George Serban

Pretul real si Pretul moral

Un sfarsit, o schimbare …

Se vorbea demult despre o posibila alianta intre liberali si social-democrati pentru stavili pandemia basist-portocalie care parea sa cancerizeze societatea romaneasca. Se vorbea. Parea un proiect imposibil, nerealist. Parea un Pret moral … de neplatit.
In octombrie 2006, premierul Tariceanu mi-a adresat invitatia de a veni sa lucrez la guvern. Nu aveam casa, eram implicat intr-un proiect privat, cu un salariu bun, proiect la sfarsitul caruia as fi obtinut o casa. Munca la guvern ma indeparta de aceasta nevoie vitala. Nu amestec politica cu afacerile. Am refuzat. Am platit Pretul moral, poate si Pretul real.
In aprilie 2007, la aniversarea zilei de nastere a lui Catalin Harnagea, i-am intalnit, pentru ptima oara la un loc, intr-un mediu cordial, pe Calin Tariceanu si Adrian Nastase. Atunci, s-a discutat serios si transant, ca despre o necesitate obiectiv-politica pentru salvarea Romaniei, despre alianta dintre liberali si social-democrati. Ceea ce, altadata, parea un Pret moral … de neplati, devenea, dintr-odata, un Pret real, un Pret moral. Am inceput sa cred in acest proiect politic si sa ma gandesc cu nostalgie la anii cand ma aflam in politica militanta.
In decembrie 2008, vazand jocul mizerabil facut, dintr-o paranoica lacomie, de Mircea Geoana, sustinut de o camarila de servanti ai lui Basescu, aflati in ambele partide, prin care PSD a fost amanetat lui Basescu, mi-am dat seama ca s-a reusit blocarea proiectului care-i pregatea debarcarea cabotinului portocaliu. Am inteles ca Geoana si gasca lui, dintre care unii au si azi tupeul de a ne privi in ochi, au acceptat sa fie cumparati cu un Pret imoral, cu mult mai mare decat Pretul moral si nemasurat de mare fata de Pretul real.
Atunci, pentru prima oara, am regretat imens faptul ca refuzasem propunerea lui Calin Tariceanu. Cred ca simteam ceea ce simt probabil militarii care se pregatesc pentru cariera militara si … lipsesc exact cand incepe razboiul. Platisem un Pret moral, un Pret real dar un Pret nedrept.
Am decis sa ma implic cat mai mult sa finalizez acel proiect privat si odata eliberat sa reintru in politica, sa ma pregatesc pentru a reintra in parlament pentru ca adevaratul front al bataliei politice se afla in parlament.
Un parlament nou, un parlament curat cu oameni onesti, dedicati acestei munci onorabile, oameni selectati dupa experientele dramtice pe care le traisem toti cetatenii acestei tari, in cei douazeci de ani de democratie.
Proiectul meu a esuat. Ma gasesc in aceeasi situatie. Fara casa si sarac. Zbaterea de a supravietui m-a tinut departe de activitatea politica militanta.
Imi doream, mai mult decat orice, sa reintru in politica, in mediul care imi era familiar, sa reintru intr-un parlament pe care sa-l merit, intr-un parlament care sa ma merite.
Am vazut “noul” parlament configurandu-se, sub ochii mei. Cu jocuri, cu negocieri, cu compromisuri, platindu-se, uneori, Pretul real, platindu-se, rareori, Pretu moral si adeseori Pretul imoral.
Ma intreb care mai este pretul aliantei noastre, pretul compromisului major, platit pentru a aduce tara la starea ei reala, la starea ei morala?!
Am trecut cu greu de amaraciunea resemnarii din momentul in care am inteles si amdecis ca:
- nu pot cere dreptul de a candida, pe locul unui posibil coleg care, in timp ce eu eram implicat intr-un proiect privat, el muncea pentru promovarea partidului;
- nu pot cere dreptul de a candida, neavand bani;
- nu pot cere privilegiul de a candida intr-o lume incerta in care inca nu se stie daca loialitatea este sau nu este un delict.
Dezbaterea pe tema “Frunzaverde” am depasit-o cu amaraciune. Nu cu amaraciunea faptului implinit. Cu amaraciunea evidentei ca ne-am inselat. Si nu am platit Pretul real, nu am platit Pretul moral.
Dezbaterea pe tema “demisiilor colective” pentru provocarea alegerilor anticipate am depasit-o cu amaraciune. Cu amaraciunea evidentei disponibilitatii pentru inlocuirea curajului in politica cu abilitatea de a gasi solutii “volatile” specioase.
Esecul demiterii lui Basescu, urmare a ezitarilor, lipsei curajului si profesionalismului, din care cel mai mult a avut de pierdut partidul meu mi-a crescut amaraciunea de a fi avut calitatea de observator intr-o batalie importanta.
Amaraciunile vin si trec, oricat ar fi de adanci.
Tabloul noului parlament, asa cum pare sa se configureze, prezenta lui Becali, bomboana pe …, imi transforma amaraciunea in ceva cu mult mai profund, cu mult mai dureros. O imensa frustrare. O frustrare fara legatura cu propriile restrictii pe care mi le-am impus. O frustrare vinovata care cere un pret cu mult mai mare decat Pretul real, decat Pretul moral. O frustrare care ar trebui sa insemne un sfarsit, o schimbare …

Comments are closed.