eram dezamagiti, ne stricasera toate planurile. Dar totusi partea
din spate a yahtului continua sa se scufunde. Am reluat pariurile. Mai mare
dragul. Aveam toti un aer atat de intelectual, eram atat de frumosi …

Am intrat in panica Ne strica distractia

Cand totul parea sa mearga conform planului, ce sa vezi? Din
cele trei nave de interventie, au sarit in apa vreo douazeci de scafandrii, cu
tot felul de scule si echipamente.

Stiti ce vor sa faca nenorocitii dracului? – ne intreaba
Nino, cu o voce disperata. Ei bine, vor sa astupe gaura din carena iar apoi sa
scoata apa cu motopompele, sa-l puna pe linia de plutire. Va dati seama ca ne
strica toate socotelile?

Le-am explicat ca la mine in tara, o asemenea mizerie nu
s-ar fi intamplat. Exista un program amplu de dezvoltare si turismizare a tarii
care n-a fi permis dezamagirea turistilor. Vitalii mi-a dat dreptate, spunand
ca numai in tari inapoiate ca Franta si Italia se poate intampla asa ceva.

Vazand cum yahtul incepe sa se ridice la suprafata, ne-am
abandonat, cu o imensa dezamagire, planurile intelectuale si ne-am dedat …
bauturii, sa putem trece mai usor peste porcaria asta.

15 august 2010  SIMTIM ADANC

Mi-am facut aici un obicei nou pe care nu stiu cum il voi putea pastra acasa. Dar tin la el foarte mult.

In fiecare dimineata, dupa ce ma trezesc, inainte de micul dejun, ma duc langa drapelul romanesc, iau pozitie de drepti si salut regulamentar. Imbracat corect, fara cusur, in bermude sau, altfel spus, in uniforma stil ¨colonial¨.

In prima zi, cand m-au vazut, prietenii au zambit cu simpatie. A doua zi, Vitalii m-a intrebat cand m-a vazut un medic ultima oara. I-am spus ca in urma cu doi ani. Mi-a zis ca ar trebui sa indesesc vizitele la medic. Prostii!
In a treia dimineata, Roberto m-a intrebat daca am incercat cu xanax. I-am spus ca iau xanax de la alegerile prezidentiale din 2004 iar din 6 decembrie 2009 am dublat doza. Mi-a zis ca ar fi bine sa schimb psihiatrul.

Ieri dimineata, n-au mai zis nimic. Am salutat drapelul si, linistit, m-am asezat la masa pentru micul dejun.

Azi noapte, pe la trei, eram in picioare. M-a trezit un tipat. Era MM care striga: … tati, e o broasca in camera. Primul impuls a fost sa fug mancand pamantul. Apoi, am tras aer in piept, m-am cocotat in pat, in picioare si, plin de curaj, am preluat initiativa, ordonand: … MM, da imediat broasca afara din camera! Tati, – mi-a zis ea, in picioare, in varful
patului – eu nu ma implic in astfel de lucruri. Hm! Parca i-as fi cerut sa spele bani murdari. Bine, ii zic, stai acolo ca ma duc sa caut pe cineva sa ne ajute.

Pornesc printre alei spre terasa pe care ne petrecem mai tot timpul. Vreau sa beau o grapa sa mai uit de pericolul in care mi-am lasat unicul copil. Merg incet, prudent, prin intuneric. Deodata, aud un fosnet si un zgomot ca de pasi, facuti pe loc, ca la dansul calusarilor. Ma lipesc de zid, imi ascut toate simturile, imi vine sa o strig pe mama dar renunt si-mi concentrez privirea, prin intuneric, in directia din care venea zgomotul. Lumina lunii, reflectata in mare, ma ajuta sa zaresc silueta unui om langa steagul rusesc. Statea drepti, cu palma stanga intinsa si lipita de tampla iar cu mana dreapta tinea steagul la gura. Era Vitalii. Ma apropii si, in soapta, sa nu deranjez intregul arhipelag de insule, il intreb: omule, ce faci steagul in gura? Nu e in gura – imi raspunde el – treceam pe aici si, nu stiu cum, mi-am adus aminte de mamamare, am lacrimat si-mi stergem lacrimile. Zambesc si pe un ton sarcastic ii zic: le-ai lasat mult sa curga daca ti-au ajuns la gura; de ce nu recunosti ca pupai steagul si-l salutai, plin de respect. Bine, desteptule, imi raspunde iritat, ca mi-o fi rusine de tine …
Ii spun ca am mare nevoie de ajutorul lui, ca mi-a intrat o broasca in camera, MM e speriata si trebuie sa facem ceva. Fara sa ma intrebe, se repede la usa lui Roberto si incepe sa-i bata in usa, strgand: Robe, scoala, scoala repede la George in camera se intampla ceva ingrozitor. Apoi se intoarce spre mine si-mi propune sa nu-l trezim pe Alexei ca ala incepe sa ne vorbeasca despre posibile tensiuni internationale.
Vine Roberto si, toti trei, lipiti de ziduri, ne prelingem spre camera mea sa o salvam pe MM. Dam usa de perete si ma astept s-o gasesc pe MM cu ochii bulbucati de spaima.
Undea-i bestia? – striga Roberto cu o voce haotica care ma face sa cred ca mai frica ii era lui.
Care bestie? – intreaba MM, cu gura plina de napolitane.
Broasca, – urla si Vitalii.
Nu-i nici o broasca – zice ranjind MM – azi e ziua mea si ma gandeam ca aflu mai devreme ce cadouri mi-ati pregatit …
Va dati seama ce a urmat. Oricum, era murdara de napolitane si trebuia spalata. Au luat-o de maini si de picioare, eu am ales locul, si … a fost azvarlita in mare.

Un lucru este cert. Poate, o consecinta. Incepand de azi dimineata, inainte de micul dejun, toti se apropie, fiecare de drapelul tarii sale, iau pozitie de drepti si saluta regulamentar. In ceea ce ma priveste pe mine, Nino si Roberto, lucrurile merg de la sine. Suntem aliati. Pentru Vitalii si Alexei, va trebui sa gasim ceva … un fel de parteneriat strategic. Ei spun
ca am idei tampite dar vad ca se iau dupa mine. E misto sa fii lider regional …

La drapel

Pe de alta parte, copilul are dreptate. Azi isi serbeaza onomastica. Imi dorisem baiat. A iesit un baiat fara putzulica. Cu o luna in urma, a trebuit sa-i coasa barba ca si-a spart-o, cazand cu rolele. Acum, vrea sa sara cu baietii, de pe stanci, in mare. Va dati seama ca voi fi la locul potrivit, la momentul potrivit, sa o prind.
Asta e! Sa-mi traiasca!

Am sarbatorit-o. Eu, in avangarda si Valentino in ariergarda, am condus, in pasi de dans, grupul de flamanzi in bucatarie, de unde i-am scos satui.

17 august 2010  SUNT IN UE CU TRUP SI SUFLET, MAI ALES CU TRUP

Incepand de azi dupamiaza, avem doi oaspeti noi. O pereche, adica un cuplu … adica doi amorezi. El se numeste Stefano iar ea se numeste … Alfredo. Da, asta e! Ati inteles bine. Pentru mine nu-i nici o problema, n-am prejudecati. Sunt ¨opened mind¨. Dar neinstruit. Eu am primit de acasa o educatie temeinica in ceea ce priveste comportamentul fata de doamne si domnisoare. Si, cu toate astea, imprevizibilul apare de unde te astepti mai putin.
Cand sunt prezentat unei doamne, ii spun ¨saru´ mana!¨ si, cum de la vorba trec direct la fapta, o si sarut, pe ea, pe mana, cat-ai clipi.
Cand am facut cunostinta cu noul cuplu, m-am trezit fata-n fata cu ea, … cu Afredo. Va dati seama ce batalie s-a dat in mine? Intre reflexele dobandite prin educatie si … situatia reala de pe teren? Si ranger american sa fii, calit in situatii dificile, si nu te-ai descurca intr-o astfel de imprejurare.
Asa ca, m-am inclinat usor si, cu un zambet larg, cam haotic, i-am spus: buna draga!
Sa vedem ce va fi mai incolo …

DISEARA E KARAOKE! BAGAMI …
Altfel spus, am p.z…-o! Afara de ¨Ciobanas c-oitele¨, nu mai stiu altceva. Le-am propus sa facem karaoke cult. M-au intrebat cum e asta. Le-am dat exemplu … sa facem karaoke dupa Paganini. Pareau incantati si le-am spus ca le fac o demonstratie daca ma lasa sa intru pe net, pe terasa unde semnalul Vodafone e maxim. M-au intrebat pentru cat timp cer derogare, am spus 15 minute. E mult, a zis Vitalii, 10 minute iti ajung. Am adus laptopul. Avea o viteza netul de m-am speriat, nu ca in buda. Am intrat pe facebook, imediat.
Cine dracu´ a mai vazut karaoke dupa Paganini?! Cred ca Roberto m-a urmarit pe geamul de la bucatarie. De emotie, uitasem de geamul ala. M-am pomenit cu toti gramada peste mine, m-au luat de maini si de picioare si m-au azvarlit in mare. Ultimul lucru pe care l-am vazut, inainte de a ma scufunda, a fost privirea duioasa a lui Alfredo.
Chestia asta ii va costa scump. Diseara, la karaoke, le voi canta ¨Internationala¨. Din pacate nu-mi amintesc decat primele versuri:
Sculati voi oropsiti ai vietii
Voi osanditi la foame, sus
Sa creasca-n inimi razvratirea
Sa-nceapa al lumii vechi apus
…..

18 august 2010  DIFERENTE GREU DE ACCEPTAT

Niciodata nu mi-a placut sa-mi compar tara cu altele. Au fost si sunt diferente obiective si subiective. De ordin politic, istoric, social, geografic. Dar, parca niciodata, diferentele de ordin subiectiv nu au fost atat de mari si greu de acceptat.
Nu stiu ce m-a determinat sa scriu despre asta. Sau poate stiu …
Azi pleaca Roberto, un prieten drag. A venit ultimul si pleaca primul. Cel mai probabil, il voi mai vedea peste un an. In fiecare an, imi promite ca va veni pentru cateva zile sa-i arat Bucurestiul. N-are timp.
Azi pleaca pentru ca Joi are un mare concert la Capri si Roberto isi respecta angajamentele. Roberto este un pianist foarte bun si indragit. In timpul anului are cel putin un concert pe luna la Napoli iar vara cel putin doua concerte, dintre care unul la Capri. Impreuna cu Nicola, saxofonistul, fac o echipa excelenta.
Roberto aduna foarte multi bani din concerte. Are nevoie de bani. Nu pentru el. Are nevoie de bani pentru spitalul in care lucreaza. Roberto este profesor universitar, unul dintre cei mai buni chirurgi in chirurgie pediatrica si seful sectiei de pediatrie de la spitalul din Napoli.
Dupa ce am citit stirile din tara, despre tragedia de la Maternitatea Giulesti, am decis sa scriu aceste randuri.
E mare diferenta. Cu Roberto, la spital, lucreaza doi medici romani, sot si sotie. Este foarte multumit de ei.
E mare diferenta! Imi va fi dor de Roberto …

19 august 2010

In seara asta ne-a vizitat Cecilia Bartoli, despre care eu, pana cu trei ani in urma, nu auzisem nimic. Este o persoana draguta care a venit convinsa ca il gaseste si pe Roberto. Pana la urma, ne-a cantat, acompaniindu-se singura la pian. Singura persoana care a adormit, a fost MM care statuse toata ziua in apa. A ador…mit, pe canapea, langa pian, chiar sub nasul Ceciliei, intre cei doi prieteni ai ei dar nu cu capul pe umarul celui care ar fi trebuit. Vor exista unele tensiuni pe care sper ca le va gestiona cu intelepciune.

22 august 2010 TIRENIANO, EȘTI MIȘTO!

Tireniano, esti misto! Mi-ai sucit mintile de cand te-am vazut prima oara. Au trecut zeci de ani de atunci si nu te-ai schimbat. Nu stiu ce naiba faci dar, in timp ce eu adaug ani, tu parca-i scazi. Esti la fel de frumoasa, ademenitoare. Esti profunda, nostalgica, meditativa. Esti calda desi pari fierbinte. Esti calma cand te infurii si autoritara cand esti blanda. Nimeni nu te calca, toti ta dezmiarda. Esti pura si curata ca apa de izvor.
Doamne, cum ti se vede … fundul si ce ispititor e?!
Ne privim ca de la albastru la albastru, ca de la verzui la verzui, dupa cum ne e sufletul …
Esti misto Tireniano! Te iubesc! Niciodata nu stiu daca te voi mai vedea. Asa ne-a fost dat de cand te-am vazut si iubit prima oara …

Tireniano esti misto

23 august 2010  COBORAREA DRAPELULUI

Astazi plec! De fapt, nu plec. Eu niciodata nu plec. Intotdeauna ma intorc. Nu ma intrebati dece fac asta. Habar n-am!

4 Responses to “FAPTE SI APUCATURI DE VACANTA – substanta”

  1. [...] Iguanei,  Răzvan Şerbu,  Gând licitat,  Maminineta,  Simona Ionescu,  Elena Agachi,  George Şerban,  Carmen,  Clickstefan,  Ulise a’ lu’ Zamfir,   Nea Costache,  Sătmăreanul,  Chat [...]


  2. pastel

    George imi place ce ne-ai adus. Am vazut pozele, am mai citi despre MM si despre yaht. Ferice de tine ca ai asa prieteni!

  3. @pastel, prietenii aceia sunt niste oameni minunati, sunt fermecatori si fac din orice clipa o bucurie. Imi sunt dragi! Vacanta se termina si, poate, … ne vedem la anu’. Exista o mare diferenta intre ei si tine. Tu esti aici un an intreg, zi de zi. Cand mi-e greu si intind mana, dau de mana ta, nu de a lor. Intelegi?


  4. pastel

    Cit mai putem George. Viata ne mai rezerva si neprevazuturi. Imi pare rau ca am , inca, timpul dramuit. Odata pentru ca mai lucrez, si-n al doilea rind pentruca obosesc repede. Toate cele bune!

Leave a Reply