George Serban

Marea Revolutia Socialista din Octombrie a avut loc in … Noiembrie

Azi m-a vizitat vechiul meu prieten Pantelica. Ne-am cunoscut in vremea cand visam amandoi sa devenim piloti pe avioane de vanatoare si sa doboram avioane germane. Noi am fi doborat orice dar nemtii erau dusmanii “la moda”. Aviatori n-am devenit niciunul dintre noi. In schimb, la putin timp dupa ce am fost nevoiti sa renuntam la aviatie, am descoperit ca utilizasem, o buna perioada de timp, aceleasi parasute. Eram tineri, parasutele nu erau foarte accesibile iar faptul ca le-am folosit impreuna, nu parea ceva anormal. Dimpotriva, asta ne-a apropiat si am devenit prieteni. Pantelica zice ca in timp ce altii au devenit camarazi de razboi, noi am devenit … camarazi de parasute.
Cum spuneam, azi m-a vizitat. La cererea lui. Era foarte grav, foarte important, ceea ce insemna ca Pantelica avea idei tampite si nu avea cu cine sa le impartaseasca. Pantelica e un tip scund, plinut, agitat si vorbeste incontinuu. Pentru ca nu-mi plac cuvintele lungi, pentru ca Pantelica vrea si azi sa ucida nemti, pentru ca e sociolog si, zice el, patriot, eu il alint cu vocativul: … sociopatule! Cand, in sfarsit, suntem de acord asupra unui lucru, – ceea ce se intampla extrem de rar – il rasfat cu banalul dar cordialul: … tampitule!
Intra azi la mine in casa si ma saluta:
- Ce faci, ba?
- Bine, te astept de doua ore.
- Ai ceva de baut?
- Apa plata …
- Du-te dracu’ … da-mi ceva sa beau ca sunt nervos!
- Pai nu esti cu masina?
- Ba, esti tampit? Am avut eu, vreodata, masina?
- Ma gandeam ca sociologia a devenit o profesie banoasa … Uite, ai aici doua pahare. Asta-i ratia ta pe ziua de azi. Altfel, te faci manga, nu ma mai inteleg cu tine si-mi strici singura Vineri din saptamana.
- Ba, tu stii istorie? – ma intreaba Pantelica, grav.
- Daca te referi la istoria cu parasutele, pot spune ca … am facut istoria.
- In nevolnicia ta nativa, ai ghicit! Despre parasute e vorba … Ba, tu vezi ca istoria se repeta? Te uiti toata ziua la custia aia cu ecran de sticla. Ce intelegi tu de acolo? Totul se repeta … de la curve pana la barosani.
- Auzi, bai sociopatule? Cand aveam noua ani si m-au facut pionier, aveam un coleg pe care il chema Hegelica si care mi-a spus ca si el crede acelasi lucru. Pentru asta ai venit, sa-mi adancesti criza?
- Vorbesc serios! Sa fii atent la ce-ti spun eu. Te intreb si tu-mi raspunzi scurt, cu “da” sau “nu”.
- Bine dar iti reamintesc ca ne aflam la mine in casa …

Pauza. Pantelica soarbe adanc, adica goleste un pahar. Respira larg, privirea i se lumineaza, se relaxeaza si … tasteaza:
- Esti de acord ca Marea revolutie socialista din octombrie a avut loc in noiembrie?
- Da, sunt de acord dar ai zis ca vorbesti serios …
- Raspunzi cu “da” sau “nu”! Esti de acord ca … scolile de vara ale partidelor au loc … toamna?
- Sunt de acord si observ cat esti de tampit!
- Esti de acord ca Rusia in timpul Marii revolutii socialiste din octombrie care a avut loc in noiembrie a fost condusa de unul chel, deci fara par si cam tembel? Zi, ma, esti de acord?
- Da, tampitule, dar …
- Esti de acord ca puterea o imparteau “bolsevicii” care erau putini si sustineau ca au majoritatea si “mensevicii” care erau majoritari dar bolsevicii sustineau ca sunt mai putini decat ei? Esti de acord ca bolsevicii, desi mai putini le-au tras-o mensevicilor dupa ce au ajuns la putere?
- Unde dracu’ vrei sa ajungi, tampitule?
- Deci, esti de acord! Esti de acord ca a existat unu’ Trotki, un fel de Stolojan, pe care Cheliosul rus l-a folosit si l-a umilit cat a putut de mult dupa care l-a expediat in Mexic si a ordonat sa fie impuscat? Taci din gura ca esti de acord!
- Cam bati campii! Nu Cheliosul l-a impuscat. Dar de unde stii tu, toate astea, tampit betivan si curvar?
- N-am terminat. Mai era unul, Buharin, care la inceput a fost cu Cheliosul apoi s-a vazut pe caii mari si vroia puterea. Esti de acord ca i-au tras-o si astuia?
- In principiu, da.
- Stiai ca Cheliosul avea curve? Pe Krupskaia a facut-o ministru’ culturii …
- Ministru adjunct si esti idiot! Aia era nevasta lui …
- Tot aia e! Dar mai avea si doua curve. O pianista, “tiotia” Imelda si pe una Elisaveta pe care a tinut-o in Franta, pe banii partidului. P-asta, din urma, a parasit-o pentru ca era “panarama”, cam idioata si l-a umplut de rahat.
- Bai, Pantelica, de unde stii tu, sociopatule, toate astea? Esti infierbantat, n-ai baut al doilea pahar, esti bulbucat de parca l-ai fi vazut pe Necuratu’ …
- Toate astea sunt adevarate, le-am citit in carti. Bai, George, chiar l-am vazut pe Necuratu. L-am vazut pe Necuratu’ si pe curva lui. Sunt speriat bai!
- Esti tampit! Dar tampit rau de tot! Hai, mai bine, sa-ti povestesc cum mi-am servit tara in vacanta asta …

No Responses to “Marea Revolutia Socialista din Octombrie a avut loc in … Noiembrie”

  1. Hm, camarazi de paraşute… Şi chiar i-a văzut pe Necuratu’ şi pe curva lui? Dar e sperios rău…
    Oare ce se întîmpla dacă ajungea pilot?

  2. @Lucia
    n-avea cum sa ajunga. Aviatia ar fi fost in mare pericol! Cred ca l-a vazut pe Necuratu’ si pe curva lui. Si eu ii vad, zilnic. Cand pe unul, cand pe celalalt. Dar nu ma laud ca Pantelica :)

  3. Pantelică trebuie ajutat … în noiembrie :)

  4. @Chat Noir
    neaparat! Prea era speriat sociopatul (sociologul-patriot) :)

Leave a Reply