George Serban

Ganduri aiurea de Duminica … despre respect … despre tutuiala … despre demnitate!


Se intampla, uneori, sa faci diverse lucruri mecanic si gandul sa-ti zboare aiurea de la o imagine, un text citit rapid la o amintire … si, dintr-odata, te trezesti ca toate gandurile astea aiurea prind contur sub forma unor intrebari care te preocupa mai demult.

Pe blogul sau, Adrian Nastase imi raspunde unei postari care priveste dezacordul meu legat de dorinta lui de a solicita colegilor din Parlament sa fie de acord cu cererea DNA. Iata raspunsul lui:

Adrian Nastase:  ”probabil ca il cunosti mai bine pe „independent” decat il cunosc eu. Am vazut insa ce poate si imi este suficient.
PS: Multumesc pentru ca nu esti de acord cu mine si pentru ca mi-ai spus asta deschis. Sper ca vei intelege ce am vrut sa spun si, mai ales, sa fac.”

Dupa cum spuneam, gandul zboara aiurea. Imi amintesc o intrebare a Roxanei Iordache, in urma cu ceva timp:

Roxana Iordache: “ … când am văzut că foloseşti persoana a doua plural cu Adrian Năstase pe blogu-i, deşi vă cunoaşteţi atât de bine, parcă am o reţinere în a folosi persoana a doua singular cu tine.”

Ceea ce spune Roxana, imi duce gandul la Andrei Plesu si ceea ce scria el:

“Tutuiala e la modă. E semnul cordialităţii de gaşcă, al democraţiei victorioase, al sociabilităţii „americane“. De vreme ce you e şi „tu“, şi „dumneavoastră“, e musai să profităm şi să ne tutuim. Dovedim astfel că sîntem „branşaţi“, actuali, globalizaţi. Nu avem prejudecăţi, nu umblăm cu discriminări şi cu fasoane. Ne tutuim. Sîntem de-o teapă. Prieteni. Ne-am născut ieri. E perfect normal ca un reporter de televiziune să meargă cu microfonul pe stradă şi să-i tutuiască pe trecătorii cu care vrea să stea de vorbă, deşi îi vede pentru prima oară. E normal ca profesorul universitar să-şi tutuiască studenţii. E normal ca un politician furios să-şi ia adversarii „la per tu“. E normal ca pe plajă, la discotecă, la emisiunile de divertisment, toată lumea să tutuiască pe toată lumea. În aceste condiţii, a folosi brusc apelativul „dumneavoastră“ devine injurios. „Dumneavoastră“ se spune numai în băşcălie, numai cînd vrei să-ţi exprimi antipatia, neîncrederea, dispreţul. „Normală“ e doar tutuiala. Dar şi ea are, de fapt, subterane complexe. E tutuiala macho, a masculului băţos faţă de fetiţe fragede sau demimondene interlope. (Îmi amintesc de modul inadmisibil în care dl Radu Moraru o tutuia pe invitata sa Cicciolina, ca şi cum ar fi agăţat-o după colţ.) …”

 Imi cer scuze pentru ca indraznesc sa rup un asemenea text dar, daca tot las gandul sa zboare, mi-e imposibil sa nu-mi amintesc cum Traian Basescu o striga pe holurile Parlamentului Romaniei pe colega mea Paula Ivanescu, viceresedinte al Camerei Deputatilor, cu apelativul: … Ciociolina! Nu stiu ce-l inspira, geniul acelei prostituate care si-a facut loc in Parlamentul Italiei sau, pur si simplu, mitocania lui? Dar nici nu am vazut-o pe Paula, vreodata, intorcandu-se sa-i trosneasca doua palme mitocanului. M-am gandit, oare de ce? Pentru ca Basescu ii stalcea numele (Ciociolina) si Paula se gandea ca nu e vorba despre celebra prostituata? Pentru ca ii placea si gandul pervers o proiecta in viitor …? Nu stiu, dar, oricum, radea manzeste!… Inca o data, scuze si reiau textul lui Andrei Plesu:

” … Din cînd în cînd, mi se pare că o mulţime din relele cotidiene sînt rezultatul unei proaste administrări a tutuielii, efectul exceselor ei. Guvernanţii îi tutuiesc cu autoritară nonşalanţă pe gazetari, gazetarii îi tutuiesc sprinţar pe guvernanţi, miniştrii tutuiesc instituţiile, instituţiile îi tutuiesc pe cetăţeni, cetăţenii se tutuiesc între ei şi toţi laolaltă ne tutuim cu Europa. Diferenţele, demnităţile, eticheta, protocolul – sînt demodate. Ne scufundăm în omogenitatea lui „tu“, iar „tu“ evoluează semantic spre „nimeni“. Nu ne-ar strica un pic de ştaif. Nu ne-ar prinde rău o scurtă epidemie de politeţe.

Superb text! Ma face sa ma gandesc ca, spre deosebire de americani, noi avem trei forme de adresare la persoana a doua: tu, tu si dumneavoastra. Da, exact, avem doi de “TU”.

Este acel TU care, de comun acord, te situeaza in preajma cuiva a carui apropiere o dorsti si o doreste. Poate fi vorba de nevoia oamenilor de prietenie, de solidaritate, de dragoste, de afectiune sau, pur si simplu, de o jovialitate acceptata. Toate astea insa au la baza respectul si demnitatea.

Cum naiba mi-ar sta mie sa vorbesc cu prietenul meu Vlad altfel decat tutuindu-l? Ma apuca rasul!!! Ma apuca rasul si numai la gandul ca as putea intra pe blogul Roxanei, in vanzoleala aia de acolo si ne-am domni. Dupa cum, faptul ca am inceput sa conversam liber si degajat, m-a facut sa simt aceasta forma de adresare ca ceva normal firesc, amical. Am observat ca de multe ori onorabilii blogeri se contreaza “temeinic” pe diverse teme dar tonul discutiei este acelasi pentru ca oamenii aceia se respecta. Daca astazi Roxana, Gala, Aya sau alti parteneri ai mei de blog nu m-ar mai tutui m-as gandi ca … am facut ceva, le-am gresit cu ceva si … au luat distanta. Asa cum a luat Corina distanta in momentul in care am invitat-o sa nu ma mai domneasca, desi schimburile noastre de mesaje au fost interesante si amicale. Este, in cele din urma, si o chestiune de optiune. A respecta o astfel de optiune inseamna incredere si respect. Gandind asa “lejer”, ca Duminica, acesta ar fi o forma romaneasca de “TU”.

Mai exista un “TU”. Acela natural si spontan pe care il adresezi, ca o pornire fireasca, din suflet unui ticalos, unui om josnic, ipocrit, demagog, mincinos, care se cocoata pe umerii altora si poate ajunge pana la cel mai inalt nivel folosindu-se cu ticalosie de lipsa de maturitate si incultura unora sau de indiferenta altora. Acest “TU” se adreseaza, in egala masura si celor care il ajuta si ii ofera sprijinul lor neconditionat “eroului” nostru de mai sus.

In schimb, exista si dumneavoastra. Cand incep sa ma adresez cuiva cu dumneavoastra pentru ca respectul si relatia sau chiar functia pe care o reprezinta impun aceasta forma de adresare, imi este foarte greu sa trec la alta forma de adresare.
Rad si acum amintindu-mi cand, dupa 1989, m-am trezit in fata lui Roman, in public si, bineinteles, i-am vorbit cu dumneavoastra. Era prim-ministru, apoi i-am condus campania electorala, am dormit in aceeasi cuseta dar n-am schimbat forma de adresare chiar daca o data fiind numai noi doi, ne-a pufnit rasul. Nu mi s-a parut nimic anormal si, in ciuda a tot ceea ce m-a indepartat de el, am simtit intotdeauna respectul unui prieten.
Am cunoscut doua persoane alaturi de care am lucrat. Mi-am dorit sa obtin prietenia lor si am reusit. Victor Babiuc mi-a devenit prieten. Ne intalnim, bem o cafea sau la un pranz. Ne intalnim mult prea rar fata de cat am dori. M-a rugat in cateva randuri sa renunt la adresarea cu dumneavoastra si n-am putut. Ma bucura si ma simt foarte confortabil ca el a reusit. Zoe Petre este una dintre persoanele pentru care am o pretuire speciala. Apreciez inteligenta, cultura, eleganta comportamentului si, nu in ultimul rand, loialitatea. M-a rugat, chiar a insistat, sa renunt la ma adresa ei cu dumneavoastra. Mi-a fost imposibil. “M-a pedepsit”, n-a renuntat nici ea!

Oricat de aiurea ar zbura gandurile, ma intorc de unde am plecat. Roxana spunea ca a mirat-o si derutat-o faptul ca, pe blog, ma adresez lui Adrian Nastase, cunoscandu-ne bine – zice ea -, cu dumneavoastra. In primul rand, nu folosesc aceasta forma de adresare pe blog. Mi s-a intamplat sa-l intalnesc si in “viata reala”, ultima oara cu prilejul zilei de nastere a unei cunostiinte comune. N-am simtit nevoia sa schimb forma de adresare. Nici nu pot spune ca ne cunoastem bine. Daca l-am atacat in relatiile noastre politice, am facut-o respectandu-i demnitatea si pe el ca persoana. Intotdeauna mi-a raspuns la fel. S-ar putea spune ca ne “cunoastem” bine.:)

Apoi, Adrian Nastase a devenit prim-ministru. Pot umple pagini cu ceea ce m-a nemultumit pe mine social-democratul Adrian Nastase ca prim-ministru. Dar prin inteligenta lui, comportamentul (exceptand incidentul Mugur Ciuvica) si abilitatea politica nu a facut nimic care sa ma determine sa nu-l respect pe el sau institutia de sef al Executivului. Nu cred ca m-as putea adresa acestui om altfel decat cu dumneavoastra.

Dar, repet, nu m-as putea adresa cu dumneavoastra, nici macar public, unui om pentru care nu am nici cea mai mica urma de respect si care, mai mult, m-a adus in situatia, greu de acceptat dar adevarata, de a nu mai respecta nici insitutia pe care o reprezinta, oricat de inalt ar fi rangul aceteia. Iar pe oamenii de langa el, nici atat.

Ma puteti intreba: pentru asta ai scris atat text cand puteai sa termini toata postarea cu o injuratura? Da, e adevarat, dar n-are acelasi farmec!

Inchei facand o precizare. L-am citata pe Andrei Plesu pentru frumusetea textului dar si pentru ca mi-a ramas in minte imaginea chipului sau pe ecranul televizorului cand parasea Palatul Cotroceni. Era foarte sugestiva, nu trebuia sa spuna nimic. Doamne, cum o putea sa fie prieten cu Liiceanu si Patapievici?  

In loc de epilog

Paradoxul zilelor noastre

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;

 ASA-I, UNEORI, DUMINICA!

No Responses to “Ganduri aiurea de Duminica … despre respect … despre tutuiala … despre demnitate!”


  1. Mihaela

    ”…Cheltuim prea nesabuit,
    Râdem prea putin,
    Conducem prea repede,
    Ne enervam prea tare,
    Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
    Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
    ne rugam prea rar
    Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
    Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
    …”
    Octavian Paler

Leave a Reply