George Serban

Un experiment interesant

Prietenul Mordechai propune un experiment interesant. Se intituleaza ¨Justitia vede?¨

baner-accidend3

Marturisesc ca nu vad, aici, in Romania, o finalitate pentru acest experiment. Dar mi-ar placea sa ma implic.
Il numesc experiment, pentru ca ceea ce propune Mordechai nu s-a mai intamplat. Un astfel de experiment nu poate reusi intr-o tara a carei caracteristica principala este coruptia profunda, sistemica. Intr-o tara in care nesimtirea si indiferenta autoritatilor, sfideaza prin atitudine o societate civila firava, aproape inexistenta, in buna parte, vanduta pe functii si privilegii.
Dar pe cat pare mai imposibil, experimentul propus de Mordechai este mai incitant. Cred ca este o provocare.
Ma preocupa demult genul acesta de atitudine. In tarile unde exista cu adevarat o presa profesionista, acolo unde abaterea de la deontologie este exceptie si nu regula, varful de lance al opiniei publice, al unei atitudini de genul celei pe care in cearca sa o promoveze Mordechai, este mass-media.
La noi, mass-media este ca si inexistenta. Avem oameni talentati in presa scrisa, avem oameni de televiziune, de radio. Dar, nu avem presa scrisa, nu avem televiziune, nu avem radio. Negand existenta mass-media ma refer la scopul acesteia si nu la spectacolul pe care ni-l ofera cativa realizatori talentati din audio-vizual, editorialisti talentati, cativa jurnalisti de investigatie a caror munca se sfarseste in uitare.

Pentru ca asta este starea de lucruri reala din Romania sfaramata, ingenunchiata in propria-i lasitate si ignoranta, pentru ca pare imposibil, experimentul propus de Mordechai este incitant, provocator si vreau sa particip

13 Responses to “Un experiment interesant”

  1. De vreo cinci ani totul s-a transformat in circ; in pollitica, in presa, in societatea civila. Unii il numesc spectacol.
    Numai in praduire este mare, mare seriozitate….

  2. [...] , Nemessis , Adrian Voicu Nelinistitu‘  , Amelia , AnaAyana , Belle de Jour , Ciupercutza , George Serban , Gabriela Stavitski , Floris , Imparateasa , Papa , Nea Costache , Aripidezapada , [...]

  3. @plano10, in praduire este seriozitate si profesionalism. Acelasi profesionalism il au si actorii de telenovele de la DNA care, cot la cot cu adevaratii infractori, sfideaza opinia publica.

  4. Si in perioada interbelica, si in perioada comunista, dar si acum, dupa crearea PNA si DNA, se confirma ca instantele speciale de realizare a actului de Justitie s-au transformat in instrumente docile in mana puterii vremelnice.
    Din pacate atat mass media cat si o parte a cetatenilor simt satisfactii cand transmit sau vad asemenea spectacole oribile..
    Totul e frumos pana le vine si lor randul.

  5. @Plano10 corecta observatia privind instantele speciale. Mai devreme sau mai tarziu au devenit institutii politice.

  6. [...] Andi, Baiatul, Centru-Stanga, Cel Mare, Caius, Consiliul, Cristian, Dan C, Dan P, Geanina, Flavius, George, Iarna, ISU, Lilick, LinkPing, Madi, Manuel, About [...]

  7. buna dimineata George


  8. pastel

    @ Geoerge,
    Bina Dimineata!
    Nu vede, nu are interes. Ce are de cistigat omul legii?
    Banul inainte de toate! El, banul, face si desface legea.
    Nevinovatul, omul dreptatii, nu plateste, nu mituieste.
    Totdeauna se cistiga de la vinovat.
    In justitie, ca si in medicina si in alte multe locuri, trebuie sa cheltuiesti bani multi sa ramii nepatat, sa fii sanatos, sa fii pa plac si acceptat sau promovat.
    In societatea noastra,,, totul este posibil, numai sa-ti pui mintea la contributie si inteligenta in slujba vicleniei.

  9. @Cody, buna dimineata! Nu pare o zi frumoasa dar ar putea fi o zi buna.

  10. @pastel, bine spui! Asistam la un spectacol de opereta prost regizat. Regizorul, animat de interese oculte si, mai de graba, ticaloase face un spectacol in care taraste Justitia romana pentru a obtine rezultate de imagine. Nu stiu ce gandesc retarzii dar oamenii normali, cu bun simt, sunt in situatia de a-si pierde definitiv increderea in Justitie care incepe din ce in ce mai mult sa para un fel de putere politica, corupta si jalnica. Oricum ar fi, pentru Romania este un dezastru.


  11. pastel

    Iata ce am gasit in Jurnalul national de astazi (de Marian Nnazat”

    “”E mai uşor să apăraţi decât să acuzaţi, nu-i aşa?”, mă întreabă cineva, cu un soi de curiozitate insinuantă. “Dimpotrivă”, îi răspund din prima, fără vreo explicaţie. Păi, acuzatorul n-are cu nimeni o relaţie contractuală, statul, ca titular al acţiunii penale, e o construcţie impersonală. Nu te trage niciodată de mânecă pentru a-ţi reproşa ceva anume. Cu statul ăsta în spate te simţi puternic, într-atât de puternic încât faci din lege o jucărie din plastilină.

    Pe care, deseori, o forţezi după bunul plac, doar-doar ajungi unde ţi-ai propus în anchetă. Cu timpul începi să crezi că-ţi este permis orice, că eşti mai presus de legi. Oamenii care îţi intră în birou sunt vinovaţi pe jumătate, rămâne ca tu să decizi restul. În mâna ta stă libertatea lor, şi cine este curat în totalitate? Din scaunul în care te închipui infailibil şi inamovibil, nuanţele îşi pierd importanţa şi chiar dispar, ca să nu te încurce cumva în chirurgia judiciară. Pe când apărătorul lucrează tocmai cu bucata asta de omenesc, sensibilă şi dureroasă.

    Fiecare individ este o poveste de emoţii şi lacrimi şi de aceea nu-l poţi ignora, apar sentimentele, resentimentele, remuşcările, prejudecăţile, mustrările, sufletul adică. În relaţia contractuală cu clientul pui nu numai ştiinţa ta de carte, ci şi hălci de suflet, căci altfel nu e de conceput. Şi cum Dumnezeu să fie mai uşor să aperi? Cum, când e atâta omenesc în cazna apărării?

    n Undeva, pe întinsoarea judiciară a României, pe masa completului de judecată, observ un calendar. Triunghiul de carton în care sunt înşirate zilele şi lunile finitudinii noastre înţărcuite cronologic are pe latura dinspre public un moto luat parcă din teatrele de comedie. “Râzi mai mult, fii mai vesel!”, scrie stupefiant pe dreptunghiul de hârtie aşezat acolo de o mână neinspirată. Şi cinică deopotrivă, pentru că cine e în stare să se veselească în sala în care, adesea, plâng şi victimele şi criminalii? Să râzi când un semen de-al tău e condamnat la ani grei de temniţă? Ori când violatorul sau tâlharul e achitat? În Infern nu se râde, oameni buni, şi nici pomeneală de veselie! Iar justiţia penală e taman faţa pământeană a Infernului…

    n Justiţia nu-i decât un “mecanism complicat înadins, cu ajutorul căruia fiecare din adversari luptă să ajungă cât mai târziu la numărul 350 – adică la judecata definitivă. La dreptate – când se întâmplă ca o hotărâre să fie într-adevăr şi dreaptă…” Ca jurist nu am a-l contrazice pe ilustrul meu coleg, Cezar Petrescu, dar o remarcă se impune totuşi. Adesea, lentoarea asta deloc nouă a “mecanismului” e singura cale spre o hotărâre dreaptă. Fiindcă, se ştie, “politica e moartea noastră”, a românilor, aşadar implicit şi a ideii de justiţie. Iar când magistratul se subordonează politicianului, menirea avocatului e tocmai întârzierea verdictului.

    Timpul toceşte pofta de răzbunare penală sau de şantaj prin mijlocirea judecătorului, le face inactuale. În culisele dosarului, între termenele lungi, părţile beligerante au răgazul tranzacţionării, şi atunci interesul condamnării “proscrisului” dispare. Îi ia locul altul, mai stringent. Păpuşarii din Justiţie se schimbă întruna, şi de aici priorităţile mereu altele în trierea inculpaţilor din motive politice.

    “Complicarea înadins” a Justiţiei este, nici mai mult, nici mai puţin, reacţia de apărare a sistemului împotriva abuzului din afară, îndeosebi dinspre statul discreţionar. Un proces penal rapid în România, în pricinile comandate politic, înseamnă anularea oricărei idei de justiţie, aşa că nu vă pripiţi cu modelele de import!

    n “Judecata e ca apa, rupe unde poate”, mi se destăinuie, oftând amar, un bătrân magistrat. A ieşit de-o groază de ani din sistemul judiciar şi distanţarea asta îl sileşte la luciditate. La remarce necuprinse în studiile oficiale asupra Justiţiei de la noi. Aşadar, unde malul e şubred, judecata înaintează cu bolboroci şi macină sorţi, e exemplară. Dură, dar dreaptă, chipurile! Dimpotrivă, unde malul e întărit cu fel de fel de proptele, judecata o ia îndărăt, îşi caută altă albie. Trăieşte doar refluxurile. În România, ca să ai maluri solide, e nevoie de “stabilopozi” politici ori “necivili”. În rest, eşti în bătaia valurilor…

    n “Ca om simplu n-aş vrea să am un proces în România”, ne-o spune pe şleau preşedinta Uniunii Naţionale a Judecătorilor.
    Şi când te gândeşti că Duiliu Zamfirescu era de părere că “Dacă vrei să judeci, trebuie să aibi puterea de a te desface de nenumăratele prejudecăţi ce-ţi întunecă vederea”! Şi, atunci, cum o mai judeca oare doamna magistrat, că zicerea dumisale e ditamai prejudecata? Sinceritatea îi e dezarmantă şi face de prisos orice comentariu. E definitivă şi irevocabilă, ca o hotărâre executorie. Dar o speranţă pâlpâie totuşi: să urcăm fiecare din categoria de “oameni simpli” în cea de “oameni speciali”. De inşi privilegiaţi ai Justiţiei, cu imunităţi felurite, de “rude bune şi atente” ale acesteia.”"

  12. @pastel, mi-a placut Marian Nazat, intotdeauna. Ca magistrat, apoi am auzit lucruri bune despre el ca avocat – desi n-a fost pe masura buzunarului meu :) – iar acum imi place si cum scrie si, mai ales, ce scrie.


  13. pastel

    Da. Scrie frumos, inteligibil, obiectiv, dar mai ales pe gustul meu si nu numai. Il urmaresc de citiva ani in Jurnal… Niciodata nu mi s-a parut “pe laturi”.
    George tu imi confirmi calitatea “scrisului” lui. Are talent. Si cred ca si suflet.
    Cu bine!

Leave a Reply