George Serban

Seful DNA minte in ceea ce-l priveste pe inculpatul Basescu Traian

portalul de stiri on-line Infonews

6 Responses to “Seful DNA minte in ceea ce-l priveste pe inculpatul Basescu Traian”


  1. mihai 4
  2. @mihai 4, am vazut :) bine te-ai adunat de pe drumurile Europei! :)

  3. Iata de ce viitoarea revizuire a Constitutiei trebuie sa inceapa cu eliminarea imunitatii presedintelui pentru fapte penale care nu au legatura cu exercitarea functiei.
    In veci sa nu se mai intample rusinea ca un inculpat pentru frapte de coruptie sa ajunga presedinte de stat si dupa aceea sa se bucure de protectia procurorilor pe care insusi inculpatul i-a numit.ceicare
    Va veni si vremea cand, alaturi de Basescu, vor plati si cei care i-au asigurat protectie, interpretand dupa ureche actuala Constitutie .

  4. @Plano10
    Daca as fi acum langa tine, ti-as intinde mana.


  5. Toni

    Cel puţin dosarul ăsta n-o să dispară în neant, ca ăla de securist. Care a lăsat, totuşi, destule urme…
    Cel puţin asta vreau să cred.
    Sunt sigur că sunt destui care ştiu ce conţine, ba chiar au şi copii ale documentelor, şi care abia aşteaptă, ca şi noi, de altfel, dar din alte motive, să-i dea drumul pe topogan.
    Nu să-l arunce la ghenă, ci să declanşeze procedura penală.
    Pietroiul ăsta de moară, legat de gât, o să-l ducă cu siguranţă la fund. În ciuda eforturilor disperate de-a-l salva pe infractor, făcute de morar…
    Roata morii se-nvârteşte, ţac-ţac-ţac!
    Cu atât mai mult cu cât nu este singurul pietroi, nici pe departe!
    În curând o să ridice o mică piramidă din ele. Din pietroaie. Tot se visează el faraon!

  6. BASESCU A OPRIT ANCHETA SRI, CARE PUTEA DESCONSPIRA PE AGENTUL RUS VLADIMIR TISMANEANU. !

    Serialul meu intitulat ” Desconspirarea spionului rosu Volodya Tismanetsky ” se bucura de atentia asteptata, Primesc zilnic comentarii, documente
    si incurajari. Am primit astfel un numar de mesaje din partea unor ofiteri ai servicilor de informatii care sunt ingrijorati de “conspiratia tacerii” in vederea acoperiirii adevarului . Iata unul primit in cursul zilei de azi :

    Domnule Horvath
    Nimeni din cadrul serviciilor romanesti contesta faptul ca Vladimir Tismaneanu este un spion al strain infiltrat in Romania. Exista numeroase inregistrari si documente in aceasta privinta.
    Serviciile au luat cunostinta de semnalele CIA directe si indirecte ,in legatura cu activarea reteli NKVD dupa revolutie. Intalnirea secreta in 1990 intre KGB Chief Evghenii Primakov si Magureanu sef SIE a fost semnalul reactivarii retelei ruse din Romania
    Ca urmare a memoriul dumneavoastra, SIE a deschis o ancheta oficiala
    in cazul Tismaneanu. Un raport de informare preliminar a fost trimis Presedintelui Basescu. Acesta informa printe altele :
    ” Dumitru Mazilu (singurul om de incredere al americanilor la acea vreme) in 1990, cu ocazia unei vizite oficiale la Washington in calitate de prim-vicepresedinte CPUN (sau cum se numea) l-a denuntat pe T ca fiind trimis si legendat de aripa cominternista pt actiuni de intoxicare, dezinformare, atacuri coordonate impotriva adevaratilor oponenti ai comunismului-destinatia Washington. ) Dupa 89 protectia principala la Buc a luit T a fost Magureanu, In perioada 90-96 au auvut loc 16 intilniri monitorizate intre T si M. Un alt sustinator crucial al lui t la Buc si la Wash in perioada 88-93 a fost seful statiei CIA la Buc, Harold Nicholson, arestat in 96 pt spionaj in favoarea sovieticilor.
    In ancheta seful statiei CIA din Buc a dezvalui intreaga retea rusa activand in Romania “Agentul Volodea” era seful retejei de infiltrare a diasporei si a altor activitati in SUA.
    Materialul a fost respins de Basescu fara nici o explicatie.
    Va doresc succes. Deasemenea va asigur ca marea majoritate a celor care lucreaza in serviciului nostru, apreciaza efortul dumneavoastra.
    G.J.- Serviciul Roman de Informatii.
    Robert Horvath Deva ziarist SUA
    http://devanewyork.blogspot.com/
    http://www.devagallery.com/
    PS CITITI PE BLOGUL MEU SERIALUL DE 12 ARTICOLE- DESCONSPIRAREA SOBOLANULUI ROSU TISMANEANU.

Leave a Reply