George Serban

Inventare si felicitari! Doi oameni … prea uitati

Asta este una dintre marile mele probleme. Zilele cand trebuie sa-mi felicit prietenii. Zilele de nastere le memorez si raman acolo, pe hard. Nu se sterg, nu le uit. In schimb, onomastica …
In primul rand, trebuie sa-mi notez peincipalele sarbatori. Apoi sa-mi notez ca Ionel este si Gabriel, ca Gabriela este si Mihaela, ca eu nu sunt nici Mihai dar nici Gabriel.
Acum, mai o problema. Am prieteni noi care au porecle. Pe yahoo, pe facebook si, neaparat, pe bloguri. I-al pe fiecare si analizeaza-i nickname ul, demonteaza-i adresa de e-mail sa vezi daca nu cumva are numele … zilei.
Urez “La multi ani!” tuturor acelora a caror onomastica este astazi si pe care nu am reusit sa-i felicit direct.
Daca pana in acest moment, n-am avut reclamatii, inseamna ca m-am descurcat. Urmeaza, ca la cutremure, … replicile.
Mi-am propus, insa, sa mentionez pe blog doua nume – Mihai – care mi-au produs o impresie puternica, in diferite momente ale vietii.

N-am fost si nu sunt monarhist. Sunt republican convins. Dar primul personaj pe care doresc sa-l mentionez este Majestatea Sa, Regele Mihai. Este un personaj care, asa cum simt eu, a acumulat o mare concentrare de “istorie” in raport cu varsta la care s-a urcat pe tron, cu durata domniei sale si, cel mai important, in raport cu importanta evenimentelor pe care le-a trait cat timp a fost seful statului. Intr-o domnie scurta, la o varsta la care pe altii ii credem copii, Majestatea Sa, Regele Mihai, a traversat evenimente dramatice care pot avea loc in timpul unor decenii de monarhie. A influentat mersul unui razboi mondial – o spun istoricii! – a temperat, atat cat a putut, prin prezenta sa, intr-o tara ocupata militar, desfasurarea unor evenimente tragice. Si, nu in ultimul rand, a trebuit sa suporte umilinta, in locul recunostintei, atunci cand a dorit sa se reintoarca in tara sa.
Am postat un montaj scurt dintr-un film realizat de TVR, pentru ca mi-au placut trei momente. Incepe cu o relatare pe care o povesteste … razand. Nu l-am vazut niciodata pe Rege razand. Mi-a placut si ma bucur! L-am auzind spunand doua cuvinte, ca orice om simplu, despre o persoana obisnuita. A spus … “mama mea”. Mi-a placut si mi-a incalzit sufletul. Iar la sfarsit, a spus cateva cuvinte in care m-am regasit. A vorbit despre momente – sunt sigur ca mai multe decat a lasat sa se inteleaga – in care prefera sa comunice cu Dumnezeu, direct, fara intermediari. Dumnezeu sa-l ocroteasca, sa-i dea sanatate si sa-l lase sa se bucure de tara lui. Cu alte cuvinte, La multi ani, Majestate!

Al doilea personaj despre care vreau sa scriu este generalul Mihai Caraman. Peste cateva zile, implineste 81 de ani. Intre cele doua personaje nu exista nici o legatura. Dimpotriva, intr-un anume fel, in aceeasi perioada, s-au aflat de-o parte si de cealalta a baricadei. Despre generalul Mihai Caraman am citit inainte sa fiu desemnat presedinte al Comisiei de control a activitatii S.I.E. In timpul mandatului meu, a trebuit sa ma pronunt, public, fata de decizia domnului presedinte Emil Constantinescu de a-l reabilita pe Ioan Mihai Pacepa, la presiunea S.U.A. In timpul mandatului meu a trebuit sa raspund intrebarilor directe, sau in scris, ale unor ofiteri S.I.E. din Centrala sau pe care ii intalneam in strainatate, la post, in legatura cu decizia de reabilitare a lui Pacepa, decizie a carei aplicare a fost continuata si de domnul presedinte Ion Iliescu. Si, in sfarsit, in timpul mandatului meu, am dorit, foarte mult, sa-l cunosc pe generalul Mihai Caraman. Ne-am cunoscut abia dupa 10 ani. Am inteles ca si dumnealui ar fi dorit sa ne cunoastem. Altii nu au vrut!
Astazi, citesc pe Wikipedia:
Generalul CaramanÎn perioada 1958-1968, în calitate de şef al rezidenţei de spionaj din Paris, a organizat şi condus aşa-numita „Reţea Caraman”, care a reuşit să sustragă şi să aducă în ţară unele documente din Cartierul General al NATO, provocând daune grele Alianţei Nord-Atlantice. Asupra lui Mihai Caraman a planat bănuiala că ar fi lucrat şi pentru KGB, deoarece a fost singurul ofiţer al Securităţii decorat de KGB pentru rezultate excepţionale împotriva NATO. În 1968, o parte dintre agenţii recrutaţi de Caraman au fost deconspiraţi, iar ofiţerul român a fost retras în ţară, unde a deţinut mai multe funcţii de comandă în structurile de spionaj devenind şi şeful diviziei de contrainformaţii de la Direcţia de Informaţii Externe. După defectarea generalului Ion Mihai Pacepa, din 1978, Mihai Caraman a fost detaşat în funcţii neimportante şi, în final, în 1979 a fost trecut în rezervă. După evenimentele din decembrie 1989, la data de 18 ianuarie 1990 generalul Caraman a fost reactivat şi a fost numit în funcţia de adjunct al ministrului apărării naţionale şi comandant al Centrului de Informaţii Externe, centru care a devenit la 13 decembrie 1990 Serviciul de Informaţii Externe. In anul 1992, Manfred Wörner, secretarul general al NATO, a anunţat că nu va vizita Bucureştiul atât timp cât Caraman va conduce SIE, deoarece considera că o persoană care a spionat împotriva NATO este incompatibilă cu funcţia de şef al serviciului de spionaj al unei ţări care făcea demersuri de aderare la NATO. Ca urmare a acestui “ultimatum”, la 22 aprilie 1992 preşedintele Ion Iliescu a aprobat “cererea” lui Caraman de a se pensiona, şi l-a avansat la gradul de general colonel.”

Ceea ce scrie sus este adevarat, in mare, exceptand cateva inexactitati neimportante. I-am telefonat domnului general Caraman sa-i spun “La multi ani!” Nu pot spune ca ne leaga o relatie de prietenie. Ne respectam unul pe celalat. Nu stiu ce l-a determinat pe dumnealui. Eu ii respect profesia, performantele, contestate de unii, apreciate de altii. Au scris despre dumnealui, strangand din dinti, americanii, britanicii, francezii. In Franta a aparut o carte despre reteaua Caraman. In Romania s-a vorbit despre generalul Caraman mult mai putin decat in strainatate. Aceasta tacere a fost impusa de atitudine generalului. Dorinta mea este sa-l determin sa vorbeasca, sa scrie, sa lase romanilor si altceva decat scriu strainii. Sper sa reusesc … Deocamdata, atat! La multi ani, domnule general!

 

No Responses to “Inventare si felicitari! Doi oameni … prea uitati”

  1. @Vertu09
    un nume interesant care nu lasa sa se intrevada chiar nimic. Nu insista! Pentru ce ai scris la pct.1, nu intri pe blog. Ne duce briza in aceeasi directie dar cu limbaje diferite. Pentru ceea ce ai scris la pct. 2, iti raspund. Inteleg ca esti profesionist(a). Nu inteleg si nici nu ma intereseaza nimic despre structurarea blogurilor, bloguri tematice, etc. Eu nu fac bloguri. Ceea ce vezi aici, nu este un blog. Sunt EU! Incepand de sus, de la nume, de la ce scrie sub nume, texte, poze, titluri, muzica, subiecte, toate ma reprezinta. Sunt eu si pentru asta sunt aici. Bloguri au cei care au interesul sa para altceva decat sunt. Ceilalti, majoritatea dintre blogrolerii mei, sunt EI. Ii cunosc si sunt ceea ce citesti si vezi. Adevarul este ca mai cam enervat. Reformuleaza pct. 1, revino si poate mai conversam.
    PS: cand voi avea interesul sa par altceva decat sunt, te voi ruga sa ma ajuti sa fac un blog.


  2. codeus41

    Buna dimineata George. asta spuneam si eu in primavara intr-o discutie in chat ca blogul este o prelungire a personalitatii mele si nu ma intereseaza nici o regula de construire a unui blog pentru ca nu l-am facut cu scopul de a-mi face o retea de “clienti” ci pentru ca e o forma de exprimare pentru mine

  3. @Cody,
    ‘neata, Cody! asa este, prietene!

Leave a Reply