George Serban

Seppuku! Normal, ar trebui sa ma bucur dar nu pot. Costa prea mult!

sepuku1

Seppuku is a form of Japanese ritual suicide by disembowelment. Part of the samurai honor code, seppuku was used voluntarily by samurai to die with honor. Seppuku is performed by plunging a sword into the abdomen and moving the sword left to right in a slicing motion.

Odata cu desemnarea lui Stolojan ca prim-ministru, am stiut ca nu va fi el si ca Basescu isi bate joc de el. Este unica strategie pe care mintea lui necreativa si mediocra o stapaneste. Probabil ca a invatat-o in timpul comunismului cand, in lipsa performantei profesionale, nu se putea razbi altfel.
Ma intrebam doar atat: cum isi va bate joc de el si cine va fi adevaratul prim-ministru? Era limpede ca Basescu – mai ales dupa experimentul Tariceanu – nu va accepta sa desemneze un prim-ministru care sa aiba un minimum de verticalitate. Basescu avea nevoie de o paiata astfel incat sa-si defuleze frustrarile ultimilor patru ani.
Dar cum va face, asta era intrebarea? Viclenia lui mi-a jucat festa. Lacrimi si bocete nu mai tineu, il aruncau si mai adanc in ridicol. Era nevoie de altceva. Marturisesc ca nu m-am asteptat sa joace pe cartea “orgoliul lui draga Stolo”. Stolojan ar fi acceptat multe din partea lui Basescu dar nu sa fie umilit fata de prozeliti. Ei bine, asta i-a facut! I-a transmis lista cu membri guvernului fara sa-l consulte, ceea ce l-a iritat pe Stolo care vazand ca nici macar nu se gaseste pe lista vreunul dintre … “domnisoarele lui de onoare”, l-a scos din minti.
Dupa asta, pentru Basescu a fost o chestiune de ore ca sa astepte efectul, ceea ce s-a si intamplat facandu-l pe Stolojan … istorie si “bun pentru PE”.
Numindu-l pe Boc, mi-am dat seama ca vrea o carpa care sa-i permita sa conduca guvernul, direct. Dar, la performanta manageriala, Basescu a dovedit ca e zero. Economie nici macro, nici micro! Cum va conduce el o barca in plina furtuna economica financiara?

Se face guvernul, Basescu isi opreste Finantele si Economia. Incep sa inteleg ca vrea sa faca penitenta. Sa-si plateasca toate pacatele fata de romani. Pentru ca a pus piedici, cat a putut Guvernului Tariceanu, ca a batjocorit Constitutia facand din ea si din Curtea Constitutionala … lucruri de nevoie, ca ne-a creat o imagine externa de rad aia de noi. Deci, m-am gandit, cu cele doua ministere date pe mana unor specialisti, in vremuri de furtuna, incearca sa-si rascumpere pacatele. Desigur, nu vorbim despre cum vrea el sa faca asta, adica despre Constitutie. Constitutia este o brosurica din care Basescu, asa cum ne-a aratat la televizor, in direct, o tine in buzunar dar nu a reusit sa citeasca decat articolul 1. Dar, oricum, faptul ca dorea sa faca o manevra neconstitutionala prin care sa ii aduca pe romani deasupra valurilor crizei parea o motivatie eroica. Dar … n-a durat mult!
S-au facut nominalizarile la Finante si la Economie si, abia atunci, am inteles.
L-am subapreciat pe Basescu. El vroia mai mult! Vroia sa se daruiasca natiunii, intr-un chimonou, facandu-si cu demnitate un SEPPUKU politic, public, cat mai … on-line!
Gestul lui Traian Basescu imi aminteste de nobletea sufletelor samurailor. Ma gandesc ca el, Basescu, ar putea fi Ultimul Samurai!
Ce gest mai nobil ar fi putut face, pentru a se sinucide printr-un Seppuku politic, decat acela de a desemna familia nobilului Videanu si pe omul lor de casa Gigi Pogea sa conduca Economia si Finantele Tarii, plutind in deriva pe valurile Marii Crize. Asta e, cu adevarat, un autentic Seppuku!
Dar nu-i prea scump? … Noi ce dracu’ vina avem?
Prima iesire notabila a Ministrului Economiei a fost, in timpul crizei petrolului, cand, cu un suras feciorelnic, ne-a anuntat ca s-a instituit Starea de urgenta. Apoi, dandu-si seama ca pentru bisnita e suficienta Situatia de urgenta, a revenit. Mi-am dat seama ca Seppuku a inceput, lent, pas cu pas, conform ritualului.
A urmat dezbaterea la buget. Viguroasa si rapida. Daca la afaceri cu petrol nu ma pricep, la buget … e meseria mea, am combatut vreo patru bugete in Parlament. Creativ in ce-o fi el, dar nu in asta, Gigi Pogea, omul de casa al familiei Videanu, care nu si-a depasit conditia de contabil-sef de firma mijlocie, ne-a oferit un buget, cochet, simplu, atat cat sa-l inteleaga dumnealui, cu o ampla filosofie a cheltuielilor dar la venituri … pace voua! Ma gandeam ca poate vine patronul Videanu de la Economie si-l ajuta cu sfaturi cum ar trebui sa cresca ea, economia. Nimic, dar au gasit solutia! Venituri nu avem si nici nu-i duce capul dar, in schimb, mergem la FMI!
Aseara, in 5 martie 2009, la un post de televiziune, am avut imaginea cutremuratoare a dezastrului in care se afla tara. Ministrul de finante este Gheorghe Pogea!
Impozit forfetar. Intr-o economie functionala, impozitul forfetar te ajuta sa aduci la suprafata economia subterana. Intr-o economie revoluta, impozitul forfetar impinge economia spre involutie. Ce studii o avea dl. Pogea?
A merge la FMI si a accepta conditiile de deficit de cont curent si altele pe care le cunoastem din perioada 1996-2000, cu o economie care nu “sta sa creasca” ca atunci ci, dimpotriva “sta sa cada” ca acum, trebuie sa fi cel putin dement sau iresponsabil.
Bun, pentru mine este limpede ca Basescu a hotarat sa-si faca Seppuku. Probabil ca-i va lua si pe ceilalti dupa el. Si atunci ce-i de facut?
Simplu, mesajul PD din 1996 adresat puterii pedeseriste de atunci era: … daca nu stiti sa faceti bani pentru tara plecati si lasati-i pe cei care stiu.
Aceasta este solutia, mesajul este mai valabil ca oricand.
Ar trebui sa ma bucure sinuciderea politica, Seppuku lui Basescu!
Dar nu ma pot bucura daca pretul pe care trebuie sa-l plateasca romanii este cel care, deja, se vede.

No Responses to “Seppuku! Normal, ar trebui sa ma bucur dar nu pot. Costa prea mult!”

  1. Scriam acum vreo trei ani ceva despre “sezonul de pescuit la musca” , am sa caut materialul sa vad daca mai dau peste el. Acoloo spuneam ca toti limbincuristii care au tradat PNl pentru Basescu vor sfarsi la uscat in podul strambului.Despre Mona Musca , daca-mi amintesc bine, prevesteam ca va sfarsi ca o guma de mestecat consumata , scuipata la intamplare pe trotuarul Cotrocenilor, calcata in picioare de trecatorii plictisiti de-atata demagogie.Stolojan, Stoica, Boureanu si ceilalti vor sfarsi poate ceva mai elegant…pe usa din dos, in mare discretie sa nu li se vada pantalonii cazuti in vine.

  2. @G. Îţi faci iluzii.

    P.S. Luni se va delimita de guvernul ăsta şi populaţia îl va crede. Şi va menţine guvernul, ca să aibă în cine să dea. Şi toţi vor încasa, pentru că nimeni nu vrea să plece. Şi aşa s-ar putea să mai stea şi el încă 5 ani. Te întrebai tu într-un articol anterior unde sunt bărbaţii din ţara asta. Ar mai fi. Dar fie sunt ignoraţi, fiindcă dau complexe, fie sunt sabotaţi. Eventual, linşaţi. Din acelaşi motiv.

    Noapte bună!

Leave a Reply