George Serban

Tragedia poloneza intre ipocrizie si isteria ratingului din media

Aseara s-a incheiat o saptamana dramatica.

Zilnic mor oameni. Boli, accidente sau ca un final al unei evolutii biologice naturale. Atunci cand firul vietii este taiat brusc, violent, intr-un mod neneatural, sau, uneori, chiar atunci cand moartea este naturala, apare o camera de luat vederi, un microfon cu emblema unei televiziuni, a unui post de radio sau un simplu reportofon. Desigur, nu orice moarte provoaca interes. Oamenii nu sunt la fel de interesanti. Moartea lor nu este la fel de interesanta. Dar asta nu decidem noi. Altcineva stabileste, ce moarte trebuie sa ni se arate si cat de mult trebuie sa suferim sau cat de mult trebuie sa admiram o institutie a statului, sa deplangem dimensiunea necunoscuta pana atunci a unui personaj.
Gandul ne duce la presa. Gresit. Ei, reporterii, obositi, flamanzi, cateodata neaveniti, carand o mica uzina dupa ei, alearga ca intr-un fel de turma, pentru a nu lipsi de acolo de unde sunt ceilalti, slujind un personaj important de care depinde viata si cariera lor.
Gandul ne duce la noi, publicul, … opinia publica. Gresit. Personajul pentru care alearga presa sa surprinda “evenimentul”, nu esti tu, nu sunt eu. Este, aici si oriunde in lume, Maria Sa … RATINGUL.
Cu o deosebire, foarte mare intre ce se intampla aici, in Romania, si ceea ce se intampla in tari cu traditie in democratie. Diferenta despre care vorbesc se exprima printr-un singur cuvant. Deontologie.
Tragedia careia, din punct de vedere mediatic, i s-a pus punct aseara prin ceremonia inmormantarii cuplului prezidential, m-a determinat sa scriu aceste randuri.
Am respectat si respect Polonia si pe polonezi.
Amintirile mele despre Polonia sunt foarte vechi.
Primul polonez depre care am aflat ceva mai multe, prin clasa a V-a, a fost Sobiesky. Marturisesc ca, mai mult decat indarjirea romanilor de a apara cetatea, m-a impresionat puterea comandantului polonez de a respecta si onora vitejia adversarului.
Al doilea polonez pe care l-am cunoscut a fost … o poloneza. O pustoaica, de varsta mea, o blonduta cu ochi albastri, adversara mea, de zi cu zi, intr-o vacanta, demult, pe care o bateam la tenis de masa. Imi amintesc ca jucam partida dupa partida si le pierdea. In ochii ei se citea indarjirea. La ora pranzului, incepea cearta cu parintii care o strigau sa vina la masa. Mai vroia sa joace o partida, inca una … inca una. Cand simteam ca dialogul cu parintii se aprinde, ca din intamplare, Sasha castiga o partida, la limita. Se lumina toata, pleca fericita la masa. N-am sa-i uit indarjirea.
Apoi am cunoscut multi polonezi. Fara sa-i stiu. Din istorie. Lupta lor pentru identitate nationala, pentru reintregirea tarii. Rezistenta impotriva lui Bonaparte, caruia i-au daruit cea mai fidela si credincioasa iubita. Rezistenta impotriva nazistilor, curajul si demnitatea. Inrolarea in aviatia regala britanica. Lupta impotriva dictaturii staliniste. Revoltele inabusite in sange. Au sprijinit, cat au putut, chiar si revolta evreilor din ghetoul Varsoviei.
Am urmarit, atat cat puteam avea acces la informatii, fisura produsa in sistemul comunist de aparitia sindicatului Solidaritatea.
Polonia a dat Bisericii catolice un Papa, un sfant.
Intr-o delegatie la Varsovia, l-am cunoscut pe ambasadorul Romaniei, prozatorul si publicistul Ioan Grigorescu. A fost o discutie lunga. Mi-a vorbit despre Polonia. Tot ce stiam, era … nimic. Mi-a vorbit despre Polonia postcomunista. Despre seriozitatea, dedicarea si responsabilitatea clasei politice poloneze. Mi-a vorbit despre eroul Poloniei postcomuniste Leszek Balcerowicz care, pentru a-si duce tara pe drumul cel mai bun, si-a sacrificat cariera politica platind un pret nedrept. Incercam sa-mi amintesc un politician roman care a dus sacrificiul politic atat de sus. Era un efort care imi distragea atentia. Am renuntat pentru a-l asculta in continuare pe domnul amabasador. Regreta ca se apropia sfarsitul mandatului.
Cum naiba sa nu respecti Polonia?!
…………………………………………………
…………………………………………………
Sambata 10 aprilie, ma trezesc, deschid televizorul. Ecranul plin de chipul doamnei avocat Paula Iacob. Am cunoscut-o personal. Este un eminent avocat. Doamna avocat nu vorbea despre porcaria petrecuta cu o seara inainte la ICCJ, in cazul Costiniu-Casuneanu-Locic, tema pentru care fusese invitata. Doamna avocat se afla in mijlocul unei pledoarii despre tehnica pilotajului, al inclinarii pe o aripa, in viraj, … ceata, … rusii, … posibila diversiune. Incerc sa ma dezmeticesc si sa-mi dau seama despre ce dracu’ vorbeste. Citesc, in sfarsit, pe banda de jos a ecranului despre tragedia accidentului aviatic de la Smolensk. Il aud pe domnul Vlad Nistor, intr-o legatura telefonica directa, explicand ca nu se poate pronunta asupra cauzelor posibile ale accidentului dar … si incearca o abordare mai apropiata de profesia domniei sale. Realizatoarea emisiunii insista, pare pasionata de pilotaj si manevrele de aterizare. Ma sufoca prostia care se dilata, sub ochii mei, pe ecranul televizorului.
Tragedia despre care se stie foarte putin se scufunda in penibil si ridicol. Ratingul cere prostie, neprofesionalism, isterie.
Nu particip. Fac ceea ce suntem sfatuiti, cu obranicie si impertinenta, sa facem in astfel de situatii. Schimb postul. CNN, BBC, TV5, RAI1. Pe toate posturile gasesc emisiuni in desfasurare, neintrerupte de isteria ratingului. Pe o banda in josul ecranului, aflu mai multe informatii decat in 20 de minute de tampenii debitate pe posturile de stiri romanest. Telespectatorii sun avertizati ca urmatoarea emisiune va fi dedicata tragicului eveniment, britanicii anuntand si numele expertilor care vor participa la emisiune. Doamna Paula Iacob nu figureaza printre ei. Mai nimeresc cate un post romanesc. Aud fraze fatarnice despre  … durerea sfasietoare a poporului, un limbaj ipocrit care trebuie sa dea bine, vad chipurile polonezilor adunati pe stazi, impresionati vizibil de drama accidentului dar intr-o stare total diferita de aceea a stiristilor isterizati.
Cu doua exceptii, printre care o emisiune cu Bogdan Chireac la RealitateaTV si emisiunea de aseara a lui Mihai Gadea, acesta a fost spiritul prezentarii, in derizoriu, a tragediei poloneze. Isteria ratingului, alimentata, probabil, de criza, nu mai are limite.

As adauga un final … de etapa, apoteotic: drumul bramburit spre Polonia

si drumul bramburit spre Polonia

Leave a Reply