George Serban

REVOLUTIONARI LOVITI IN … “CONVINGERI”

Jos Basescu! Jos Boc! Jos guvernul comunist! Vrem democratie!
Daca n-as avea 1.80 m si 92 spre 86 kg, barbat trecut prin multe, sigur as fi lesinat de emotie.

Am intrat pe site ul RTV, unde am vazut multi, foarte multi revolutionari, la un miting de protest, in Piata Universitatii.
Cand spun foarte multi manifestanti, am in vedere vreo 200 de persoane, stiind ca, la ultimele actiuni de protest, exceptand liceul Jean Monnet, au paricipat intre 1 si 2 persoane.
Strigatele “Jos Basescu!” si “Jos guvernul!” mi-au umplut sufletul de multumire. Se porneste … mi-am zis in mintea mea, citind stirea cu nesat. Apoi, am privit si un filmulet, de la fata locului, cu un reporter care a intrat in dialog cu revolutionarii …
- De ce sunteti aici? – l-a intreabat pe unul dintre protestatari.
- Comunistii astia ne-au luat drepturile noastre, castigate la revolutie – a raspuns cel intrebat, strigand, apoi: vrem democratie, vrem drepturile noastre …
Din multime, apare un tip cu o voce autoritara care il da la o parte pe cel care se afla in dialog cu reporterul si ii spune acestuia:
- Noi nu suntem aici pentru bani! Noi vrem alegeri anticipate!

Da! In clipa aceea, am inteles.
Acolo, erau revolutionarii suparati. Ei spuneau ca sunt suparati ca nu e democratie. Dar, pentru ei, deficitul de democratie a inceput, din clipa in care Basescu le-a taiat indemnizatiile, nu de cand acelasi Basescu a inceput distrugerea institutiilor statului de drept, infiltrarea lolr cu oameni aserviti lui, dupa modelul fascist. Pentru ei deficitul de democratie nu a inceput odata cu distrugerea economiei Romaniei de Basescu printr-un un guvern inept dar aservit.
Omul acela, de fapt, spunea adevarul. Spunea ce gandea. El era in strada pentru ca acum, … abia acum, nu mai era democratie pentru ca Basescu i-a luat dreptul lui, castigat – spunea el – la revolutie.
El, omul acela, exprima o gandire colectiva. Dar nu gandirea miilor de oameni care au fost in strada in decembrie 1989. Pentru el, revolutia nu insemna lupta si moartea unora pentru democratie si libertate. Daca ar fi insemnat asta, cu adevarat, ar fi iesit in strada demult, nu acum, cu cateva ore in urma.
Oamenii aceia, care in decembrie 1989, si-au riscat viata pentru libertate, pentru adevar, nu au mai iesit in strada.
Ar putea fi o intrebare. De ce acei oameni, carora nu le-a fost frica de gloante, de securitate, de o Putere care nu era inca invinsa, nu ies, astazi, cu acelasi curaj nebun sa inlature acest guvern dement, aceasta Putere antiromaneasca?
Raspunsul este unul singur. Din fotoliile confortabile ale parlamentului, de pe sticla unor televiziuni cu audiente de cartier, chiar si asa, vizibil partizane, fie de-o parte fie de alta, … SUNTEM NECONVINGATORI!
Procentele cu care ne amagim sunt calculate la o participare la vot redusa, instabila, uneori cu raspunsuri de complezenta.
Cand, cu adevarat, 60% dintre romani ne vor dori la putere, ei ne vor dori ACUM, nu peste un numar … necunoscut de luni. Si, daca ne vor dori la putere ACUM, atunci vor fi in strada.
Astazi, cand Curtea Constitutionala a condamnat la subvietuire un mare numar de varstnici si bolnavi, ii caut cu privirea pe liderii Opozitiei. Unul e plecat din tara, altul se duce intre ai lui, sa-l aplaude, celalalt vorbeste mult prea repede, de teama sa nu i se ia microfonul.
Stiu ca nu va place ce scriu. Dar nu sunt Mihai Gadea, :) nu sunt platit sa va spun numai ceea ce cred ca v-ar placea sa cititi, nu sunt platit sa-i fac audienta vreunui patron de presa. Scriu ceea ce stiu ca este adevarat. Scriu ceea ce cred ca pe unii oameni i-ar putea trezi la realitate.
In Romania, dupa 1989, au existat trei oameni politici. Iubiti si urâti. Ovationati si huiduiti. S-au aflat, intre ovatii si huiduieli, fara frica, fara angoase.
Au invins si au pierdut. Au pierdut si au invins. Au facut politica.
Corneliu Coposu. Ion Iliescu. Emil Constantinescu.
As fi nedrept, totusi, daca nu l-as adauga si pe Petre Roman. Alaturi de ultimul, am trait starile astea, atat timp cat am crezut in el.

One Response to “REVOLUTIONARI LOVITI IN … “CONVINGERI””


  1. Marius

    VENITI LANGA NOI, daca va considerati cetateni liberi, demni si adevaratii patroni ai Romaniei, va asteptam in fiecare zi intre orele 11-13 langa fantana arteziana de la Universitate.

Leave a Reply